de Luana Mare
Seducătoare, elegantă, frumoasă și periculoasă: așa este Carla, personajul interpretat de Monica Bârlădeanu în serialul „Vlad”, de la Pro TV, transmis în fiecare luni, de la ora 20:30. Cu experiență cinematografică dobândită pe platourile de filmare de la Hollywood, dar și pe cele de televiziune din țara noastră, actrița poate realiza personaje complexe, fascinante, greu de descifrat, cu trăiri intense. Despre răzbunare, trădare în dragoste, credință, dar și despre căsnicie și viitor, ne-a vorbit Monica Bârlădeanu într-un interviu acordat în exclusivitate revistei TAIFASURI.
„Eu sunt șahul la rege, atacul la regină”. Lacrimi şi şerveţele la premieră
- Cum a fost experiența filmărilor pentru serialul de televiziune „Vlad”?
- Foarte intensă! Eu apar mai târziu în această poveste, dar am fost la filmarea multor secvențe care au fost deja urmărite în primele episoade și pentru că între duble se fac tot felul de glumițe, se mai destinde atmosfera de la lucrarea asta mare la care am participat cu toții, se creează o atmosferă plăcută. Ne-am unit frumos, am găsit foarte mulți oameni care au făcut posibil lucrul într-o echipă ideală. Ne-am potrivit, pur și simplu. După ce am văzut episodul-pilot, povestea defrișată de toate secvențele din spatele scenei, m-a captivat complet și, totodată, m-a distrus emoțional. La premieră au fost momente cu lacrimi, am pasat șervețele între noi, ceea ce se întâmplă rar, pentru că un actor nu plânge când își urmărește propria evoluție pe ecran, dar povestea a fost fabulos scrisă, închegată, acompaniată de muzica cea mai potrivită pe care putea să o aibă, iar colegii mei au fost absolut divini.
- Cum este personajul tău din serialul „Vlad”, Carla? Este un personaj pozitiv?
- Joc rolul Carlei, cea care lucrează cu Vlad. Nu văd personajele ca fiind pozitive sau negative. Cred că oamenii au de toate; au și părți mai bune, și altele mai puțin bune, au și alb, negru, dar și griuri. Sunt multe nuanțe de gri în fiecare dintre noi. Cred că doza de alb și de negru diferă. Carla lucrează pentru Vlad. Cert este că motivul pentru care face ce face și pentru care își îndeplinește misiunea este ca să ajute un om să-și recupereze viața furată, pentru că lui Vlad asta i s-a întâmplat. Vlad, știind setul de abilități de care dispune, o antamează într-o misiune foarte delicată, care, la un moment dat, devine complicată. Personajul meu este o armă pe care Vlad o folosește, dar o armă cu mustrări de conștiință la un moment dat. Eu sunt șahul la rege, sunt atac la regină, fac tot felul de lucruri.
„Mai port o rochie, un decolteu... pot să fiu eu!”
- Te regăsești în personaj?
- Cred că la fiecare rol, ca actor, scoți din tine lucruri care n-ai știut că există. N-am avut nevoie niciodată ca principiile mele morale, personale, să fie identice sau similare cu ale personajului. Mi-a plăcut tot ceea ce nu seamănă cu mine, ca să pot să mă joc și cred că asta este cea mai mare oportunitate, să descopăr niște lucruri noi despre mine, pentru că, dacă aș juca doar cu ceea ce știu, nimic nou nu apare sub soare despre mine. Sunt orientată spre autocunoaștere!
- Ce ți-a plăcut la personajul tău?
- Eu nu am jucat niciodată o femeie frumoasă până acum. În sfârșit, pot să fiu eu... pot să port o rochie, un decolteu. Carla este mult mai exuberantă și mai generoasă cu expunerea decât mine, dar m-am bucurat că nu mai trebuie să mă pocesc în vreun fel, cu șuvițe prost făcute sau cu păr creț sau cu niște rochii-sac.
„Am lansat un nou film în care joc rolul unui procuror DIICOT”
- Ai purtat rochii de designer?
- Am lucrat cu designerul de la MMarquise, inclusiv pentru seara premierei. De machiaj și de păr s-au ocupat Miki Ianovici și Adonis Enache.
- La ce proiecte ai lucrat în ultima perioadă?
