de Carmen Ciripoiu
Are inima încărcată de speranța că mâine va fi mai bine, nu îi este frică să iubească și nu-și lasă sufletul împietrit, iar sinceritatea brutală o face convingătoare și seducătoare. E acea doamnă care poate să fie hotărâtă fără a-și pierde nicio secundă feminitatea, iar asta îi dă ținută. Cine este Anamaria Prodan, frumoasa de un firesc-nefiresc, care a îngenuncheat şi pălmuit bărbaţi , aflaţi dintr-un interviu cald cu „Padrina”, femeia sută la sută viață şi adrenalină.
„Îmi proiectez viaţa pe timp îndelungat, nu pe ore sau zile”
- Anul 2020 pare să fi început în forță pentru toată lumea. La fel a fost și pentru Anamaria Prodan?
- Da, a început perfect! De fapt, nu-mi amintesc să fi avut un an despre care să spun... ce bine că a trecut. Și asta pentru că eu îmi proiectez viața pe timp îndelungat, nu pe ore sau pe zile. Și mi-o construiesc secundă cu secundă, ca să ajung acolo unde vreau. În fiecare an am urcat acolo unde mi-am propus. Dacă întâmpin și greutăți, atunci construiesc, inventez și acele scări ca să pot trece cu brio peste ele.
- Pentru anul acesta ce ați proiectat?
- Pentru mine, pe plan profesional, în 2020 trebuie să depășesc vânzările pe care le-am avut în fotbal. Pentru Laur Senior, construim împreună. Tati trebuie să aibă liniște, susținere, mediul propice pentru a face performanță și aici trebuie ajutat de noi toți. Pe Reghe cel mic abia am reușit să-l transfer în Dubai, iar acest lucru a durat foarte mult timp, pentru că e minor. Este un pas foarte mare pentru el, acum joacă fotbal cu legitimație în regulă. Cu Sara am avut mici hopuri, a trecut printr-o operație de reconstrucție a ligamentelor, a reușit, recuperarea merge foarte bine. A fost o încercare grea pe care a trebuit să o depășească. Sunt un om care nu are foarte multă modestie, pentru că ai mei m-au educat așa. Cred că modestia este pentru mediocri! Poate lumea mă va judeca, dar eu trăiesc după convingerile mele. Am muncit mult ca să-mi fac un nume și muncesc în continuare, pentru că provin dintr-o familie cu un brand răsunător și mi-am dorit să fiu eu, nu fata Ionelei Prodan. Treaba cu celebritatea e un cuțit cu două tăișuri. Ori îți faci familia mândră și îi crești valoarea, ori rămâi copilul de bani gata, care nu e în stare să facă absolut nimic. Eu am vrut să duc numele mai departe și să o depășesc pe mama. Pe la cinci ani, când vedeam că toți îi pupau mâna mamei și fugeau după ea, mă gândeam că trebuie să fac ceva repede ca să ajung la fel. Când trăiești așa, cu sabia deasupra capului, să nu cumva să eșuezi, concentrarea e foarte mare. Am crescut cu lucrul ăsta mulți ani, până când tata m-a luat de mână și mi-a spus că orice s-ar întâmpla sunt tot copilul lui și mă iubește. (lăcrimează) Dar trebuie să știu că nu există locul doi. Și de atunci am avut și mai multă presiune pe umerii mei.
„Bărbatul s-a născut vânător şi ar fi prost să nu-şi încerce norocul”
- Se spune că sunteți omul deciziilor bruşte, radicale. Ați regretat vreodată o hotărâre luată în pripă?
- Nicio secundă din viața mea. Și nici nu se va întâmpla acest lucru. Pentru că atunci când am greșit și am simțit că m-am lovit, s-a făcut un cucui, dar a trecut. La mine există alb sau negru, nu gri. Sunt Săgetătorul tipic. Reacționez la impuls, dar nu-mi pare rău. Știu că am dreptate, mor cu dreptatea în mână și nu fac niciun compromis. Și chiar dacă nu am dreptate, te fac să crezi că am…
- Ați făcut istorie într-o lume a bărbaților și sunt convinsă că au existat și există mulți domni care nu contenesc cu avansurile. Cum le faceți față?
