de Valeria Roman

Sanda Ladoși (48 de ani), director artistic al Circului Globus, a reușit în doar 12 luni să facă ceea ce puțini mai sperau. A umplut sala din nou de spectatori, chiar dacă a fost obligată de lege să renunțe la numerele spectaculoase de dresură cu animale. A pus accent pe potențialul oamenilor din echipă, pe care i-a distribuit din postura de dresori în cea de actori, și le-a dat indicații speciale, care au ridicat nivelul show-ului. Intră chiar și ea în scenă, deși nimeni nu o recunoaște, și nici nu apare pe afișul spectacolului, pentru că, din modestie, nu a vrut să se știe. Cântăreața este trup și suflet la noul său birou, care s-a transformat în a doua casă, iar orele petrecute la muncă i-au adus kilograme în minus, dar și satisfacția unui nou început. Despre o revoluție în adevăratul sens al cuvântului pe scena de la Circul Globus, unde decorurile, luminile și sunetul îl duc pe spectator într-o lume desprinsă parcă din filmele SF, ne-a povestit celebra artistă într-un interviu sincer.

„Acrobaţii nu știu dacă mai au vreun os întreg în ei. Sunt plini de metale și de durere”

- A trecut un an de când sunteți directorul artistic al circului. Ce s-a schimbat?

- S-a schimbat tot, dar este meritul echipei, pentru că lucrăm împreună.

- De unde au pornit schimbările?

- Noi am fost foarte conștienți că trebuie să se schimbe totul. Și aici mă refer la animalele cu care nu mai avem voie să lucrăm... Datoria ta este să transformi mentalitatea unui concept, ceea ce este o muncă extrem de grea. Eu l-am întrebat pe Bogdan Stanoevici (n.r. - director general la Circul Globus) dacă suntem nebuni sau inconștienți. Noi nu suntem oameni de circ, suntem oameni de scenă și, fiecare în parte, om de artă în domeniul său. El a stat în străinătate și a văzut foarte multe, eu m-am plimbat mult și încerc să aduc o calitate excepțională așa cum am văzut afară, pe banii statului. Și aici trebuie să fiu foarte atentă la cât pot să mă întind. Dar eu știu un lucru „românul este în stare să facă din rahat bici și să mai și pocnească”, iar am demonstrat asta și în străinătate, și acasă. Totul e să vrei, pentru că posibilități avem.

„Doar cai, câini şi păsări exotice. Alte animale, e interzis!”

- Ce investiţii s-au făcut?

- Noi am făcut o investiție serioasă în tot ceea ce înseamnă scenotehnică, fiind o sală cu o capacitate medie de locuri, cum nu sunt multe în București. Suntem interesanți din multe puncte de vedere. Schimbarea nu este simplă. Oamenii de aici, unii s-au născut la circ, alții au crescut pe scenă... S-au adaptat foarte repede, alții mai greu. Au înțeles că este o situație din care trebuie să ieșim în echipă. Noi nu am scos pe nimeni din schemă. Consider că experiența lor ne poate ajuta pe noi să construim, pentru beneficiul artistului și al publicului, ca rezultat final. Mai cu răbdare, nu neapărat cu impunere...

- Ce a însemnat interdicția de a mai folosi animale în spectacole?

- Zona de acrobație și de spectaculozitate a fost cumva căzută în umbra animalele, ceea ce nu mi se pare corect. Eu, stând aici lângă ei și văzând cât efort depun aceşti profesionişti și cât muncesc, nu știu dacă mai au vreun os întreg în ei. Sunt plini de metale și de durere. Acum a sosit momentul lor, pentru că nu erau puși în lumina reflectoarelor așa cum trebuia. În afară de cai, câini și păsări exotice nu mai am voie să folosesc alte animale. Nu pot să fac un spectacol unul după celălalt cu aceste animale, pentru că le demonetizezi în așa hal, încât o să vină lumea și o să spună: „Păi, ce să caut la circ... iar să văd cai, câini și păsări exotice?”. Atunci eu trebuie să am această inteligență a situației și să găsesc soluții și să scot în față factorul uman.

„La circ există pentru prima dată un medic sportiv și un kinetoterapeut”

- Ce s-a întâmplat cu dresorii, care practic acum nu mai au animalele cu care lucrau?

- Toți s-au reinventat. La bază, mulți dintre ei sunt acrobați. Noi nu lăsăm pe nimeni în urmă. I-am încurajat să facă altceva. Toți trebuie să iasă la pensie.

- Ce schimbări s-au făcut direct pentru oameni?

