de Simona Lazăr

Luminița Mihai Cioabă este scriitoare română de limbă romaii, membră a Uniunii Scriitorilor din România și președintă a Fundației Social-Culturale a Romilor „Ion Cioabă”. Anul acesta a realizat două proiecte în premieră: prima traducere în limba romani a Bibliei și prima carte de bucate romaii. Am întâlnit-o la lansarea acestui din urmă volum la Festivalul ProEtnica de la Sighișoara, unde am realizat un interviu pentru cititorii „Taifasuri”.

„Poporul meu începe să-și piardă din identitatea culturală”

- Luminița Mihai Cioabă, vă propun să vorbim astăzi despre un subiect sensibil, să aflăm dacă există sau nu o criză identitară culturală a romilor și, dacă există, care sunt armele pe care un scriitor, un om de cultură ridicat din mijlocul acestora, poate să le folosească pentru a fixa şi a păstra elementele definitorii ale tradițiilor romilor...

- Poporul romilor începe să-și piardă din identitatea culturală. Romii nu se mai îmbracă în port tradițional, nu mai vorbesc limba romani fluent - au invadat tot felul de cuvinte englezești, italiene, românești și nu se mai folosesc cuvintele specifice limbii romani - și odată ce ți-ai pierdut limba ca semn identitar nu mai continui să fii un popor. Prin limbă, port, tradiții și obiceiuri tu trebuie să fii ceea ce Dumnezeu te-a lăsat. Or, Fundația Social-Culturală a Romilor „Ion Cioabă” promovează identitatea culturală a romilor din România și din toată lumea. Dacă Dumnezeu m-a înzestrat cu harul de a scrie, eu sunt datoare poporului meu să contribui ca el să nu dispară. Cel mai mult lupt ca el să existe identitar prin limbă. Cel mai minunat lucru e să scrii o carte - de poezie, de proză -, dar să scrii cuvântul lui Dumnezeu, asta rămâne în veac. Și așa am început să traduc Biblia - Vechiul și Noul Testament. Sunt convinsă că Dumnezeu se va îngriji și de partea editării acestei lucrări. Aceasta va avea mare efect asupra tuturor romilor din lume, pentru că dialectul romilor căldărari este cel mai bine păstrat în limba romani - este o limbă fluentă, bine definită și mă bucur că fac parte din poporul acesta.

- În afară de limbă, există și alte tradiții prin păstrarea cărora un popor își prezervă identitatea... Care e situația, în cazul romilor?

- Tradițiile se păstrează, dar odată cu dispariția bătrânilor (ei impuneau respect și ținerea obiceiurilor) au început să șchioapete, mai ales după invadarea tehnicii moderne și a noilor instrumente de comunicare: computer, Facebook etc. Tineretul nu mai poate fi manevrat, el vrea altceva, ca de altfel toți. Toate popoarele, toate comunitățile etnice, mai mici sau mai mari, se confruntă acum cu acest asalt al internetului. Ce pot să spun este că se face prea puțin pentru păstrarea identității noastre. Atât cât putem, eu și cei din jurul meu ne implicăm. De exemplu, la Festivalul Internațional „Romaii Poesia”, din august, de la Sibiu, pe lângă poezie am promovat și muzica și dansul romilor. Dar anul acesta am adus în festival și gastronomia, pictura, filmul documentar.

- Ați vorbit despre gastronomia romilor, „prezentă”, anul acesta, în festivalul de la Sibiu... Se spune că „ești ceea ce mănânci” și atunci, ca să aflăm cine sunt romii, zic: să aflăm ce mănâncă ei și ce îi face să rămână ei înșiși (culinar vorbind)...

- Romii nu se vor rătăci atât timp cât vor rămâne la ceea ce Dumnezeu le-a lăsat - mâncarea lor tradițională - și vor renunța la invaziile de fast-food-uri care nu sunt sănătoase. Cartea de bucate am făcut-o pentru că Sibiul este anul acesta regiune gastronomică și trebuia să includ în festival lucrul acesta, dar mă gândeam mai demult să fac o carte de bucate în limbile română, romani, germană și engleză. Voi reveni în primăvara anului 2020 cu ediția plurilingvă. Fiecare mâncare va fi prezentată și cu o fotografie. Sunt convinsă că vor fi mulți doritori care vor să mănânce feluri de mâncare sănătoasă și să cunoască din tainele mâncării acesteia, pentru că întotdeauna oamenii au fost impresionați de cum arată femeile rome, cât de frumoasă și netedă este pielea lor fără să folosească farduri. Cât de lung le e părul cu firul gros și bine legat, fără șampoane franțuzești.