- Până la urmă, e firesc. Bărbatul s-a născut vânător și ar fi prost să nu-și încerce norocul. Eu susțin foarte tare femeile, dar sunt crescută în lumea bărbaților și din acest motiv înțeleg ambele sexe. Numai că un bărbat încearcă acolo unde simte că e loc. Sau, dacă vede că nu se poate, are decența să se retragă frumos. Femeia e cea care trebuie să fie capabilă să gestioneze acest lucru, să-l facă pe domn să înțeleagă că respectul trebuie câștigat, iar dacă nu se poate, atunci respectul se impune. Sunt și persoane care fac obsesii și trebuie evitate. Trăind în America atât de mulți ani, am văzut ce înseamnă dragostea împinsă la extrem. Când am filmat „Prodanca și Reghe” la Costinești și am rămas cu familia pe plajă, toată lumea venea în valuri și la un moment dat era un cerc care se tot închidea și noi eram în mijloc. Atunci am simțit prima dată un fior de teamă și m-am gândit dacă în marea aia de oameni e vreunul care nu ne suportă? Am ieșit dintre ei cu bodyguarzii. Nu am ajuns niciodată să apelez la Poliție, însă pe cine a trebuit, genul de psihopat cibernetic, l-am blocat pe site-urile de socializare.
- Apropo de socializare. Sunteți o împătimită a facebook-ului?
- Eu sunt old fashion, pe mine mă depășește tot ceea ce înseamnă tehnologie. Copiii râd de mine și mă tot învață. Cum și eu am încercat să o învăț pe mama, care nu a putut să folosească site-urile de socializare până a închis ochii. Nici nu le înțeleg foarte tare, pentru că vin dintr-o lume în care copilăria nu avea tablete sau televizor. Mi-au plăcut mult acele vremuri și mă uit la copiii mei și constat că nu știu să se joace. Dar asta e evoluția omenirii. Știu să pun fotografii, să mi le fac drăguțe, să le editez, dar când am nevoie de ceva mai complicat apelez la puşti și sigur răspunde cineva la telefon.
Porecle: Woody, Padrina, Caracatiţa
- Am o curiozitate: are Anamaria Prodan prietene femei?
- Da, sunt câteva prietene cu care am o relație frumoasă de când eram foarte mici. Ele nu mă văd Anamaria star, vedetă, ci doar pe cea din copilărie.
- Ați avut porecle în copilărie?
- Mă strigau Ane. Încă de atunci mi-a plăcut să am părul altfel. Și asta nu pentru că am vrut neapărat să ies din tipar, ci pentru că așa eram construită. În copilărie, am fost punk-istă, toţi copiii spuneau că semăn cu Woody și încercau să fie răi. Eu replicam că Woody distruge toate insectele dăunătoare, așa cum sunt ei. Nu-mi amintesc să mă fi pus oricine, cineva la pământ vreodată. Cei din fotbal îmi spun „Padrina”, iar cei din presă m-au botezat la un moment dat „Caracatița”, pentru faptul că mă vedeau cumva acel număr unu în fotbal care dirijează pariuri, cluburi, jucători...
- Există ceva în viață ce v-ați dorit și nu ați obținut?
- Nu! Sunt la zi cu tot ce mi-am dorit și câteodată mă trezesc în avans cu gândurile. Eu merg după deviza că nu există nu pot, ci doar nu vreau. Câinii latră, ursul trece, cam așa sunt eu. (râde)
„M-am născut pentru a mânca. Şi lemne mănânc! E una dintre plăcerile vieţii mele”
- Arătați ca o adolescentă. Ce faceți ca să scăpați de riduri și de kilograme? Există trucuri de frumusețe inofensive, naturale, pe care le folosiți?
