de Carmen Ciripoiu

Cu un glas urzit anume pentru toate genurile muzicale, Vali Vijelie știe să-i cânte fiecărei persoane după sufletul său. Vorbește sincer despre viață, nu are nimic de ascuns, iar atunci când amintește despre copii, ochii îi sunt plini de lacrimi adevărate. Cine este Vali Vijelie, omul peste care Dumnezeu a vărsat un car de talent, o spune cel mai bine artistul în interviul următor.

„Idolul meu a fost Mircea Vijelie”

- Majoritatea artiștilor au primit din copilărie primele lecții de muzică. Care este povestea succesului dumneavoastră?

- Mă trag dintr-o familie frumoasă de muzicanți și mă mândresc cu asta. Tata a cântat incredibil de frumos la țambal, iar mama a fost o solistă care a interpretat melodii, pot să spun, dumnezeiește. Cred că de la ea am moștenit vocea. Dar idolul meu a fost Mircea Vijelie, vărul meu, unul dintre cei mai buni lăutari adevărați ai țării. Mi-amintesc că aveam 10 ani când tata a hotărât că trebuie să fac ceva în viață și a decis să învăț să cânt la acordeon. Drept urmare, am început să deslușesc tainele acestui frumos instrument cu ajutorul unui alt văr. Știu că seara, când ajungeam acasă, tata punea plăci și mă punea să învăț acele melodii. De atunci am început să iubesc muzica Mariei Ciobanu, a lui Gică Petrescu și a altor mari artiști ai vremurilor de demult.

- Mai țineți minte cum a fost la prima nuntă la care ați cântat?

- Asta nu cred că se uită vreodată. Aveam 13 ani și jumătate și am plecat cu niște veri în zona Pădureni. Acolo exista o tradiție, cea a mersului cu vizita. Inițial, verii m-au întrebat dacă vreau să merg cu ei să câștig bani și, bineînțeles, că am spus „da” pe loc. Mi-amintesc că era în Ajunul Crăciunului și era cumplit de frig afară, însă noi nu simțeam. Mergeam din casă în casă, oamenii ne așteptau cu dragoste, cântam două-trei melodii și primeam ce ne dădeau. La prima nuntă am fost cu tata și cu cel de la care am învățat să cânt la acordeon, Mihai Bordeianu. Îmi amintesc că, la un moment dat, tata m-a pus să cânt și a rămas surprins când a văzut câte piese știu. De altfel, la 14 ani și jumătate am compus melodia „Prințișorul”, pe care nu cred că există vreun român să nu o cunoască și să nu o fi fredonat vreodată. Când am făcut melodia, a doua strofă nu avea versurile de acum, acestea au fost schimbate de cei care mi-au luat piesa. Cuvintele scrise de mine făceau referire la o fată care îmi plăcea tare mult atunci. De-ale copilăriei…

„Tata nu mi-a refuzat nimic niciodată”

- Care a fost bucuria care v-a luminat anii copilăriei?

- Pare greu de crezut, dar eu nu m-am jucat când am fost copil. Îmi amintesc că mă uitam pe geam la cei mici care se zbenguiau în fața blocului, iar ei, pentru că se auzea muzică din casă, se așezau în fața balconului și ascultau. Când tata mă lăsa să ies afară din casă, îmi dădea și acordeonul, iar copiii mă rugau să le cânt. Mai mergeam în parc, venea încă un băiat cu chitara, altul cu clarinetul și cântam. Era o rezonanță incredibilă acolo… A fost foarte frumoasă acea perioadă, dar grea pentru un copil. Nici nu-mi dădeam seama cum trecea timpul… De multe ori venea Miliția să mă strângă din parc. Mă luau la Circă, bineînțeles că nu-mi făceau nimic, doar mă puneau să le cânt. Au existat și momente când Miliția m-a dus acasă. Când se întuneca și ai mei nu mă vedeau, știau că sunt pe la Miliție. În copilăria mea, nu existau bănci, iar tata a făcut un CAR în valoare de 20.000 de lei. O avere. Și mi-a cumpărat un acordeon profesional, Hohner, cu 80 de bași. Eu, care cântasem până atunci cu unul de 32 de bași, mi s-a părut ceva incredibil. Știu că mi-am dorit enorm acest acordeon… După ce l-am primit, aveam o poftă nebună să cânt și să învăț din ce în ce mai multe piese noi.

