Main menu

header

742 16 1de Valeria Roman

dPe lângă teatru, gastronomie și familie, Laura Cosoi a avut o perioadă aglomerată cu un nou proiect. A fost cooptată în echipa serialului „Lara”, o producție online de succes destinată tinerilor. Celebra actriță, care a făcut senzație în „La bloc”, face echipă cu adolescenta fenomen a Generației Z, Iuliana Beregoi. În „Lara”, Cosoi este Nova, un personaj cu puteri supranaturale, care are un rol foarte important. Despre noua provocare, aniversarea de 1 an a fetiței sale Rita, succesul pe care îl are cu volumele de rețete și despre vacanța recentă în Bali, ne-a povestit chiar vedeta emoționată pe care rolul de mamă o împlinește și o definește cel mai bine.

„Am puteri supranaturale”

- Cum ai primit invitația de a te alătura serialului „Lara”?

- Mama a colaborat prima dată cu echipa. În urmă cu doi ani a avut un rol într-un episod în care era profesoara de dans a Larei. Știam de la ea cum a fost pe platoul de filmare, pentru că a avut niște replici. M-a amuzat pentru că mi-a spus că nu este atât de ușor să fii actor, căci una este să te uiți la televizor și alta e să fii acolo și să ai un rol în adevăratul sens al cuvântului. M-am bucurat pentru că e noua generație, o generație puternică și mă bucur să mă regăsesc și eu în ea.

- Ce personaj interpretezi și care este scopul tău în acest serial?

- Mă numesc Nova. Pot fi în relație cu mai multe personaje, dar încerc să nu divulg mai multe, pentru că nu vreau să stric surpriza celor care urmăresc serialul online. Rolul meu încă nu este bine definit, va fi descoperit în toate celelalte episoade. Am puteri supranaturale, dar restul trebuie să aflăm de la scenarist, pentru că întotdeauna există răsturnări de situație și niciodată nu știi la ce să te aștepți.

- Este prima ta colaborare de acest gen, într-un serial dedicat adolescenților?

- Da, este pentru prima dată și inițal recunosc că nu am știut dacă este pentru mine acest rol și dacă mi se potrivește o astfel de colaborare. Mi-am dat seama că eu sunt o altă generație, absolut. Cei care au crescut cu serialul „La bloc” sunt deja mari acum și au la rândul lor copii. Rita, fetița mea, va crește cu această generație care urmărește serialul „Lara” și mi se pare important să fii acolo, între tineri, și tot timpul în atenția lor. Mă bucur foarte mult că mă recunosc și îmi cer autografe. Este la alt nivel decât cel cu care eu eram obișnuită, cu adulți, care mă apreciază pentru filmele pe care le fac pentru personajele din piesele de teatru. Acum mă recunosc pe stradă și copiii.

„Scena cea mai grea a fost cea în care am ridicat-o pe Lara. Nu am prea multă forță!”

- Ți-a fost greu să intri în pielea Novei, având în vedere că este un personaj cu puteri supranaturale?

- Mi s-a părut interesant, nu neapărat greu. Nova este un personaj cu greutate și recunosc că am urmărit de curând pe Netflix „Stranger Things” și mi-am adus aminte de ce am văzut acolo, în acest serial, cu adolescenți. M-am amuzat că mi se întâmplă și mie ce am vizionat acolo.

- Ce scenă ți s-a părut cea mai grea?

- Cea în care trebuia să o ridic pe Lara. Nu am eu prea multă forță în brațe, dar a ieșit foarte bine până la urmă și ne-am amuzat foarte tare pe seama acestei scene.

„Abia aștept să văd și eu destinul personajului meu”

- Cum ți s-a părut colaborarea cu Iuliana Beregoi?

- Îmi aduce aminte foarte mult de mine pentru că și eu am muncit foarte mult în copilărie. Am făcut sport de performanță. Eram tot timpul la antrenamente, în cantonamente, la concursuri, atât în țară, cât și în străinătate. Este un om care muncește foarte mult, este matură și cu picioarele pe pământ. Îmi place că Iuliana are o energie pozitivă.

- Ce relație aveați înainte de filmări? Dar după?

- O relație profesională. Înainte de filmări nu ne cunoșteam, iar după ne-am văzut mai rar. Iuliana nu este mereu în țară. Serialul se filmează la Iași și ne vedem mai mult pe platoul de filmare.

- Este posibil să te vedem și în alte episoade?

- Serialul se scrie în timp și abia aștept să văd și eu destinul personajului meu. Niciodată nu știi care este următorul pas. Și eu sunt curioasă. Știu că vor fi mai multe episoade, așa este. Nu pot să spun prea multe.

