de Carmen Ciripoiu

La început a primit un mare dar de la Dumnezeu, talentul muzical, iar ulterior a găsit echilibrul dintre pasiune, necesitate și dorință. Mereu liber, a scris melodii în- tr-un anume stil, nemaiîntâlnit, coborându-și gândurile în suflet, apoi deschizându-l tuturor. Și a înțeles că vocația sa va rămâne până la sfârșit cea de artist, care încearcă să-i binedispună pe oameni și totodată să le trezească și spiritul. Acesta este Dan Ciotoi, omul care a vrut să se facă auzit și remarcat nu din vanitate, ci pentru că mereu a avut ceva de spus în muzica românească.

„Melodia «Mariana» am compus-o pentru o fată bogată de care eram îndrăgostit în adolescență”

- A trecut ceva vreme de la ultima noastră întâlnire, domnule Ciotoi, și iată-ne acum față în față, ca doi vechi prieteni, depănând amintiri. Cum a fost viața liderului formației Generic în ultima perioadă?

- Frumoasă, interesantă și plină de schimbări, de pregătiri și de imprimări. În rest, concerte peste concerte în fiecare oraș din țară și în străinătate. Am fost în Spania, Italia, Irlanda și ne-am bucurat de primirile pe care ni le-au făcut fanii. Chiar dacă au fost unii dintre ei care ne-au văzut pentru prima dată, am simțit aceeași dragoste din partea lor. Viața mea înseamnă muzică, și mă bucur că în ultimii ani am urcat mult ca trupă și ne apropiem de o cotă foarte ridicată.

- Fiecare notă e originală, fiecare cuvânt pare ales cu grijă. De ce ați decis să cântați acest gen de muzică? A fost o întâmplare sau ați simțit de tânăr puterea de a-i face pe oameni să fie veseli și bucuroși?

- Eu am descoperit minunea asta care se numește muzică la vârsta de 4 ani, când am început să mă joc cu trompeta și cu acordeonul. N-aș putea spune că a fost moștenire de familie, dar părinții mei au avut oarece legătură cu muzica, în sensul că mama cânta tot timpul prin casă, era fascinată de Maria Lătărețu, iar tatei îi plăcea mult acordeonul, pe care îl stăpânea destul de bine. Când m-am apucat de cântat așa cum trebuie am interpretat folk, apoi am trecut pe rock, muzică ușoară românească, pop, iar când am intrat în restaurante am interpretat toate genurile muzicale. Mă îndrăgostisem de o fată și i-am făcut o melodie. De fapt, a fost mai mult o improvizație, dar ei nu i-am cântat-o niciodată. Eu eram băiat sărac, ea provenea dintr-o familie bună și, în plus, avea și un prieten, așa că n-am îndrăznit.

„Nu vreau să mai cânt niciodată cu fratele meu!”

- Și ce s-a ales de acea melodie?

- Am inclus-o ulterior în repertoriu. E vorba despre binecunoscuta piesă „Mariana”. În ceea ce privește primul album, l-am scos în 1989 și, pentru că pe vremea aceea albumele nu se numeau în vreun fel anume, l-am botezat „Dan Ciotoi, volumul I”. Toate piesele le-am înregistrat în casă, pe un magnetofon. M-am bucurat foarte mult că am reușit să-l editez în original în anul 2012, păstrând aceleași sunete ca în trecut. Ca orice om, am visat și eu! Și, treptat, toate visurile s-au împlinit. Acum pot să spun că am depășit cu mult ce am visat. Și asta pentru că orice dorință a mea se oprea la a nu mai munci la uzină. Eu am fost strungar, nu m-am născut cântăreț. După ce am terminat armata m-am întors la uzină și, ulterior, am făcut Școala Populară de Artă. Am iubit mult chitara și am avut parte și de un profesor extraordinar la acest instrument. La început am cântat la baluri, m-au racolat niște lăutari din Târgoviște și mergeam în continuare și la uzină. Mi-am dat seama că nu mai pot să fac asta și am ales muzica. Iar din acel moment m-am dedicat meseriei. Trupa Generic a fost cunoscută pe piață din 1989. Din păcate însă, viața ne-a schimbat pe toți, iar acum n-a mai rămas nimeni din vechea echipă. Un coleg s-a făcut avocat, fratele meu, Costel Rupa, cu care am cântat o perioadă, a plecat în Austria, unde și-a făcut o firmă. Un alt basist s-a dus în Italia, a deschis și el tot o firmă.

- Nu v-ați dori să mai cântați din nou alături de fratele dumneavoastră?