- Am fost la emisiunea „Ferma vedetelor”, de la Pro TV, am filmat un lungmetraj, se numește „Faci sau taci”, care poate fi urmărit în toate cinematografele din ţară şi în care joc rolul unui procuror DIICOT. Viață colorată!
- Ce preferi? Televiziune sau film de cinema?
- Nu judec așa. Aleg proiecte care mă interesează real și în care văd potențialul de a învăța ceva despre mine și despre alții, pentru că mi-am dat seama că din toate filmele pe care le-am făcut, cu asta am rămas: cu lucrurile pe care le-am învățat despre mine. (râde uşor)
„Cinematografia românească este mai săracă, dar mai prietenoasă”
- La fel a fost și în reality-show-ul „Ferma vedetelor”?
- Televiziunea nu e la mare distanță de filmul de cinema. Mai ales la un reality-show, unde camera de filmat este mai degrabă un ochi observațional, nu intervine prea mult. Mie, tranziția asta de la emisiuni de televiziune la film mi s-a părut firească, nu m-a stânjenit, n-am simțit că trădez una pentru alta și nici nu am depus vreun jurământ de loialitate unui fel de producție. Asta pentru că mi-ar îngusta orizontul profesional, iar eu nu am vederi înguste. Eu fac tot ce-mi place!
- Cum îți pare lumea filmului din România în comparație cu cea din afară, unde ai activat o perioadă însemnată?
- E o diferență de anvergură în primul rând, însă evenimentul de lansare a serialului „Vlad” ar putea egala o petrecere de la Los Angeles, din lumea filmului, pentru că așa a fost gândit, asamblat, de la covorul roșu până la urcatul pe scenă al echipei la final de generic, într-o manieră absolut impecabilă și la standardele din Cetatea Filmului. Producția în sine a fost ca una cinematografică, deși e serial de televiziune. Noi știm din interior că, de obicei, serialele de televiziune se fac amatorist, dar aici am simţit altceva. Desigur că există o diferență de bugete și te întinzi cât îți permiți; câte mașini îți permiți să explodezi pe ecran, de exemplu, dar, din alt punct de vedere, prefer un mod de lucru mult mai apropiat și mai intim, și asta există aici, în cinematografia românească, decât un stil distant, unde actorii comunică între ei prin intermediul asistenților. Acolo, este lumea mai rece...
„Nu cred că aș putea trăi o astfel de trădare în dragoste”
- Ai trădat în dragoste, ai fost trădată?
- O, nu! În felul ăsta, ca în „Vlad”, absolut nu! Și chiar mi-am pus la modul serios întrebarea dacă ăsta e genul de păcat peste care poți să treci într-o iubire. Nu mi-am răspuns încă la întrebare. Mărturisesc foarte sincer. E greu de înghițit și să o vezi pe ecran, darămite să ți se întâmple ție. N-aș putea trăi, cred, o astfel de trădare în dragoste.
- Punându-te în locul Elizei?
- Punându-mă în locul oricui: victimă sau trădător. E foarte greu de trăit o asemenea poveste, un astfel de destin.
- În planurile tale imediat următoare intră întemeierea unei familii, copii?
- Vor veni când va fi să fie. Nu-i un lucru pe care eu să-l decid, unilateral. Trebuie să existe și bărbatul potrivit. Spun potrivit, nu ideal, nu perfect. Doar potrivit. Bărbatul care să mi se potrivească.
- Ce-ți dorești în plan personal în viitorul apropiat?
- Nu m-am gândit la asta. Eu îmi trăiesc viața, mă bucur de ea.
„Am copilărit într-o familie cu violență domestică multă. M-a marcat!”
- Te-ai implicat și într-un proiect social de amploare; care este acela?
- Da, sunt ambasadoare a campaniei ANAIS, m-am implicat în proiectul „Voci netăcute”, un film regizat de Ioana Mischie despre violența domestică, o peliculă ce vine în sprijinul campaniei de informare despre acest flagel. Este o formă de responsabilitate pe care am simțit-o din prima clipă în care am cunoscut aceste femei aflate într-o situație foarte delicată. Violență domestică nu înseamnă doar dragoste cu vânătăi, ci și abuz emoțional, psihologic și multe altele. Asociația ANAIS, cea care a inițiat această campanie, are un adăpost unde doamnele care decid să facă acest pas și să rupă relația cu propriul lor agresor pot merge în regim de urgență să locuiască pentru o vreme. Sunt cazate acolo și sunt susținute timp de șase luni, au consiliere psihologică, juridică. Din păcate, violența fizică e singura care poate fi probată, în timp ce abuzul emoțional și psihologic este foarte greu de dovedit. E greu să aducă dovezi în sensul ăsta, deși aceste forme de abuz sunt extrem de periculoase. Femeile astea trăiesc în permanentă stare de frică.
