de Carmen Ciripoiu
E vesel, tonic, iar pofta de viață se ia precum o boală molipsitoare. După mulți ani de carieră, numele lui nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare, pentru că e sinonim cu harul de a aduce zâmbetul pe buzele tuturor. Despre bucurie și râs, familie și proiecte de viitor, cu carismaticul Alexandru Pop, cel mai cunoscut „Văr” din România.
„Sunt bucuros că Netflix ne-a cumpărat filmul «Pup-o, mă!»”
- În ultimul nostru interviu, mi-ați spus că aveți o dorință mare: trecerea peste Ocean a filmului „Pup-o, mă!”. S-a îndeplinit visul?
- Da. „Pup-o, mă!” a ajuns peste Ocean odată cu Netflix-ul și cu distribuirea lui la comunitățile mari de români. Filmul acesta ne-a adus satisfacții uriașe. Și nu spun clișee, dovada palpabilă este faptul că a mai mare platformă online, Netflix, ne-a cumpărat filmul. Avem, bineînțeles, și o continuare a peliculei, dar încă nu am început filmările. Acest lucru se va întâmpla anul viitor și va fi un film cu buget mare, o nebunie... Acum, avem un alt proiect, unul intermediar, este vorba despre un film psihologic, unde voi avea un rol cu totul altfel decât am făcut până acum și despre ce știe lumea despre mine. Este vorba despre rolul unui polițist dintr-o comună, care are o atât de mare dragoste pentru soția lui, încât o duce până la sacrificiu. Este un film cu tot ce îi trebuie și cu comedie, și cu dramă, foarte bine scris.
- Și cum a fost primit „Pup-o, mă!” de românii din Diasporă?
- Sunt reacții extraordinar de frumoase. Filmul parcă acum a prins viață, după un an și jumătate. Când l-am terminat, am avut senzația că nu prea suntem băgați în seamă și cred că într-un fel era și normal. Pentru că oamenii din cinematografie au auzit că Văru’ Săndel a făcut un film. Iar ei știau că eu fac cu totul altceva... Dar pe lângă mine în film au apărut nume consacrate precum Constantin Cotimanis, Jojo, Cosmin Seleși, Alin Panc, însă oamenii pleacă cu niște preconcepții. Acum, am fost invitați în aproape toate festivalurile importante din țară. Am fost la TIFF, apoi la următorul TIFF de la Sibiu, apoi la un alt TIFF la Oradea, au urmat festivalul de la Buzău și multe altele. Și lumea a fost foarte bucuroasă. Acesta e un film pentru public, nu pentru premii.
„Promovăm turismul național, pe bicicletă”
- Ați început filmările la noua peliculă?
- Încă nu, pe 23 septembrie se va da prima clachetă. Filmul se va numi „Să nu mă uiți până diseară” și din distribuție vor face parte Alin Panc și Cosmin Seleși, dar și o actriță pe care încă o căutăm. E vorba despre cea din rolul principal. Din păcate, am avut niște probleme cu cea aleasă prima dată. Dar avem variante și sigur va ieși perfect. Va fi un lungmetraj de 100 de minute. Ne-am făcut o echipă frumoasă, o avem pe Camelia Popa ca regizor și ne simțim foarte bine unul cu celălalt.
- Și tot legat de acest film, împreună cu Alin Panc, vara aceasta ați dat startul unui nou proiect la fel de interesant, care include promovarea turismului național. Dar nu oricum, ci pe bicicletă... Ce se ascunde în spatele acestuia?
- Da, este un alt proiect drag mie și lui Alin, cu care sunt prieten de 30 de ani. Am făcut până acum șapte episoade, ne-am găsit un sponsor care ne susține, ne dă biciclete, dar și niște bănuți pentru producție. Mergem să găsim locuri frumoase din România, mai puțin știute, pe care ulterior le promovăm. Pentru că sunt multe cascade, locuri de mers cu bicicleta, unde oamenii și-ar dori să ajungă, însă nu au auzit de ele. Și aici vine rolul nostru. Până acum am ajuns în Hunedoara, Bihor, o parte din Suceava și urmează să mai căutăm, numai că trebuie să ne facem timp. Asta e marea noastră problemă în acest moment: timpul! (Râde)
„În acest moment, prinde cel mai mult stand-up comedy”
- Sunt curioasă să știu părerea dumneavoastră. Se mai face umor de calitate în ziua de astăzi?
