de Luana Mare

După cum îi spune şi numele de scenă Smiley, Andrei Tiberiu Maria - pe numele adevărat -, are de ce să zâmbească: mulţimi de fani, piesele lui sunt fredonate până şi de cei mici, toată lumea îl adoră! Între emisiuni de televiziune, înregistrări în studio şi lucrul cu noi talente, Smiley se pregăteşte şi de un turneu important în mai multe oraşe din ţară, eveniment ce-i va ocupa o mare parte din această toamnă. Cum este viaţa unui artist pentru care succesul a devenit o constantă, ce visuri, dorinţe ascunse, speranţe are simpaticul jurat, ne-a povestit chiar Smiley într-un interviu despre existenţa trăită mai mult pe scenă decât în culise.

„Vacanţă? Ce e aia?!”

- Cum a fost vacanţa de vară pentru tine?

- N-am avut vacanţă! (Râde) Nici nu-mi iau curând, cel mai probabil în ianuarie. Anul ăsta nu merg în concediu... N-am timp nici să mă gândesc la vacanţă. Am filmări, încep turneul, mă împart între emisiuni şi HaHaHa Production. Cam aşa arată programul meu în fiecare zi. Infernal! Când faci ce-ţi place, nu oboseşti, aşa că nu ai nevoie de libere!

- Cum ţi se pare noul sezon al emisiunii „Vocea României”?

- Foarte interesant, mai ales că, pentru prima oară, sunt două femei-antrenor. Sezonul trecut a fost minunat, am avut o competiţie foarte grea. În afară de Ana Munteanu, care este un artist foarte complex, în concurs au fost nenumărate alte voci care vor avea fără îndoială carieră în muzică. Anul acesta am auzit deja la fel de multe voci atractive, unele foarte bune, alte crude, dar speciale. Aştept şi eu cu nerăbdare să ajungem mai departe în concurs pentru că simt că vom vedea cu toţii nişte momente memorabile.

„Formatul «Vocea României» te obligă să devii generos, calitate rar întâlnită între artişti”

- Cum te simţi între două femei- antrenor?

- Nu sunt între, ci pe margini. (Râde) Eu şi cu Tudor Chirilă suferim foarte tare, mai ales că anul trecut se legase ceva interesant, ca-ntre vecini, fiind unul lângă altul. Acum suntem amândoi extreme. Nu că n-am fi, dar suferim rău pe tema asta, că au pus fetele între noi. Ştii cum e: între bărbaţi tot timpul intervin tot felul de femei...

- Cum ţi-a schimbat viaţa show-ul „Vocea”?

- Păi, m-a adus mai aproape de ceea ce voiam eu, m-a adus mai aproape de talentul pur pe care îl caut tot timpul şi cumva am cunoscut artişti foarte mişto, oameni cu carismă. Pe lângă antrenorii de care m-am apropiat mai mult şi pe care i-am cunoscut mai bine, sunt românii care au trecut pragul de la „Vocea României”. Cu mulţi dintre ei lucrez şi fac parte din viaţa mea deja, cum sunt Feli, Liviu Teodorescu, chiar şi Ioana Ignat acum. Nu este la mine, dar am lucrat cu ea. Amir, Seredinschi, Ana Munteanu, cea care a câştigat anul trecut. Sunt mulţi care-mi trec pragul. Pe de altă parte m-a ajutat să evoluez ca om. Într-un astfel de format trebuie să fii generos şi este complicat pentru artişti care sunt egocentrişti uneori. Interacţiunile profesionale cu aceşti oameni foarte talentaţi m-au inspirat enorm şi m-au învăţat să pregătesc suflete pentru această carieră. La HaHaHa Production fac asta în fiecare zi şi experienţa de la „Vocea României” m-a învăţat să-mi stabilesc mai clar un mod de lucru şi nişte metode.

„Şi la studio, şi la emisiuni lucrez în familie”

- Este ofertant sezonul nou din punctul de vedere al vocilor?

- Da, normal. Fiecare sezon aduce ceva original. Niciunul nu seamănă cu celălalt şi dacă pleci cu aşteptarea asta că trebuie să fie la nivelul celuilalt, faci o greşeală, pentru că fiecare sezon este diferit din toate punctele de vedere şi nu e un sezon mai bun decât celălalt din toate punctele de vedere al vocilor. Sunt doar diferite.

- Dar viaţa ta personală cum s-a schimbat în paralel cu cea profesională, mereu în ascensiune?

