de Carmen Ciripoiu

Marele filosof Petre Ţuţea spunea atât de frumos că „Macedo-românii nu sunt români, sunt super-români, români absoluți”. Am înțeles sensul profund al acestor vorbe atunci când l-am cunoscut pe Gigi Sima, un machedon cum altul nu-i, care-și cinstește cu mare fală și dragoste neamul din care se trage și muzica pe care o cântă cu pasiune şi devotament. Cine este Gigi Sima, „motorul” îndrăgitei formații machedonești „Pindu”, dar și lucruri mai puţin ştiute despre această iubită trupă de artişti, aflați din interviul acordat în exclusivitate revistei Taifasuri.

„Interpretăm melodii vechi de 50, 70, chiar 100 de ani”

- Peste foarte puțin timp formația „Pindu” împlinește 29 de ani de când se află, deopotrivă, în inimile aromânilor, dar și ale românilor, fiind nucleul multor petreceri. Cum a fost înființată această mult iubită trupă?

- Nici noi nu realizăm cât de repede a trecut timpul. E adevărat, în septembrie împlinim aproape 30 de ani de când facem ceea ce știm cel mai bine: să aducem bucurie oamenilor care ne ascultă! Ne-am înființat dintr-o glumă. Eram mai mulți prieteni, cu vârste de 14-15 ani, și ne-am strâns fără să știm unde va duce această iubire pentru muzică. Așa a luat naștere în anul 1989 formația „Pindu”. Astăzi, componenţa trupei este următoarea: Gigi Sima - solist vocal, Cristi Bola - armonică şi voce, Nicu Sifiringă - claviaturi, George Chendru (Gudi) - chitară şi voce şi Daniel Cosma - claviaturi.

- Să fie oare originea dumneavoastră machedonească unul dintre motivele care justifică patima pe care o puneți în fiecare vers cu care ne surprindeți?

- Cu siguranță, pentru că la toți a fost o moștenire de familie, noi învățând melodiile de la părinți, care le-au „furat” la rândul lor de la bunici, iar bunicii, de la părinții lor. Melodiile noastre sunt aceleași, la noi folclorul nu e atât de vast, poate tocmai de aceea au o trăire incredibilă. Noi cântăm melodii vechi de 50, 70 și chiar de 100 de ani.

„Noi luam 4.000 de lei pe săptămână când salariul lunar era de 3.000 de lei”

- Iubirea pentru muzică a început din acele vremuri? Ați moștenit talentul de la bunici sau de la părinți?

- De când mă știu, cânt. Și în familia mea s-a cântat, însă nimeni nu a făcut din asta o meserie, pentru că părinții și bunicii s-au ocupat cu agricultura. Eu sunt singurul „artist”, care trăiește din acest hobby. Muncesc de la 15 ani și niciodată nu m-am gândit că aș putea să fac altceva. Nu am avut nici măcar timp să mă gândesc că aș putea îmbrățișa o altă ocupaţie. Dacă la începuturile formației, un salariu în România era de 3.000 de lei pe lună, noi câștigam 4.000 de lei doar într-o săptămână…

- La machedoni, familia este sfântă. Ce amintiri păstrați din copilărie?

- E un lucru destul de greu să vorbesc despre familia mea, pentru că nu am făcut-o niciodată până acum. Eu am crescut până la 14 ani la țară, în Beidant (Tulcea), și pot să vă spun cu mâna pe inimă că am avut cea mai fericită copilărie. Aveam mulți prieteni cu care cântam în cor la școală, iar vara, în vacanță, ne plăcea să jucăm fotbal și să mergem prin pădure. Ulterior, am făcut clasa a IX-a și a X-a la Liceul Palace din Constanța (unde, de altfel, veneau toți machedonii), iar ultimii doi ani i-am terminat la Liceul Economic. Îmi amintesc că primele petreceri la care am cântat au fost acasă la familiile noastre și tot acasă înregistram și melodii pe casete. Primul eveniment unde am cântat ca trupă a fost un majorat, unde n-am avut niciun fel de emoții. Eram toți de aceeași vârstă și cred că nimeni nu avea pretenții mari de la noi. Așa că ne-a fost mai mult decât confortabil…

„M-am clătinat când a murit bunicul. A fost foarte greu!”