- Eu zic că da... Acum, depinde unde ne sunt reperele. Ce înseamnă umor de calitate pentru fiecare. Pentru un om simplu, umorul este ceva, pentru unul educat, elevat, citit, erudit, înseamnă altceva. După părerea mea, tipul de umor care prinde cel mai mult în acest moment este stand-up comedy. Cât de calitate e sau nu, asta e o altă discuție şi nu vreau să comentez. Și asta pentru că și eu încerc să fac același lucru și nu se cade. În stand-up comedy, contează calitatea celui care îl face, pentru că are mult de improvizat. Ori, improvizația presupune inteligență, pregătire. În altă ordine de idei, umorul de divertisment este făcut pentru marea masă.
- Cum reușiți să rămâneți autentic într-o lume cu totul altfel? Oare dragul de meserie e una dintre tainele tinereţii fără de bătrâneţe?
- Așa mi-am propus și, sincer, nici nu știu dacă reușesc să rămân pentru că uneori mă văd și eu transformat. Știi cum se pun întrebările la marile corporații: „Ce te vezi peste zece ani?”. Eu mă uit cum eram acum zece ani și nu cred că mai sunt la fel. M-am reașezat, nici măcar încercând să mă adaptez. Eu am încercat mereu să mă reinventez, să nu rămân așa, pentru că pierdeam. Faptul că nu am stat pe același loc, mie mi-a dat energie. Deocamdată, Văru’ Săndel este cel mai cunoscut dintre toți verii și nu e rău. Cât privește secretul tinereții fără bătrânețe, pe lângă dragul de meserie, se mai lipesc și liniștea de acasă și satisfacția adusă de copilași și întâlnirile cu familia, cu surorile.
„Vreau să facem nunta de argint la Braşov, cu 300-400 de invitaţi“
- Un cunoscut artist mi-a spus la un interviu un lucru interesant: în ziua de astăzi, trebuie să primești premiu dacă rămâi căsătorit. Apropo de asta, puțină lume știe că ați făcut nu o nuntă, ci două. Care e povestea?
- Două nunți cu aceeași doamnă, în decurs de două zile. Am făcut o nuntă la „Popasul romanilor”, în vârf de munte, la Zalău, într-o pădure de poveste. Dar pentru că erau prea puține locuri, cei din satul meu nu au putut veni toți. Ori, părinții mei, Dumnezeu să-i odihnească!, au spus că nu se poate așa ceva. Dacă noi am fost la atâtea nunți, trebuie să vină și ei la noi! Că așa e tradiția. Până la urmă, am făcut o a doua nuntă, a doua zi, mai pe obiceiuri vechi. În curtea casei noastre, unde am întins niște bănci, pe lângă cotețe, pe lângă grajd. Am pus muzică și ne-am petrecut. Sigur că a fost obositor, dar mi-aduc aminte cu mare plăcere. Și uite că anul acesta s-au făcut 23 de ani de la acel moment. De parcă ar fi fost ieri...
- Mai sunt doi ani și faceți și nunta de argint...
- M-am și gândit la asta și vrem să facem o petrecere frumoasă. Cred că va fi undeva la Brașov, unde voi invita foarte mulți prieteni buni, probabil voi ajunge la 300-400 de invitați. Dacă ne-am limita doar la câțiva, se vor supăra ceilalți. Așa, găsim o sală faină și facem o readucere aminte cu nași și prieteni care ne-au fost alături și acum 23 de ani.
„Nu cred în povestea că bărbatul trebuie să fie în capul mesei și femeia să spele vasele”
- Când faceți câte o prostioară, cum o determinați pe soție să vă ierte?
- Dacă reușesc să-i fac habitatul extraordinar de plăcut, adică să nu-i stric feng shui-ul, e minunat. Maria e o fire extrem de ordonată, nimic nu trebuie să fie nelalocul lui. Eu sunt mult mai împrăștiat. Dar dacă îmi pun în gând să o impresionez într-o zi cu ceva, mă așez și mă gândesc unde ar pune anumite lucruri. Și când ajunge acasă, e extrem de entuziasmată și mă întreabă cine a aranjat. Și atunci, spun mândru că eu am făcut totul. Și mai spăl și vasele... N-am avut nicio problemă cu asta, pentru că am grijă să fac parte din familie. Nu cred în povestea că bărbatul trebuie să fie în capul mesei și femeia să spele mereu vasele!
- E geloasă soția? A existat vreun moment când ați primit vreo propunere... indecentă?
