de Carmen Ciripoiu

Nedespărțiți ca două viori, cântând împreună același cântec frumos, Lavinia și Mihalis sunt, fără îndoială, o pereche de prezentatori... fără pereche. Comunicând doar din priviri, cei doi susțin că întâlnirea le-a fost scrisă în Cer, iar pentru asta îi sunt recunoscători Divinității. Cine sunt Lavinia Furtună și Mihalis Dumitrache, prezentatorii emisiunii „Matinali şi populari” ai postului Etno TV (de luni până vineri, de la 9:00), atunci când luminile se sting, aflați dintr-un interviu plin de sensibilitate.

Lavinia: „Muzica rămâne cel mai frumos vis al meu“

- Cum a ajuns o olteancă mândră din Balș, absolventă a Facultății de Management și Marketing în Afaceri Economice din Pitești, în televiziune și la o emisiune în direct?

- Totul a venit de la Dumnezeu. La început, a fost o propunere din partea Danei, producătoarea emisiunii „Matinali și populari” de la Etno TV, pe care eu am cunoscut-o ca și invitat la acest post, care m-a întrebat dacă nu vreau să fac ceva nou. Pe de altă parte, fosta prezentatoare a rămas însărcinată și era nevoie de altcineva, plus că urma să fie schimbată imaginea proiectului. N-am stat să mă gândesc și am spus da. Mi s-a spus că va trebui să vin la emisiune zi de zi și îmi va fi greu, pentru că am și evenimentele la care cânt. Dar am acceptat, fără să am nicio noțiune despre ceea ce înseamnă televiziune. Sigur că am avut emoții, le am și acum, dar sunt cele frumoase, cu care m-am obișnuit și n-aș putea să trăiesc fără acestea. Îmi e foarte drag de Mihalis, ne sprijinim mereu unul pe celălalt și a fost o chimie între noi de la bun început. M-a auzit Dumnezeu, pentru că m-am rugat mult să am un partener de platou cu care să fiu pe aceeași lungime de undă.

- Ești o femeie foarte frumoasă, cu o siluetă de invidiat, dar nu întotdeauna a fost așa. Este adevărat că ai avut o perioadă în care ai oscilat între obezitate și anorexie?

- E mult spus anorexie și, poate, mult spus și obezitate. Dar am avut probleme mari cu greutatea la un moment dat. Și asta pentru că am un organism care asimilează orice. Dacă mănânc și exagerez, în câteva zile văd pe cântar sau la haine cum numărul de kilograme se modifică. Cu alte cuvinte, nu sunt o fericită din punctul ăsta de vedere. În acea perioadă, după 87 de kilograme am încetat să mă cântăresc. În prima fază am slăbit mult, apoi treptat, în mulți ani, mi-am schimbat stilul de viață și rezultatul se vede.

„Când îl ascult pe tata, am senzația că e Ion Dolănescu”

- Am înțeles că încă din copilărie ai început să dai spectacole pe cinste...

- Cred că eram la grădiniță și, având nevoie de un microfon, a trebuit să găsesc ceva asemănător, ca să fiu o artistă în adevăratul sens al cuvântului, așa că am apelat la ajutorul unui spray. Mai mult, nu cântam oricum. Mă duceam în șifonier, dădeam toate hainele afară, căutam ori vreo rochie să fiu elegantă, ori puneam costum național, apoi mă duceam în fața părinților mei și le spuneam că trebuie să mă asculte.

- A fost moștenire de familie?

- Deși nu a cântat niciodată pe scenă, tata are o voce incredibilă. El ar fi putut face carieră. Când îl ascult, am senzația că este Ion Dolănescu, are o voce caldă, oltenească, originală. În liceu, profesorii și prietenii mi-au spus că am o voce minunată și e păcat să nu fac o școală de muzică și să-mi dau o șansă. Așa că am făcut în paralel cu liceul și Şcoala Populară de Artă la Slatina. Am pornit de la dansuri populare, pe care le făceam la Balș, la casa de cultură, dar aveam și grup vocal, noi, fetele. Iar profesoara mi-a spus că trebuie să merg mai departe și pe drumul cântecului. Și am făcut cel mai bun lucru că am ascultat-o. Mi-amintesc că după ce m-am înscris la Școala Populară de Artă, i-am spus mamei că vreau să merg să cânt și la evenimente, în condițiile în care știam doar zece cântece. Aveam un prieten de familie care avea trupă și am început să cânt cu ei. A fost o nebunie, pe care nu o regret.

