de Carmen Ciripoiu

Are două sporturi preferate: tenisul și viața! Și se antrenează în fiecare zi pentru ele. Dragul de meserie pare pentru Romică Țociu una dintre tainele tinereții fără bătrânețe. Care e rețeta succesului său? Este un răsfățat al vieții, care totdeauna a știut să dea iubire, pentru a primi ca răspuns tot iubirea. Un interviu cu totul deosebit cu unul dintre marii comici ai României, în rândurile ce urmează.

„Autoironia a stârnit hohote de râs şi aplauze”

- Aș dori să începem acest interviu cu o întrebare simplă, dar care sa­tis­face curiozitatea multor fani ai dum­neavoastră. Ce fel de umor apreciază Romică Țociu, unul dintre cei mai mari comici ai României?

- Normal ar fi să trag spuza pe turta mea, dar apreciez umorul social, comer­cial, umorul deștept. Depinde însă de fie­care cui vrea să se adreseze. De exemplu, cu Cornel am pornit pe panta asta fru­moasă, care ne-a ridicat, cu un umor pentru toate mediile, în care s-au regăsit și oa­menii de jos, și cei de sus. La „Tănase”, dacă stai și te uiți în sală, vezi și lume bună, dar și persoane care-și numără banii și, totuși, cumpără un bilet la teatru. Așa că umorul ăsta pe care l-am făcut eu cu Cornel, și care durează de aproape 30 de ani, a avut un impact social ideal pentru că a rămas și este gustat în continuare. Dar eu iubesc și stand-up comedy, un cu­rent nou, și merg la spectacole de câte ori am timp. Lucrând foarte mult în televi­ziune, noi nu am putut să trecem mai de­parte de bariera asta a vulgarului. Cei de la stand-up au norocul că pot spune orice.

- Sunt oamenii deștepți autoiro­nici? Apelați la autoironie?

- Eu cred că autoironia este, într-adevăr, apanajul oamenilor deștepți, care știu să-și recunoască greșelile. Eu am marșat de multe ori pe autoironie și, dacă vă uitați foarte bine în scheciurile mele și ale lui Cornel, autoironia, faptul că eu sunt oltean și el moldovean, a existat întotdeauna. Și acest lucru nu a făcut altceva decât să stârnească hohote de râs şi de aplauze. Până la urmă, nimeni nu este perfect, așa că puțină auto­ironie nu strică niciodată. (râde)

„Vreau ca nepotul meu să-mi spună, simplu, Toni”

- Sunteți deja bunic? Se vor schim­ba prioritățile odată cu apariția be­belușului?

- Încă nu sunt, voi fi spre sfârşitul lunii. La priorități nu e cazul de discutat, pentru că fiecare își are locul său în casă. Sunt convins că toată lumea va roi în jurul lui, mai ales că am aflat că este băiat și primul bebeluș din familie. Așa că numele merge mai departe. Camera e pregătită deja, bleu, s-au luat și căruciorul, și pă­tu­țul. Eu sunt însă un bunic căruia nu îi pla­ce să se amestece nici în viața copiilor mei. Sunt bucuros că și-au ales drumuri minunate, iar eu nu am făcut altceva decât să le dau niște idei și niște sfaturi pe care le-au urmat. I-am spus fiului meu, Cătălin, că vreau ca bebele să nu strige după mine tataie sau bunicul, ci să-mi spună Toni, așa cum îmi zice toată familia.

- Cum a fost momentul în care ați aflat că fiul dumneavoastră va de­veni tată?

- Sincer să fiu, m-a cam luat prin sur­prindere. Nu mă așteptam să devin așa repede bunic. Normal ar fi fost să fie rân­dul lui Palade, pentru că el e puțin mai în vârstă decât mine (râde) și Ada, fiica lui, e mai mare decât Cătălin. Numai că Țociu le face pe toate. Nicoleta, nevastă-mea, e o fire sensibilă și abia așteaptă să devină bunică. Ea se implică mult mai mult ca mine și, ce-i drept, are și mai mult timp liber.

