de Carmen Ciripoiu

Trăiește și respiră muzică. Saxofonul este cartea lui de vizită, instrumentul prin care transmite emoție, pe care publicul o simte prin toți porii, o terapie a sufletului. Cine este saxofonistul, de o sensibilitate ieșită din comun, care la doar 24 de ani a reușit să înnebunească o Românie întreagă, citiți în rândurile de mai jos.

„Tata a fost singurul artist de pe piața autohtonă care a scos casetă cu copertă”

- Se spune că talentul îl primești sau nu, însă nu îți este de ajuns ca să faci ceva în viață, dacă nu îl împletești cu multă muncă. Cum este să fii copilul celebrului Petrică Nicoară, cel supranumit jupânul saxofonului, cel care a reușit să creeze un adevărat brand, pornind de la pasiunea sa pentru instrumentele muzicale?

- Este cunoscut faptul că tatăl meu, Petrică Nicoară, a reușit să creeze un brand renumit la nivelul întregii țări, prin stilul de muzică creat și piesele interpretate, dar și prin lansarea mai multor artiști cunoscuți. Tata a fost singurul artist de pe piață care a scos casetă cu copertă. Atunci când a făcut-o, a scris ceva impresionant: „Mă rog lui Dumnezeu să îmi dea în viață noroc și să am doi băieți”. Am și acum această casetă și, când am citit asta, am plâns. Tata a început să cânte la acordeon. Ca orice copil, nu prea i-a plăcut școala, dar a reușit odată cu participarea la „Cântarea României” să treacă clasa. Mai târziu, s-a îndrăgostit de saxofon și astăzi este mândria artiștilor. La început a cântat cu fratele lui (vorbesc de perioada de acum 20 și ceva de ani în urmă), care a rămas să interpreteze la acordeon și ușor, ușor, a mai venit câte un solist. Nu îmi va fi deloc ușor să îl egalez, dar eu sunt cu atât mai motivat și îmi doresc ca și numele Armin Nicoară să devină un brand. Dar, cine știe, poate chiar îl voi depăși pe tata într-o zi… Pe de altă parte, ce poate fi mai frumos pentru un părinte decât să își vadă copilul cum îi calcă pe urme?

„La liceu, am studiat muzica clasică”

- I-a dat Dumnezeu lui Petrică Nicoară băieți cu care se mândrește…

- Da, părinții mei au fost binecuvântați de Dumnezeu cu doi băieți și ne-au dat și niște nume pe măsură… Pe mine m-au botezat Armin, după mama care se numește Armina, iar fratelui meu i-au pus numele de Armando. Motivul a fost faptul că bunicului meu i-a plăcut mult Armando Maradona. Și spera să ajungă și Armando un fotbalist de talia lui.

- Cine a făcut mai multe năzbâtii în copilărie, tu sau fratele tău?

- Eu, bineînțeles, fratele meu a fost mult mai cuminte decât mine. De câțiva ani, am înțeles că voi avea aceeași soartă pe care a avut-o tata. Nici eu nu prea am învățat cum trebuie, iar tata când a văzut asta a spus să mă apuc de studiat muzica, ca apoi să încep să merg cu el la cântări. Dar mama mă tot certa să învăț și să-mi fac temele. Eu am intrat la Liceul de Muzică din Timișoara și, dintre pian și vioară, am ales pianul. Am studiat muzica clasică și trebuia să învăț mult în perioada claselor I-IV. Pentru început, am ascultat-o pe mama și am studiat, iar tata chiar se mira uneori de cât de conștiincios pot fi.

„Sper că tata se mândrește cu mine, pentru că el nu a avut 100% încredere”

- Ți-a plăcut muzica clasică?