- Am toate cremele pământului, cele mai scumpe, dar le dau cadou prietenilor sau le arunc, pentru că expiră. Îmi dau de două-trei ori în forță, apoi uit de ele. La mine sigur gena e de vină. Mănânc de mor, prăjit, în toate felurile. Eu cred că m-am născut pentru a mânca. E una dintre cele mai mari plăceri ale vieții mele. Și lemnul, dacă e bun, îl mănânc, nu sunt pretențioasă, apoi începe disperarea, pentru că nu mai intru în haine. Și cum spuneam că eu nu am gri, decât alb și negru, mă opresc brusc și nu mai mănânc nimic. Bunica a murit la 83 de ani și arăta ca un copil. Noi îi spuneam bebelușul nostru. Mama la 70 de ani arăta din ce în ce mai bine...
- Sunteți una dintre cele mai elegante femei din lume. Preferați designerii internaționali sau vă cumpărați haine și din România? Ce ale- geți? Costumele scumpe sau doar un trening și o pereche de adidași?
- Dacă îmi plac, cumpăr haine și de la piață. Cred că noi dăm valoare hainelor. Anamaria Prodan are tricou de la Zara și blugi de la cea mai mare firmă. Îmi plac mult designerii români care vin din spate. Merg la întruniri unde vin toți din țară și plec de acolo cu geamantanele pline. Cristina Săvulescu îmi face costume, la fel și Georgiana de la Stada Boutique, Marchiz îmi creează tot costume. La capitolul culori, nu am pretenții. Sunt momente în care vreau să mă duc la piață în rochie de seară sau, dacă e iarnă, merg în sandale. Mă simt în largul meu când port costum bărbătesc și mă încalț cu pantofi cu toc. Cred că mă reprezintă. Îmi plac foarte mult blănurile naturale. Nu aș purta niciodată una sintetică.
„Maestrul Radu Beligan mă compara cu Ioana D’Arc”
- Sunteți fotogenică, telegenică. V-a tentat vreodată lumea filmului?
- Sigur, acesta e un lucru pe care ar trebui să-l fac. E proiectat și am avut câteva întâlniri cu oameni din lumea show-ului, din România. Am discutat despre filmul vieții mele și sigur îl voi face. Ai mei m-au obligat să merg la teatru mult timp. Făceam și pian, trăiam într-o altă lume... Până să intru în fotbal... Mergeam la operă cu tata, la teatru, la operetă și, fiind fata Ionelei Prodan, am cunoscut toți marii artiști. Eu am fost un fel de domnul Goe, întotdeauna făceam o nenorocire. Iar dacă nu eram băgată în seamă, te făceam să nu mă uiți niciodată. În copilărie, o însoțeam pe mama la spectacole, când cânta la mare, la Olimp, și le ascundeam costumele fetelor pentru că nu mă lăsau să stau să văd cum se fardează. Spectacolul era în plină desfășurare, balerinele veneau și se schimbau, iar eu le încurcam pantofii. Săracele... Intrau în scenă cum puteau, pentru că nu aveau încotro, iar eu mă distram foarte tare. Cântam în corul Radio și dacă cineva nu era cu mine, îl aranjam. Doar prietenii mei aveau papioanele drepte la televizor. Radu Beligan, de la ale cărui piese de teatru nu am lipsit, m-a văzut crescând. Îmi amintesc că ne-am întâlnit la Star Talent, o emisiune la Antena 1, unde eu am cântat „Ană, Ană și Mărie” și el era în juriu. A fost atât de impresionat încât a spus: „Știi să și cânți... Ești un tot”. S-a întâmplat acum vreo șapte ani. M-a impresionat atât de mult cum a vorbit, că mi-au dat lacrimile. De fiecare dată când mă întâlneam cu maestrul Radu Beligan îmi spunea că sunt un alt fel de femeie. Mă compara cu Ioana D’Arc.
- După despărțirea de marea cântăreață Ionela Prodan, ați pus cap la cap toate amintirile lăsate de aceasta și așa s-a născut cartea „Cântecul vieții mele”. V-ați gândit vreodată să scoateți un volum și despre dumneavoastră? Sunt convinsă că ați avea multe de spus...