- Viaţa mea personală este legată de cea profesională. Sunt părţi ale aceleiaşi monede. Dacă stau să mă gândesc, familia şi prietenii apropiaţi sunt parte din job-ul meu de zi cu zi, de cam tot ce înseamnă HaHaHa Production. Am şansa să lucrez cu oameni care-mi sunt amici de foarte mulţi ani, cu fratele meu, Filip, cu artişti cu care petrec foarte mult timp, astfel încât la studio mă simt ca acasă. În televiziune este cam la fel. Lucrez de foarte mulţi ani cu Pavel Bartoş, de exemplu. Între timp am devenit şi naşul uneia dintre fetiţele lui. Practic, sunt în familie!

„Am aflat că unele mame îşi adorm bebeluşii pe «Vals»”

- Ai crezut atunci când ai compus „Vals” că va deveni piesa anului?

- M-a surprins foarte mult. Nu m-am aşteptat niciodată! Când am făcut albumul, piesa „Vals” era una foarte interesantă şi atât. Mi-am dorit să aduc lucrurile clasice din vals într-o lumină nouă şi să creez o piesă pop care să aibă rădăcini în valsul clasic. Aşa, piese cu cadenţă de vals mai sunt o grămadă, doar că asta are feelingul acela de vals clasic şi nu mă aşteptam să aibă succesul ăsta. Sincer... Speram să fie la nivelul piesei „Insomnii”, adică interesantă, dar fără un succes comercial mare, dar aşteptările mi-au fost întrecute. M-am gândit că oamenii nu mai ascultă vals. Am fost surprins să aflu că unele mame îşi adorm bebeluşii pe „Vals” şi că foarte mulţi copii mici cântă piesa. Am primit sute de filme cu copii mici care fredonează „Vals”. M-au făcut foarte fericit! Am reînviat un gen care părea uitat şi pe care cei mici nu l-ar fi auzit poate decât mult mai târziu.

„Am intrat în afacere cu un calculator şi cu o mână de oameni. Sunt mândru!”

- Anul acesta se împlinesc 10 ani de când ai pus bazele propriei case de producţie, HaHaHa Production. Cum arată aceşti 10 ani?

- Au fost nişte ani plini, de evoluţie constantă. Am început cu un calculator şi cu o mână de oameni. Îmi place la nebunie că am reuşit să adun români cu energie bună, cu care am colaborat, am lucrat şi am creat. Au fost 10 ani frumoşi, de care sunt mândru şi pentru care sunt recunoscător. În termeni de performanţe, nu cred că există ceva ce nu am făcut, am bătut toate recordurile pe care ni le-am propus. Bucuria mea cea mai mare rămâne procesul de creaţie efectiv, atunci când ne adunăm să facem o piesă nouă. Cred că e, de fapt, lucrul care mă animă şi mă face cu adevărat fericit. Eu nu anticipam că voi face un business din acest vis, dar uite că am ajuns să fac. Mie nu îmi plac cifrele şi am noroc că îi plac fratelui meu, care a vrut să se ocupe de acest proiect şi să fie atent cum se transpun în cifre toate ideile mele. Am învăţat totuşi în aceşti ani că este important să ai o echipă puternică, cu oameni care îşi doresc aceleaşi lucruri pe care ţi le doreşti şi tu şi că este vital să investeşti cu cap, dacă vrei să poţi să-ţi finanţezi visul. În muzică şi în artă este greu să faci alegeri. Trebuie să-ţi asumi nişte riscuri, şi în cazul meu este bine să mă mai sfătuiască cineva, din când în când, pentru că eu vreau să fac 100 de chestii în acelaşi timp, am foarte multe idei şi uneori ele trebuie corelate cu realitatea. Fratele meu se ocupă să construiască acest pod dintre visul meu de artist şi realitatea cifrelor.

- Există pentru artistul Smiley viaţa dincolo de muzică? Care sunt dorinţele, speranţele, planurile care nu includ muzica?

- Atât cât mai e loc (râde). Muzica este ceva ce mă urmăreşte tot timpul, şi în somn, cred. Îmi doresc să fac muzică până când n-o să mai pot face deloc. Îmi doresc să fim sănătoşi şi să putem să hrănim visul ăsta, să producem muzică şi să ajungă cât mai departe. Dincolo de muzică vor fi întotdeauna oamenii, prietenii mei şi familia mea, toţi cei pe care mi-i doresc aproape de mine. Planurile mele altele decât muzica sunt puţine pentru că eu, oriunde aş fi, caut inspiraţie pentru muzica mea, iar dacă nu o caut efectiv, vine ea singură.

„Trăiesc fără frici, văd numai partea plină a paharului”

- Care sunt temerile cele mai mari ale artistului Smiley?

