de Carmen Ciripoiu
Există un milion de rețete de succes, ba chiar și o literatură a succesului, despre cum să ajungi star peste noapte. Nimeni nu știe cât funcționează în realitate, dar un lucru e cert: artiștii reprezintă un unicat. Iar în categoria acestora se înscrie și Niculina Stoican, femeia care reușește să împletească maiestuos forța și delicatețea.
„Regret că n-am făcut doi, trei copii”
- A trecut ceva vreme de la ultima noastră întâlnire. Ce ați mai făcut de când nu ne-am văzut? Cum vă este sufletul, în această vară atât de frumoasă?
- Sunt foarte fericită că-s sănătoasă, am muncit foarte mult, muncesc în continuare și încerc să mă concentrez asupra proiectelor prioritare. Totodată, îmi fac timp să mă bucur de ce este în jurul meu, pentru că timpul trece oricum. Și asta de când am conștientizat că, oricât te-ai strădui, trebuie să vezi și lucrurile mărunte care construiesc într-adevăr viața. Altfel, te trezești că ai vrea să faci lucruri pe care nu mai poți, pentru că nu mai ai vârsta necesară, răbdare, nu mai ai dorința. Și atunci regreți. Iar cel mai dureros regret este pentru ce nu ai făcut.
- Dumneavoastră aveți regrete?
- Da, sunt multe... Sunt lucruri pe care le-aș face altfel dacă timpul s-ar întoarce, dar nu sunt majore. Regret însă că n-am făcut doi, trei copii. Dar sper că Dumnezeu, în marea lui bunătate, îmi va împlini dorința asta prin băiatul meu.
„M-am înţeles bine cu toate iubitele lui Vlad”
- Apropo de fiul dumneavoastră. Cu ceva timp în urmă ați declarat că v-ați dori să fiți o bunică tânără. Să înțeleg că vom juca la nuntă în curând? Ce mai face Vlad?
- Vlad este foarte bine, mulțumesc, muncește, e în București, și-a luat drumul lui, e un copil bun și responsabil. Dar cu nunta, nu eu stabilesc. Are o iubită, însă ce va urma, Dumnezeu hotărăște.
- Cum va fi Niculina Stoican ca soacră? Una în adevăratul sens al cuvântului sau o prietenă?
- Eu am un singur principiu după care mă ghidez și cred că este cel mai sănătos: fericirea copilului meu contează cel mai mult pentru mine. Și atunci, dacă el va fi fericit în căsnicia lui - și trebuie să fie, nu contează părerile mele. Mi le spun singură în faţa oglinzii, fac o repetiție, undeva, dar când sunt în preajma lor trebuie să fiu astfel încât să le sporesc fericirea și nu să o umbresc. Eu m-am înțeles bine cu toate iubitele lui Vlad, le-am prețuit și atâta timp cât el a fost fericit, pentru mine nu a contat cine este și de unde vine. Dacă aduce fericire, înseamnă că are calitate.
„Bunica este acum copilul și eu cea care am grijă să fie sănătoasă”
- Toată lumea se întreabă în ultima perioadă ce mai face mama dumneavoastră, legenda folclorului oltenesc, Angelica Stoican?
- Este foarte bine, slavă Domnului, sănătoasă, stă la Orșova și își alege locurile în care apare, după propriile ei principii și valori. Ne întâlnim mereu la bunica, la țară, care are 91 de ani. Și îi mulțumim lui Dumnezeu că trăiește și e lângă noi.
- Cu ce vă primește bunica când ajungeți la ea?
- Cu sănătate, zâmbetul pe buze și multă dragoste. De restul, noi avem grijă. Eu nu-i mai dau voie de mulți ani să mai facă treabă, îi duc mâncare, am grijă de tot ce ține de ea. În copilăria mea, bunica era așa cum sunt eu acum. M-a crescut, a avut grijă de mine, de noi, iar eu acum îi întorc totul. Ea este acum copilul și eu cea care am grijă să fie sănătoasă, liniștită și să nu ducă grijă de absolut nimic.
