de Carmen Ciripoiu

Pentru frumoasa și talentata Cristina Turcu Preda, lucrurile care au contat în viață formează un triunghi, pe care nu va putea nimeni să-l desfacă vreodată: familia, tradiția și credința. În tumultul unei lumi grăbite, sunteți invitați la un interviu de suflet, o întoarcere acasă, în lumea copilăriei Cristinei Turcu Preda, cea dătătoare de putere și de visuri noi, să descoperiți femeia al cărei scop în viață este să-i facă pe alții fericiți.

„La 15 ani, am debutat în fața publicului, la o nuntă, și am câștigat primii bănuți”

- Mulți dintre interpreții de muzică populară cu care am făcut interviuri au vorbit cu emoție despre primele lor apropieri de muzica populară, impresionând prin delicatețea amintirilor. Ale dumneavoastră care sunt, doamnă Cristina Turcu Preda?

- Sunt născută pe plaiuri argeșene, la Pitești, într-o frumoasă zi de primăvară a lunii mai. Reprezint zona de sud a județului Argeș, de-acolo de unde vin părinții mei, din comuna Lunca Corbului, Săpata, la interferența județelor Argeș cu Olt. Am început să cânt din primii ani, la modul copilăresc, bineînțeles, și, ulterior, am participat la toate concursurile interșcolare. Pe lângă muzică, pentru că am fost îndrăgostită și de dansul popular, părinții m-au înscris la Palatul Copiilor din Pitești.

- De la cine ați deprins dragostea de cântec? Cum ați început să slujiți folclorului românesc?

- Cântecul popular mi-a fost insuflat de bunica din partea mamei, care cânta foarte frumos. În fiecare duminică o însoțeam la biserică, mă învăța cântări bisericești, pe care le interpretam alături de lumea prezentă la slujbă. De la ea am învățat primele cântece. La vârsta de 14 ani, eram deja componentă a Ansamblului Plaiuri Argeșene, ansamblu ce aparținea pe atunci Casei de Cultură a Sindicatelor din Pitești. Prima mea apariție, de care îmi amintesc cu mare emoție, a fost la o nuntă, la 15 ani. Am cântat două zile, așa erau pe atunci nunțile la țară, cu foarte multe obiceiuri și ritualuri. Evenimentul a avut loc în comuna Teiu din Argeș, unde fusesem „antamată” de un vestit lăutar din Argeș, cunoscut ca Nea Mărin cu vioara de la Teiu. Pentru că mă știa de la repetițiile făcute la ansamblu, într-o seară de vineri a venit acasă și nu am să uit niciodată vorbele lui: „Mă, tăticule, eu sâmbătă am nuntă la Teiu și m-a lăsat cântăreața (era în plin sezon de evenimente și toată lumea muzicală era tocmită la nunți), hai mă, tăticule, nu mă lăsa și tu, hai cu mine la nuntă, știi vreo douăzeci de cântece?”. Am răspuns da, pe loc. Mama, care era lângă mine, tot încerca să-l facă să înțeleagă că sunt prea mică pentru un asemenea eveniment și că nu ar fi de acord să mă lase. Dar el s-a rugat de ea cu cerul și cu pământul, mai că-i venea să plângă și într-un final a convins-o. Acesta a fost debutul meu în fața publicului, atunci am câștigat primii mei bănuți, și așa am învățat ce înseamnă să cânți ore întregi, iar oboseala să nu își pună amprenta pe chip sau mai ales în glas. Pentru că îmi plăcea ceea ce fac, m-am înscris la Şcoala Populară de Arte din Pitești, la clasa de canto popular. Iar din anul 1983 și până în prezent activez în cadrul prestigioasei Orchestre Populare „Doina Argeșului” din Pitești.

„Eu am doi Dumnezei: unul este al nostru, al tuturor, iar celălalt este mama”

- Cine v-a școlit în ale folclorului?

- Am avut șansa să întâlnesc de-a lungul timpului profesioniști de valoare, care m-au ajutat și mi-au îndrumat pașii pe drumul cântecului popular. Am ținut cont de sfaturile lor, am muncit, am făcut din noapte zi. Am fost norocoasă și privilegiată să o cunosc pe doamna Florentina Satmari, realizator tv, care m-a școlit, m-a promovat, m-a lansat și m-a susținut în cariera mea artistică. Dar cred până în ziua de astăzi că drumul meu în lumea cântecului a fost trasat de Dumnezeu.

- Să deschidem puțin cufărul cu amintiri și să ne întoarcem în cea mai frumoasă lume: cea a copilăriei. Cum a fost fetița Cristina Turcu Preda?

- În copilăria mea, nici tristețea și nici bogăția nu și-au găsit locul. Chiar dacă tata s-a prăpădit de foarte tânăr, eu și fratele meu nu am simțit, pentru că mama a fost stâlpul casei. De altfel, ea a fost și este singura persoană care m-a iubit și mă iubește necondiționat și care s-a sacrificat să ne fie bine nouă, copiilor ei. Ea ne-a dat încredere și ne-a făcut să fim oameni puternici. Eu am doi Dumnezei: unul este al nostru, al tuturor, iar celălalt pentru mine este mama. Dacă n-ar fi ea, eu n-aș mai fi fost pe pământ.