- Care sunt cele mai frumoase amintiri legate de bunici? Dar de părinți?

- Am să mă gândesc toată viața la vacanțele pe care le-am petrecut la mamaia, la Giurgiu. Eram 11 nepoți și se umplea curtea când ajungeam toți. Avea o grădină imensă unde ne jucam. Eu eram cel mai mic și făceam cele mai mari prostii, așa că mamaie le spunea mereu verilor mei să fie cu ochii pe mine. Cele mai gustoase preparate culinare pe care le-am mâncat vreodată au fost tot ale bunicii: scovergi și mâncare de cartofi… Mamaie a fost o femeie extraordinar de bună, de blândă, de înțelegătoare. Aveam 14 ani și jumătate când ea s-a stins și știu că nu am putut să merg să o conduc pe ultimul drum, pentru că aveam cântare. Din păcate, nu a apucat să mă vadă cântând în fața spectatorilor, doar auzise de la vecini ce face nepotul său. Pe bunicul nu am apucat să-l cunosc, pentru că s-a stins când eu aveam 2 ani. În ceea ce o privește pe mama, atunci când făceam vreo prostie nu-mi făcea nimic, decât îmi zicea că-i va spune tatei. E drept că acesta nu m-a bătut niciodată, dar faptul că mă certa însemna enorm. Nu am suportat niciodată să știu că tata e supărat pe mine. I-am iubit foarte mult pe amândoi, dar de tata am fost cel mai apropiat. Dintr-un simplu motiv. Când îmi doream ceva, mama mai spunea că nu sunt bani, dar tata nu mi-a refuzat nimic niciodată.

„Fata mea vrea să devină notar, iar băiatul e la o şcoală de fotbal”

- Cine este Vali Vijelie dincolo de scenă?

- Când urc pe scenă, mă transform într-un leu, când am coborât sunt doar un om normal. Tata m-a învățat să fiu așa. Când faci muzică din inimă, așa cum e în cazul meu, te împlinești sufletește.

- Ce e mai greu să fiți? Artist? Tată? Soț? Cum se împacă ritmul acesta alert al vieții de artist cu viața de familie?

- Cred că nimic nu e greu atât timp cât faci un lucru cu tot sufletul. Și toate se îmbină… Ca artist, dacă vrei să rămâi în top, atunci trebuie să muncești foarte mult. Ca să fii tată, trebuie să ai grijă să nu le lipsească nimic copiilor tăi. Iar ca soț, trebuie să faci în primul rând ca femeia de lângă tine să simtă că o iubești din adâncul sufletului. Iubirea ne face în primul rând nouă, personal, foarte bine, și pentru asta ar trebui să fim recunoscători în fiecare secundă a vieții noastre.

- Cui lăsați moștenire talentul dumneavoastră? Vă calcă pe urme copiii?

- Nu. Fata mea, Cati, ar fi vrut să cânte și chiar are talent. Când era mică, i-am luat o pianină și am văzut ce poate. Dar eu nu am vrut. I-am spus să învețe carte, pentru că de muncit o fac eu. Cred că nu am vrut să treacă și ea prin greutățile pe care le-am întâmpinat eu. Drept urmare, Cati vrea să devină notar și, cu ajutorul lui Dumnezeu, acest lucru se va întâmpla. În ceea ce-l privește pe Nuțu, băiatul meu de 15 ani, e la o școală de fotbal. De mic i-a plăcut mingea, așa că s-a dus unde a dorit. Copiii sunt totul pentru mine. Pentru ei muncesc, ca să îi văd fericiți.

„Îmi place mâncarea de cartofi și orezul cu lapte”

- Mereu galant și respectuos și întotdeauna elegant. Cine vă ajută să fiți mereu ca decupat din revistele de modă?

