de Carmen Ciripoiu
I-a fericit pe oameni cu muzica lui și, poate fără să realizeze, Nicu Paleru a devenit o legendă a muzicii de petrecere. Cântă de rupe, se plimbă prin toată lumea, este un familist convins, dar a rămas același român modest. Un interviu cu gust de muzică și frumos cu unul dintre cei mai iubiți artiști ai României, citiți în rândurile de mai jos, ÎN EXCLUSIVITATE!
„Faptul că îmi place viața poate fi considerat un păcat?”
- A trecut ceva timp de când nu ne-am mai văzut. Ce mai face îndrăgitul Nicu Paleru?
- Ce știe mai bine: le aduce oamenilor bucurie în suflete prin melodiile lui și se bucură de zile senine alături de familie. Și mai face ceva Nicu Paleru: încearcă să greșească cât mai puțin în viață!
- Apropos de greșeli. Ca oricare om aveți şi păcate. Care ar fi acestea?
- E o întrebare foarte serioasă. Se spune că în fiecare clipă omul greşeşte, chiar și cu gândul. Ce să spun? Păcate am într-adevăr, dar oare faptul că îmi place mult viața poate să fie considerat un păcat? În trecut, am făcut păcate mai mari, mai cu borcanul, azi s-au micșorat. Acum am început să beau vinul din pahar. (râde) În rest, doar admir și atât. Sunt un familist convins!
„Acum şapte ani am avut o revelaţie. Ceva unic...”
- Sfânta Înviere a Domnului se apropie cu pași repezi. Cum vă pregătiți să întâmpinați Paștele? Țineți post?
- De șapte ani încoace, țin toate posturile. La un moment dat, în viață, Dumnezeu te trezește și începi să pui preț pe ceva ce nu este material. Cu șapte ani în urmă, am avut o așa-zisă revelație, dar nu vreau să vorbesc despre asta. O voi face când va veni momentul potrivit. A fost ceva unic...
- Soția dumneavoastră este aromâncă. Păstrați în casă și tradițiile armânești? Ce se face special de sărbătorile pascale?
- Anul acesta, Paștele am vrea să-l petrecem acasă, dar încă nu ne-am hotărât. Cât privește tradițiile armânești de care ați amintit, există niște plăcinte extraordinare cu spanac și praz. Și am înțeles că felul în care prepară ei mielul și oaia pentru Paște sunt cu adevărat unice. Nu am mâncat încă, dar mi-au povestit despre un miel făcut în coajă de pâine. Abia aștept să savurez un asemenea preparat…
„Soția mea vede lucrurile mult mai clar și are sclipiri de geniu”
- Cum se înțelege Nicu Paleru cu soacra? I se potrivește acest nume sau o considerați a doua mamă?
- Vă spun cu toată sinceritatea că mă înțeleg extraordinar și cu soacra, și cu socrul și da, este
o a doua mamă! Asta chiar dacă am fost acceptat mai greu. Și e de înțeles... Eu m-am întâlnit cu Cristina în America. Ea studia acolo, avea 27 de ani și am venit eu, român și divorțat pe deasupra, să o iau de nevastă. Cu siguranță că socrilor mei nu le-a picat bine momentul. Dar datorită respectului pe care îl am pentru ei și familie în general, au înțeles ce fel de om sunt. Și am făcut, sper, doar greșeli mici, care au fost iertate. În plus, nu sunt genul de tip, de soţ care să creeze tensiuni.
- Care e cea mai mare calitate a soției dumneavoastră?
- Are atât de multe, încât mi-ar fi greu să le enumăr. Totuși, principala ei calitate este că mă completează. Cristina are o memorie fantastică și sclipiri de geniu. De multe ori, ea știe să spună acel nu. Eu nu prea pot să refuz oamenii, așa a fost și tata, Dumnezeu să-l ierte! Soția mea vede însă lucrurile mult mai clar ca mine. Și îmi spune unde e bine și unde nu e. Iau în seamă toate criticile, toate observațiile și încercăm să schimbăm situația, dacă e cazul.
„Teroristul” Paleru. „M-au aruncat într-o dubă”
- La un moment dat, în Israel, ați fost confundat cu un terorist? Care e povestea acestei întâmplări?