- Există oameni cărora le sunteți datori pentru strălucirea de azi a carierei dumneavoastră?

- Cu siguranță, părinților mei. Ei au fost cei care m-au învățat să nu mint și să-mi văd de treabă. Seriozitatea și multă muncă sunt lucrurile care caracterizează formația Pindu, alături de bunul-simț și respectul. Multe lucruri frumoase le-am învățat și de la bunicii mei, despre care e prima dată când vorbesc și pe care i-am considerat cei mai buni oameni de pe pământ. De altfel, ei au stat la 50 de metri de casa noastră și zi de zi eram acolo pentru că-mi făceau toate poftele. Unul dintre momentele grele ale vieții mele, deși eram copil, a fost ziua în care bunicul a plecat la Ceruri. După 60 de ani de căsătorie cu bunica… o viață de om! Îmi amintesc că mergeam mereu la ea să stăm de vorbă, să-i alin suferința și o găseam vorbind singură prin casă. În cei zece ani cât a mai trăit după ce s-a dus bunicul, nu-mi imaginez cum a putut să facă față durerii cauzate de pierderea lui… Îmi plăcea când mergeam cu bunica la biserică, dar mă prindea greu, pentru că tot timpul cântam. De la bunicii mei am învățat să fiu un om vesel. Eu nu i-am văzut niciodată triști sau amărâţi. Iar dacă aveau momente mai grele, nu le arătau față de noi. Cred că toți bunicii sunt așa. Un mare respect îi port, totodată, lui Lupci, care e un fel de stâlp al muzicii machedonești, un om extrem de pozitiv. Deși s-a mai retras în ultima perioadă, vine cu noi destul de des la spectacole. E un sentiment care nu se poate descrie în cuvinte atunci când cântă Lupci…

- V-au rămas moștenire costume vechi, de la bunicul?

- Da, multe lucruri, dar din nefericire nu pot să le îmbrac. Eu am 1,90 înălțime și bunicul avea 1,70. Însă le păstrez cu mare dragoste. Costumele pe care noi le purtăm sunt făcute de o doamnă foarte pricepută, doamna Buteanu, și conservă designul anilor 1900. Lupci e cel care are păstrate multe costume vechi, de o rară frumusețe.

„La noi, la machedoni, când te căsătoreşti, o faci pentru o viaţă”

- E adevărat ce se spune că la machedoni femeia este generalul în casă? Cum v-ați cucerit soția?

- Eu cred că în orice familie bărbatul e capul și femeia este gâtul. Așa a fost și când eram copil și cu siguranță așa este și în familia mea acum. Eu sunt împreună cu soția mea de 26 de ani. Avem 17 ani pe „cartea de muncă” și nouă ani de prietenie. Sincer, nu știu cum am cucerit-o, dar pot să vă spun că acum o iubesc parcă mai mult ca la început. Îmi respectă munca, deși și-ar fi dorit să fac altceva. Și asta pentru că stau foarte puțin acasă. În orice fel de relație, respectul e foarte important. Vital! Dar ca să fii respectat, trebuie mai întâi ca tu să respecți. Ăsta e probabil secretul pentru care rezistă de atâta timp și formația Pindu. Ne place să trăim în armonie. Sigur că mai sunt și supărări, pentru că suntem oameni, dar doar la suprafață. Încercăm să nu greșim, să nu bârfim, să nu intrăm cu nimeni în discuții inutile. Noi avem de-a face cu tot felul de oameni, iar atunci când asistăm la situații tensionate, preferăm să ne îndepărtăm. Noi, cei din formația Pindu, suntem prieteni de familie și ne-am ajutat întotdeauna, dar necondiționat. Cât privește familia, la machedoni, când te căsătorești, o faci pentru o viață. E o rușine să divorțezi, mai ales că noi suntem puțini, ne știm unii pe alții. Cum am mai putea da ochii cu cineva dacă ne-am despărți? Cred că ne-am pierde orice credibilitate. Avem foarte multe tradiții frumoase și la noi este lege. Nu există Paște și Crăciun fără să mergem la părinți, nași, bunici. În prima zi vizităm părinții și nașii, iar a doua zi vin finii la noi.

„Când va hotărî Dumnezeu, voi ajunge şi la Muntele Athos”

- Aveți doi copii, ca două flori. Vă calcă pe urme?