„Tinerii talentați din Mehedinți sunt moștenitorii mei”
- Cine vă moștenește talentul, doamnă Stoican?
- Toți tinerii talentați din Mehedinți. La mine s-a întâmplat să moștenesc de la mama nu doar vocea, dar și dragostea pentru cântec. Pentru că eu mi-am dorit să cânt și iubesc tot ce ține de tradiție, nu trebuie neapărat ca băiatul meu să moștenească acest lucru sau altcineva din familie. În Mehedinți sunt atâția copii talentați pe care îi pot considera moștenitori ai generației mele! Urmele pe care le lași profesional, dacă ești un formator de opinie real și dacă faci ceea ce trebuie, sunt moștenite de cei care vin după tine. Și atunci poți să ai mândria că ai lăsat ceva cu adevărat valoros în urma ta.
- Legat de tinerele talente, la un moment dat ați vrut să deschideți o școală pentru ei. V-ați îndeplinit visul?
- Nu, însă cred că încă nu a venit vremea. Atunci când faci o școală, trebuie să te ocupi personal și să implementezi acolo tot ce ai învățat tu. Nu o deschizi doar ca să aduci niște profesori care până la urmă trebuie să-și promoveze propriile idei. Vom vedea ce va urma în viitor și care sunt provocările vieții. Pentru că, în ceea ce mă privește, Dumnezeu a avut grijă să mă provoace tot timpul și să-mi dovedească că am multe lucruri de făcut. Și că pot.
„Sunt o femeie atipică: nu-mi place să mă machiez”
- Pe chipul dumneavoastră nu se văd urmele timpului. Cum vă mențineți atât de frumoasă? Aveți vreun secret anume?
- Mulțumesc mult pentru compliment. Cred că este genetic, pentru că eu sunt o femeie atipică. Sigur, cred că o femeie trebuie să fie mereu pedantă, să aibă grijă de tot ce ține de ten, dar eu nu sunt așa. Probabil și datorită profesiei, pentru că tot timpul trebuie să fiu aranjată și să mă împăiez, cum spun eu. Și atunci, în afară de a mă demachia, nu fac mare lucru. Nu mă duc la tratamente cosmetice, am un tatuaj permanent la ochi și asta tot datorită faptului că nu îmi place să mă machiez. Și nu e vorba neapărat despre timp, pentru că femeile cu o feminitate în exces îl găsesc. Sora mea, de exemplu, dacă trebuie să ajungă undeva, se trezește cu o oră mai devreme, doar ca să se aranjeze. Eu nu aș face așa ceva pentru nimic în lume. Dacă eu trebuie să plec la ora 7:00, să zicem, mă trezesc la șapte fără douăzeci de minute, repede, ca la armată, mă aranjez și gata. Dacă mai am nevoie de retușuri, le fac pe drum, în mașină. Probabil că nopțile mele nedormite își spun cuvântul și atunci aleg între a mă odihni și a fi impecabilă.
- Ce face Niculina Stoican atunci când are timp liber, deși acest lucru se întâmplă destul de rar?
- Mă duc la țară, la bunica mea. Eu am două țări, dacă pot spune asta: România și țara mea, Prejna. Nu aș putea să trăiesc în altă parte decât în România. Nu aș rezista. Dacă cineva mi-ar spune că trebuie să plec și să trăiesc oriunde în lumea asta, fără nicio grijă, aș refuza.
„Recent, la casa lui Brâncuși, am imprimat o piesă pe care am cules-o de la lăutarii din Gorj”
- Cum vă primesc românii din străinătate? Au aceștia mai multă căldură în suflet decât cei de acasă?
