de Luana Mare
Originară din Chişinău, mignonă, frumoasă, energică, Irina Rimes este fenomenul muzical care a a cucerit spectaculos publicul încă de la prima piesă, lansată în urmă cu doi ani, „Visele”, compusă de cel care i-a fost soţ, Andi Bănică. Rapid, Irina s-a instalat confortabil în topul preferinţelor românilor, iar fiecare melodie reprezintă un adevărat succes. Cu toate acestea, magnetica moldoveancă a trecut şi prin momente de suferinţă, dar pe care le-a transformat în sursă de inspiraţie pentru cântecele sale. Artista a acceptat să ne vorbească deschis, într-un interviu, despre dragoste, despre durere, despre pasiune, despre puterea de a te ridica şi de a-ţi împlini cu tenacitate visurile.
„Am copilărit la ţară, cocoţată în pomi şi făcând tot felul de năzbâtii”
- Cum era copilul Irina Rimeș?
- Am fost „năzbâtică”. Eu şi fratele meu am crescut împreună, părinţii mei lipseau mult şi, cumva, noi ne-am crescut unul pe altul, cu toate prostiile de pe lume, am coborât în gropi, am urcat dealurile, prin toţi copacii. La un moment dat aveam 12 cireşi în ogradă şi puneam pe cronometru cine ajunge în cel mai scurt timp din vârful primului cireş în vârful ultimului. Şi dacă la început urcam, coboram, iar urcam, mai apoi treceam direct și în ramurile celuilalt cireş. Ca maimuţele. Ne urcam pe case, intram pe coşul de fum. Făceam toate prostiile; năzdrăvani de la ţară.
- Când ai remarcat că ai talent muzical?
- Nu prea mi-am dat seama niciodată, am fost îndrumată de oameni care şi-au dat ei seama că pot face ceva cu vocea mea. Mie mi se pare că tot ce fac este datorită trăirilor pe care le-am avut. E un lucru pe care l-am realizat în mod natural, a venit firesc, nu forţat. Am început de la 5 ani şi jumătate, iar primul premiu a fost un lănţişor poleit cu aur, cu zodia mea, Leu. Eram la ţară, şi acolo… cântă toată lumea. Pe scenă erau oameni de la 5 ani până la 90 de ani!
Trei ani de adaptare până la adevărata lansare
- Părinţii te-au sprijinit în carieră?
- Da, şi au avut încredere în mine, pentru că au existat momente în care nu ştiau dacă e bine, dacă nu, dacă voi avea succes în cazul în care investesc în mine. Înainte să vin în România îmi construiam o carieră acolo şi aveam nevoie de bani pentru a reuşi, pentru producţie muzicală, pentru înregistrare în studio, pentru orice.
- Când ai câştigat primii bani din muzică?
- Primii bani serioşi abia acum, după piesa „Visele”, dar eu mereu am strâns din muzică, chiar şi atunci când eram în Chişinău. Mergeam la diverse evenimente cu artişti, cântam şi eram plătită, chiar dacă nu mult.
- Cum şi de când ai venit în România?
- Sunt aici din 2012. Este o poveste foarte lungă, pentru că eu eram anul II la facultate, după ce am ieşit dintr-un proiect care se numeşte „Fabrica de staruri”, unde a fost un concurs cu opt români și opt basarabeni. Cumva, atunci mi-am făcut nişte legături cu producătorii de la TVR, prin oamenii din televiziune. Am fost în finala concursului, dar n-am câştigat, iar aceşti oameni m-au invitat să semnez un contract, şi eu mi-am făcut bagajul şi am venit aici, în ţară. Numai că n-am semnat niciun contract! Am „aterizat” şi a fost aşa, un fel de adaptare, timp de trei ani în care nu prea am făcut nimic decât să scriu piese, şi abia în 2016 totul a început să capete o „oareşcare” figură. Și atunci… am lansat „Visele” şi a început cariera mea muzicală în România. Dar până acolo a fost un fel de formare. Înainte de „Visele” s-a alcătuit echipa de la studioul de producţie Quantum, din care fac parte şi eu. A prins contur în timp, cu nişte oameni în spate care gândeau aceleaşi idei. În perioada în care am lansat „Visele” scriam deja pentru „Trilogie”.
„Am compus pentru Inna, Antonia şi Andra”
- Cum ai ajuns să compui pentru alţi artişti?