- Nu. Și nici n-aș dori, deși cântă amândoi foarte frumos. Și Ștefan, și Diana se zbenguie prin casă și cred că știu toate melodiile la modă din muzica ușoară. De altfel, fata mea e îndrăgostită de Andra și de Connect-R. Nu aș vrea să-mi calce pe urme pentru că e foarte grea meseria noastră. Și multe nopți pierdute când nu suntem lângă copiii noștri... Și asta doare! Mă uit la ei cum au crescut și nici nu-mi dau seama când s-a întâmplat asta. Dar dacă vor dori să îmbrățișeze meseria de artist, îi voi ajuta foarte mult. Eu și colegii mei am făcut fără să vrem o meserie și acum nu putem să ne mai lăsăm!

- De unde vă trageți energia?

- De acasă, de la familie. Cele mai frumoase zile ale mele sunt cele în care nu am treabă și pot să stau cu cei dragi sufletului meu. Ne bucurăm împreună, mergem în vizită la sora mea sau la un restaurant. E greu de crezut, dar atât de mult avem de muncă, că eu nu am reușit să ajung la plajă de cinci ani. Anul acesta am avut un concediu de vis, în ianuarie, de zece zile, când am fost la Los Angeles cu cei mici. Diana a fost fascinată de Muzeul de Ceară de la Hollywood, iar lui Ștefan i-a plăcut foarte mult Las Vegas-ul. Sper ca în noiembrie să ne relaxăm din nou împreună, poate, undeva prin Europa… Apropo de plecări, îmi doresc foarte mult să ajung la Muntele Athos. Doi colegi au mers, eu nu am apucat. Sunt convins însă că voi ajunge când va hotărî Dumnezeu. Acela este un loc unde nu ajungi când îţi faci planul, ci când trebuie.

„Un trandafil creaşti la firida mea”, versuri scrise în 1950!

- Cum vă vedeţi în viitor?

- Mă văd tot muncind, în niciun caz tolănit pe șezlong. Mi-aș dori să am o bătrânețe liniștită, pentru că destul ne-am agitat. Eu nu am avut niciodată dorințe mari, dar ce am vrut să fac, totul s-a împlinit. M-am căsătorit cu cine am vrut, am meseria pe care mi-am dorit-o și niște copii minunați. Sănătate să fie și le ducem pe toate…

- Trecerea timpului poate fi, însă, greu de suportat când lasă urme adânci pe chipul artiștilor. Vă sperie în vreun fel acest aspect?

- Nu mă sperie bătrânețea. Totul e bine când lucrurile au loc la timpul lor. Mai rău e când în familii se întâmplă tragedii. E o urare să îmbătrânim..

- Ce piese cuprinde albumul nou pe care vă pregătiți să îl lansați împreună cu revista Taifasuri?

- Sunt 17 melodii frumoase, adunate în timp și orchestrate cu drag de formația Pindu, printre care „Un trandafil creaști la firida mea”, o piesă care se ascultă foarte mult (a cărei linie melodică e preluată după o veche melodie rusească, pe versurile lui Alexandru Buduvan, scrise în 1950), care de altfel dă și numele albumului, dar și binecunoscutele „Opa, opa” și „Pamporea”. Nu am să dezvălui prea multe, pentru că vreau să fie o surpriză pentru cei care ne iubesc muzica.

- Mai e puțin și toamna va suna din nou clopoțelul. Ce planuri aveți?

- Ne pregătim deja pentru Crăciun. Avem în lucru câteva melodii, deocamdată sunt crude. Încercăm să facem și un CD… Ne dorim să realizăm ceva special, care să rămână în sufletul dumneavoastră.

„Costumele pe care noi le purtăm sunt făcute de o doamnă foarte pricepută, doamna Buteanu, și conservă designul anilor 1900“

„Timbrul vocal al Corneliei Rednic se potriveşte incredibil cu muzica noastră“

- Cum a început colaborarea cu Cornelia Rednic?