- Nu e, pentru că nici nu i-am dat motive. Dar au existat clipe când ți se ivesc tot felul de situații, însă dacă ești cu capul pe umeri și cu mintea acasă, le duci cu bine și nu suferă nimeni.
„În această lună am fost în Norvegia, într-o croazieră, să vizităm fiordurile”
- Ce fac copiii? Mai evadați cu fiul dumneavoastră, așa... ca băieții?
- Bine, mulțumesc Domnului. Iulia are 20 de ani, este studentă la Facultatea de Farmacie. A ales să fie puțin mai greu patru ani decât foarte greu după aceea. Iar Andrei pășește în clasa a III-a cu greutățile unei vacanțe foarte relaxante. Și cu alte greutăți, ale unor cărți necitite. În vacanța asta, Andrei m-a impresionat când mi-a spus că vrea să meargă cu mine. Degeaba i-am spus eu că facem drumuri de sute de kilometri. Nu s-a speriat, s-a băgat. Iar el mi-a pus muzica la evenimente. Are tabletă, iar eu spun „DJ Andrei, unu, doi, trei, dă play!”. (Râde) Se mai întâmplă câteodată să mai atingă ceva și mai intră o altă piesă, intră în panică și îmi spune cât de tare i-a bătut inimioara. Eu ies din situație cu o glumă, dar el e transpirat tot. În acest moment, e puțin mai dezghețat în direcția regiei, își creează situații și personaje pe calculator și îmi arată tot timpul. S-ar putea să îi placă mai mult să conducă o scenă, nu să fie condus.
- Ați avut vacanță anul acesta? Care e cel mai frumos loc pe care l-ați vizitat?
- Am fost doar câteva zile, dar în această lună am mers în Norvegia, într-o croazieră, să vizităm fiordurile, care sunt spectaculoase și îți taie respirația. De obicei mergem în vacanță cu câteva familii și facem o gașcă frumoasă, să ne simțim bine, să spunem bancuri, să mai bem un șpriț. Acum am fost doar noi patru, să ne iubim unii pe alții, pentru că în timpul anului e foarte greu. Suntem plecați fiecare, eu cu proiectele mele, Maria cu cabinetele ei, Iulia studentă, iar Andrei nu știe de care să mai tragă. Acum era momentul ca măcar o săptămână să ne armonizăm. Mi-au rămas în suflet Niagara, Marele Canion, mi-a plăcut enorm în Hawaii, m-a impresionat Dubaiul. În Abu Dhabi am văzut cea mai frumoasă moschee, Moscheea Albă, un loc care îți dă fiori. Dubaiul e un oraș care cred că trebuie vizitat de oricine în viață, pentru că e din altă lume, unde se află cel mai mare acvariu, cel mai mare mall din lume. Dar, culmea, în mall, am văzut magazine ale unor firme cunoscute, unde prețurile erau mai mici decât în România. În Hawaii a fost iar spectaculos, pentru că mereu m-am întrebat cum e să ajungi în cel mai îndepărtat punct din lume. Și asta pentru că în toată copilăria mea, când întârziam, mi se spunea că am fost în Hawaii... (Râde)
„Cred că pălinca mea de mere va deveni brand”
- Care e mâncarea preferată a Vărului Săndel?
- Rămân la ciorba de cartofi cu afumătură și cred că aș mânca-o toată viața, fără să mă satur!
- Se apropie toamna. Cu ce minunății va umple Văru’ Săndel beciul casei sale?
- Ne-am și organizat. Suntem pe ultima sută de metri cu merele și le vom culege cât de curând, pentru că acum nu am timp. S-au făcut prunele, a venit deja pălinca de la Zalău și e pusă în butoiașe. Cred că pălinca mea de mere va deveni brand pentru că toți prietenii spun că așa ceva nu există. Se îngălbenește foarte frumos într-un butoi de salcâm și ai senzația că nu știi ce bei, mai ales dacă e și rece. La capitolul zacuscă, aceasta intră în atribuția doamnei Anica Moga de la Gurahonț de Arad. Nu are rost să mai încercăm noi alte rețete, a ei este senzațională.
- Umblă vorba prin târg că acum câțiva ani v-ați deschis și o cramă...
- Am avut un lanț de magazinașe cu vinuri. Dar am vândut brandul la timp și cred că am făcut foarte bine. Și asta s-a întâmplat după trei ani, aproape patru de funcționare. Dar nu știu nici acum ce a făcut omul cu brandul acela, pentru că n-am mai auzit de el.