- S-a întâmplat înainte de a-mi lansa propriile piese. În acea perioadă de pregătire, de câţiva ani petrecuţi în România, am scris deja piesele, şi acestea au tot circulat pe la diverşi artişti, de la mine sau de la oamenii din jurul meu. DJ Sava a avut grijă să trimită pe la toţi profesioniştii de muzică, şi aşa s-a dus vestea în piaţă că eu scriu şi că scriu bine, numai că oamenii nu ştiau că eu scriam poveştile mele. Aşa am început să compun pentru alţi artişti, chiar înainte de a lansa piesa mea. Am scris pentru Inna, după care am făcut „Dor de tine” pentru Antonia, apoi una pentru Alina Eremia, după care am realizat foarte multe. A fost o piesă care a mers foarte bine şi eram aşa de mândră când o auzeam la radio! De toate am fost foarte mândră! Am scris pentru Raluka, pentru Andra, pentru Karmen. Compuneam linia melodică şi versurile. Pentru Inna mai am „Nota de plată”, pentru Andra mai am o piesă ce trebuie să iasă curând. Am mai compus pentru Ana Baniciu două piese...
- Când ai simţit gustul succesului?
- A venit destul de repede, nu pot spune că neaşteptat, pentru că „Visele” era piesa aia pe care o puneai şi o lăsai acolo pe repeat. Îţi dădeai seama din start că aşa va fi. Au venit responsabilităţile foarte repede. În momentul în care lansezi o piesă, oamenii sunt sceptici, nu te iartă. Trebuie să demonstrezi în continuare că poţi. Cu cât mai necunoscută eşti şi cu cât „loveşti” mai repede, cu atât trebuie să munceşti mai mult.
„Turneul «Despre el» a fost sold out!”
- Deja ai un turneu la activ. Cum a fost această experienţă?
- Turneul a început în momentul în care am lansat albumul „Despre el”, cu piesele: „Bandana”, „Bolnavi amândoi”, „Cosmos”, „Octombrie roşu” şi „Eroii pieselor noastre”. Trebuia să am un turneu din două motive: pentru că aveam nevoie de cântat live undeva aceste piese şi pentru că îmi trebuia confirmarea că am oameni care mă ascultă, care ar plăti un bilet ca să mă audă. A fost o provocare frumoasă. Am avut concerte în toată ţara. Localurile unde au fost concertele au fost pline, sold out, şi, cele mai frumoase surprize au fost la Chişinău şi la Soroca, oraşul meu de liceu. Am avut atât de multă lume la Chişinău, că nu mai erau scaune libere. Erau vreo două rânduri cu mulţi cunoscuţi de-ai mei. Au cântat cu mine, s-au distrat. A fost emoţionant...
- Cum este programul tău zilnic?
- Studiez cu pianul, fac exerciţii vocale, exersez armonii, cânt la pian. Am început pian când eram mică, pe la 11-12 ani. Dar am făcut şi... n-am făcut. Am început să cânt mai serios la instrument abia acum. Şi în facultate cântam la pian că trebuia. Făceam Conservatorul şi aveam lecţii. Abia la vârsta asta mi-am dat seama că trebuie să ştiu armonie, solfegii. Acum mi-am luat un pian acasă şi exersez. E digital, dar e avansat şi sună foarte bine. Îmi place să stau şi să descopăr tot felul de tonuri.
„N-aş fi crezut că mă voi căsători şi că voi divorţa aşa de repede”
- Mergi la sală? Faci sport?
- Merg la sală. Nu fac asta zilnic, nu sunt sportivă. Mă duc, dar nu din plăcere, aşa cum fac muzică. Ador să fac muzică, să compun. Sportul e mai mult un „must”. Trebuie să fiu în formă fizică bună, trebuie să am un plus de energie pe scenă, mai fac sport pentru că activitatea fizică te scoate din stările proaste.
- Cum a venit căsătoria?
- Am lansat „Visele”, iar la un moment dat am făcut şi asta. E foarte ciudat. Dacă stau să-mi analizez viaţa, în cinci ani s-a schimbat atât de mult, cum nu mi-aş fi imaginat vreodată. Dacă cineva îmi zicea în facultate „Irina, vezi că peste doi ani o să te măriţi şi peste trei ani o să divorţezi”, n-aş fi crezut! Dar aşa s-a întâmplat.