- Din punctul meu de vedere trebuie să existe condiții pentru ei, deoarece suntem o instituție de cultură. Într-un an am revoluționat clădirea din multe puncte de vedere. Niciodată nu au avut medic. Acum avem în permanență un medic sportiv, special pentru toate cazurile de accidentare, și un kinetoterapeut. Intenția mea este mult mai ambiţioasă. Nu știu în ce măsură se poate face. Pentru mine e foarte important ca ei să aibă o masă caldă. Sunt oameni care stau de dimineața până seara aici și repetă. Mi-aș mai dori să aibă o bază sportivă de bun-simț în care să se antreneze, pentru că tot efortul lor e în oase și în mușchi, care trebuie întreținuţi în condiții optime, nu pe un hol, cum am găsit noi. Mai există două rulote ale unor persoane care stau dintotdeauna în ele și a fost alegerea lor. S-au obișnuit așa și nu vor să schimbe nimic din stilul de viață.

„Dresorii s-au reinventat”

- Ce s-a întâmplat cu toate animalele pe care circul le avea?

- Animalele au fost date în custodie. Ele nu pot fi vândute, nu poți să le abandonezi, pentru că sunt niște investiții făcute pe banii statului. Au ajuns la Grădinile Zoologice și în ferme. Unele sunt la Ploiești, într-un club de echitație, altele, la Târgu-Mureș şi la Galați. Fiecare animal a fost plasat cu grijă unde trebuie.

- Dar cu dresorii?

- Oamenii, repet, s-au reinventat. Sunt toţi în spectacol. Nimeni nu a plecat! Cei de la circ sunt familia mea, care îmi este foarte dragă şi de care m-am ataşat cum nu vă puteţi imagina.

„Nu vreau să ne comparăm cu Cirque du Soleil. Sunt româncă şi orgolioasă!”

- Câți oameni joacă într-un spectacol?

- Am distribuit în jur de 50 de persoane în „Reveria” și peste 70 de persoane în „Alice în țara minunilor”, care are premiera la 15 mai. În cel din urmă spectacol avem actori, dansatori, acrobați. Este unul complex. Pentru că specificul spectacolelor s-a schimbat a trebuit să dotăm sala cu sunet de foarte bună calitate, să completăm zona de lumini cu altele necesare și zona de proiecție. Faci o dată o investiție majoră, dar apoi poți să folosești toate aceste dotări într-o scenografie virtuală și nu mai cheltuiești atât de mult pe zona în care creezi butaforia. Am comandat niște motoare speciale pentru artiștii care evoluează la înălțime, exact pentru spectacol. Până acum au mers pe niște motoare vechi, folosite pentru lifturi, care huruiau și făceau un zgomot infernal. Acest deranj acoperea muzica. Am investit și aici, pentru că ridici oameni, nu marfă! Pe partea de sunet nu va trebui să mai investim o bună perioadă, iar zona de concerte o putem acoperi foarte bine acum, dar și zona de spectacole Variete. Vrem să creăm Musicaluri, și atunci ne diversificăm.

- Vă duceți în zona spectacolelor Cirque du Soleil?

- Nu aș vrea să fac această comparație cu zona asta de Cirque du Soleil, pentru că eu sunt orgolioasă și sunt româncă. Vreau ca elementele folosite de ei să aibă totuși patina noastră. Noi vrem să creăm o poveste în care elementele de circ dau spectaculozitate și grandoare. Eu am fost întrebată dacă există vreun actor român pe scenă. Răspunsul a fost că toți sunt români. Nico a văzut spectacolul și nu a știut ce să mai zică, în afară de: „Uau!”. Adriana Trandafir a plâns o oră după show. Nu e nimic dramatic acolo... ci de emoție, de plăcere. A venit Marina Almășan de două ori în decurs de o lună. Ea nu vine de două ori la un spectacol. Marina este greu de mulțumit. E un spectacol foarte frumos. Fata mea l-a văzut de patru ori și are 9 ani. E o poveste!

„În acest spectacol cânt o muzică eterică pe care nu o abordez nicăieri, niciodată”

- Ce rol are Sanda Ladoși în „Reveria”?