- Cred că aș mai putea scoate încă zece cărți despre mama... Un volum despre mine ar trebui să fie scris de cineva care mă cunoaște foarte bine. Am mulți prieteni jurnaliști, poeți și chiar ar fi fun... În aproape 48 de ani am strâns atât de multe lucruri că sigur ar ieși un best seller.
„În familie nu există orgoliu, sunt prima care spune iartă-mă“
- Aveți o căsnicie pe care multe femei și-ar dori-o. Cât e de greu de menținut un cuplu compus din două glorii ale fotbalului? Încap două orgolii într-o singură teacă?
- Când vine vorba de familia mea, nu există orgoliu! Sunt prima care spune iartă-mă, nu adorm niciodată supărată pe soțul meu sau pe copii. Cine mă cunoaște nu mă ia în seamă când am nervi. Dacă mă lasă să-mi fac numărul, nu durează mult și-mi trece. Dacă pune însă puține paie pe foc... e foarte grav. Am o combinație... mama olteancă, tata ardelean, părinții tatălui meu evrei. E ceva unic! Soacra mă iubește mai mult decât pe copilul ei. Pentru că ne respectăm foarte tare. Ea stă cu noi și îmi ușurează mult viața, nu mă lasă să gătesc, nici să fac curat în casă, nici să calc. Așa cum tata nu o lăsa pe mama să facă nimic, decât meseria ei, la fel procedează și ai mei cu mine. Și lui Laur îi spunem să-și vadă de fotbal, dar pasiunea lui pentru bucătărie e imensă.
Reghe, cel mai mare Master Chef
- Să înțeleg că el e chef-ul bucătar...
- Fără îndoială. Nimeni nu ar putea să-i spună să nu mai intre în bucătărie. Gătește orice, de la sushi şi sarmale la chec şi prăjituri. Este un lucru care-l relaxează. Noi nu avem voie să-i atingem cuțitele, are oalele lui... Îl mai ajută câteodată bona, Nuți, însă lucrează cu ustensilele ei. Mai gătim și împreună, dar mai rar, pentru că nu mă lasă. Sunt o răsfățată și îmi place. La noi în casă, în general, cocoșul cântă dimineața, iar găina după, pentru că doarme mai mult. Laur are o vorbă: „Dacă nu e fericită soția, atunci nu e fericită familia”. (râde)
- Pentru ce lucru grav nu l-ați ierta niciodată pe soțul dumneavoastră?
- Eu iert, dar nu uit! Cred că dacă mi-ar trăda încrederea, dacă m-ar pune în niște situații cumplite, mi-aș pierde încrederea și respectul. Dacă l-aș prinde cu o altă femeie înseamnă că pe undeva e vina amândurora și nu suntem făcuți să fim împreună. Am o singură viață și trebuie să o trăiesc din ce în ce mai frumos. La noi totul se bazează pe încredere și dragoste. Avem aproape 20 de ani de când suntem împreună. Mai e puțin și facem nunta de argint. Nu am discutat despre asta, pentru că mie îmi plac surprizele. Ador asta. Eu mă hrănesc din fericirea altora.
„Am pierdut o sarcină acum câțiva ani... Nu e o tragedie, ci probabil un semn divin”
- Dincolo de profesie, marea reușită a vieții sunt copiii. Ce fac Sarah, Rebecca și Bebe? Din câte știu, Rebecca e mare pasionată de modă, ba chiar a apărut pe prima pagină a unei reviste din America.