- Da, pentru că dorul de casă este sporit. Dar totul depinde de mesajul pe care tu, ca artist, îl duci acolo. În străinătate sunt evenimente în care românii, pur și simplu, se distrează, uită de viața pe care o au și de cât de greu le este. Dar sunt și evenimente care au un mesaj foarte clar, și eu pe acestea le ador. Românii pot petrece în străinătate și fără să fiu eu acolo, pentru că melodiile noastre ajung cu ajutorul internetului. Dar ei au nevoie de mesajul nostru, al vieții reale de aici. Nu ce se vede în mass-media, nu ce se promovează pe paginile de Facebook și la televiziuni. Pentru că ei sunt total rupți de ce se întâmplă în România. Iar cei care au putere de a transmite acest mesaj trebuie să o facă într-un mod realist și mai ales obiectiv. Salut din suflet faptul că se organizează zilele comunelor, pentru că sunt atât de mulți oameni care niciodată nu reușesc să ajungă la un spectacol în orașe… Viața nu înseamnă doar muncă, doar zbatere. Trebuie măcar o dată pe an un moment în care oamenii trebuie să se rupă de cotidian, să simtă artistul aproape de ei, să comunice cu el, să-l atingă.
- Datorită vocii dumneavoastră, doinele zonei din care veniți nu se vor uita niciodată. Mai adunați cântece, doamnă Niculina Stoican?
- Sigur, mă străduiesc. Este de fapt o luptă a mea cu ce este în jur. Cântecul popular a luat o întorsătură comercială, dar este firesc pe de o parte să fie așa. Folclorul este un fenomen viu și este bine să se asimileze tot ce se întâmplă în jur și să transmită ca mesaj. Eu sunt fascinată nu doar de doine, ci și de modul în care se cânta cu mulți ani în urmă. Recent, la casa lui Brâncuși, am imprimat o piesă pe care am cules-o de la lăutarii din Gorj, de la tanti Mărgălina. Este o piesă de lume, cu un text foarte frumos, care se numește „Zice lumea că-i sparg casa”. Am și cântat-o cu taraf specific de Gorj și am încercat să respect într-o oarecare măsură, aducând sigur și din personalitatea mea, tot ce ține de interpretare.
„Costumul popular îți dă prestanță și onoare”
- S-au mai păstrat tradițiile din copilăria dumneavoastră?
- Tradițiile se păstrează, dar depinde de zone și de noi. Pentru că nu le punem într-o cutiuță și ne mai trezim după 30 de ani că trebuie să le scoatem de acolo. Trebuie să fim conștienți că, dacă nu păstrăm anumite lucruri, ne pierdem ca identitate. Ajungem într-o Europă mare, fericită, dar dezorientată. Așa că e necesar să avem grijă de esența noastră. Uitați-vă în Europa vestică, plină de civilizație și de frumos. Din păcate, nu mai au nimic din identitatea lor. Nu prea mai știu de unde vin. Esența unui popor nu este doar istorie. Toată cultura a pornit de la cea tradițională, iar românii încă se bucură de aceste lucruri. Ar fi bine să avem și inteligența emoțională să le păstrăm și să le transmitem sub formă de poveste copiilor noștri. Lumea întotdeauna a avut un echilibru pe care acum l-a cam pierdut. Și asta s-a întâmplat din cauza excesului de a adopta lucruri care nu ne aparțin. Să încetăm să fim ceea ce nu suntem. Să luăm, de exemplu, Valentine’s Day. Care este mesajul? Ce ne spune această tradiție? Câți sunt cei care s-au dus vreodată la originea ei și nu au asimilat-o doar de dragul de a face ceva? Cu ce ne îmbogățește pe noi, ca societate? Cu nimic. Gândiți-vă acum la Dragobete, care este al nostru, ne aparține, unde doar ritualurile sărbătorii, dacă le povestești, creează o stare emoțională în jurul tău, un mesaj pe care-l transmiți. Trebuie să fim atenți la esență, chestiuni de suprafață există peste tot.
- Știu că sunteți pasionată de costumele populare. Câte aveți și cât de vechi sunt?