„Niciodată nu am mai mâncat un orez cu lapte mai bun decât cel făcut de bunica”

- Ce amintiri păstrați cu drag în suflet despre bunici?

- Mi-amintesc de vacanțele pe care eu și fratele meu le petreceam la bunici. Știu că ajungeam la țară după ce luam vacanță, pe 15 iunie, și stăteam până pe 14 septembrie. Când trebuia să vină ziua plecării, bunicul era cel mai nefericit om, iar în ziua în care ne întorceam la Pitești, ne petrecea până la poartă, ascunzându-și ochii înlăcrimaţi, să nu-l vedem. Pe bunica o chema Matilda și era o femeie foarte frumoasă, caldă, cu un calm ieșit din comun. Vocea ei îmi aducea bucurie și liniște în suflet. Un om minunat. Niciodată, niciunde, nu am mai mâncat un orez cu lapte mai bun decât cel făcut de bunica…

„De 23 de ani, am lângă mine un om bun, care mi-a înțeles meseria. Fiica face impresariat artistic”

- Ce e mai greu să fii: soție, mamă sau artistă? Cum vă păstrați căsnicia, în condițiile în care în zilele noastre e o provocare să ții un mariaj?

- Îmi place să cred că am știut tot timpul cum să îmbin cariera artistică și căsnicia, în așa fel încât niciuna dintre ele să nu aibă de suferit. Sunt o fire mai discretă în ceea ce privește viața personală. Am 23 de ani de căsnicie și nu trece o zi în care să nu îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dăruit un om bun, care mi-a înțeles meseria. Iar o căsnicie se păstrează prin comunicare, încredere și respect. Pe soțul meu, Iulian, l-am cunoscut la un eveniment privat, unde cântam. A fost dragoste la prima vedere. Am văzut și am simțit în el omul pe care mi l-am dorit și am ales să îmi fie tovarăș de drum până la capăt. Soarta ne-a adus împreună până astăzi și mulți, mulți ani, de-aici încolo.

- Ce mai face frumoasa dumneavoastră fiică? Vă calcă pe urme?

- Fiica mea, Iuliana-Andreea, are 23 de ani și, deși are glas și ureche muzicală, nu mi-a călcat pe urme. Ea a studiat în Anglia, business, lege și relații internaționale, iar acum urmează cursurile unei facultăți în management din București și, mai nou, face și impresariat artistic.

„Mi-am dorit ca publicul să mă recunoască după timbrul vocal și după interpretare”

- Faceți parte din categoria soliștilor de muzică populară care culeg folclor?

- Mi-am cules cântece ca să îmi pot forma un repertoriu și un stil propriu, pentru că mi-am dorit ca în momentul în care publicul mă ascultă cântând, să mă recunoască după timbrul vocal și după interpretare.

- Să fii autentic înseamnă și să respecți portul vechi popular. În ceea ce vă privește, aveți costume de-a dreptul magnifice. Cât de vechi sunt?

- Pentru mine, costumul popular reprezintă veșmântul de identificare al neamului românesc. Am în colecție 76 de costume populare foarte vechi, autentice, unele atingând vechimea de peste 100 de ani. Mereu am ținut cont de imaginea mea și am îmbrăcat costumul popular care m-a caracterizat și personalizat.

„Tinerilor le trebuie mai multă susținere și îndrumare”

- Mai tresar românii din străinătate la muzica pe care o cântați?

- Românilor noștri plecați departe de casă în străinătate le este dor de graiul și cântecul popular. Anul acesta, în luna martie, am fost într-un turneu de trei săptămâni, la comunitățile românilor din Spania, organizat și gândit de colegul meu Aurel Tămaș, într-o distribuție cuprinzând în spectacol toate zonele folclorice ale țării noastre, respectiv Aurel Tamaș - Ardeal, Adrian Stanca - Banat, Daniela Condurache - Moldova, Carmen Ștețco - Maramureș și Cristina Turcu Preda - Muntenia, unde ne-am bucurat de un real succes.

- Se mai simt copiii atrași de muzica populară? Mai sunt astăzi interesați tinerii să se îndrepte către acest gen muzical?

- Este un lucru îmbucurător că tinerii se apleacă spre cântecul popular, că doresc să cânte. Însă le trebuie mai multă susținere și îndrumare, bineînțeles pentru aceia care sunt dăruiți și lăsați nativ de Divinitate să cânte.

„În Postul Adormirii Maicii Domnului nu cânt niciodată”

- Mai aveți timp să vă bucurați de vacanță? Unde vă place să călătoriți?