„Marea noastră actriță nu suporta să miros a tutun și a alcool și nu aveam voie să mănânc usturoi”

- Care au fost momentele care v-au schimbat în mod radical viața?

- Unul dintre ele a fost întâlnirea cu Palade, care s-a produs atunci când am ajuns la Teatrul Muzical din Galați, în 1989, și am simțit că împreună cu Cornel voi face foarte multe lucruri. Timp de un an am întrerupt oarecum colaborarea noastră pentru că el a plecat într-un turneu, dar faptul că l-am cunoscut mi-a schimbat total viața. Când am văzut că în cuplu lucrurile merg altfel, am fost mișcat. Al doilea lucru care mi-a schimbat viața a fost momentul fericit la „Tănase”, prin bunăvoința lui Bițu Fălticineanu, în care am jucat cu marea artistă a României, Dra­ga Olteanu Matei, în spectacolul „Mai ceva ca-n Dallas”, care a avut sute de reprezentații. Să stai aproape trei ani întregi de Draga Olteanu Matei, e magnific. E o femeie fantastică, cu o forță incredibilă.

- Ce ați învățat de la Draga Ol­teanu Matei?

- Că trebuie să fii consecvent, să-ți pregătești întotdeauna foarte bine rolul, că nu trebuie să lași totul doar pe seama improvizației. Ea era foarte riguroasă, nu suporta să miros a tutun și a alcool și nu aveam voie să mănânc usturoi. Iar eu atunci eram un rebel și trebuia să-mi pun frână la toate aceste lucruri pentru că dorința doamnei Draga Olteanu era lege pentru noi. Am făcut turneu cu Draga în America, în Israel, în Germania, a fost su­perb! Cred că un alt prag frumos din viața mea a fost atunci când mi-am cunoscut soția și a apărut Cătălin. S-a pe­trecut o schimbare imensă cu mine. Dar Romică a rămas artistul, iar Nicoleta cea care rezolvă problemele familiei. Acum sunt un tip responsabil. Să duci în cârcă o carieră de 30 de ani împreună cu Cornel, să reușești să faci toate lucrurile în așa fel încât să rămână la un nivel ridicat, înseam­nă o imensă responsabilitate. În plus, nu e ușor cu emisiunile pe care încă le am, inclusiv proiectul de acum cu Dan Negru. Muncă titanică! A fi res­ponsabil înseamnă până la urmă să-i mul­țumești pe toți cei de lângă tine. Iar fără caracter și omenie, nu ai cum să reușești.

„Am fost prea acid cu unii dintre marii noştri actori de comedie”

- Există lucruri pe care vi le re­proșați?

- Îmi reproșez în primul rând că ar fi trebuit să fiu puțin altfel în relațiile cu unii dintre marii actori de comedie ai acestei țări. Poate că nu ar fi trebuit să fiu atât de acid, indiferent că ei au greșit mult față de mine. Ar fi fost mai bine, cred, să fiu așa cum sunt de obicei, bun și înțelegător și să nu încep un fel de război care mie nu mi-a folosit în acea perioadă, ba chiar mi-a dat peste mână. Dar, până la urmă, omul din greșeli învață! Cred că acum mi-am rezolvat toate problemele. Legat de familie, îmi reproșez că nu am avut tot tim­pul pe care mi l-aș dorit să fim mai mult împreună. Dar copiii mei au fost foarte fericiți, nu le-a lipsit nimic, niciodată. Dacă eu nu am fost prezent, Nicoleta a știut foarte bine să mă înlocuiască din toate punctele de vedere. Și poate îmi reproșez un pic de liberalism al artistului care nu stă liniștit niciodată.

- Când e Romică cel mai fericit?

- Când emisiunea are rating, când copiii sunt foarte bine, când Cornel e sănătos, când lucrurile ies perfect și există specta­cole. Sunt fericit când mama mă sună și o aud la celălalt capăt al firului de telefon. Sau când ajung la un turneu de tenis…

„Am avut un singur moment de cumpănă în viață: când Nicoleta a fost bolnavă”

- În viața fiecărei persoane există momente dificile. A fost viața dură cu dumneavoastră?