„99% dintre costumele populare pe care le am acasă sunt autentice”

- Ce îți place să faci mai mult? Să fii prezentator sau interpret de muzică populară?

- Ambele, dar muzica rămâne cel mai frumos vis al meu și atât timp cât Dumnezeu mă ține sănătoasă, nu voi renunța niciodată. Sigur că la un moment dat în viață e frumos să te oprești, dar atunci când va veni timpul. Partea cu televiziunea o ador, eu iubesc să vin la muncă, să mă întâlnesc cu Mihalis, să-mi văd colegii. Nu am crezut că poate fi atât de frumos să descopăr atât de multe lucruri noi. Mai ales că eu nu sunt un profesionist în ale televiziunii.

- Știu că ești îndrăgostită de costumele populare și chiar ai acasă câteva autentice...

- 99% dintre piesele pe care le am acasă sunt autentice. Am foarte multe ii pe care le pot combina și cu alte fote, cred că undeva peste 50. Nu le cunosc poveștile pentru că sunt foarte vechi, dar sunt și piese care depășesc suta de ani. Pe unele nu le mai pot purta, dar le păstrez pentru sufletul meu, pe altele am reușit să le recondiționez.

„Soțul meu este cel mai aprig critic”

- Faci parte din categoria celor care au o dicție impecabilă. Mai face poezia parte din sufletul tău?

- Acum, din păcate, nu mai am timp să mai citesc ca înainte și îmi reproșez asta. Eu m-am îndrăgostit de poezie înainte să mă îndrăgostesc de muzică. Mi-am mai scris texte, am retușat textele altora, iar soțul meu spune că a început să mă iubească atunci când îi citeam poezii de Minulescu. Și, uneori, mai repetăm lucrul ăsta.

- Cum iubește olteanca Lavinia Furtună? La fel de tumultuos cum îi este și numele? Mai ai timp să fii și soție?

- Asta cred că trebuie să-l întrebi pe soțul meu... Cât privește povestea noastră de iubire, a început acum 14 ani la Pitești, când eu eram studentă. Iar anul acesta facem 11 ani de când suntem căsătoriți. De câte ori mă întreabă cineva de Nelu, spun că am senzația că sunt cu el de-o viață, parcă m-am născut împreună cu el, pentru că am făcut atâtea lucruri... Noi am pornit de la zero, dar am avut încredere de la început unul în altul, iar faptul că formăm o echipă minunată ne-a ținut legați. Am avut tot timpul pe cine să mă sprijin. Nelu a fost întotdeauna cel mai mare critic al meu, chiar dacă au fost momente când m-am supărat, dar știu că niciodată nu mi-ar vrea răul. El este omul care m-a sprijinit totdeauna în tot ce am vrut să fac. După câțiva ani de când ne-am căsătorit, mi-am dorit să îl iau lângă mine tot timpul. Așa că el mă însoțește peste tot, la orice eveniment. Și da, sunt și soție. Când vin acasă, fac tot ce face o femeie. Gătesc, pentru că îmi place mult să fac lucrul ăsta, spăl, calc.

„Îmi doresc să-mi dea Dumnezeu o fetiță”

- Ce îți dorești să-ți dea Dumnezeu? Fetiță sau băiat?

- Am avut momente în care îmi doream foarte mult un băiețel, dar acum vreau mai mult fetiță, pentru că am prea mulți nepoți băieței și mereu când le cumpăr hăinuțe, mă uit pentru început la rochițe...

- Ce îți place și ce nu îți place la oameni?

- Mi-aș dori, dacă s-ar putea, să ne mințim mai puțin, pentru că am intrat cu toții într-un ritm periculos. Îmi plac foarte mult oamenii care zâmbesc și care emană energie pozitivă.

- Trei calități și trei defecte ale colegului Mihalis...

- Eu nu știu dacă Mihalis are defecte. E prea bun, iar asta poate fi uneori un defect în viață. Și îl iubesc maxim. Apropo de asta, la început, ne declaram iubirea în emisiune, până când am zis să ne potolim că se uită și soacră-mea. Dar prietenia adevărată dintre un bărbat și o femeie poate exista cu adevărat...

„Deşi sunt o pofticioasă, am grijă cum asociez alimentele“

- Cum reușești să arăți atât de bine? Care e secretul?