- La această întrebare vă voi răspunde altfel. Nu câte am eu și cât de vechi sunt contează, ci cât de fericită sunt eu pentru că românii s-au întors către costumul popular și către tradiție. Cred că importanța mea de până acum și rostul meu în cântecul popular s-au împlinit în momentul în care am văzut că oamenii iubesc din nou tradiția. E cea mai mare fericire a vieții mele. Să privim sărbătoarea iei, sunt din ce în ce mai mulți tineri care aleg să se căsătorească în costum popular. Cât de frumos trebuie să fie! Eu fac parte dintr-o generație cu care mă mândresc, care a știut pe lângă frumusețea costumului popular să aducă o eleganță pe scenă. Am știut să arătăm că în costum popular poți fi sexy, poți să ai o ținută care să placă și să atragă atenția. Costumul popular îți dă prestanță, onoare și te încarci cu tot ce are neamul ăsta românesc. Nimic nu este întâmplător în tradiția noastră. Iubesc poporul ăsta care are un ADN perfect, cu tot ce are el și bun, și rău.
„Fac voluntariat la un cabinet veterinar, unde dau cu mătura şi am grijă de animale“
- Vă mai curățați sufletul făcând muncă voluntară, iarna, într-un cabinet veterinar? Iubiți atât de mult animalele?
- Nu iubesc doar animalele, ci și bătrânii, copiii, plantele. Și sunt consternată de oamenii care sunt în putere, cum spune bunica mea, care pot să muncească și nu o fac, pentru că așteaptă să primească de la stat. Îi detest pe aceștia. Nu suport ipocrizia, lașitatea și lenevia. Cred că minciuna trece pe locul doi pentru că, atât timp cât muncești, nu ai cum să minți. Munca te curăță, îți arată adevărata putere a vieții și a trăirilor tale. La cabinetul veterinar dau cu mătura, cu mopul, schimb animalele, le curăț, le scot perfuziile. Sunt și persoane care m-au întâlnit la cumpărături și mi-au mulțumit că le-am îngrijit prietenii necuvântători. Nu e formă de laudă ceea ce spun. Am acasă, la Târgu Jiu, pisicuțe, căței, am animale și la țară, ba chiar unele ființe abandonate le duc într-un loc unde le dau să mănânce și am grijă de ele. În maşină am saci cu pâine și bobițe și unde găsesc un animal pe stradă, abandonat, îl hrănesc. Cei 2% fiecare dintre noi trebuie să-i dăm acolo unde considerăm. Există asociații care sunt în măsură să schimbe lumea pentru copii, bătrâni și animale. Donez pe telefon 2 euro pe lună pentru copiii bolnavi de cancer. Nu accept și nu voi accepta niciodată să mă sune cineva și să-mi spună: ajutați-mă! Totul trebuie să fie organizat, nu aruncat banii la oricine, pentru că nu putem ști dacă omul spune adevărul.
- Care a fost sfatul pe care l-ați primit de la părinți și de care veți ține cont totdeauna?
- Eu provin dintr-o familie care m-a crescut cu repere simple și frumoase, acele legi nescrise. Am fost învățată că trebuie să muncești și că nu trăiești de unul singur. Trebuie să învățăm să ne alegem oamenii, să ajutăm și să cerem ajutor. Pentru că nu e o rușine să spui când nu mai poți sau să te retragi dintr-un loc unde simți că ți-ai făcut datoria, lăsând pe altcineva să se împlinească și el social și profesional. Noi ne naștem egali, lumea este făcută din bine și rău, din lumină și întuneric. De noi depinde ce sporim în sufletul nostru. Nu ne trebuie academie să trăim, ci suflet și conștiință.
„Mariajul de aproape 30 de ani nu a fost unul perfect, dar a fost și este unul frumos”
- Sunteți foarte credincioasă...