- Cum a privit familia ta noua provocare?

- S-au bucurat. Nu știu dacă au apucat să vadă ceva până acum, fiind online. E mai complicat, dacă nu e la televizor. Aici mă refer la părinți.

„La împlinirea vârstei de 1 an, i-am tăiat moțul Ritei. În Moldova așa se face. Nu se rupe turta”

742 16 2- Cum te-ai putut desprinde de Rita în timpul ăsta?

- Nu am simțit-o ca pe o desprindere. Am făcut naveta București-Iași. Plecam dimineața și filmam și mă întoarceam seara. Doar câteva ore nu am stat cu ea, timp în care a rămas cu soțul meu, Cosmin.

- Ați sărbătorit primul an alături de fetița voastră. Cum a fost?

- Am făcut o petrecere. Nu-mi vine să cred că a trecut deja un an. Nu am simțit. Este o încununare a relației noastre, adusă la un alt nivel. Suntem binecuvântați de Dumnezeu cu un copil foarte bun. Nu putem decât să fim mereu cu zâmbetul pe buze datorită ei. Cu această ocazie, i-am tăiat moțul Ritei. În Moldova așa se face. Nu se rupe turta. Mie mi s-a tăiat moțul, surorii mele la fel, așa că acum a venit rândul Ritei.

- Ce a ales de pe tăviță?

- Pe tava cu obiecte de pe care trebuia să aleagă nu i-am pus ceva care oricum i-ar fi atras atenția. Am ales varianta unor lucruri cu o semnificație mai largă, care să te ducă cu gândul la artist (după mamă), la știință (după tată), dar și alte obiecte fiecare cu însemnătatea sa. Rita a ales un stilou, un bănuț de argint și pașaportul. Mie mi se pare o variantă bună, nu-i așa? Mai ales că și eu am ales stiloul și bănuțul!

„Nu avem bonă. Eu și Cosmin ne ocupăm de copil”

742 16 3- Cum te împarți între carieră și viața de familie?

- Fac destul de multe, pentru că suntem doar eu și Cosmin care ne ocupăm de copil. Nu avem bonă. Ne organizăm destul de bine. Rita este înțelegătoare și ne-a ajutat și ea. Nu am avut până acum probleme cu ea. Lucrez la o nouă carte de bucate, cu rețete pentru copii, care va fi lansată în septembrie. Acum muncesc intens la aceste rețete, dar și la campaniile umanitare în care sunt implicată în cadrul „Salvați copiii”, lucrez la blog, unde scriu destul de mult. Mă ocup de promovarea volumului de bucate „Forma gustului”, care are un succes uriaș și se vinde foarte bine. Mai joc în spectacole, dar cel mai sigur revin din toamnă, pentru că e vacanţă.

A stat o lună în Bali, prelungindu-şi vacanța de două ori

- Ai plecat în vacanță cu Rita de când era un bebeluș. Și anul acesta ai preferat tot o escapadă în trei?

- Rita este cu noi peste tot, pentru că așa ni se pare firesc. Nu vrem să demonstrăm nimic, nu facem nimic deosebit față de alți părinți care își iau copiii cu ei în vacanțe. Nu este un act de curaj, nu am pus niciun pariu, nu facem lucrurile altfel decât simțim, altfel decât sunt valorile după care ne-am ghidat până acum. Nu avem nevoie de pauză pentru că „lucrăm” la relația noastră cu Rita de față. Ne strângem în brațe, ne ținem de mână, ne înțelegem tacit din priviri dacă ne amuză vreo prostioară făcută de Rita și ne place să ne descoperim și așa, în postura de părinți. Pe Rita o integrăm în viața noastră și ne dorim să fim împreună, să cunoaștem locuri noi, să întâlnim oameni faini. Suntem norocoși că putem face asta, dar este şi asta o alegere pe care ne-o asumăm. Nimic nu este greu dacă te raportezi corect la schimbările pe care le presupune venirea pe lume a unui copil. Ne-am dorit foarte mult acest pui de om și acum, că este în viața noastră, nu ne mai rămâne decât să o trăim împreună, așa cum am visat.

742 16 4- Ți-ai prelungit vacanța în Bali. Cum sunt peisajele?