- De unde o știți pe asta? A fost vorba despre un control mai drastic. Era prima mea plecare cu avionul, am mers singur, fără să mi se spună cum trebuie să mă port. Am lăsat bagajul la cală și am plecat pur și simplu cu mâinile în buzunare. Aveam la mine însă o casetă audio din cele vechi, pe care urma să o arăt dacă e nevoie și să demonstrez că sunt cântăreț. Și asta pentru că nu știam să vorbesc deloc engleză. Am coborât din avion și văzându-mă cu barbă, brunet, li s-a părut suspect că nu am niciun fel de bagaj. M-au luat pe sus direct de la scări, m-au aruncat într-o dubă și au început să mă percheziționeze. La un moment dat am scos caseta. În momentul acela, au luat-o, au deșurubat-o să vadă dacă nu am ceva anume prin ea. A fost o nebunie! Până la urmă, a venit un translator și am rezolvat problema. Adevărul a ieșit la lumină. (râde)
- Este deviza după care vă ghidați, aceea de a fi mereu corect cu cei din jur?
- Cât pot, merg mână în mână cu adevărul. Dar au existat momente în care am spus minciuni nevinovate, doar ca să aplanez un conflict.
„În ultimii ani, la mine acasă e Raiul pe pământ”
- Ce mai face Anais? Care sunt năzdrăvăniile vârstei?
- Foarte bine, mulțumesc de întrebare. Pe 14 aprilie împlinește 7 ani și ne pregătim de party. E pasionată de cosmonauți și de rachete. De altfel i-am luat din America și o păpușică îmbrăcată în astronaut și cred că tot în același ton va fi și tortul. Știe că primul copil care a fost în spațiu se numește Luciana și în memoria acelei fetițe s-a creat păpușica pe care o are și ea. Petrecerea va fi la un loc de joacă și își va invita singură colegii și prietenii pe care îi dorește. În afară de pasiunea asta nouă, adoră să cânte la pian și face și cursuri în acest sens. Noi îi oferim toate condițiile pentru ceea ce vrea. Vorbește fluent engleza, în concluzie e deșteaptă ca maică-sa!
- Cum arată o zi perfectă pentru dumneavoastră?
- Dacă stau lângă fetele mele, nu-mi trebuie nimic mai mult. Eu spun mereu că în ultimii ani la mine acasă e Raiul pe pământ. Nu pot să descriu ce simt când mă uit la fetița mea. Acum i-au mai căzut și niște dințișori, e știrba mea frumoasă.
Sperietură teribilă cu Anais
- Sunteți un tată exigent?
- Eu nu, dar trebuie să fie cineva mai dintr-o bucată și asta e Cristina, care se ocupă permanent de educația lui Anais. Fetiței mele i-am tras o singură dată o pălmuță, pe care nu o va uita niciodată. Am fost obligat și m-a durut mult… S-a întâmplat când ea avea 2 anişori și nu am mai găsit-o în casă. Am căutat-o peste tot și, la un moment dat, am văzut cum plasa de țânțari din dormitor e trasă în afară. La geam avem un pervaz care se întinde până la colțul blocului. Micuţa s-a urcat pe acel pervaz și nu a spus nimic. Văzând geamul deschis, am înlemnit! Am privit jos, am văzut că nu e nici acolo, m-am albit la față. Când, la un moment dat, am auzit din stânga mea că mă striga. Ea se lipise se perete, însă i-a fost frică. Dumnezeu a făcut atunci să fiu stăpân pe mine. M-am urcat și eu pe geam și a trecut o veșnicie până i-am prins mânuța. Când am tras-o, i-am dat o palmă. Nu m-am abţinut, de la tensiune... La scurt timp, a început să plângă, iar eu am făcut același lucru în bucătărie. I-am mulțumit Maicii Domnului că mi-a dat șansa să-mi văd copilul sănătos.
- Nu v-ați gândit ca Anais să aibă un frățior sau o surioară? Ce v-ați dori?
- Sigur că ne dorim. Eu visez să-mi mai dea Dumnezeu un băiețel, dar dacă primesc tot o fetiță, e la fel de frumos. Copiii sunt cea mai mare realizare pe care o poate avea un om!
„Cred că nevestei mele i-aș ierta orice. Şi infidelitatea”
- Cine cântă pe acoperiș? Cocoșul sau găina?
- Întotdeauna găina! Dar nu e nicio problemă, poate cânta oricât de mult, pe mine nu mă deranjează. Dar să nu spuneți asta, că mă ceartă soția…
- Ce nu ați ierta niciodată?
- Se spune că infidelitatea nu se iartă, dar eu îmi doresc să nu fiu pus niciodată în fața unui astfel de moment. În principiu, nu aș putea trece peste, însă, sincer să fiu, nu știu cum aș reacționa. Cred că soției mele i-aș ierta orice! Deși știu că niciodată nu va mai putea fi la fel. E dificil de spus…
„Vreau să refac melodiile fostei mele trupe, Inedit. Aveam 15 ani...”