„Romii noștri mâncau bucatele prăjite - cu multă ceapă prăjită, iar cea care gătea fără ceapă prăjită era certată”

- Care este secretul acestei frumuseți?

- Și mâncarea poate fi... Și ceea ce te înconjoară. Dumnezeu a lăsat oamenii sănătoși și îi vrea sănătoși, plini de energie și de putere. Le-a dat și plantele pe care trebuie să le consume ca să fie sănătoși. Dar mulți nu au ochi să le vadă. Cartea asta aduce în atenția ochilor oamenilor acele plante și ierburi pe care Dumnezeu le-a lăsat pentru a fi mâncate... nu doar carne și iar carne și salată de carne, dacă se poate...

- Deși părerea generală este că romii mănâncă foarte multă carne...

- În urmă cu o lună, am întâlnit o bătrânică și cineva o întreba: „Draga mea, dar ce bine arăți tu la cei 94 de ani!”. Eu m-am întors ca s-o văd cât de bine arată și am fost uimită să văd o femeie viguroasă și sănătoasă. Eu eram la mormântul tatălui meu și ele două treceau pe drum... Într-un cimitir să-ți spună cineva: „Vai ce bine arăți la 94 de ani!”... Straniu... Atunci, am întrebat-o ce a mâncat de arată așa bine. Ea a zâmbit și mi-a spus: „Am mâncat tot ce mi-a zis doctorul că n-am voie”... În carte, o să vedeți, romii noștri mâncau bucatele prăjite - cu multă ceapă prăjită, iar cea care gătea fără ceapă prăjită era certată că face mâncare de spital, iar socrii o vărsau în capul nurorii sau o răsturnau de pe pirostrii...

„Nu se recomandă pâine, ci mămăligă”

- Puteți să ne recomandați o rețetă din această carte de bucate a romilor?

- Vă îndemn să găsiți singuri rețeta pe gustul vostru! Dar ce vă recomand eu este peștele sub jar - delicios cu mămăliguță caldă. Altă mâncare, pe care o știu de la bunica mea, poate cea mai bună bucătăreasă din neamul romilor, este „pui pe sîr a la Lulika”, adică pui fripţi pe grătar, apoi cu mujdei și cu ardei capia copți pe jar, care se mănâncă neapărat cu mămăliguță. Cam la toate rețetele, o să vedeți, nu se recomandă pâine, ci mămăligă. Sarmalele țigănești sunt foarte gustoase și diferite de sarmalele românești, pentru că se toacă mărunt cu cuțitul, nu prin mașină, și apoi vin condimentele, iar orezul se pune într-o tigaie unsă cu puțin ulei și se învârte cu o lingură de lemn până când orezul se umflă și se rumenește. Pe urmă se pune în plămădeală și se împachetează. Romii nu găteau sarmale când li se făcea lor poftă, ci doar într-o zi de sărbătoare. Atunci, se mai tăiau și curci, curcani, găini, rațe și se puneau și ficatul și pipota tăiate tot așa, mărunt, în sarmale. Dau un gust extraordinar.

- Avem o viziune romantică a romilor adunați în jurul unui foc, cu ceaunul pe pirostrii... se mai gătește, azi, așa?

- Vara asta am gătit la ceaun mâncare multă, pentru că a fost un festival gastronomic, realizat de nepotul meu, Dorin Cioabă, în Dumbrava Sibiului. Au fost date bonuri de 50 de lei prin oraș și cine a venit la Muzeul Astra a beneficiat de mâncare gratis. Romii au gătit și românii au mâncat. Și nu s-au mulțumit doar cu un fel, voiau să le încerce pe toate! Bucătăria romilor are mare succes și mă mir că nimeni nu s-a gândit să facă un restaurant romani. Le doresc cititorilor mei să încerce să gătească cele 46 de rețete publicate de mine în „Cartea de bucate romaii” (n.r. - volumul de reţete „Romane Xabenata / Carte de bucate romaii”, de Luminița Mihai Cioabă îl puteţi comanda la adresa de e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.) și, pentru că romii se pregătesc din timp cu acele delicatese ale iernii, să învețe și ei să-și pregătească acele preparate, nu doar să le vadă la televizor.