- Da, dar nu habotnică. Dumnezeu este simplu și frumos, așa cum e lumea în care trăim. Când venim pe pământ și primim viață, ni se dă de fapt lumină, care înseamnă tot. Trebuie să înțelegem că Dumnezeu este lumină și energie. Și că nu trebuie să bați mătănii și să te târăști în genunchi până faci răni ca să spui că ești credincios. Dacă bei dintr-o sticlă cu apă și e arșiță și treci pe lângă o floare care mai are puțin și moare, nu-i poți pune puțină apă și ei? Nu poți hrăni un animal care este al nimănui, când tu mănânci dintr-o bucată de pâine? Ai un vecin care are nevoie de ajutor și spui că nu te interesează? Roata se întoarce și s-ar putea ca tu să ai nevoie de ajutor și nu vei avea la cine să apelezi. Până la familia care e departe, vecinul îți este cel mai apropiat. Asta înseamnă să fii credincios. Trebuie să înțelegem că Dumnezeu este peste tot, pentru că El a spus: „Caută-mă și mă vei găsi. Sunt într-o piatră, într-o floare, într-un om, în semenii tăi”. Chiar și în lucrurile pe care le îmbrăcăm. Dacă spunem că purtăm o zdreanță, atunci așa va ajunge, pentru că se va deteriora foarte repede.
- Ce e mai greu să fiți: soție, artistă sau mamă?
- Nu e nimic greu. O căsnicie se sudează în timp, minusurile mele sunt umplute de plusurile soțului meu. Mariajul meu se apropie de 30 de ani, nu a fost unul perfect, dar a fost și este unul frumos, în care există certuri, probleme, plus cele mai frumoase momente din lume. Soțul meu mă înțelege și aderă și el la sentimentele pe care le am eu vizavi de copii, bătrâni, animale. Noi nu am făcut niciodată o socoteală cât cheltuim ca să-i ajutăm pe ceilalți. Nu are importanță. Dumnezeu îți dă când muncești și când împarți.
„De trei ani, sunt managerul Ansamblului «Maria Tănase» de la Craiova”
- În prezent, în cel fel de proiecte sunteți implicată? Ce bucurii le aduceți în viitor celor care vă iubesc?
- Sunt manager la Ansamblul „Maria Tănase” de la Craiova de trei ani și am făcut multe lucruri frumoase acolo, de care sunt foarte mândră. Este o instituție greu de gestionat și nu credeam vreodată că voi ajunge într-o funcție de conducere, dar se pare că această provocare a venit tocmai pentru a-mi dovedi că pot. Începem din septembrie noul sezon la „Vedeta populară”, acea minunată emisiune de la TVR, prezentată de Iuliana Tudor, iar eu fac parte din juriu. Este un concurs special, în care facem educație tinerilor din punct de vedere al tradițiilor, al modului în care trebuie să se orienteze, al locului în care pot găsi informațiile de care au nevoie și sub formă educațională. Este foarte important să facă studii superioare și să înțeleagă că, în afară de faptul că vocea este un talent pe care îl primești de la Bunul Dumnezeu, trebuie șlefuită cu multe cunoștințe. Sigur că nu toată lumea face studii, e loc și pentru ei, dar noi ca să ne putem salva, trebuie să existe educație. În altă ordine de idei, trebuie să apară, și sper că acest lucru se va întâmpla în iarnă, volumul pe care mă străduiesc să-l scot de câțiva ani, un CD cu piese din Mehedinți, Gorj, Oltenia.
- Un gând pentru cititorii revistei Taifasuri...
- Le doresc să fie sănătoși, tihniți alături de cei dragi și să se bucure de fiecare zi și de fiecare clipă.
„Mereu am ţinut cură de slăbire“
- Vă satisfaceți toate poftele culinare sau mai țineți și vreo cură de slăbire?