- Cum vă primesc oamenii din Diaspora la spectacole? Ce melodii își doresc să audă cel mai mult?
- Foarte bine și asta de fiecare dată. Am o mulțumire, împăcare, uimire că lumea mă iubește la fel ca acum 5 ani, 8 ani, 15 ani. Am o singură explicație: când Dumnezeu a împărțit norocul, mi-a dat mie cel mai mult. M-am născut cu mult mir. Ăsta cred că e secretul. Eu poate mi-am adus un mic aport la ce sunt astăzi, însă Dumnezeu face totul. Cu El începe ceva, cu El se termină. Când El va spune Nicu stop, eu am să-I mulțumesc din nou pentru tot ce mi-a oferit. Iar dacă se va întâmpla vreodată să nu mai pot cânta, găsesc altceva de făcut, mă reprofilez. La capitolul melodii, pe cei din Diaspora i-am învățat cu muzica de petrecere. Cânt foarte puține refrene lente, pe care sigur că ei le gustă și asta doar când am o încărcătură emoțională specială. De regulă, începem orice spectacol cu „Eu beau vinul cu borcanul” și continuăm cu melodii de șpriț, voie bună, joc, hore, sârbe. Oamenii vor să danseze, să se simtă bine, să schimbe starea de spirit. Pentru unii e grea străinătatea...
- Ce v-ați cumpărat din primii bani câștigați la o cântare?
- Asta nu mai știu, dar îmi amintesc ce mi-am luat după ce am scos primul album unde am primit bani: o pereche de pantaloni. De fapt, a fost albumul cu numărul opt din cariera mea și primul la care am câștigat ceva. Înainte de acesta, au mai fost câteva albume alături de o trupă pe care am înființat-o când aveam 15 ani, „Inedit” se numea. Chiar îmi doresc să refac câteva dintre acele melodii. Am cântat împreună în jur de cinci, șase ani, până m-am întors din armată. A fost momentul zero al vieții mele odată cu acel album, pentru că eu voiam să mă las de cântat când am revenit acasă. Am spus că mai fac un ultim album fiindcă am făcut texte și melodii în armată și asta e tot. Dar iarăşi mâna lui Dumnezeu a fost, El m-a trimis să cânt în continuare. Eu mă angajasem, trăgeam alături de ceilalți, am fost vopsitor, manipulant, stăteam la locul meu, dar nu a fost pentru mine. Albumul acela m-a lansat pe plan naţional, deși nu am crezut că mi se poate întâmpla asta.
Doar la costum, croitor din Italia!
- Sunteți unul dintre artiștii care apar mereu îmbrăcați la patru ace. Cât credeți că valorează imaginea unui cântăreț pe scenă?
- La mine, nu există apariție fără să port costume sobre, închise la culoare, chiar dacă afară sunt 50 de grade. Unele costume le cumpăr, iar în ultima perioadă am un croitor foarte talentat care mi le face, pe care l-am întâlnit în Italia.
- Cum este Nicu Paleru în calitate de lider? Blând şi răbdător sau o persoană dură, în faţa căreia nimeni nu crâşneşte?
- În general, blând, încerc să nu deranjez pe nimeni din formație. Dacă cineva mă supără sau ceva nu-mi convine, găsesc o formulă să ajungem la un numitor comun, fără să existe certuri sau discuții. Aleg calea de mijloc, dar sunt situații în care, dacă nu sunt înțeles, schimb foaia. Însă nu îmi place să fiu dur, să critic, să fac omul să se simtă prost.
„Ar fi o onoare să fac un duet cu marea Gabi Luncă”
- Sunteţi unul dintre cei mai admiraţi oameni. Dar dumneavoastră pe cine admiraţi?
- Nu am un model anume. Îmi place foarte mult Julio Iglesias, e un cântăreț cu care eu mă asemăn. Uriaşul Julio se diferențiază prin căldura cu care transmite mesajul și prin timbrul vocal. E cu totul deosebit și sunt foarte puțini ca el. La un moment dat, mi-am dorit să fac piese în genul său. Nu am reușit, însă eu consider că nimic nu e imposibil în viața asta. Vă mărturisesc că mi-aș dori să fac un duet cu marea noastră interpretă Gabi Luncă. Ar fi o mare onoare pentru mine!
- Care este cea mai frumoasă amintire pe care o păstraţi din turneele efectuate?
- E grea întrebarea… Sunt multe, dar nimic nu se compară cu momentul în care, la un spectacol, mi-am întâlnit iubirea, pe Cristina. A fost declicul vieții mele. Întotdeauna m-am gândit cum poate lega Dumnezeu două destine la capătul pământului.