- Încerc să nu mai mănânc dulciuri și să evit pe cât posibil băuturile acidulate, dar mănânc orice. De când sunt la „Matinali și populari”, pentru că de multe ori în emisiune avem și bucătărie, nu mă pot abține, pentru că sunt o pofticioasă. Dar înainte de proiectul acesta, am fost mult mai organizată. Acum am grijă cum asociez alimentele și nu mănânc în cantitate mare. De exemplu, dacă mănânc carne cu salată, nu mai consum pâine. O fac doar dacă necesită acest lucru.

Mihalis: „Nu mă uit la mine, fiindcă trăiesc emisiunile“

- Elegant și mereu puși pe șotii, faci o echipă senzațională cu frumoasa Lavinia Furtună. Care e povestea ta? E greu să faci un matinal?

- Eu sunt la al șaselea proiect de televiziune. Dar ce crezi? Chiar dacă fac televiziune de la 16 ani, nu-mi place să mă uit la mine, pentru că mi se pare că sunt penibil. Eu doar trăiesc emisiunile. Mă uit la mine doar când fac o melodie sau sunt cu ansamblul Ellas. Și o fac doar ca să văd ce am mai putea face din punct de vedere coregrafic. Intrarea în televiziune a venit deloc firesc, am fost cu ansamblul Ellas la televiziunea națională pe acea vreme, am dansat și o doamnă producător mi-a spus că aș face o echipă bună cu o italiancă într-un proiect, o emisiune frumoasă cu minorități, în care să prezentăm viața acestora, obiceiuri, tradiții. Cât privește trezitul de dimineață, acum 14 ani, întâmplător am ajuns și profesor și aveam ore devreme. Mie îmi place să încep treaba dimineața, pentru că mi se pare că nu trece ziua pe lângă mine. La toate emisiunile, mă rugam să am filmările cât mai devreme, dacă se întâmplă ceva să ai timp să remediezi. Însă e prima dată acum când fac o emisiune în direct.

- Apropo de ansamblul Ellas. Ai spus la un moment dat că este copilul tău...

- Da, este și copilul meu și familia mea. Sunt președintele Asociației Ellas și directorul ansamblului, dar astea sunt doar niște funcții pe care uneori trebuie să le dăm cuiva. Când mă aflam la Comunitatea elenă din București și aveam 14 ani, dansam într-un ansamblu care abia se formase. Imediat după Revoluție, grecii s-au strâns într-o comunitate, unde femeile găteau, bărbații jucau cărți și toată lumea dansa. Însă copiii de 5, 6, 7 ani își doreau și ei să facă același lucru. În nebunia mea, am luat copiii și m-am chinuit să fac un dans cu ei, am apărut în primul festival al grecilor din acea vreme și de atunci au trecut 27 de ani în care am ținut și țin în continuare cu mare drag acel ansamblu. Știu că la nici două luni de la formarea ansamblului, eram pe toate posturile tv din momentul respectiv, la toate emisiunile.

„Doi ani, m-am dus la școală fără să fiu plătit”

- Cum ai ajuns să fii profesor? Ești un dascăl pretențios sau mai degrabă un prieten al copiilor?

- În 2002 am terminat în Grecia filozofie, pedagogie și limba neogreacă, iar în 2006, am fost ales vicepreședinte al Comunității elene din România. Și pentru că eu nu am avut în copilărie posibilitatea de a învăța limba greacă, am vrut să fac ceva pentru ceilalți. În consecință, împreună cu o doamnă profesoară de fizică, care știa sistemul de învățământ și își dorea la fel ca mine să-i ajute pe micuți, am fost la minister, apoi am căutat școli care să ne accepte. Liceul care ni s-a deschis acestei propuneri în 2006 a fost Liceul teoretic bulgar „Hristo Botev”, care pe acea vreme avea în jur de 70-80 de copii, iar doamna director Demeter, o femeie extraordinară, a acceptat pe loc propunerea noastră. Și iată că azi avem peste 400 de copii, printre care ruși, lipoveni, iar de anul trecut și o clasă de rromi. Și ne dorim ca acest liceu să devină unul multicultural, fără însă a-și pierde entitatea bulgară. Când m-am dus la deschidere, am aflat că nu avem profesor de neogreacă, pentru că nu s-a prezentat nimeni. Pe vremea aceea conduceam o firmă de desene animate, făceam dublaje pentru Grecia și Cipru ale serialelor de desene animate, dar și voci. Doamna director m-a întrebat dacă nu vreau să fiu eu profesor, am spus da, mi-am echivalat studiile și doi ani m-am dus la școală fără să fiu plătit. Mi-am descoperit niște pasiuni incredibile… și am niște copii extraordinari.