- Nu. Să mă ferească Dumnezeu! Eu nu am avut momente grele, viața chiar m-a răsfățat. Am avut doar un singur moment de cumpănă, când Nicoleta a fost puțin bol­navă, dar acum suntem foarte bine.

- Peste ce nu veți putea trece niciodată?

- Mi-ai pus o întrebare care m-a încuiat! Nu mi-am pus niciodată această problemă. Nefiind pus în asemenea situații, e foarte greu să-mi creez o asemenea stare. Cred însă că peste trădare mi-ar fi destul de greu să trec. Aș putea ierta însă multe lucruri. Acum am devenit puțin mai docil în a înțelege oamenii și greșelile lor.

„Doamne, dacă Tu vrei să se întâmple ceva, aşa să fie!”

- Care e cel mai bun sfat pe care l-ați primit vreodată?

- Cu siguranță sfaturile primite de la părinți: să fiu bun și dacă am, să le ofer și celorlalți. Eu am avut o familie tradițională, cu frica lui Dumnezeu, care mergea în fiecare duminică la biserică. Mama a fost o femeie caldă, care ne-a iubit necondițio­nat, iar tata și-a rupt oasele ca să fim bine eu și sora mea. Și le mulțumesc că mi-au dat talent ca să pot face aceste lucruri.

- Apropo de asta. Cât de apropiat sunteți de Dumnezeu?

- Eu cred în Dumnezeu în fiecare mo­ment al vieții mele. În fiecare zi mă închin, spun Doamne, ajută-mă, Doamne dacă Tu vrei să se întâmple ceva, așa să fie! Dar atenție, Dumnezeu îți dă, nu îți bagă în sac. Așa că trebuie să facem și noi câte ceva.

„În emisiunea «Scena misterelor», facem un joc de tenis al poantelor. E superdistracţie!”

- De curând măștile au invadat România, la „Scena misterelor”, cel mai nou show al Antenei 1, prezentat de Dan Negru, în fiecare joi de la ora 20:00. Cum ați primit propunerea de a fi alături de Dan Negru? E greu să ții pasul cu el?

- A fost o chestie surprinzătoare fap­tul că producătorii s-au gândit la mine și mi-au dat partitura de a susține partea co­mică. Dan Negru e un tip extraordinar, spu­mos și avem o colaborare excelentă. Această emisiune se vrea una de superdi­ver­tisment și de mult nu am mai văzut o des­fășurare de atât de multe forţe.

- Ce se întâmplă în spatele ca­merelor de filmat de la „Scena mis­terelor”?

- E o adevărată poveste, o nebunie. Măștile, profesioniștii care fac măștile, artiștii care sunt mascați… e o muncă in­fernală de producție, de scripturi. Emi­siunea este incredibilă. Cu Pepe, Velea, Duban, Connect-R, Seleși, care sunt su­per­băieți, e mare distracție. Se și bea, se și mănâncă, iar când intrăm în scenă, ști­indu-ne unii pe alții, facem un joc de tenis al poantelor adevărate.

- Există un preț și pentru ce dați dumneavoastră, actorii, pe scenă?

- Da. E un preț care, de fapt, e un tri­but frumos. Tot timpul ăsta pierdut ca să înveți și ca să fii bun în fața spectato­rului se umple atunci când oamenii te aplaudă, când ești oprit pe stradă și ești felicitat. Dar cred că, față de alte meserii, bucuria împlinirii ca artist nu are seamăn. (râde)

„Umorul e cel mai bun ingredient ca să păstrezi o căsnicie”

- Multă lume se teme că actorii sunt instabili, că sunt mereu în tur­neu, că sunt prea multe oferte ero­tice la tot pasul. A fost soția vreodată geloasă? Dar dumneavoastră? După atâta glorie, spaţiul casnic nu vi se pare prea modest?

- Nicoleta a fost geloasă, pentru că eu am lucrat doar cu femei frumoase, balerine, asistente. Am fost și eu gelos, pentru că e normal, dar ea nu mi-a dat niciodată oca­zia. În schimb, eu ce să zic… trebuie să o întrebi pe Nicoleta. Umorul este cel mai bun ingredient ca să ții o căsnicie. Pe mine Daria mă moștenește. La noi în casă și Nicoleta spune bancuri zi-lumină. Toată lumea, până și câinele, are program de artist acasă și asta pentru că nu am instaurat o dictatură, cum fac unii bărbați. Dacă eu sunt imperfect, nu le pot cere altora să fie drepți.