- Eu am fost pasionat de muzică în general, de mic copil. Mi-amintesc că aveam în jur de 4-5 ani și cântam vocal acasă melodia celebră a tatălui meu, „Dragu mi-i să merg la coasă”. E o piesă extraordinară, care se bate cu multe alte melodii, dar a rămas și acum în top, pentru că mulți soliști consacrați o cântă și fac adevărate show-uri. E o melodie de joc, stilul tatălui meu, nu Banatul pur. Majoritatea artiștilor spun despre tata că este cel care a dat valoare saxofonului.

- Ai terminat Liceul de muzică?

- Din păcate, nu. Am început, la un moment dat, să-mi doresc să cânt și eu, ca tata, la saxofon, însă la școală nu se recomanda instrument de suflat până în clasa a V-a. Plus că, așa cum am spus, se făcea doar muzică clasică, profesorii nu acceptau alte genuri. Atunci am început, ușor, ușor, să descopăr frumusețea saxofonului, alături de un prieten bun de-al tatălui meu, Marius Cârnu. Am primit un saxofon mic și am mers să studiez cu el. Eram în clasa a V-a, mi-a explicat puțin și știu că atunci când am ajuns acasă, am început să apăs toate notele. Am continuat cu profesorul Cârnu și am învățat și prima mea melodie, „Măzărică”, urmând să cânt într-un spectacol. Și acum îmi vine să plâng când mă gândesc la acele momente foarte sensibile pentru mine, care mi-au atins sufletul… Sper că tata se mândrește cu mine, pentru că el nu a avut 100% încredere. Revenind la acel spectacol, am cântat alături de mulți muzicanți care acum au formații foarte cunoscute în țară și am fost extraordinar de mândru. Și mă refer la Gabi Iorga, care acum e în formația Vest Music, Andrei Munteanu… Am avut atât de mari emoții la acel spectacol că am început să plâng înainte să intru pe scenă, îmi era frică într-un fel. Era prima dată când am cântat cu o formație. Mama m-a filmat și când am ajuns acasă și i-a arătat tatălui filmarea, pentru el a fost o bucurie greu de exprimat în cuvinte. Mama a fost cu mine peste tot, mai ales că făceam și fotbal în același timp. Și tot mama mergea și cu tata la evenimentele lui și le filma. A fost cel mai bun mod ca tata să-și facă reclamă…

„Mi s-a spus că semăn foarte bine cu Ronaldino”

- Zice lumea că aveai și o poreclă în lumea fotbalului…

- Ca să fiu sincer, în perioada aceea mi-am împărțit timpul între muzică și fotbal. Acestui sport pot spune că i-am fost atunci dedicat 100%. De luni până vineri aveam antrenamente, iar sâmbăta și duminica erau meciurile. Și asta din clasa I până la vârsta de 19 ani. La un moment dat, chiar se spunea despre mine că semăn foarte bine cu Ronaldino, pentru că aveam și părul lung. Am apărut la multe televiziuni, chiar și Pro TV, Antena… Cei de la Pepsi au vrut să facă un film în care să mă asemene cu Ronaldino. Până la urmă, nu s-a mai întâmplat, însă am momente în care mă gândesc unde aș fi ajuns dacă aș fi continuat cu fotbalul.

- Îți pare rău că te-ai lăsat de fotbal?

- E greu să răspund… Poate că Dumnezeu a făcut să fie așa drumul meu în viață. Și am să vă spun de ce. La Liceul de muzică era și fratele meu, însă nu-i plăcea deloc. În plus, și el juca fotbal și a decis să se transfere la Liceul sportiv. Plecarea lui m-a lovit, iar după un semestru i-am spus mamei să mă transfere și pe mine la același liceu. În acel moment, în clasa a VI-a, am lăsat și muzica. Fratele meu semnase un contract cu Poli Timișoara, echipa unde juca și trebuia să plece la Lazio. Însă nu a primit dezlegare de la Poli. El a jucat și cu Academia lui Gheorghe Hagi, academia lui Gică Popescu, au fost extrem de buni, li s-a promis de la club o sumă de bani, bineînțeles că nu au primit și, de când a fost mințit, s-a lăsat de fotbal. În acel moment, am spus și eu gata cu tot și au fost doi ani în care pur și simplu nu am făcut nimic. Fratele meu a început să meargă cu tata la evenimente și cu mine se tot întrebau ce să facă… Am început, ulterior, să-l ajut pe Armando cu camera de filmat, apoi mi-a luat tata niște tobe și tarabane, dar în timp am realizat că nu mai vreau să stau în spate. Și mi-am spus că trebuie să cânt și eu.