- Ce te-a determinat pe tine să te implici într-o astfel de campanie?
- Motivul pentru care m-am implicat în această campanie este faptul că eu însămi sunt copilul care a ieșit dintr-o astfel de căsnicie și le-am vorbit femeilor din această perspectivă. Sunt consecințe îndelungate ale acestor abuzuri. Ești un adolescent destul de fragilizat emoțional, iar ca adult faci alegeri greșite. Motivele pentru care o femeie, care este și mămică, rămâne într-o căsnicie cu multe forme de abuz sunt copiii, de obicei. Ele își spun că nu este bine să lase copilul fără tată. Asta este scuza pe care am auzit-o de cele mai multe ori și chiar de la mama mea. Mie mi se pare că a trebuit să le vorbesc și din perspectiva asta, de persoană care a copilărit într-un astfel de mediu, fiindcă în momentul ăsta micuții lor nu înțeleg și nu știu ce efect are violența domestică asupra psihicului lor și astfel nici nu pot să-i explice mamei ce se petrece cu adevărat în sufletul lor.
„Când aud într-o relație fraza «Ești iubirea vieții mele»... am fugit imediat!”
- Cum se poate recunoaște din afară faptul că într-o familie se petrec astfel de abuzuri?
- Sunt câteva semne ale acestor abuzuri: în primul rând se practică o formă de izolare socială, adică soțul sau iubitul își scoate partenera din cercul ei de prieteni. Următorul lucru care se întâmplă... o face dependentă financiar. Dacă femeia nu este autonomă din acest punct de vedere, nu are cum să iasă dintr-un asemenea cadru. Urmează apoi o formă de abuz psihologic, care este o violență mută și fatală. Sunt femei cărora le-a fost inoculată ideea că ele nu merită să trăiască. Am observat că este o anumită tipologie de bărbat predispus la așa ceva, iar fraza frecventă pe care o auzeau femeile partenere ale acestuia era: „Ești iubirea vieții mele”. Ei bine, eu, când aud într-o relație fraza „Ești iubirea vieții mele”..., am fugit imediat! Este deja un flagel dacă ne gândim că, la fiecare 30 de secunde, o femeie este lovită!
„Am fost sfătuită să păstrez dialogul permanent cu Dumnezeu“
- Ești o persoană credincioasă, practicantă?
- Da, dar sincopatică. Am perioade și perioade în care sunt practicantă. Cel mai bun sfat pe care l-am primit de la un preot este să mențin dialogul cu Dumnezeu, și asta încerc să fac. Prin rugăciune, dar nu totdeauna într-un mod foarte organizat. Cred că poate fi făcută și în mașină, și pe stradă etc. Asta cred eu că înseamnă dialog.
- Ți-a arătat Dumnezeu în vreun fel că există? Ai avut experiențe la limită?
- Nu trebuie să-mi arate. Eu am credință fără să am nevoie de dovezi. Credința nu presupune demonstrație. Crezi sau nu crezi! Dacă aș avea nevoie de dovezi ca să cred, aș fi în altă paradigmă.
„Fratele meu, Petru, s-a implicat şi el în cinematografie“
- Ce ne poți spune despre cea mai recentă producție în care ai apărut, „Faci sau taci”?
- În acest film continui campania socială. Personajul pe care îl joc este un procuror DIICOT care luptă ca să desființeze o rețea de trafic de persoane. Este o comedie, rolul meu fiind singurul serios. Are un umor deștept, contemporan. Este deja în cinematografe în toată țara. Fratele meu, Petru, a făcut și el parte din echipa de producție, fără ca eu să știu la început, pentru partea de sunet, el având și un studio propriu de sunet. Abia când a trebuit să colaborăm am aflat că este implicat în această producție. Ne-am purtat amândoi ca doi profesioniști. De altfel, este a doua oară când lucrăm împreună.