- În general, nu am temeri. Cred cu tărie că toate lucrurile vin când trebuie în viaţa noastră, că Dumnezeu le aşază cum e mai bine pentru noi. Temerile nu ajută cu nimic, toate temerile sunt doar în capul nostru şi nu fac altceva decât să ne ţină pe loc. Eu cred că atunci când îţi e frică de ceva, abia atunci se întâmplă, ca în proverbul românesc „De ce ţi-e frică, d-aia nu scapi!”. La ce sunt bune aceste frici? Ca să ne arate dimensiunea noastră cea mai mică? Eu vreau să trăiesc în cea mai bună formă a mea şi să fiu cât de mare pot eu să fiu ca şi fiinţă umană, să fiu senin, vesel, să văd mereu partea plină a paharului. Mi-e teamă să am temeri. (Râde)

- Crezi în destin? Crezi că a fost generos cu tine?

- Cred că avem lucruri puse de-o parte, experienţe prin care trebuie să trecem ca să ajungem la cea mai bună versiune a noastră. Mai cred şi că ţine de noi să alegem calea şi să mergem cu tot curajul înainte. Apropo de asta, ultima piesă lansată împreună cu Dorian e o mărturisire personală despre viaţă şi libertatea de a fi tu însuţi. Atunci când eşti tu, şi acţiunile tale sunt în concordanţă cu tine şi toate se aşază cum trebuie. Sunt recunoscător destinului pentru tot ceea ce am şi sper să fie la fel de generos cu mine şi în viitor.

„Sunt credincios şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am”

- Crezi în Dumnezeu?

- Sunt un tip credincios. Sunt fericit pentru ce mi s-a dat până acum, pentru ce primesc în fiecare zi, pentru familia mea şi pentru oamenii care sunt lângă mine. Pentru toate, îi sunt recunoscător lui Dumnezeu. Mă rog când simt să fac asta, dar şi mulţumesc în egală măsură. Cred că Dumnezeu este tot timpul lângă noi.

- Te-a speriat vreodată posibilitatea eşecului în muzică?

- Nu am avut niciodată teama eşecului. Eu mă gândesc de fiecare dată în paşi mici, „O să prindă sau nu piesa asta? O să placă sau nu?”. Nu aş fi reuşit să fac un business în muzică, să compun şi să susţin şi alţi artişti dacă trăiam în permanentă cu frică de eşec. Am o strângere de inimă, poţi să le spui emoţii, dar mereu sunt optimist că fac alegerile potrivite şi că muzica mea ajunge la cine trebuie.

„Mă înclin în faţa lui Gyuri Pascu, cel care a avut încredere în mine la 16 ani”

- Ce sacrificii ai făcut pentru muzică? Există vreun regret în acest sens?

- Am un singur regret, că nu îmi ajunge timpul pentru câte îmi propun să fac. Mi-am asumat cariera în muzică, dar mi-am asumat şi lipsa de concediu, de sărbători poate, şi renunţarea la timpul liber cu prietenii sau cu familia. Probabil că timpul a devenit inamicul tuturor, pentru că, de cele mai multe ori, pare insuficient.

- Cine ţi-a marcat destinul?

- Nu vreau să fac o listă. Ar fi lungă şi mi-e şi teamă că aş putea omite pe cineva. Vă spun doar că am învăţat foarte multe lucruri de la oamenii pe care i-am întâlnit. Mie îmi plac oamenii foarte mult. Toţi mă inspiră, de la fiecare am furat câte ceva. Vreau să-l amintesc aici totuşi pe Gyuri Pascu, care din păcate nu mai este printre noi, şi vreau să se ştie că el a fost primul care a avut încredere în mine, când aveam 16 ani. Am avut şansa să compun împreună cu el. Îi mulţumesc încă o dată şi mă înclin în faţa acestui artist foarte generos şi talentat care mi-a marcat viaţa pentru totdeauna.

„Fratele meu administrează businessul nostru”

- Ţi-ai implicat familia în afacere?

- Fratele meu este cel care administrează businessul, este managerul HaHaHa Production. Am decis că tot ce ţine de business, de strategii să fie ocupaţia lui Filip, eu să rămân în lumea pe care o iubesc cel mai tare, cu muzica şi cu artiştii de la HaHaHa Production. Părinţii mei, mai ales mama, sunt şi ei alături de mine şi au fost încă de la început. Dacă iniţial erau îngrijoraţi de drumul pe care l-am ales, când au înţeles că eu asta vreau să fac cu viaţa mea, au fost mereu aici şi au avut grijă ca unele lucruri să se întâmple. M-au protejat şi mă susţin mereu. Le sunt foarte recunoscător pentru tot şi le doresc tuturor copiilor să aibă părinţi ca ai mei şi tuturor părinţilor să-şi susţină copiii şi să-i lase să facă meseriile pentru care au vocaţie.