„Fără ajutorul fratelui meu, nu ajungeam unde sunt”

- A fost momentul în care te-ai trezit…

- A fost o perioadă dureroasă. În primul rând pentru că tata nu a avut răbdare cu mine să mă învețe să cânt la saxofon. Stăteam împreună zece minute, apoi el se enerva, eu începeam să plâng și lăsam totul baltă. Durerea mea a fost că m-am simțit exclus. Mi-amintesc că tata cu artiștii stăteau în curte la masă și se întreba mereu ce afacere să-mi facă. Am făcut o depresie chiar. Fratele meu, când a văzut, m-a luat și m-a dus să învăț să cânt cum trebuie la saxofon. Și așa am ajuns la un fost elev de-al tatălui meu, la Călinuț Martin. Cred că asta a fost șansa mea. A venit apoi nunta fratelui meu, eu știam doar o returnelă, iar Armando mi-a făcut și mie un mic moment în care să demonstrez cine sunt. Și acum lumea mă recunoaște după acea returnelă. Ulterior, tot Armando a pus pe internet acel moment de la nuntă și am avut câteva milioane de vizualizări. De aici pot să spun că am început să simt viața. Vă dați seama ce mândru eram când lumea îl suna pe tata, să mă cheme și pe mine să cânt?

- Fratele tău e ca un înger păzitor pentru tine…

- Dacă nu era Armando, nu cred că eram în momentul acesta cu dumneavoastră, să dau interviu. Am mai avut un moment pe care nu-l voi uita. Urma să ajung la o emisiune, invitat de o colegă și nu aveam piesă. Tata era plecat, iar eu am hotărât să merg la studio să fac o instrumentală. Știu că i-am spus celui de la studio că va trebui să termin piesa până seara. Și asta s-a și întâmplat, iar în noaptea aceea am dormit acolo. Am ajuns la emisiune, am filmat piesa și de atunci în țară parcă exista doar returnela lui Armin Nicoară.

„Vreau să fac o priceasnă instrumentală”

- Care este cea mai mare realizare a ta până în acest moment? Există vreun moment special care ți-a rămas întipărit în suflet?

- Instrumentala mea! După acele milioane de vizualizări, au venit la mine colegi care-mi spuneau că li s-a cerut să cânte piesa mea. Ba chiar și un ansamblu renumit a făcut suită instrumentală cu returnela mea. Mă mândresc cu asta și le mulțumesc din suflet că se inspiră din melodiile mele. Acum la orice eveniment mi se cere să cânt această instrumentală de câteva ori, ba chiar am făcut-o și după ce evenimentul s-a terminat. Când urc pe scenă mă simt cu adevărat special, dar în afara ei sunt un om normal, simplu și modest. Momentul special de care întrebați a fost destul de recent. Am cântat unui număr foarte mare de persoane, câteva mii și când am urcat pe scenă am simțit ceva extraordinar. M-am uitat spre cer și am spus: „Doamne, de unde îmi dai atâta putere? Merit eu asta?” Trebuie să știți că, înainte de a începe orice lucru, mă gândesc la Dumnezeu și mă rog Lui.

- Se vede că ești foarte apropiat de Dumnezeu… Te-ai gândit vreodată să încerci să interpretezi și melodii religioase?