„Romii nu găteau sarmale când li se făcea lor poftă, ci doar într-o zi de sărbătoare“

„Romii nu se vor rătăci atât timp cât vor rămâne la ceea ce Dumnezeu le-a lăsat - mâncarea lor tradițională - și vor renunța la invaziile de fast-food-uri, care nu sunt sănătoase“

Romano Xabe/Mâncarea tradiţională a romilor

Am să redau câteva rețete romaia din bucătăria romilor, pe când călătoreau cu cortul, atunci când, dragii mei cititori, mâncarea nu se cântărea cu cântarul, ci se pregătea la ochi, pe placul fiecăruia, respectând niște legi precise și secrete de preparare. Când mă gândesc la lucrul acesta, pot spune că dintr-o găină mânca toată șatra și mai rămânea. Oamenii munceau mult și mâncau puțin. Astăzi, oamenii noștri mănâncă mai mult și muncesc foarte puțin. A dispărut munca fizică, au preluat-o diverse mașini, așa că mâncărurile din supermarket și fast-food-uri le dau multe kilograme în plus și condimentele chimice dăunează sănătății.

Anzima romani l Pogacea

Când nu era făină de mălai și era doar făină de grâu sau dacă te mai și săturai de mămăligă și ți se părea mai greu de pregătit, că trebuia să învârți mult cu făcălețul, un-doi se pregătea pogacea. Simplu de tot și rapid. Se punea făina într-un castron sau într-un lighean curat, se turna puțină apă călduță în care se punea sarea și apoi se frământa și se făceau plăcinte rotunde, pe care femeile le puneau într-o tigaie de tuci, care era unsă cu puțină untură, și se învârtea pe-o parte și pe alta. Și asta era pâinea rapidă, adică pogacea. Dacă voiai să fie mai pufoasă, în aluat, când se punea apa călduță, se adăuga și drojdie și apoi se lăsa la dospit și se proceda la fel, doar că pogăcile acestea erau mai pufoase. Când romii posteau, nu aveau voie să pună drojdie în aluat. Iarăși, o asemănare cu frații lor evrei. Căutați în Biblie vorba lui Richard Wumbrad și veți afla răspunsul.

Sah thai mas l Varză cu carne

Mâncarea tradițională a romilor este varză cu carne. Odată cu venirea toamnei, începând din luna noiembrie, fiecare trebuia să-și cumpere și să taie un porc sau doi - cei mai înstăriți. Ei căutau ca porcul să fie cât mai gras, ca să aibă slănină. Aceste bucate din porc trebuiau afumate, topite și gătite așa cu rânduială, încât să le ajungă până la anul, când vor cumpăra alt porc. Mâncarea sah thai mas se prepara în felul următor: se punea tingirea (în limba romaii este o oală mare) pe foc și în ea se adăuga untură sau slănină tăiată felii mici. Când slănina sau untura era bine încinsă se punea ceapa tocată mărunt și se lăsa să se rumenească, după care se adăuga bulionul și se amesteca bine și se introduceau condimentele: cimbru, sare, piper. Se puneau apoi ciolanele sau oase cu carne afumată, după care se turna apă și se lăsa la fiert. Varza se lua din sat de la oamenii la care lucra ceva din aramă soțul, căci acesta era magazinul romilor căldărari. Când bărbatul ducea căldarea la om acasă, pentru că țăranul român nu avea suficienți bani, se înțelegeau și cădeau de acord ca să îi dea o găină, o oaie, o gâscă, ouă, făină de mălai, făină de grâu, porumb, grâu și altele ce avea și omul. Și uite că așa se înțelegeau și trăiau bucuroși împreună. După ce se adăuga varza, se lăsa să fiarbă un timp și apoi se puneau orezul și vreo câțiva ardei iuți uscați. Când mâncarea era aproape gata se punea pe foc o tingire în care se pregătea o mămăligă mare, ca să mănânce toți din ea. Această mâncare tradițională se mai poate prepara, în locul ciolanelor și oaselor de porc, cu gâscă, rață, găină, curcan sau combinată. Oricum e foarte gustoasă și hrănitoare. Este, dacă vreți să știți, varianta sarmalelor vărsate.