„Frica nu ar trebui să mai trăiască!”
- Care e cea mai mare frică pe care o aveți?
- E foarte interesantă întrebarea. Cred că m-am obișnuit să nu am frică de nimic. Am doar îngrijorări să nu cumva să o ia razna copiii. Și sigur vrei să știi de ce nu am frici... Pentru că în ultima perioadă tot citesc și mă tot documentez pe subiectul ăsta și am concluzionat că fricile ni le-am adus noi. Așa că noi, oamenii, le gestionăm, le alimentăm, le facem să trăiască. Însă eu cred că frica nu ar trebui să trăiască. Așa cum spun mereu că nu există nici Diavolul. Nu cred că Dumnezeu ar fi creat o altă putere, aproape supranaturală, aproape de cea a Lui, ba câteodată se spune că L-ar mai și învinge.
- Sunteți un om credincios?
- Da, cred în puterea Lui. Cineva ne-a făcut să ne putem bucura de lumea asta. Și mulțumesc mereu lui Dumnezeu că am fost ales să trăiesc pe Pământ. Pentru că putea să fie altcineva în locul meu ca să se bucure de soare, de iarbă, de pădure, de mare, de munte, de lumea asta pe care eu reușesc să o văd cu adevărat.
„Am 100 de pălării primite de la fani. Super colecţie!”
- Care sunt cele mai frumoase momente din deplasările prin țară?
- Aplauzele de final, cele în care eu spun „La revedere, oameni buni, Văru’ vă țucă” și ei strigă „Văru’, Văru’...”. Atunci știu că am făcut treabă bună, că le-am adus o bucurie și fiecare s-a simțit perfect.
- Fiecare artist are strânse acasă cadouri de la public. Ați primit vreun dar de la cei care vă iubesc și v-a emoționat în vreun fel?
- Am primit foarte multe pălării. Și pentru că, la un moment dat, am avut emisiune la un post mare de televiziune unde am spus despre pălăriile mele, au început să vină și mai multe. Am pălării de toate felurile, albe, de paie, de pânză și cred că acum s-au strâns în jur de 100 de bucăți.
„Trebuie să știi să ceri frumos în viață. Şi vei primi...”
- Mai există emoţie în ce faceţi sau la mijloc e doar rutină şi performanţă?
- Sigur că există, și de fiecare dată mă întreb de ce, pentru că mă încurcă. Dar sunt sigur că emoția mă ajută și mă cenzurează în același timp. Cu alte cuvinte, nu mă lasă niciodată să-mi bag picioarele în ceea ce arăt oamenilor.
- Ați regretat vreodată că v-ați ales această meserie?
- Nu, nu știu ce aș fi putut să fac mai bine. Deși, cred că aș fi fost un bun ospătar, pentru că știu să vorbesc cu oamenii, să cobor și să mă ridic la nivelul fiecăruia.
- În viața dumneavoastră, ați stat mai mult în camera fericirii sau a nefericirii? Credeți că poate atinge cineva fericirea?
- Am stat în camera fericirii, pentru că am avut un drum în viață și niște îngerași care mi-au spus exact când să o iau la stânga sau la dreapta. Au stat lângă mine oameni în momentul în care am avut nevoie de ei, care m-au sprijinit, care au crezut în mine. Interesant este că m-au ajutat și cei care nu credeau că voi face ceva. Și iată că astăzi mă aflu într-un punct extrem de important al vieții mele, să zic spirituale, pentru că am o comunicare de rezonanţă cu oamenii. Spre exemplu, am un proiect, fac un film, am nevoie de ajutor pentru că toate costă foarte mult. Dacă întreb pe cineva, mi se răspunde pe loc câți bani să-mi trimită. Până la urmă, știi cum e? Trebuie să știi să ceri frumos în viață, pentru că dacă îi spui sincer ce te doare, ai succes! Iar în ceea ce privește fericirea, a spus un mare înțelept că diferența dintre succes și fericire este că succesul este să ajungi acolo unde vrei, iar fericirea să-ți placă... unde ai ajuns. (Râde înţelept)
- Ce e mai important pentru dumneavoastră: să fiți iubit sau respectat?
- Cred că e mai important să fii respectat pentru cineva care nu e din lumea noastră. Pentru mine, sunt vitale, în egală măsură, amândouă. Dacă nu aș fi iubit de oameni, nu mi-aș putea face meseria și să mă duc cu așa dezinvoltură către public. Și eu gândesc că românii au trecut de la Văru’ Săndel către mine, actorul Sandu Pop, pentru că au văzut și altceva.