- Soția îmi pregătește mereu lucrurile atunci când plec, și întotdeauna îi cer părerea cum să-mi asortez hainele. Dar, în timpul liber, îmi place să mă îmbrac sport. Se întâmplă să primesc un telefon și ea îmi spune mereu să nu merg în trening la întâlniri…

- Faceți parte din oamenii pe chipul cărora timpul nu și-a pus amprenta. Cum vă păstrați atât de fresh?

- Când am timp, merg la sală, la un prieten bun, unde mă simt ca acasă. Pentru că are și o piscină enormă, mă relaxez din când în când. Am încercat să țin într-o perioadă regim, pentru că mă îngrășasem, dar eu sunt mare gurmand. Mănânc de toate, dar preparatele mele preferate vor rămâne mâncarea de cartofi și orezul cu lapte. Și, bineînțeles, tot ce gătește soția mea, care e o gospodină incredibilă.

„În curând voi scoate câteva melodii alături de Nicu Paleru”

- De Nicu Paleru, un cântăreț extrem de iubit, vă leagă o veche și frumoasă prietenie. Dacă ar fi să-l descrieți în doar trei cuvinte, care ar fi acelea?

- Nicu e un artist desăvârșit, un prieten extraordinar și un familist convins.

- Ați petrecut în America momente unice alături de Nicu Paleru. Cum se vede România de peste Ocean?

- Noi suntem prieteni de familie și mergem în multe vacanțe împreună. De altfel, soția mea și soția lui sunt la rândul lor bune prietene. În curând, eu și Nicu vom face împreună și câteva melodii. E o dorință mai veche a fanilor noștri. Am fost anul acesta în America în martie, unde am avut vreo 20 de concerte. În timpul liber, cât ne-a rămas, ne-am plimbat prin New York, prin Las Vegas, prin Detroit, am fost apoi în Canada, la Toronto… Eu nu sunt jucător, dar Las Vegasul nu are farmec dacă nu joci. Și, culmea, am și câștigat… Norocul începătorului… Las Vegasul a fost locul care mi-a plăcut cel mai mult, pentru că acolo oamenii știu cu adevărat să se distreze. În rest, americanii sunt ca niște roboți.

„Cel mai greu în viață mi-a fost când părinții au plecat la Ceruri”

- Nu v-a tentat niciodată să rămâneți peste hotare?

- Nu, niciodată, deși am cântat peste tot în lume. Pentru mine, acasă e cel mai frumos loc de pe pământ. De țara mea, mă leagă totul, și cel mai iubit tot în România sunt.

- Cel mai greu moment al vieții?

- Cu siguranță, atunci când părinții mei au plecat la Ceruri. Mama s-a stins la 70 de ani, în 2007, și tata la 74 de ani, cu un an mai devreme. Doar cine nu mai are părinți înțelege prin ce am trecut eu când nu i-am mai avut lângă mine. Și cred că nu există zi să nu-mi amintesc de sfaturile lor, de ceea ce m-au învățat.

- Ce vă mai motivează acum, după ce aţi cântat în toată lumea, ce vă mai ţine în priză?

- Dacă un artist știe să-și respecte publicul, dragostea și respectul acestuia se întorc. Ce sădești aia culegi, spune o veche vorbă românească. Și întotdeauna eu vreau să-i bucur pe cei care mă iubesc și să-i fac fericiți. Aplauzele publicului îi dau artistului speranța și energia pentru a merge mai departe. Nimic nu mă bucură mai mult ca momentul în care îi dăruiesc publicului o stare de bine, măcar și pentru câteva clipe, făcându-l să uite de greutăți.

„Când erau copiii mai mici, mergem împreună cu bicicletele”

- Aveţi cele mai multe evenimente dintre cântăreții de gen, pentru că aduceți mereu ceva nou în muzica românească. Dar cum reușiți să țineți standardul atât de înalt?