- Dacă n-ar fi fost muzica în viaţa ta, ce meserie crezi că ai fi ales?

- Nu pot să mă gândesc la o altă meserie, că nu mi-am putut imagina altceva. Eu am făcut ASE, dar muzică făceam din liceu. Cred că am ştiut întotdeauna că nu o să ajung economist (râde). Mergeam la facultate ziua, deşi nopţile le petreceam în studio până spre dimineaţă. Sunt un om fericit că am putut să-mi urmez visul, că mi-am dat voie să pot face ceea ce, de fapt, îmi doream dintotdeauna. Nu ştiu ce aş fi ales pentru că nu-mi mai place nimic la fel de mult ca muzica...

„Trebuie să recunosc că sunt un norocos: fac ceea ce-mi place, adică muzică şi televiziune, împreună cu oameni care-mi sunt foarte apropiaţi“

„Turneul «Confesiune» mă va aduce aproape de publicul meu“

- Te pregăteşti de turneu?

- Da, am stabilit oraşele, biletele sunt în vânzare. „Confesiune” va începe pe 29 octombrie, la Galaţi, şi va continua pe 30 octombrie la Iaşi, 31 octombrie la Bacău, 5 noiembrie la Braşov, 7 noiembrie la Cluj-Napoca, 12 noiembrie la Piteşti, 13 noiembrie la Craiova, 14 noiembrie la Târgu Jiu, 15 noiembrie la Timişoara, şi se încheie pe 18 noiembrie, la Constanţa. Biletele s-au vândut deja într-un procent destul de mare, imediat după ce am anunţat. Sunt zece oraşe, unele cu săli foarte mici, altele cu săli mari cum ar fi la Cluj, la Polivalentă. Plec cu concertul de la Arene şi îl fac în toată ţara. Mi-am dorit foarte mult să trăiesc această experienţă. Concertele în ţară sunt diferite de cele din Bucureşti, fiecare oraş are specificul lui, oamenii au anumite aşteptări şi nişte reacţii uluitoare. „Confesiune” este piesa mea de suflet de pe album. Este o piesă emoționantă, adevărată și foarte puternică. Cred că ascultând-o vă poate face să îi priviți altfel pe cei pe care îi iubiți. Eu am bătut ţara în lung şi lat în ultimii zece ani şi îmi place la nebunie să mă întâlnesc cu publicul meu. Uneori stau cu fanii şi după concert pentru că oamenii vor să-şi petreacă timp cu mine. Se creează un fel de intimitate între noi pentru că ne leagă muzica. Ce poate fi mai frumos?

„«Aprinde scânteia», o piesă-manifest despre ceea ce trăim astăzi“

- Ai lansat primul single din acest an, „Aprinde scânteia”, o piesă revoluţionară. Ai dorit să fie o piesă- manifest?

- România trece de ceva timp printr-o perioadă tulbure, iar eu îmi doresc să cânt despre ceea ce trăim astăzi. Dorian şi cu mine am simţit că trebuie să spunem că există speranţă, că trebuie să ne ascultăm vocea interioară, că unii români au reuşit pentru că au crezut în ei înşişi şi pentru că au luptat pentru visurile lor. Am făcut-o pentru noi înşine, gândindu-ne la lupta pe care o ducem zi de zi ca să facem ceea ce ne place. Trăim nişte ani în care totul se schimbă, tehnologia ne-a acaparat vieţile, nu ştim exact care e drumul pe care să o luăm, în jurul nostru se întâmplă lucruri a căror valoare nu o înţelegem exact. „Aprinde scânteia” este o declaraţie pentru ieşirea din tipare, un îndemn pentru ca generaţiile de tineri să lupte pentru idealurile lor, pentru păstrarea libertăţii de a fi şi de a alege. Piesa a fost gata în trei zile. Cred că este o piesă pe care am scris-o cu cea mai mare uşurinţă pentru că simţeam de mult timp să spun aceste lucruri. I-am dat drumul pe YouTube şi imediat au urmat reacţii de la oameni care s-au regăsit în versuri. Fără niciun efort sau artificiu de promovare, piesa a ajuns la cine trebuia să ajungă. Eu cred în puterea muzicii şi ştiu că această piesă va merge mai departe.