„Am scris o piesă deosebită: «Prostuţo». E despre mine!”
- Piesele tale vorbesc despre întâmplări din viaţa ta? Eşti tu acolo, în versurile acelea?
- Absolut. Totul! Ba, chiar, recent am scris o piesă care se numeşte „Prostuţo”. Este despre un băiat care mi-a declarat ce simte pentru mine demult, de vreo doi ani, şi eu n-am putut să-i răspund cu acelaşi sentiment pentru că, deh, există şi asemenea situaţii. El s-a supărat pe mine şi mi-a spus lucruri, şi eu le-am transpus în versuri. În general, scriu despre lucrurile care mi se întâmplă mie.
- Piesele tale sunt triste cele mai multe. Aşa eşti tu?
- Aşa a fost o perioadă. Şi acum lansez piesele din perioada aceea. Chiar dacă am scris că „Beau” este penultima piesă, pentru că urmează „Ceva mai bun”, cam acolo se termină totul „Despre el”. Tot conceptul despre el. Şi de aici încolo vor începe piese mai vesele. Toată lumea zice: „Dar de ce suferi aşa de mult, dă-l încolo de prost!”. Hai, serios? Şi trebuie neapărat să scot ceva vesel. Am deja câteva piese scrise, numai că le voi lansa când voi termina acest capitol din viaţa mea. A fost trist, recunosc. Cumva, frumos, pentru că nu toate piesele sunt triste. Au o notă de tristeţe, dar versurile nu sunt neapărat de terapie şi a trebuit să expun neapărat această etapă din viaţa mea.
„Am o relaţie... anormală acum. Ca între artişti”
- Mi se pare interesant că ai tratat suferinţa la modul creativ, ai transformat-o în muzică, nu te-ai afundat în cutia cu ciocolată şi în vegetatul în dormitor.
- Ce cuminte eşti! Credeam că zici „n-ai stat acasă să bei până dimineaţă, să plângi”. Ba da, asta am făcut! Adică şi asta am făcut, dar astea sunt chestii pe care le are toată lumea. Nu-mi place să vorbesc despre ele. Sunt lucruri foarte personale. Dar toţi oamenii fac asta. Aş vrea să văd un om care nu a suferit din dragoste. Nu există! Poate şi din fericire, pentru că atunci când suferim putem să apreciem şi ce este bun în viaţa noastră. Or, eu aleg să simt. Chiar şi suferinţa!
- Te vezi din nou căsătorită curând?
- Nu prea. Am o relaţie foarte ciudată în acest moment. Este anormală faţă de ceea ce se poate numi o relaţie obişnuită. Între artişti e mai greu, mai complicat cu relaţiile. Artiştii trebuie să se dezvolte încontinuu şi nu au mult timp dedicat relaţiilor. Peste tot te pasc ispite. Aici nu mă refer neapărat la relaţia mea, ci mă refer în general, la artişti. De aceea sunt probabil puţini care au o relaţie de o viaţă. Eu şi persoana de lângă mine mergem înainte. Eu nu mă gândesc la căsătorie, nu mă gândesc la copii. Cumva, poate, la un moment dat, cine ştie? Dar simt că am de făcut o grămadă de alte lucruri.
- Actualul tău iubit este tot artist?
- Da, dar aş vrea să rămână o relaţie doar pentru noi.
„Nu sunt materialistă, dar e frumos când primeşti de la el flori sau un cadou”
- Ce reprezintă fericirea pentru tine?
- Fericirea este în lucruri mici. În gesturile tandre ale unui om pe care îl iubeşti, să te respecte părinţii, să-i respecţi şi tu pe ei, dar asta depinde în mare parte de educaţie. Pe noi, adică pe mine şi pe fratele meu, ne respectă părinţii foarte mult. Şi mereu ne-au arătat asta. E un lucru la care eu ţin foarte mult şi eu o să fac la fel şi cu copiii mei. Apoi mai cred că fericirea înseamnă să ai o persoană alături cu care să împărtăşeşti bucuriile, neplăcerile. Pentru mine fericirea se ascunde şi în piesele de muzică pe care le fac, dar şi în lucrurile care se întâmplă zi de zi: Soarele de afară, un om care zâmbeşte. În zodiacul meu scrie că sunt orientată spre depresie. Şi dramatism. Chiar am tendinţa de a fi depresivă, ceea ce nu înseamnă că nu pot să fiu şi pozitivă.
