de Cristina Tache
Nicu Paleru este unul dintre cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică de petrecere din România. Numele lui este sinonim cu veselia şi cu voia bună. În cei 20 de ani de carieră muzicală a înregistrat peste 100 de albume, fiind iubit şi ascultat de publicul de toate vârstele. Cel mai nou disc al său este lansat în premieră, în România, cu revista Taifasuri, pentru ca fanii din toată ţara să îl poată avea în casele lor. Pentru dumneavoastră l-am provocat pe îndrăgitul cântăreţ la un dialog despre muzică şi despre lucrurile care îi înfrumuseţează viaţa.„Uneori mi-aş dori să fiu un anonim”
- Să ne întoarcem puţin în timp, la începutul carierei dumneavoastră. Cum aţi perceput celebritatea?
- La început, ca orice om care devine cunoscut, am primit acest lucru cu bucurie şi cu imensă plăcere. Acum, după atâţia ani de carieră, m-am obişnuit să fiu recunoscut pe stradă şi salutat de fani. Numai că uneori mi-aş dori să fiu un anonim, să pot duce o viaţă normală. Celebritatea are şi avantaje, şi dezavantaje. E un lucru pe care îl spun toţi cei care sunt cunoscuţi, într-un fel sau altul, iar cel mai mare dezavantaj este că pierzi foarte mult pe plan personal.
- V-aţi dorit dintotdeauna să fiţi cântăreţ?
- Am iubit muzica de când mă ştiu. Pe la 8 ani aveam un adevărat repertoriu internaţional şi cântam tot timpul, aşa cum puteam. Nu mi-am dorit niciodată să fac altceva. Am pus muzica pe primul plan, iar acum este viaţa mea... Pasiunea asta am moştenit-o de la părinţii mei, în special de la mama. Ea avea un caiet cu peste 100 de melodii de toate genurile şi mă învăţa să le cânt. În adolescenţă am urmat cursuri de canto-muzică uşoară, pentru că visam să interpretez acest gen. Dar drumul vieţii m-a îndreptat către muzica de petrecere şi nu regret, pentru că este un stil iubit de foarte mulţi oameni.
- Care este amintirea cea mai dragă din copilărie? Ce v-a rămas în suflet peste ani?
- Ca orice copil crescut de bunici, port în suflet în permanenţă figura acestora, dar şi starea de bucurie, de libertate, de trai lipsit de griji pe care le-am avut în acea perioadă. În copilărie, totul era altfel, până şi mirosul naturii. Mi-a rămas imprimată în inimă aroma specială a vieţii de atunci, care parcă era mai plină. Uneori, câte un miros din natură îmi trezeşte nostalgii din anii aceia de basm.
Gică Petrescu, model artistic de urmat
- Ştiu că sunteţi un romantic, iar romanticii fac nebunii din dragoste. Dumneavoastră aveţi o astfel de poveste?
- Toată copilăria şi adolescenţa am fost îndrăgostit de o fată, dar ea nu îmi împărtăşea sentimentele. Eu fiind foarte timid, preferam să îi declar dragostea mea prin poezii. Îi scriam mereu versuri şi i le trimiteam printr-un coleg, dar, deşi ea ştia de la cine sunt, nu am vorbit niciodată!
- Aveţi vreun vis pe care nu aţi reuşit să vi-l împliniţi?
- Da, dar tot pe plan profesional. Există câteva proiecte pe care le am de 20 de ani şi pe care nu am reuşit să le pun încă în practică. Pentru că am studiat muzica uşoară, mi-aş fi dorit să fac un album de gen. În viitor sper să reuşesc să îmi împlinesc şi acest vis.
Un alt vis neîmplinit, dar care va deveni realitate în acest an, este un material discografic cu romanţe din repertoriul maestrului Gică Petrescu. Vreau să culeg câte ceva din muzica sa, nu să îl copiez, şi să mă apropii de stilul său, de adevărata muzică de petrecere, de voie bună. Lucrez la acest proiect, care spre sfârşitul anului, cu siguranţă, va fi pe piaţă.
- Vă consideraţi un om împlinit?
- Pe plan profesional, sunt un om împlinit. Am ajuns la un nivel de care sunt foarte mulţumit. Mă consider un om norocos, iubit de Dumnezeu. Fără El nu aş fi putut ajunge astăzi unde sunt şi nimic din ceea ce am făcut nu ar fi avut sens.
„Fac anual un tratament de întreţinere a corzilor vocale”
- Cum vă petreceţi timpul liber?
- Pescuitul este cea mai mare pasiune a mea. Atunci când ajung pe baltă uit de toată tensiunea şi de tot stresul de zi cu zi. Şi pe lângă faptul că e foarte relaxant, cunosc şi locuri noi, pentru că de fiecare dată caut câte un lac nou pe care să-l explorez. Eu nu sunt un om foarte activ. Pe lângă pescuit, în timpul liber îmi place să văd un film, să mă uit la televizor, să mă liniştesc.
- Care este secretul formei fizice de invidiat pe care o afişaţi?
- Nu fac absolut nimic. Totul depinde de stilul de viaţă pe care îl duc într-o anumită perioadă. Atunci când sunt foarte ocupat, când am concerte şi nu dorm suficient slăbesc. Dacă sunt liniştit şi stau acasă, imediat asimilez. De exemplu, în fiecare an merg la un spital din Bucureşti pentru un tratament de întreţinere a corzilor vocale. Acolo stau 10-12 zile şi mă simt ca în concediu. Iar la final plec întotdeauna cu trei-patru kilograme în plus.
- De ce aţi ales să vă promovaţi noul album cu o revistă şi nu cu o casă de producţie?
- Ştiu că am foarte mulţi fani, dar nu am putut niciodată să fac o estimare corectă a succesului meu muzical din cauza fenomenului pirateriei. Din acest motiv am ales să lansez noul album alături de revista Taifasuri, pentru a vedea numărul real al fanilor mei şi totodată pentru ca acest material să fie accesibil tuturor celor care mă iubesc.
- Ce aduce nou acest material discografic faţă de celelalte?
- Este acelaşi gen de muzică cu care mi-am obişnuit fanii: muzică de petrecere. Cei care mă cunosc ştiu că mereu încerc să aduc la lumină ceva deosebit şi fiecare material nou e mai bun decât anteriorul. Important este că reuşesc să transmit un mesaj ce ajunge la sufletul ascultătorilor.
„Am pus muzica pe primul plan, iar acum este viaţa mea...”
- Ce le transmiteţi cititorilor revistei noastre şi fanilor dumneavoastră?
- Să asculte albumul cu plăcere, deoarece e făcut cu drag pentru ei. Le mulţumesc fiindcă sunt alături de mine şi pentru dragostea pe care mi-o poartă şi pe care eu încerc să le-o răsplătesc ridicându-mă la nivelul aşteptărilor lor. Anul acesta am realizat că fanii mei nu doar apreciază muzica mea, ci chiar mă iubesc. De pildă, la o emisiune mi s-a întâmplat ca o telespectatoare să înceapă să plângă în direct de emoţie. De aceea, eu încerc să apar tot mai mult în spectacole în aer liber, unde să pot fi alături de oameni, să pot comunica astfel cu ei. Şi vreau să le mai spun că anul acesta, pentru prima dată, începând din iunie, voi cânta pe Litoral. Sper să fie o surpriză plăcută pentru fanii mei.