- Pește veritabil cu ascendent tot în Pești. Faci parte din categoria celor mai buni parteneri din zodiac. Cum vezi dragostea?

- O trăiesc de 11 ani. Ne-am gândit de multe ori dacă să ne căsătorim sau nu, toți ne susțin, dar cred că încă ne place să fim Gică contra. Nu ne face o hârtie viața mai frumoasă. Însă niciodată nu se știe...

„În Grecia am făcut toate muncile, inclusiv să curăț castraveți și morcovi noaptea”

- Cu câțiva ani în urmă, ai trecut printr-un episod negru, când, după o dietă mai mult decât severă, te-ai prăbușit. Cum s-a schimbat viața ta din acel moment?

- La 33 de ani s-a întâmplat. Dar nu a fost vorba despre nicio cură, așa a spus presa. Adevărul e altul. Am avut un spectacol în Cipru. La terminarea acestuia, am reușit să cobor treptele și, ulterior, a fost un bum... un infarct. Nu știu de ce, pentru că aveam o viață foarte echilibrată, mergeam la sală de trei-patru ori pe săptămână, nu trăgeam de fiare, dar făceam tae bo, zumba și aveam o dietă excelentă. Și asta pentru că m-am născut cu 4,5 kilograme la naștere...

- Ești unul dintre cei mai apreciați interpreți de muzică grecească. Cum ai intrat în frumoasa lume a muzicii?

- În Grecia s-a întâmplat asta, deși mai cântasem în România când eram elev. Acolo am învățat să fac de toate, am făcut toate muncile, inclusiv să curăț castraveți și morcovi noaptea. A fost unul dintre job-urile mele unde făceam 40 de euro pe noapte. Părinții mei nu m-au susținut niciodată să cânt. Ei au fost economiști și spuneau că nu au cum să mă ajute în acel domeniu, pentru că nu au pile... De altfel, și prima facultate la care am dat înainte să plec în Grecia a fost inginerie economică, pentru că așa au vrut ei. Am dat examen și la teatru pentru că marea actriță Adela Mărculescu, și ea grecoaică, mi-a spus că am talent. Și am intrat... Tot timpul am făcut doar ce am vrut eu și asta voi face până când voi muri.

„În familia mea, a fost mereu o competiție între tradițiile românești și cele grecești”

- Cu ce amintiri ai rămas din perioada copilăriei? Ce tradiții s-au păstrat în familia ta, cele românești sau cele grecești?

- M-am născut într-o familie mixtă, unde mereu a fost o competiție între tradițiile românești și cele grecești. Bunica mea, grecoaică, a trăit mereu cu mine. Ea m-a crescut și dacă tata ar fi vrut, de exemplu, să mâncăm mici seara, ea spunea că vrea să facă pită. Bunica a trăit până la 102 ani și la 101 ani a trebuit să o operez și mi-amintesc că m-a întrebat dacă am bani. Când a murit mama, eu aveam 19 ani și știu că bunica a spus că nu merge la înmormântare fără pălărie și pantofi cu toc. A fost cu adevărat senzațională...

- Unde te simți cel mai bine? În Grecia sau în România?

- Vara înseamnă Grecia, restul anului, oriunde în lume. Anul trecut am fost după mulți ani cinci zile la noi la mare, deși de mic părinții mă duceau la mare, la Olimp, unde stăteam o lună, cât avea mama concediu. M-am născut în februarie și în august, la doar 6 luni, au plecat cu mine la mare. Și așa a fost timp de 16 ani...

- Te rog să-mi spui trei calități și trei defecte ale colegei Lavinia Furtună...

- Lavinia este încăpățânată uneori pentru că e Berbec, însă nu m-aș vedea niciodată la matinal fără ea. Alt defect nu mai are. De asemenea, are o stăpânire de sine și un control asupra ei pe care rar îl vezi la cineva. Eu mă mai pierd, dar ea reușește să facă totul corect.

„Îmi place haiducia cu confort“

- Ai declarat că îți place să mergi într-o haiducie cu confort. Preferi marea sau muntele?

- Marea, întotdeauna. Muntele nu e de mine. El nu mă iubește, eu nu îl iubesc. La mare, ocean, orice ar fi, baltă, apă de ploaie, eu sunt primul în ea. Îmi place vara să hoinăresc, dar să dorm bine. După 40 de ani ai nevoie de confort. În concediu, îmi pun ceasul să sune la ora 6:00 să iau micul dejun. Pentru că sunt gurmand și pofticios...