- Muncesc enorm. Merg în studio, lucrez și scot melodii comerciale. Și peste toate astea, îmi place să-mi respect colegii. Și e extrem de important să ai lângă tine și oameni de calitate…

- Mai aveți timp și de hobby-uri?

- Mai greu cu hobby-urile, însă, atunci când am timp, plec cu familia în vacanțe, să ne distrăm. Când erau copiii mai mici, mergem împreună cu bicicletele. Și, sincer să fiu, și acum m-aș plimba cu bicicleta.

„Cine nu are visuri nu are viitor”

- Credeți în destin?

- Viața nu e întotdeauna cum ți-o dă Dumnezeu. De cele mai multe ori, e și cum și-o face omul. Și nu există zi în care să nu-I mulțumesc lui Dumnezeu, din tot sufletul meu, pentru tot harul pe care mi l-a dat. Pentru că, indiferent cu cât de mult talent m-aș fi născut eu, fără ajutorul Lui nu aș fi realizat nimic.

- La ce visați?

- În primul rând să am sănătate eu și familia mea. Să pot să scot melodii la fel de frumoase ca și până acum, să-mi văd copiii la casele lor și să fiu bunic. Cine nu are visuri nu are viitor.

- Un gând pentru cititorii revistei Taifasuri?

- Ce le doresc copiilor mei, vă doresc și dumneavoastră. Să fiți sănătoși, să vă împliniți dorințele, să iubiți și să dăruiți iubire și să vă primeniți sufletele cu multă bunătate.

„Visez să-mi văd copiii la casele lor şi să fiu bunic“

Hituri de neuitat

Printre cele mai ascultate și iubite melodii ale artistului Vali Vijelie se numără: „Aș pleca”, „Mai stai”, „Să iubești două femei”, „A prins voce inima”, „Marea mea iubire”, „Strigă cu mine”, „Sărutări distrugătoare”, „Nu suntem la fel”, „Viața merge înainte”, „Te ador”, „Aseară te-am sunat”, „De dorul tău”, „Când îți aud numele”, „M-am îndrăgostit de-o femeie rea”.

„«De ai face, Doamne, alt Pământ», melodia sufletului meu“

- Pe CD-ul lansat cu revista TAIFASURI se regăsesc melodii etno, de muzică populară şi dance. Ce v-a îndemnat să vă împărțiți sufletul între aceste genuri de muzică?

- Acest CD include toate genurile muzicale. Sunt 14 piese pe care le iubesc cu tot sufletul și care sper să bucure pe toată lumea. Melodia sufletului meu este „De ai face, Doamne, alt Pământ”. Dintre cântecele vechi, mă regăsesc, de asemenea, și în piesa „De-aș fi Dumnezeu o zi”.

„Niciodată nu i-am dat motiv soţiei mele să se îndoiască de mine“

- După atâția ani de căsătorie fericită, cum o vedeți pe soția dumneavoastră?

- O iubesc și o respect la fel de mult ca atunci când ne-am cunoscut. Și asta s-a întâmplat acum 21 de ani. Ne-am întâlnit într-un restaurant unde cântam eu. Ea habar nu avea cine sunt. Mi-a plăcut din prima clipă și i-am cerut numărul de telefon. Nu a vrut să mi-l dea, dar am făcut rost de el din altă parte și am căutat-o. Ulterior, ne-am întâlnit, și iată că suntem împreună și acum. Nu am cerut-o de nevastă, totul a venit firesc. La un moment dat, după atâtea întâlniri, i-am spus să vină la mine. Și acolo a rămas. Soția mea nu mi-a reproșat niciodată nimic. Și nu cred că s-a simțit vreodată singură, pentru că îi are mereu aproape pe copiii noștri. Pentru mine, Revelionul sau orice altă sărbătoare e o zi normală când trebuie să muncesc. Asta mi-e meseria. Dar, după ce ajung acasă, mergem mereu în vacanță. Soția mea e geloasă și ea, ca orice femeie, însă niciodată nu i-am dat vreun motiv să se îndoiască de mine. Eu cred că sunt mai gelos. Îmi apăr proprietatea…