- Nu pot să fac nimic fără El. Ba chiar port la mine un talisman, care simt că mă ajută mereu. E o cărticică pe care nu îmi amintesc să o fi cumpărat-o eu, vreodată. Pur și simplu am găsit-o în casă. Iar de câte ori o citesc, simt că nu mi se poate întâmpla vreun rău. Cât privește piesele religioase, încă am în plan să fac o priceasnă instrumentală, iar pe spate un călugăr sau un preot să spună cuvinte despre viață, care să învețe lumea să se întoarcă mai mult către Dumnezeu. Trebuie doar să găsesc momentul potrivit și vreau să duc la bun sfârșit această dorință a mea.

- Ce faci atunci când ai puțin timp liber? Mai joci fotbal cu prietenii?

- Foarte rar. Pentru că sunt multe evenimente, când am timp liber încerc să mă odihnesc, să petrec timpul cu familia. Mai nou, eu merg la un eveniment, tata la altul și ne întâlnim acasă, ne strângem la masă, mama pregătește ceva bun și povestim.

- Există și alte genuri de muzică pe care le asculți?

- Ascult toate genurile de muzică, până și rock. Din orice gen de muzică mă pot inspira. Chiar s-a întâmplat să iau o parte dintr-o melodie de muzică ușoară să o reinterpretez.

„Am în plan o selecţie de piese intitulată «Armin şi invitaţii»”

- Ce te vezi făcând peste zece ani?

- Bineînțeles, tot muzică. E un dar de la Dumnezeu și poate și norocul vieții mele. O am în sânge, ca și tata.

- În ce proiecte ești implicat acum?

- Sunt foarte multe proiecte vara aceasta. Recent, am scos o piesă alături de Claudia Puican, „Regina nopții”, care are un mare succes și va urma și un colaj pentru cei care suferă din dragoste. Și, dacă mă ajută Dumnezeu, am în plan să fac o selecție de piese intitulată „Armin și invitații”. Mă sfătuiesc mult și cu unchiul meu, cu Puiu Codreanu, în alegerea pieselor și vreau să-i mulțumesc pentru tot ajutorul pe care mi-l dă.

„Părinții mei au o relație extraordinar de frumoasă, ceea ce rar se mai întâmplă în lumea artiștilor“

„Îmi doresc o iubită care să semene cu mama“

- Te-ai îndrăgostit vreodată de vreo fană? Sau ea de tine?

- La fiecare eveniment sunt fane care poate ar vrea ceva mai mult. Dar prefer ca ele să rămână fane. Cât privește vreo fată de care să fiu îndrăgostit, nu vreau să spun mai multe pentru că nu vreau să se supere fanele mele. Îmi doresc o iubită care să fie lângă mine în momentele grele și să semene cu mama. Pentru că ea a fost cea care l-a dus pe tata acolo unde e. Pe primul loc în viața mea e mama și-mi pare rău că nu i-am spus niciodată cât de mult o iubesc.

„Îmi plac vacanţele exotice“

- Știu că îți plac vacanțele exotice…

- Preferăm ca iarna să plecăm în America, să vizităm Las Vegas. Mai și jucăm câteodată, așa de distracție, pentru că mereu pierdem. Din America plecăm apoi spre Mexic, Punta Canna, zonele apropiate. Recent, am fost alături de colega mea, Claudia Puican, în Maldive, apoi am ajuns în Singapore, într-un hotel cu piscină la ultimul etaj. Vara optăm pentru Antalya, de unde mama nu se întoarce niciodată acasă fără vase tradiționale.

- Știu că ai fost binecuvântat să calci pe pământul sfânt. Cum a fost momentul?

- Anul acesta, înainte de Paști am fost acolo. A fost pentru a doua oară când am călcat pe sfântul pământ. Prima dată am ajuns cu un grup de credincioși și un părinte, iar acum am fost cu Puiu Codreanu, unchiul meu. E un loc cu o încărcătură foarte mare. Pe mine m-a impresionat cel mai mult locul în care a fost răstignit Iisus, dar şi Piatra Ungerii.