- În tot timpul anului muncesc, dar îmi fac timp și pentru concediu. Perioada mea de odihnă este între 1 și 15 august, în Postul Adormirii Maicii Domnului. Atunci nu cânt niciodată. Împreună cu soțul meu, vacanțele le petrecem în țară, dar și în străinătate, pentru că amândoi suntem dornici de a vizita și de a cunoaște cât mai mult. Nu știu să ne fi rămas locuri pe care să nu le fi vizitat. Toate călătoriile au avut frumusețea lor, dar parcă niciunde nu sunt locuri mai frumoase, un adevărat Rai, precum în Emiratele Arabe Unite.

- Ce faceți în timpul liber? Mai e loc de hobby-uri în viața dumneavoastră?

- Din păcate, timpul este cel mai mare dușman. Nu prea am, pentru că în fiecare dimineață eu merg la serviciu, la Centrul Cultural Județean Argeș, unde îmi desfășor activitatea ca șef de secție artistică, cât și solist vocal. Când am însă câteva ore libere, intru în micul meu atelier de croitorie, unde îmi recondiționez costumele populare.

„Sunt un om împlinit!”

- Luxul celebrității se plătește?

- Întotdeauna m-am considerat un om normal. Și demonstrez acest lucru prin ceea ce fac zi de zi.

- Cum vă găsiți forța să mergeți mai departe? Credeți în Dumnezeu, doamnă Cristina Turcu Preda?

- Puterea interioară este cea mai mare și în ea îmi găsesc forța să merg mai departe. Iar puterea mea interioară înseamnă credință, iubire și nădejde. Aceste lucruri îmi conferă tăria și forța de a trece prin lume și a înfrunta tristețile și obstacolele care se abat asupra mea. Eu nu cred că Dumnezeu există! Eu sunt sigură că Dumnezeu există! În ceea ce fac, nimic nu se poate fără Bunul Dumnezeu! Tot timpul spun că pentru mine nu există șef. Singurul meu șef este Dumnezeu.

- Ce proiecte aveți pentru toamna care mai are puțin și ne învăluie cu frumusețea ei?

- Proiecte sunt și vor fi multe, dar vreau să amintesc în mod special de unul dintre acestea, e vorba despre lansarea unui nou album discografic.

- Aveți regrete, frumoasă doamnă? Ce vă doriți?

- Regret uneori că unele lucruri nu le-am făcut la timpul potrivit. Îmi doresc să fiu sănătoasă, să fiu înconjurată de familia mea frumoasă și de oameni care îmi fericesc clipele, să primesc gânduri bune și multe aplauze. Altceva nu îmi trebuie. Sunt un om împlinit și mulțumesc Divinității pentru tot ce am primit.

„Mi-am cules cântece ca să îmi pot forma un repertoriu și un stil propriu, pentru că mi-am dorit ca în momentul în care publicul mă ascultă cântând, să mă recunoască după timbrul vocal și după interpretare“

„Dacă într-o prietenie nu există respect, sinceritate, sprijin şi încredere, nu va dura“

- Cât de importantă e prietenia pentru dumneavoastră?

- Prietenia este o parte importantă a vieții noastre. Într-o prietenie am văzut mereu respect, sinceritate, sprijin, încredere. Dacă într-o prietenie nu se ține cont de aceste principii, nu are șanse să dureze. Un prieten adevărat este cel cu care poți împărtăși sentimente, trăiri, gânduri, care te acceptă așa cum ești și nu te judecă decât în mod obiectiv. Un prieten adevărat îți spune când greșești, se bucură sincer pentru realizările tale și îți este aproape în momentele esențiale din viața ta.

„Nu am lăsat niciodată ca ura şi invidia să-mi urâţească chipul“

- Cum se face că dumneavoastră nu îmbătrâniți niciodată? Ați descoperit vreun leac fermecat?

- Nu fac nimic special din ceea ce ar trebui să facă o femeie. Din tinerețe, am avut grijă de tenul meu și nu am adormit niciodată fără să mă demachiez. Indiferent cât de obosită am fost. După ce fac acest lucru, îmi pun pe față o cremă de noapte sau de zi, depinde de moment. Nu merg la cosmetică pentru că nu am timpul necesar. Dar ar mai fi ceva, înlăuntrul sufletului meu nu am lăsat să pătrundă sentimentul de ură și invidie, care să-mi urâțească chipul. Este cel mai bun remediu pentru a-ți păstra frumusețea și tinerețea.

- Faceți parte din categoria doamnelor care țin permanent diete pentru a arăta bine? Ce nu lipsește niciodată din meniul dumneavoastră?

- Țin cont de alimentație, niciodată nu îmi lipsesc de la mese fructele și legumele. Dar, în primul rând, muncesc foarte mult, iar asta mă ține tânără în spirit și în formă fizică. Viața nu este întotdeauna uşoară și frumoasă. Important este ca tu să mergi înainte, în ciuda tuturor obstacolelor apărute în calea ta. Găsești forța undeva în tine, te ridici și, cu mult curaj, mergi mai departe.