Și de la mine și de la Văru’ Săndel vă doresc să fiți sănătoși și să vă faceți timp să stați la Taifasuri. De suflet!
„Din 22 septembrie, voi juca pe scena Teatrului de Comedie, în «Revizorul»“
- Ce le pregătiți toamna aceasta celor care vin să vă vadă pe scena Teatrului de Comedie? Aveți noutăți și în ceea ce privește emisiunea de la Etno TV?
- Teatrul de Comedie are un spectacol mare și de referință numit „Revizorul”, care s-a montat cu mulți ani în urmă. Piesa s-a jucat cu actori în vârstă, care, din păcate, nu mai sunt acum pe scenă, așa că era necesară refacerea trupei. Se înlocuiesc aproape toate personajele, dar rămân rolurile principale. Vin oameni noi și e un lucru foarte important pentru mine. Începem repetițiile imediat și cred că pe 22 septembrie va fi primul spectacol cu trupa împrospătată. Apoi, nu mai știm ce va fi, pentru că anul acesta au fost mari probleme cu bugetul pentru teatre. Din păcate, Teatrul de Comedie nu și-a putut ține festivalul de tradiție de peste zece ani, din cauza lipsei de fonduri. Proiecte sunt, aș fi avut un rol de SS-ist german într-o piesă pe care Vlad Masad vrea să o facă, dar încă nu știm cum va fi cu banii. La Etno TV, pentru că lucrurile au mers foarte bine și pentru că avem un sponsor lângă noi care ne susține cu brio, n-am făcut mari schimbări, doar am venit cu câteva lucruri noi prin emisiune. Vom face o rubrică, care se numește „Cu ce te lauzi”, în care fiecare invitat va spune ceva frumos despre zona lui. Cu ocazia asta, vrem să facem și puțină promovare a locurilor noastre atât de minunate, pentru că e foarte important ca oamenii să vadă și alte lucruri decât li se impune prin atât de multe reclame. Mai avem puțin de lucru cu invitații, pentru că muzica live a mai căpătat puțin spațiu, așa că îi provocăm să cânte și din alte zone sau muzică ușoară, chiar romanțe.
„Trec ani buni până îmi schimb pantofii“
- Cât de mult vă plac banii?
- Să spun pe o scară de la 1 la 10? Ajung la 7. În general, am știut ce să fac cu banii. Pentru că nu sunt un cheltuitor și îmi place întotdeauna să duc proiectele până la capăt. Tot ce mi-am dorit am realizat cu o soție care a fost alături de mine mereu. Am făcut investiții în viață, pentru ca Iulia și Andrei să aibă un drum mai liniștit. Câteodată, chiar îmi pare rău că nu investesc în mine deloc. Nici măcar în haine! Drept vorbind, m-a ajutat și personajul, pentru că Văru’ Săndel nu are cum să arate prea elegant pus la patru ace. Și cămașa dacă e prea bine călcată, trebuie să o șifonez. (Râde) Trec ani buni până îmi schimb pantofii. Recent, vorbeam cu soția mea despre asta și ea mi-a spus că trebuie să mai lucrez la acest capitol.
„Din când în când, intru într-un regim de detoxifiere şi de slăbire“
- Cultivaţi un anume stil de viaţă? Trăiţi azi mai cumpătat decât în anii tinereţii?
- Nu. Când încep să mă doară articulațiile, spun că trebuie să o las puțin mai moale, dar când trece durerea, o iau de la capăt. Și sistemul acesta de viață, tot timpul pe drumuri, nu mă lasă să am o viață ordonată. Din când în când însă, intru într-un regim de detoxifiere și de slăbire în același timp, care îmi face foarte bine. Intru cu analizele aproape praf și ies cu ele foarte bune din această cură, care durează în jur de trei luni. În timpul ăsta mănânc doar legume și fructe, apă multă și mișcare. Am început o astfel de cură pe 19 ianuarie anul trecut și am terminat-o înainte de Paști. Au fost trei luni și două zile și am slăbit aproape 12 kilograme. Și mi-a fost super! De la 1 septembrie, pentru 23 de zile, am început din nou acest regim, pentru că vreau să fiu în mare formă în timpul filmărilor. De data aceasta mănânc și pește, pentru că am nevoie de proteine.