- Sincer, nu! Noi ne înțelegem foarte bine dacă nu suntem pe scenă. Ori de câte ori am puțin timp liber merg la el, iar când ajung în Austria îmi place mult să colind prin magazinele de muzică și electronice. Văd lucruri noi, care la noi nu există. Mi-am achiziționat multe instrumente de acolo, camere de filmat, suporturi pentru chitară, cabluri speciale, tot felul de lucruri. Îmbin utilul cu plăcutul, cum se spune.

„Mi-am rupt mâinile şi picioarele pe bicicletă”

- De-a lungul carierei dumneavoastră, când v-a fost cel mai greu să cântați?

- Chiar dacă am avut cele mai mari probleme în viață, nu am arătat. Odată ce am urcat pe scenă, mi-am impus să am o stare pozitivă și niciodată nu am cântat cu gândul la necazuri. Sigur că atunci când am rămas fără părinți a fost un moment îngrozitor. În 1991 am pierdut-o pe mama, iar în 2009 a plecat și tata, și îmi amintesc că la scurt timp după înmormântarea sa am avut concerte. Nu sunt un om pe care viața l-a scutit de probleme. Am avut vreo patru accidente grave, mi-am rupt mâinile și picioarele când am căzut de pe bicicletă, dar am trecut peste toate. Suntem artiști, nu? Eu am ales să cânt acest gen de muzică pentru a-i face pe oameni să se simtă bine, să fie veseli, să uite de necazuri.

- Care e cea mai îndrăgită amintire pe care ați păstrat-o alături de colegii de trupă? Ce credeți că v-a ținut atât de mult timp alături?

- Trăim multe momente frumoase împreună, dar cred că cele care mi-au rămas în suflet sunt concertele de pe litoral. Cât privește legătura strânsă dintre noi, eu cred că orice trupă reușește să stea împreună dacă funcționează la parametri normali, dacă are multe evenimente. Și foarte important a fost faptul că noi nu ne-am certat niciodată din cauza banilor. Mai mult decât atât, atunci când există momente tensionate în trupă, le evit. Eu sunt o persoană tolerantă, nu bag în seamă nimicurile. Nu sunt un om calm, dar reușesc întotdeauna să mă calmez. Omul la nervi nu se controlează.

„De ce m-am despărţit? Meseria asta e o capcană”

- Nu cu mult timp în urmă v-a fost descoperită o tumoare la parotidă. Cum vă simțiți acum?

- Nimeni nu știe cum și de ce a apărut, nici măcar medicii. Am avut aşa o teamă cu vocea. Să nu mă afecteze... M-am operat în ziua de 14 decembrie, iar acum sunt foarte bine. De altfel, am cântat după o săptămână de la intervenția chirurgicală. N-aveam încotro, mă așteptau oamenii la concerte… Norocul meu că nu a știut medicul care mă îngrijește. Luna aceasta merg din nou la control și cred că va fi totul foarte bine. Probabil că stresul și șocurile puternice pe care le-am avut în ultima perioadă au contribuit la apariția bolii. Orice șoc puternic deschide o boală.

- Ați declarat în acel moment că sunteți mai mult ca sigur că v-ați îmbolnăvit de la supărarea cauzată de despărțirea de soția dumneavoastră. De ce s-a terminat această poveste de dragoste ce părea fără sfârșit?

- E foarte posibil să se fi întâmplat asta. Cât privește despărțirea mea, e greu de spus ce s-a întâmplat. Nu a fost să fie. De prima soție, mama copiilor mei, m-am despărțit când ei erau mici. Atunci m-am grăbit cu căsătoria. Poate că și meseria mea a dăunat. E greu să fii și cântăreț, și să ai și familie. E o capcană care te prinde. Dar am doi băieți frumoși, de care sunt mândru!

Un tată absent!

- Ați fost un prieten al copiilor dumneavoastră sau un tată sever?

- Am să fiu foarte sincer: am fost un tată absent. Am stat foarte puțin cu Liviu și cu Costel. Acum sunt căsătoriți, la casele lor, și sunt bunicul a două fetițe superbe, Natalia și Rose, de 3 și de 5 ani. Eu întotdeauna am iubit fetițele, dar pe nepoatele mele le ador, pentru că au o gingășie aparte. Doar că nu-mi permite timpul să stau cu ele atât de mult cât aș vrea. Pentru că sunt mereu pe drum, eu am viață de șofer.

- De ce credeți că se destramă căsniciile atât de des în ultima perioadă?