- Pe acasă, la Craiova, mai ajun­geți? Cum vă așteaptă mama?

- Sigur că da. Iar mama mă așteaptă întotdeauna cu tot ce-mi place mie. Îmi face varză cu cârnați sau cu carne, ciorbă, salată de icre, de vinete. Mă rog mereu pentru sănătatea ei. A făcut 77 de ani și sper să o țină Dumnezeu mult timp lângă mine.

„Nu există diplomă pentru talent!”

- Spontaneitatea se învață sau e un dar al lui Dumnezeu?

- Nu, cu asta vii de la Doamne-Doamne. Nu există diplomă pentru talent. Trebuie să-ți faci mână pentru așa ceva, iar la mine cu Palade procentul este de 40 cu 60: 40% text și 60% improvizație. Orice lucru trebuie să îl faci cu dăruire, cu dragoste.

- Ce planuri aveți pentru anul acesta?

- Botezul, cununia lui Cătălin, care va fi undeva prin iulie sau august. Apoi, am de terminat proiectul cu Dan Negru, mai am unul cu Cornel la toamnă. Și… să fim sănătoși!

„Ce bătăi am luat de la mama… a stat tot timpul lângă mine pentru că nu i-a plăcut niciodată să fiu ultimul, să fiu fraier…“

„Nicoleta a fost geloasă, pentru că eu am lucrat doar cu femei frumoase, balerine, asistente. Am fost și eu gelos, pentru că e normal, dar ea nu mi-a dat niciodată oca­zia. În schimb, eu ce să zic… trebuie să o întrebi pe Nicoleta“

„Sunt recunoscut Chef pentru preparatul limbă cu măsline şi praz“

- Prietenii vă recomandă ca un excepţional bucătar. Ce bunătăți ies din mâna lui chef Romică Țociu?

- Cred că aș fi putut să fiu un și mai bun bucătar, iar acum, la 56 de ani, cu siguranță aș fi avut cel puțin două stele Michelin. Sunt recunoscut pentru limbă cu măsline și praz, preparat pe care l-am făcut de altfel și când am fost la „Chefi la cuțite”, unde chiar am luat Cu­țitul și am fost aplaudat. Acest fel de mâncare e nebunia mea. Gătesc orice, în funcție de ce preferințe au și copiii mei, supe, ciorbe, fripturi, sufleuri. Eu sunt bucătarul-șef în casă, secondat de Nico­leta, dar acum Cătălin având treaba lui, lucrurile s-au mai domolit, nu mai cad oalele pe noi în casă. Îmi place să gă­tesc, să și mănânc. Și apropo de asta, îmi plac salata boeuf, sarmalele, mân­carea chinezească, japoneză, indiană.

„Cred însă că peste trădare mi-ar fi destul de greu să trec. Aș putea ierta însă multe lucruri. Acum am devenit puțin mai docil în a înțelege oamenii și greșelile lor“

„Dacă aveam un frate geamăn, ală era Cornel“

- V-ați gândit vreodată să „divor­țați” de Cornel Palade?

- Nu, niciodată. Noi am avut certuri, dar am convingerea că suntem făcuți să rămânem până la capăt împreună. Exact ca în jurământul acela: „Până când moartea ne va despărți”. Între noi lucrurile merg foarte bine, iar relația e din ce în ce mai frumoasă. Pesemne că și vârsta ne-a făcut să înțelegem că acest parteneriat e ca un fel de căsătorie, unde mai întâi tre­buie să vezi dacă celălalt e bine. Dacă partenerul tău nu are proble­me, sută la sută îți va fi bine și ție. Cornel e un băiat extrem de deștept și știe să pună frână, înțelegător. Dacă aș fi avut un frate geamăn, nu ar fi avut atâtea elemente de asemănare cu mine.