- Suntem în zona de sud a Baliului, la mare, în vacanţa care s-a prelungit deja a doua oară. Este pentru prima dată în viaţa mea când trăiesc așa ceva, dar lucrurile au venit de la sine. Mi-a venit greu să mă despart de Ubud și ne-am simțit toți atât de bine, încât am decis să mai prelungim vacanța cu zece zile. De altfel, pentru mine Ubud înseamnă Bali, cu tot ce are mai bun. Ne-am dorit totuși să coborâm și spre mare, mai mult pentru Rita. Când mai aveam doar trei zile de vacanță, m-a sunat Adela Popescu și mi-a spus că s-a decis să vină și ea în Bali împreună cu Radu Vâlcan și copiii. Doar nu era să-mi las prietena la „greu”! Ne-am prelungit vacanța a doua oară și uite așa suntem cu toţii aici, la Jimbaran. Ne-am dat întâlnire și cu Iulia Vântur pentru câteva zile, l-am sărbătorit pe Cosmin, ce să mai… superb!!! Deşi ne-am relaxat o lună în Bali, tot am mai fi stat. Parcă aparținem acestui loc.

Rita a primit multe cadouri, în general, de suflet și am creat un moment special, a doua zi după petrecere, ca să le descopere singură și să se bucure de ele

742 16 5„Lara“ este un serial produs de Mixton Music, în regia lui Ciprian Iacob, pe scenariul scris de Cătălin Dascălu, care ține spectatorii cu sufletul la gură și în care, pe alocuri, se regăsesc și momente amuzante, menite să detensioneze atmosfera în care îi plasează acțiunea. Personajul principal este interpretat de Iuliana Beregoi, adolescenta de 14 ani cu o activitate în muzică, vlogging și actorie mai ceva ca un artist cu peste 20 de ani de experienţă profesională. La două luni de la lansare, primul episod, din al doilea sezon, a debutat direct în tendințe, pe YouTube, şi a adunat 1 milion de vizualizări

Era să rateze decernarea premiilor pentru „Forma gustului“

- Apropo de gastronomie. Ai câștigat un premiu important pentru cartea ta, „Forma gustului”. Despre ce este vorba?

- Am câștigat Premiul Special al Juriului la „Gourmand Awards”, la Macao! Mă simt privilegiată și foarte onorată că „Forma gustului” se află acum alături de volume ale unor mari nume din gastronomia internațională. Am două cărți premiate, care-mi aduc multe satisfacții din punct de vedere profesional: „Rămâi la masă?”, cu Premiul „Best in the world” la categoria Best TV Chef Book, la Yantai, și „Forma gustului”, cu Premiul Special al Juriului la Macao.

- Ați ajuns la decernarea premiului cu mari emoții. De ce era să ratați evenimentul?

742 16 6- Tocmai aveam de gând să mergem la Parcul Panda cu Rita. Știam că decernarea premiilor va fi cândva, seara, dar ne-am gândit să mai verificăm încă o dată ora. Când, stupoare! Mai erau doar 15 minute până la începerea galei, care nu avea loc nicidecum în hotelul unde eram cazați, ci în altă parte! Știi acele scene din comedii când personajele sunt prezentate pe repede înainte, ca să-ți arate cât de tare se grăbesc? Așa am fost noi. Eu o îmbrăcam pe Rita și pregăteam bagajul pentru drum, cu lapte, scutece, mâncare, harta, cartea, bineînțeles, între timp, îmi trăgeam pe mine și rochița de gală, iar Cosmin își călca o cămașă. Acolo ne-am încadrat bine în atmosfera galei. Nici n-ai fi zis că am trecut prin acel tăvălug de evenimente cu o jumătate de oră înainte. Eu frumos dichisită, îmbrăcată cu rochiță albă, Cosmin cu cămașă călcată, iar Rita cu codițele făcute și îmbrăcată cu rochiță mariner albă.

- Ați avut mare noroc…

- Da, norocul nostru a fost că și gala a întârziat fix cu 30 de minute, așa că am ajuns bine. Dacă nu întârziau ei, ratam tocmai Premiile Speciale, care au fost decernate la început. Așadar, nici nu m-am dezmeticit bine, că am văzut imaginea cărții pe ecranele uriașe din sală, mi-am auzit numele și am urcat pe scenă, copleșită de atâtea emoții trăite într-o zi. Discursul l-am improvizat pe loc. Însă chiar dacă aș fi avut vreun discurs pregătit înainte, sigur l-aș fi uitat, terorizată cum eram că ratăm gala. Le-am mulțumit celor de la Gourmand International pentru onoarea de a include „Forma gustului” printre volumele premiate la această gală și pentru privilegiul de a mă afla alături de numele grele ale gastronomiei internaționale.

- Care este povestea cărţii?

- „Forma gustului” este povestea mea de viață în care am inclus episoade despre care nu am vorbit până acum. Este o confesiune despre modul în care am ajuns să adopt un mod de viață sănătos.

- Unde îți găsim cartea?

- Cartea se poate cumpăra din rețeaua de librării din țară, dar și online.