- I-am întâlnit pe Cornelia și pe Lupu Rednic în anul 2008, la o nuntă, la București. A fost prima dată când i-am văzut și știam cât de apreciați și de iubiți sunt. Am stat de vorbă și Cornelia mi-a spus că vrea să învețe o melodie machedonească. M-am bucurat, i-am dat câteva piese și texte, iar ulterior ne-am văzut din nou și atunci am rugat-o să cânte ceva. Când am auzit vocea ei, nu mi-a venit să cred. Timbrul său se potrivește incredibil cu muzica noastră. Mai mult decât atât, Cornelia are un fel de a transmite… ceva ieșit din comun… Avem o colaborare foarte frumoasă, deja am scos două CD-uri împreună. Jos pălăria pentru Cornelia și Lupu, niște oameni minunați! Mi-amintesc că la prima petrecere unde am cântat cu Cornelia, au venit oamenii lângă orchestră și au început să plângă. Un singur lucru nu am reușit să-l fac până acum. Deși ne-au invitat de nenumărate ori, nu am reușit să ajungem în Maramureș…

„Ca să fii respectat, trebuie mai întâi ca tu să respecți. Ăsta e probabil secretul pentru care rezistă de atâta timp și formația Pindu. Ne place să trăim în armonie. Încercăm să nu greșim, să nu bârfim, să nu intrăm cu nimeni în discuții inutile“

„A fost o onoare pentru noi să cântăm la nunta lui Gigi Becali“

- Aveți vreun eveniment care v-a rămas în suflet?

- Toate sunt amintiri prețioase, dar probabil momentul în care i-am cântat lui Gigi Becali la nuntă a rămas unul cu totul deosebit. A fost o onoare pentru noi. La machedoni, potrivit tradiției, mireasa face o nuntă cu neamurile din partea ei, mirele la fel, apoi se face masa mare. Pe noi ne-a chemat Luminița Becali să cântăm la nunta ei și, pentru că i-a plăcut, am mers și la nunta cea mare. A fost prima noastră legătură cu lumea bună. A fost o nuntă extraordinară, unde au venit toți marii fotbaliști, alături de Giovani și Victor Becali. Știu că la eveniment a cântat și Laura Stoica, o voce de înger, Dumnezeu s-o odihnească!

Cornelia Rednic: „Gigi Sima e vocea machedonilor“

Dragostea Corneliei Rednic pentru muzica machedonească îi încălzeşte inima, iar glasul cu care interpretează piesele face ca oamenii s-o asculte vrăjiţi. Chiar dacă nu va renunța niciodată la frumosul său port maramureșean, alături de Gigi Sima și de formația Pindu, îndrăgita cântăreață înregistrează victorie după victorie în haine și pe ritmuri armânești. O dovadă că atunci când e păstrată curată și nealterată, muzica autentică nu se va pierde niciodată. „Anul acesta am împlinit zece ani de când colaborez cu Gigi Sima și cu formația Pindu. E tare frumoasă colaborarea asta… Ne-am înțeles extraordinar de bine de la început. Eu cred că publicul ne ține împreună, pentru că ne cere mereu să aducem noutăți. Sunt fascinată de cultura și de muzica machedonească. A fost ca și cum Dumnezeu a vrut să merg în direcția aceasta. E posibil ca eu să fi făcut parte din neamul machedonilor într-o altă viață, pentru că rezonez extrem de bine cu muzica lor. Când ne-am cunoscut, am vrut doar să înregistrez câteva piese, nu mă gândeam la un album, dar iată că am făcut multe lucruri împreună. Gigi e un om sufletist, care se sacrifică mult, vrea binele celorlalți, iar pe mine m-a ajutat enorm. Nu e ușor când pășești pe un teritoriu pe care nu îl cunoști, însă băieții m-au făcut să simt că sunt de-a lor. Mă simt extrem de recunoscătoare că am cunoscut o lume în care copiii țin cont de ceea ce spun părinții lor. La machedoni, până și cei mici știu să cânte și să danseze. E incredibil… Nu cred că m-aș fi înțeles atât de bine cu o formație de români și le mulțumesc pentru asta. Dacă pe Gigi Sima îl consider vocea machedonilor, pentru că nu se va mai naște în 100 de ani un artist ca el, Cristi Bola, colegul de la armonică este, de asemenea, incredibil. Dovadă că marele Țăndărică l-a cooptat în proiectul său cu muzică balcanică, alături de Stelu Enache. Acum lucrăm la al treilea CD. Avem materialele și abia aștept să ajung la Constanța să intru în studio”.