- Propunerea a venit din partea regizorului spectacolului, pe care eu l-am propus domnului Stanoevici. El este român plecat de mulți ani de aici din circ și a lucrat la Cirque du Soleil. Și-a creat o echipă și, datorită acestei echipe, a ieșit acest produs. Într-una dintre discuțiile noastre m-a întrebat dacă nu aș vrea să cânt. Eu, sincer, nu aș fi vrut să mă implic, să amestec lucrurile, dar, fiind primul proiect creat de noi în formula asta nouă, am acceptat. M-a provocat foarte tare, pentru că în acest spectacol interpretez o muzică pe care nu o abordez nicăieri, niciodată. E altceva. Și am vrut să văd dacă sunt în stare și mi-a ieșit! Este vorba despre o muzică eterică, psihedelică, pe zona clasică mai mult. Spectacolul trebuie văzut pentru a fi înțeles despre ce este exact vorba. Este strict vocal, fără versuri. Spectacolul durează o oră și jumătate, iar partea mea e de câteva minute.

- Mai ai emoții?

- Doar când nu știu bine piesa. Când nu sunt sigură pe ea apar aceste emoții. Singurul lucru pe care l-am observat la mine este că transmit un anumit tip de emoție, având eu însămi emoții. Emoția la mine este distructivă, pentru că trebuie să fiu atentă să nu greșesc. La început, cât a fost acomodarea cu publicul, am folosit pozitive, pentru că nu am fost stăpână pe piese. Vreo două-trei spectacole, dar după aceea nu am mai avut probleme. Am investit în microfoane live, Head set-uri. Vreau să cânt. Avem altele pentru actori, special de vorbit. Starea pe care ți-o creează live-ul nu se compară cu nimic. Este fantastică!

„Fac echitaţie de la 15 ani. Aşa că...”

- Imaginea ta în spectacol este complet diferită și ea față de ceea ce știam?

- Da, clar. Lumea nu mă recunoaște, și asta m-a amuzat teribil. Îmi aude vocea, dar nimeni nu știe unde sunt. Am un machiaj misterios, o muncă de trei ore. Nu promovăm vedetismul. Nici nu mă interesează dacă știu că sunt eu. Eu nu am numele nici măcar pe afișul spectacolului.

- Cât de mult a contat noua siluetă în acest spectacol?

- Foarte mult. Pentru că nu aș fi putut să îmbrac acele costume dacă aveam cu 15 kilograme în plus ca înainte. Am pierdut în greutate aici, în două luni și jumătate, din cauza stresului. Nu a fost o dietă. La un moment dat când am văzut că slăbesc am început să alerg la stadion. Nu aveam timp și nici stare să mănânc. Nopțile îmi amintesc că nu le dormeam. Eram agitată, cu gânduri, cu lucruri noi pe care trebuie să le fac. Nu a fost ceva ce nu am vrut, pur şi simplu nu puteam să înghit. Acum m-am stabilizat, pragul psihologic l-am depășit. A trecut un an. Acum mănânc şi slănină cu ceapă, dar nu fac excese. Nu beau băuturi acidulate. Pot să spun că îmi place mâncare, dar fac sport, alerg, vreo zece stadioane. Îmi place, îmi dă energie. Eu am făcut opt ani de baschet şi patru ani de înot de performanţă. Echitaţie de la 15 ani, şase ani de fitness.

„Vrem să încercăm niște proiecte de tip hollywoodian, cu colaborări externe”

- Care este reacția publicului?

- În noiembrie 2017 a fost primul spectacol de acomodare, tocmai pentru a vedea acest feed-back. Pleca lumea șocată de aici. Probabil că fiecare venea de gura cuiva aici. Comentariile de pe Facebook la acest spectacol ne demonstrează că a fost o reușită. E mult „uau!”, și adevărul e că nu se așteptau.

- Ce proiecte mai aveți ca director artistic?

- Acum pregătim acest spectacol „Alice în țara minunilor”, pentru care avem emoțiile firești. Urmează „Creu Je t’aime”, pentru Centenar, care va fi în septembrie. Tot atunci încercăm niște proiecte de tip hollywoodian, cu colaborări externe. Nu avem atâta personal și nici capacitate financiară încât să venim tot timpul cu lucruri noi. Plus concertele și alte evenimente pe care de obicei le găzduim aici.

„Fiica mea este atrasă de gimnastică şi de circ”

- Cum reușeşti să te împarți între familie și circ?

- Am norocul că până la ora 15:30 copiii mei sunt la școală. În weekenduri și în vacanțe suntem împreună fără probleme. Nu avem tot timpul spectacole la sfârşit de săptămână. Şi atunci când nu au cu cine să rămână îi iau cu mine aici. Le place foarte mult. Mai ales fiicei mele.

- Copiii ce studiază? Sunt atraşi de latura artistică?