- Lipsește educația de familie. Cei din străinătate au niște emisiuni educative care le sunt de mare ajutor oamenilor. Noi ne căsătorim la vârste mici, nu înțelegem ce înseamnă cu adevărat familia, nu știm cum să o ținem legată, greșim, ne îndrăgostim, apoi schimbăm soția sau soțul și ulterior ne dăm seama că e același lucru. Ajungem la aceleași dificultăți. Și mai e o mare problemă, care se numește comunicarea. Omul când primește sfaturi de la specialiști vede situația altfel. Eu cred că a face o terapie de cuplu la un psiholog ar fi de mare ajutor. Dar românii, din păcate, nu cred în psihologi.

„Am fost la psiholog și m-a ajutat foarte mult”

- Plătiți în vreun fel luxul singurătății?

- Eu nu sunt niciodată singur! Am prieteni buni, am de lucru permanent, nu simt singurătatea. Am avut o perioadă, într-adevăr, când nu mi-a fost foarte bine, însă am fost la psiholog și m-a ajutat foarte mult. E foarte important să ceri ajutorul cuiva de meserie, și le recomand tuturor să facă asta când au probleme.

- Cine vă dă forța să mergeți mai departe?

- Dumnezeu! Nu cred în oameni, deși trăiesc cu ei. Odată ce se întâmplă lucruri nu prea plăcute între două persoane îți pierzi încrederea, și asta nu se poate repara. Nu merg la biserică, însă știu că e cineva acolo, Sus, care întotdeauna are grijă de noi.

„Sărăcia şi boala mă impresionează”

- Există ceva sau cineva care vă face să fiți vulnerabil?

- De multe ori acționez cu sufletul, fără să mă gândesc să pot primi ceva în schimb. Sărăcia și boala sunt lucrurile care mă impresionează. Nu mi-e frică de ele, sunt un luptător de când mă știu.

- E limpede pentru toată lumea că aveți un program arhiplin. Mai aveți timp de prieteni, de hobby-uri, de relaxare?

- Când am puțin timp îmi place să mă plimb. Câteodată merg mult pe jos, alteori mă plimb cu bicicleta. Pentru mine e foarte important să fac mișcare. Niciodată nu țin regim alimentar. Mai bine mănânc puțin, dar de toate. Așa mă mențin fără să mă abțin de la nimic. Cât privește mâncarea preferată, fiecare zonă a României sau țară unde ajung are bunătățile proprii. Dar parcă nimic nu se compară cu gulașul unguresc și cu micii românești. În copilărie însă îmi plăcea mult ciorba de perișoare pe care o făcea mama.

„Sunt aproape 30 de ani de când interpretez aceleași piese, și nimeni nu se plictisește”

- Domnule Ciotoi, multă lume se întreabă ce se ascunde în spatele incredibilului succes pe care îl aveți de atât de multă vreme...

- O muncă titanică și piesele vechi care nu sunt uitate. Sunt aproape 30 de ani de când eu cânt aceleași melodii, și nimeni nu se plictisește. Publicul le cere și acum. Cred eu, pentru că sunt pline de realitate și de simplitate. S-au lipit de fanii mei… Unii dintre ei spun că au așteptat ani buni să ne vadă. E o mare bucurie pentru mine când aud asta. Piesele astea vechi au fost lansate când așa ceva nu se cânta. Muzica era controlată, nu puteai face un text așa cum ai fi vrut. Muzica noastră a fost pentru public ca și cum l-ar fi eliberat dintr-o închisoare. De exemplu, melodia „S-a rupt lanțul de iubire”. E cineva pe lumea asta să nu fi trecut printr-o despărțire? Sau piesa mea preferată, „Întoarce-te, tăticule”. M-am gândit să găsesc un copil talentat pe care să îl pun să o cânte. Îi va da o interpretare mai naturală. De fapt, am și găsit o fetiță, dar vom vedea ce va fi. Oricine va cânta această piesă va reuși să intre repede pe piața muzicală.

- S-a schimbat în vreun fel publicul de acum aproape 30 de ani față de cel de acum?

- Publicul nostru, nu. 70% dintre cei care vin la concerte sunt tineri. Iar acești copii spun că muzica noastră le-a fost transmisă de părinți. Ce înseamnă asta? Că și tinerii care vin la concerte au crescut și trăiesc cu melodiile noastre. De fapt, cei mai mulți fani ai noștri sunt tinerii. Iar aceștia vor duce mai departe piesele mele. Asta ne ajută să mergem înainte.