- Nu. Asta a fost problema vieții mele și va fi întotdeauna. Pentru că sunt micuță de înălțime și mă îngraș foarte repede, tot timpul am ținut cură de slăbire. Tot timpul am avut grijă ce mănânc și a fost ca un coșmar. Tot timpul m-am gândit că, dacă aș fi avut cinci centimetri în plus, probabil nu aș fi avut aceste probleme. Cu siguranță, tot aceleași probleme ar fi fost, dar altfel raportate. Asimilez foarte repede și îmi este greu să mă mențin la o greutate rezonabilă. Nu pot să fiu ipocrită să spun că am exclus ceva din alimentație. Recunosc că sunt dependentă de pâine. Ca să evit să mai consum atât de multă, am început să mănânc covrigei uscați. Nu m-a trimis Dumnezeu pe pământ să fiu perfectă, nu am nici ochi albaștri… Am avut o perioadă în care nu am mâncat deloc carne, în jur de un an, dar doar pentru că așa am simțit. Apoi am revenit. Îmi place mâncarea românească foarte mult, dar și cea chinezească, însă nu sunt înnebunită după ceva anume. Ce este în casă, aia mănânc, dar niciodată foarte mult.
„Apa Linna are calităţi extraordinare, apropiate de cele ale apei alcaline“
- Nu v-a tentat niciodată să rămâneți peste hotare?
- Nu. Pot să am orice în lumea asta, dar dacă nu am tihna locului meu, nu pot să supraviețuiesc. Am fost în vacanțe cam peste tot în lume, dar de câțiva ani nu mai am nici măcar această tentație de a pleca în concediu afară din țară. Îmi doresc foarte mult ca toată munca mea de pe parcursul anului, pentru că muncesc foarte mult și foarte greu, să o las în țară. Toți bănuții pe care îi cheltui să rămână în România. Am realizat de când sunt și eu la rândul meu producător, pentru că am apa Linna pe care o aduc din Isverna, din Munții Mehedințiului (o apă ce are calități extraordinare, apropiate de cele ale apei alcaline), că este foarte important să înțelegem că economia acestei țări crește doar dacă noi suntem conștienți că trebuie să ne lăsăm producția aici. Cu cât vom cumpăra produse din exterior și cu cât nu ne ajutăm propria producție, cu atât treburile nu vor sta cum trebuie. Nu trebuie să judecăm oamenii care muncesc și care aduc ceva în piață. Este un efort colosal să supraviețuiești și să duci un produs bun și românesc. Trebuie să conștientizăm că tot ce vine din exterior este contrafăcut și este, dacă vreți, nu la mâna a doua, ci a noua. Suntem piață de desfacere pentru ce vine din Vest de proastă calitate și acest lucru este foarte grav. Sunt mândră că munca mea de-o viață am reușit să o transpun într-un produs pe care mă străduiesc să îl fac cunoscut, așa cum m-am străduit să muncesc de-a lungul timpului și să ajung la nivelul la care sunt. Pentru mine, apa Linna este străduința de acum și echilibrul din momentul în care am să cobor de pe scenă și nu am să mai cânt. Pentru că, uitați-vă în jur câți artiști nu mai sunt pe scenă și abia dacă reușesc să supraviețuiască.
„Nu ştiu să înot, dar nici nu învăţ, pentru că mă sperie apa“
- Are Niculina Stoican hobby-uri, ca oricare om?
- Nu știu dacă sunt hobby-uri, ci plăcerile mele nevinovate. Când plec într-un concediu, îmi place să citesc și să fac masaj. Este cea mai frumoasă formă de relaxare, pentru că nu le am cu sportul. Nu știu să înot și pentru mine este o problemă majoră, dar nici nu vreau să învăț pentru că mă sperie apa, înălțimea, orice este nesigur și nu am certitudinea că pot să ating. Merg cu avionul, nu am nicio problemă, însă nu aș sări niciodată cu parașuta. Îmi place să mă uit la televizor și să aflu lucruri frumoase despre oameni frumoși. Refuz să promovez lucrurile rele și urâte, pentru că sunt destui cei care sunt setați să o facă.