Pui ande sîr sar e Lulika l Pui pe sîr a la Lulika

Când mă gândesc să scriu această rețetă, deja îmi lasă gura apă, că tare bine o mai pregătea bunica mea, draga mea bunică Lulika. Rețeta aceasta o pregătea cu mare drag și într-un mod special în ziua de Sfânta Maria, adică pe 15 august. De ce o pregătea în această zi, o să vă spun imediat. Când mii de romi au fost duși pe pământurile morții, la Bug, printre ei s-a numărat și familia mea. A fost foarte greu, dar Dumnezeu s-a îngrijit de ei și nu au pierit chiar toți, acolo. Ei s-au întors înapoi, în România lor, pentru că aici le era locul. Când bunica mea a fost deportată în Transnistria, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca mulți alții, s-a îmbolnăvit de tifos exantematic, o boală tare grea și nemiloasă ce le-a măcinat viața multor oameni. Bunica a stat izolată mult timp, aproape șase luni întregi, dar Dumnezeu nu a lăsat-o și s-a vindecat și, după multe peripeții și necazuri și suferinți, a ajuns cu bine acasă, în România. Tradiția prevedea, în concepția romilor nomazi, că atunci când erau foarte bolnavi, aproape să părăsească pământul, trebuia, când se însănătoșeau, să facă o masă mare și să dea cinste și onoare lui Dumnezeu, invitând la acea masă mulți oameni. Bunica mea ne povestea că acolo, când era surghiunită la Bug și când îi era tare foame, nu vedea în fața ochilor decât pui porumbați și mari. Se vedea apoi curățându-i și punându-i pe grătar și... înghițea noduri și foamea trecea. Sunt și au fost vremuri când oamenii trăiau doar prefăcându-se că mănâncă. Când s-a făcut bine și s-a înzdrăvenit, și-a pus planul în aplicare. S-a dus în sat și a cumpărat cinci pui porumbați de la o femeie. Și-a luat din târg cinci kg de ardei kapia roșu și apoi s-a apucat de gătit. Se apropia ziua de 15 august. Și acum urmează rețeta: după ce se taie puii și se jumulesc, se pârlesc și se spală bine cu apă rece. Se scot mațele din ei și organele și se spală iarăși bine de sânge, până ce apa rămâne limpede. Se sărează după gust, se pun pe grătar încins de cărbuni, întorcând cu atenție pe o parte și pe alta, să nu se ardă. În timp ce se frig puii, se pun și ardeii pe jăratic, la copt, și se întorc pe o parte și pe alta. Când sunt gata, se curăță de pieliță și se rup în două, lăsând să se scurgă de apă. Când puii sunt gata, se rup cu mâna în bucăți și se pun într-un lighean de alamă sau de inox și se pun ardei peste ei și se acoperă cu un șervet curat. Acum pregătim mujdeiul, ce vine turnat peste ei. Se curăță usturoiul și se pune într-un șervet cu puțină sare. Se face ca o bocceluță, după care se bate cu ciocanul, până când usturoiul devine o pastă. Așa se făcea atunci, mai demult. Acum e mult mai simplu. Ca să ai un mujdei veritabil, dai cățeii pe răzătoare și, iarăși spun, atenție la mâini! Punem usturoiul într-un castronel, turnăm apă, puțin oțet după gust, sare, piper și ulei. Mestecăm bine și turnăm peste pui și ardeiul copt și amestecăm bine până se întrepătrund toate ingredientele. Wow, ce mâncare gustoasă! Se servește cu mămăligă și cu mâna, încercați, că este un alt gust decât cu furculița și cuțitul. Mămăliga se înmoaie în saramura aceea și, atenție, să nu vă înghițiți și degetele. Se mai întâmplă...

Xan Devllesa! Poftă bună!