„Îmi e frică să nu greșesc prea mult, ca să pot să fiu iertat”
- Vă e frică de ceva în viață?
- În viața asta, doar de Dumnezeu mi-e frică și încerc să nu greșesc prea mult, ca să pot să fiu iertat. Se spune că înțelepciunea începe cu frica de Dumnezeu și se termină cu iubirea de Dumnezeu. Când începi să-L cunoști, știi că e un Dumnezeu drept şi blând.
- Sunteți fericit acum, domnule Nicu Paleru?
- De când a apărut pe lume fata mea Anais, trăiesc în Rai și mă rog Maicii Domnului să nu se schimbe situația cu nimic. Am o viață perfectă. Cât privește dorințele, pentru mine fericirea se rezumă la liniștea sufletească pe care ți-o dă familia. Cu siguranță, Iisus își are casa la noi în suflet. Dacă lăsăm să intre supărarea în suflet, acesta va fi ros și casa se va dărâma.
- Un gând pentru fanii dumneavoastră, pentru cititorii revistei „Taifasuri”…
- Le mulțumesc că există și că sunt constanți și le promit că fac tot ce pot să nu le înșel încrederea. Să fie sănătoși și să nu lase nimic să le strice pacea din suflet!
„Mama a fost şi va rămâne un înger“
- Aduceți acum fanilor un album deosebit. Despre ce este vorba?
- E o mare bucurie pentru mine că scot acest album, care se numește „Mamă scumpă și miloasă”. Aceasta e o melodie de străinătate, de dor de casă, a cărei linie melodică e făcută de frații Ștefăneț din Republica Moldova. Este primul meu album cu orchestră și mă bucur că am putut colabora cu instrumentiștii de la „Fluieraș”, una dintre cele mai vechi formații din Republica Moldova, condusă de frații Ștefăneț. E un album cu totul special, s-a lucrat mult, s-a depus efort imens. Am și o piesă împreună cu Adriana Ochișanu, una dintre solistele cele mai bine cotate de la ei. Piesa mea de suflet de pe album este „Odihnește-te, suflete”, apoi urmează „Astăzi port pantofi de lac”… Sunt melodii care mă reprezintă.
- Știu cât de apropiat sunteți de mama. Ce mai face? Aveți timp să stați împreună măcar de Ziua Mamei?
- Mama mea a fost și va rămâne un înger. De curând am fost acasă, la Pitești, și de data aceasta am reușit să stăm împreună mai mult timp. E bine, sănătoasă și îmi doresc din tot sufletul să mi-o țină Dumnezeu așa. Pentru mine cel mai important este să știu că are tot ce-i trebuie. Regretul meu este că nu apuc să stau cu mama cât aș dori de mult. Așa facem noi, copiii, iar mamele ne iartă totdeauna...
„Cele mai frumoase vacanţe le-am petrecut în trei“
- În ce loc vă place să vă petreceți cel mai tare vacanțele? Următorul concediu unde v-ați propus să fie?
- Nu-mi place să vorbesc despre vacanțe, pentru că există oameni care nu au ce mânca… Eu mi-aș dori să petrec cât mai mult timp în natură, la țară, la munte, iar Cristinei îi plac vacanțele exotice. Abia ne-am întors din Mexic, unde am stat nouă zile. Am făcut un turneu în America, am plecat imediat după Revelion și acum trei săptămâni au venit fetele la Miami și de acolo am „fugit” în Mexic. Am stat primul week-end cu niște prieteni, apoi am rămas singuri. Cele mai frumoase vacanțe ale noastre sunt în trei. Am fost cazați într-un resort și a fost minunat. Am mers cu fetița mea într-un parc deosebit, cu râuri subterane, toate naturale și păsări flamingo, de care ea e îndrăgostită. De altfel, i-am luat și o păpușică de forma acestor păsări, de care nu se desparte nici noaptea. Am mâncat un guacamole incredibil, mexicanii au o mâncare simplă, dar extraordinar de gustoasă. Aveam nevoie de liniște și de relaxare, după un turneu atât de greu. Dar nu mă plâng, pentru că totdeauna i-am cerut lui Dumnezeu să ajung la acest nivel. Am avut și eu momente în care am ținut nasul pe sus, nu contest, dar Cel de Sus mi-a dat niște palme ce m-au transformat în omul care sunt acum. Și îi mulțumesc pentru asta! Dacă ne ajută Dumnezeu, îmi doresc să plecăm la vară în Antalya, în Turcia.