- Cum este bărbatul ideal pentru tine?
- Sănătos, frumos, înalt, slab, cu o stare financiară bună. Nu sunt vreo materialistă, dar e plăcut atunci când nu trebuie să achiţi tu pentru bărbat şi se oferă el. Sau când îţi face un cadou ori îţi aduce flori. Eu am avut numai relaţii în care nu aveam bani nici eu, nici el, şi e greu aşa. E frumos, e interesant când eşti tânăr, dar pe urmă „ţi se ia”. Ai nevoie de stabilitate. Vrei să te simţi bine. Vrei un confort. De fapt, principalul e să te iubească mult, să te aprecieze, să fie pe gusturile tale. Când l-am văzut prima oară pe actualul meu iubit, am zis: „Doamne, cât de nesuferit poate să fie! Niciodată nu aş avea o relaţie cu un băiat ca ăsta!”. Iar după o jumătate de an… Suntem împreună de vreo nouă-zece luni, dar aşa, ca între artişti. Azi da, mâine nu.
„Îmi doresc respectul oamenilor din industria muzicală”
- Ce reprezintă succesul pentru tine?
- E foarte importantă cariera pentru mine. Succesul este important, dar nu cel despre care vorbeşte toată lumea. Eu nu caut să mă iubească lumea. Aş putea să definesc în mai multe feluri ceea ce doresc eu, şi unul dintre acestea este să evoluez atât de mult, încât să am respectul artiştilor şi al oamenilor din industrie, şi aici mă refer la specialişti în muzică, să fie de acord că sunt un muzician bun. Mă interesează repectul oamenilor care fac muzică.
- Ce planuri ai pentru perioada următoare?
- Acum ştiu că trebuie să mai lansez două piese şi un videoclip, a doua trilogie care începe cu „Beau”, piesa lansată de curând, şi se termină cu „Cei mai buni prieteni”. Sunt piese în care sper să se regăsească multă lume. „Eu nu mă las la greu/ Eu mă ajut pe mine/ Şi mă iubesc mereu”. Este despre a te iubi pe tine şi a te ajuta, de a avea încredere în tine. Plănuiesc în vara care vine să muncesc foarte mult, eventual să plec la sesiuni peste hotare, vreau neapărat să plec şi într-o vacanţă, pentru că nu se mai poate, vreau să mă stabilesc într-un cuib al meu, să-mi găsesc un loc al meu. Aici, în Bucureşti. Și nu mă refer neapărat la o casă sau la un apartament, ci mai degrabă la un loc unde să mă construiesc pe mine, unde să creez şi unde să mă creez, să devin tot mai bună în ceea ce fac.
- Te tentează o carieră internaţională?
- Deocamdată vreau să realizez un album în limba engleză, vreau să-l termin pe cel în franceză. Am deja o piesă în franceză, „Visele”, şi le mai am şi pe celelalte traduse. Sună destul de bine. Este şi cariera internaţională în plan, dar toate la timpul lor. (Râde fermecător...)
„Cred în norocul omului“
- Crezi în destin, în determinare, crezi în Dumnezeu?
- Cred că depinde şi de fiecare. De exemplu, eu acum, dacă nu aş mai răspunde la telefoane, la solicitări, dacă nu m-aş mai îngriji, e clar că mi-aş schimba cariera, destinul, dar cred în norocul omului şi mai cred că omul reflectă energia pe care o emană. Credincioasă? Şi da, şi nu. N-o să mă vezi în biserică prea des, nici pe mâinile preoţilor. Dar de fiecare dată când am ceva de rezolvat mă rog la Dumnezeu, mă rog acasă, mă rog şi în gând, în toate momentele importante. Mama este foarte credincioasă, merge la biserică mereu, se roagă...
„În «Trilogii» am pus ce mi s-a întâmplat“
- În ce constă acest concept, „Trilogii”?
- Sunt piese în care se continuă povestea, videoclipuri care au acelaşi „fir roşu”. Acum sunt la a doua „Trilogie”. Este un concept nou. Am lansat în prima „Iubiri secrete”, care cuprinde „Iubirea noastră mută”, „De ce tu?” şi „Haina ta”. Piesa „Beau” este prima din a doua „Trilogie”. Toate sunt despre ce mi s-a întâmplat...