- Fiica mea este la Şcoala Franceză, anul doi, clasa a V-a, dar mi-e foarte greu să spun către ce anume are înclinaţie exact. Ioanei îi place gimnastica. E numai cu ochii pe acrobaţi. Ea a făcut patru ani de balet şi unu de gimnastică, dar va face ce vrea ea până la urmă. Eu o aduc să vadă ce se petrece aici. Nu ştiu dacă ar vrea să încerce mai mult, o apariţie într-un spectacol. Băiatul meu nu e atras de nimic în afară de tabletă, şi e firesc cumva, fiind băiat. (Râde)

„Nico a văzut spectacolul nostru și nu a știut ce să mai zică, în afară de «Uau!». Adriana Trandafir a plâns o oră după show. Nu e nimic dramatic acolo... ci de emoție, de plăcere. A venit Marina Almășan de două ori în decurs de o lună“

„Cumpăr alimente de la Snagov. Laptele îl aduc de la Bran“

- Cum era acasă cu cei mici?

- M-am ocupat zece ani de copii. La gătit nu punea mâna nimeni, la spălat şi la călcat am ajutor. În primii şapte ani, laptele l-am luat de la vacă, oul de la găină. Mă duceam eu după tot. Acum am delegat, pentru că nu mai am timp. Iau alimente de lângă Bucureşti, de la Snagov. Laptele îl aduc de la Bran, de exemplu. Este foarte importantă alimentaţia pentru organism până la 7 ani. Baza o are de la mine. Imunizarea s-a format de la mine.

- Ai fost complexată când imediat după naştere aveai nişte kilograme în plus?

- Nu, nu m-a deranjat nici ce se scria despre mine. Am adorat momentul ăsta, când am devenit mamă. Dumnezeu mi l-a dat exact la timp. Nu au fost tratamente, totul a fost natural. Acum este o afacere înfloritoare, toată treaba asta cu inseminările in vitro. Eu vorbesc de anii 2000 în cazul meu, când atâta ne-au băgat în cap că nu putem aveam copii, încât am crezut şi noi. Până nu am schimbat echipa de medici, în 2005, nu am rămas însărcinată. Făcusem cinci inseminări şi două in vitro. Cei din noua echipă m-au pus să-mi fac o biopsie a uterului. Mi-au spus apoi că orice aş fi pus în mine nu ar fi prins, pentru că endometrul era foarte îngroşat. Şi în contexul ăsta nu aş fi putut rămâne gravidă. Mi-au dat zece zile de antibiotic şi într-o lună eram însărcinată natural cu băiatul meu pentru că aşa a vrut Dumnezeu.

„Îmi tratez copiii prin credinţă“

- Eşti credincioasă? Ţii perioadele de post?

- Da, sunt, dar nu merg până într-acolo încât să ţin post. Mă gândesc mult cum să nu deranjez, să nu fac rău voit cuiva. Eu îmi tratez copiii prin credinţă. Ştiu că sună controversat. Eu nu sunt un fan al vaccinurilor, ci mai degrabă al homeopatiei. Am fost criticată pe tema asta. Nu am spus să nu-şi facă vaccinurile, ci să studieze. Dacă instinctul îţi spune da, atunci da! În cazul în care intuiţia îţi spune nu, atunci nu trebuie.

- Despre ce este vorba?

- Eu am scăzut febra cu apă pe zona asta de homeopatie. Dacă vă pică în mână cartea „Mesajele ascunse din apă”, scrisă de Masaru Emoto, o să vedeţi acolo lucruri interesante. Eu eram în vârf de munte, nu aveam trusa cu medicamente la mine, şi atunci am apelat la această variantă. Eram disperată, pentru că eram încă în faza în care foloseam antitermice. Am sunat pe cineva care se pricepe şi mi-a spus cum să fac. În cinci pahare am pus cinci substanţe, care se dau din 5 în 5 minute, din 15 în 15 minute sau din 30 în 30 de minute. Pe pahare este scris numele în latină al unor elemente din natură care se folosesc în homeopatie, în biluţele acelea, şi a funcţionat. A fost apă simplă! Am făcut un experiment din carte. Am fiert orez pe care l-am pus într-un borcan cu capac şi am scris iubire şi am mai pus şi într-un borcan cu capac pe care am scris ură. După câteva zile, cel cu ură era plin de mucegai, cel cu dragoste era curat.

- Cum te tratezi pe tine?

- Cu multă indiferenţă. Nu iau pastile dacă asta vrei să ştii. Nici când mă doare capul de îmi crapă. Problema este că nu vei trata niciodată cauza, ci doar efectul. Cauza este în profunzime, pleacă de la un organ afectat. Noi nu ştim. De aia ne îmbolnăvim. Când o descoperim, este prea târziu de cele mai multe ori.