„Spun lucrurilor pe nume. Asta mi-a dăunat!”

- Cu siguranță ați colindat toată lumea. Nu v-a dat niciodată târcoale gândul să nu vă mai întoarceți în România?

- Nu, nicicând. Eu nu voi pleca niciodată din România. Mie îmi place țara mea. Iubesc să calc pe pământul meu. Mai bine caut soluții aici. Oamenii pleacă afară din disperare. Unii se obișnuiesc pe acolo și nu se mai întorc. Dar nu îi leagă plăcerea de a sta în țara respectivă, ci nevoia.

- Cum este Dan Ciotoi dincolo de scenă?

- Îmi e foarte greu să vorbesc despre mine. Nu sunt normal, caut să fiu. Sunt însă tolerant, nu bag în seamă micile greșeli ale prietenilor. Sunt un om de cuvânt, îmi place să fiu punctual și spun lucrurilor pe nume, oricât ar fi de rău. În unele situații am pierdut din cauza asta.

„Cine are har să se apuce de treabă. Cine nu...”

- Ce e dragostea pentru dumneavoastră, domnule Ciotoi? Dar ura?

- Un lucru care te poate distruge sau te poate înălța, un înlocuitor de sânge. De fapt, dragostea e totul. Toate lucrurile bune se fac cu dragoste. Cu mine, dragostea însă a făcut harcea-parcea. Dacă ar fi să mă cert cu cineva foarte rău, cu dragostea aș face-o. Cât privește ura, nu cunosc acest sentiment. O invidie la nivel de coleg e normală și creativă, dar atât.

- În câteva vorbe, cum ați defini talentul?

- Un har de la Dumnezeu. Cine are acest har și îi și place să facă ceva să se apuce de treabă. Dacă nu, să stea locului. Talentele nu se pot fabrica. Fiecare cântăreț ar trebui să cânte ce îi place, nu să copieze stilul cuiva. Și să nu-și facă singur evaluări. Să spună mereu că mai are de învățat.

„Dacă nu voi mai putea cânta, voi alege să fiu manager de formații”

- Care sunt principiile care vă ghidează existența?

- Omenia. Ea ne ghidează pe toți. Din păcate însă ducem lipsă de acest sentiment. Dacă am fi în stare să ne gândim și la cei săraci am face România mai bună.

- Ce vă face fericit?

- Fericit nu mă fac decât bunul mers al formației mele, relațiile cu colegii de trupă, cu cei din jur. Aici se învârte fericirea mea. Dacă nu voi mai putea cânta, voi alege să fiu manager de formații. Sunt pregătit pentru orice.

„Nimeni nu știe cum și de ce a apărut tumoarea, nici măcar medicii. Am avut aşa o teamă cu vocea. Să nu mă afecteze...“

„Noul album se numeşte «În fiecare zi te iubesc»“

- Aduceți acum fanilor dumneavoastră un nou CD. Ce lucruri minunate vor putea găsi pe acesta?

- Albumul are 13 piese și se numește „În fiecare zi te iubesc”. Titlul poartă numele unei melodii de dragoste care a fost extrem de bine primită de public. Avem și o piesă machedonească, alături de Olimpia Zica, o solistă din Constanța, una grecească, pe care o interpretăm cu Lucy&Niky, un grup de băieți care au stat în Grecia și au compus un album superb, din care noi am ales această melodie. De asemenea, mai avem o surpriză, o melodie cântată alături de un vechi membru al trupei, Dănuț Hanciuc. Sunt convins că albumul va fi pe gustul tuturor celor care ne iubesc!

„Dacă ar fi să mă cert cu cineva foarte rău, cu dragostea aş face-o“

„Noi facem calitate, nu cantitate“

- Ce pregătiți pentru vara care va veni?

- Sper ca în vară să se coacă acest nou album așa cum trebuie. Cu siguranță vom scoate alte piese, pe care le vom pune pe un alt album, dar asta se va întâmpla peste un an, doi. De asemenea, o dată la două-trei luni vrem să aducem fanilor noștri melodii noi. Am ajuns la un nivel foarte înalt și trebuie să luptăm să îl menținem. Noi facem calitate, nu cantitate. Dacă am scoate album după album, s-ar „tăia” unul pe celălalt. Dacă melodiile nu se transformă în hituri, nu ai reușit nimic. În acest moment noi putem să stăm două-trei ore pe scenă și să interpretăm doar piesele noastre, ceea ce nu poate face orice trupă. Vrem să menținem starea de bine, pentru că de acum încolo începe cu adevărat munca.