- Rebecca e și studentă la Marangoni, face business&administration&fashion și își dorește mult să conducă o mare afacere de modă. A defilat pentru Dolce, pentru multe firme cunoscute, își alege evenimentele pentru că a fost cumva împinsă de mine să meargă pe podiumurile de prezentare. Nu i-a plăcut niciodată foarte mult, pentru că e genul de om care stă în spate. Când era în burtică la mine, nouă luni i-am spus că eu trebuie să o văd pe fiecare copertă de revistă, pe podiumuri, că va fi cea mai frumoasă, ca un bibelou. Și așa a ieșit. Sara, unul dintre cele mai mari talente ale baschetului feminin, este la fel cum mi-am dorit. Am știut că va fi sportivă, după câte kilograme am luat în sarcină. Sunt foarte mândră de ea. Nu a avut copilărie, de la 12 ani şi-a ratat toate vacanțele, ştia doar de antrenamente, cantonamente și meciuri. Copiii mei au plecat în străinătate de la 14 ani, singuri, și au învățat încet, încet, să-și drămuiască salariul primit de la mine, să se descurce, să nu stea după mami și tati. Eu le spun că trebuie să meargă mai departe, pentru că nu sunt nemuritoare. Bebe este foarte bun și extrem de dedicat. Un copil la 11 ani să trăiască pentru fotbal, mai rar vezi. Are o voință și o răbdare extraordinară, e crescut între oameni mari, super comunicativ, aparte. Iar Luca (n.r. - fiul lui Laurențiu Reghecampf din prima căsătorie) din păcate a avut o problemă la inimă și a trebuit să lase sportul de performanță, el făcând ciclism. Acum practică judo și merge la sală, începe încet-încet să se definească. Copiii sunt toți pe picioarele lor și dacă mâine ni s-ar întâmpla ceva mie sau tatălui lor, ar putea să meargă mai departe singuri, fără proptele.
- Cu ceva timp în urmă spuneați că vă mai doriți copii...
- Da... Am pierdut o sarcină în șase luni, s-a oprit din evoluție acum câțiva ani. Nu e o tragedie, e probabil un semn divin. Eu cred mult în Dumnezeu și sigur El a știut mai bine ce se întâmplă și a oprit ceva ce nu era ok. Mi-a dat Dumnezeu patru copii și nu am de ce să fiu nemulțumită.
„Mi-am dus fetele în club și le-am arătat prostituatele, drogații, bețivii, peștii... Ca să ştie tot ce e rău pe lume”
- Nu cred că există loc din lumea asta pe care să nu-l fi vizitat. Totuși, în ce colț v-a rămas sufletul?
- Las Vegas. Pentru mine, este numărul unu din toate punctele de vedere. Orașul acesta trăiește 25 de ore din 24, acolo găsești orice vrei. Este de o curățenie exemplară, are viață. Între Dubai și România, în Las Vegas mă simt ca acasă.
- Dacă vă invit să închideți ochii și să vă amintiți așa, fără să stați prea mult pe gânduri, o întâmplare specială din viața dumneavoastră, ce mi-ați povesti?
- Nașterea copiilor mei, a fiecăruia în parte. Eu cred că prima îndatorire a unei femei este să aducă pe lume viață, apoi să-și crească puii ca pe niște oameni, nu ca pe niște animale.
- Ați înfia vreodată vreun copil?
- M-am gândit de multe ori. Chiar fetele îmi spuneau să înfiem un bebe. Pot să o fac, dar încet-încet se apropie ziua când voi începe să-mi cresc nepoții.
- S-au îndrăgostit fetele?
- Da. Rebecca are de câțiva ani o relație foarte frumoasă cu un băiat minunat, David. E primul ei iubit și întotdeauna am știut că voi avea o relație ok cu ginerii mei. Pentru că la fel a făcut și mama. Întotdeauna ei aveau dreptate, Prodanca nu, și la fel simt și eu acum. De multe ori o cert pe Rebecca pentru că îl deranjează pe David. Sarah nu are încă timp de iubit, este ca mine. Eu mă îndrăgosteam și în 30 de secunde dispărea totul. Dar am învățat-o de mică să nu aibă așteptări de la absolut nimeni. Când erau mici, mi-am dus fetele în club și le-am arătat toate categoriile. Prima prostituatele, care practică cea mai veche meserie din lume, nu au demnitate și nici personalitate. Au urmat drogații, bețivii, peștii, absolut tot ce e rău pe lume. Ca să știe cât de mult vor putea să bea în viață, să fumeze, să învețe. Copiii sunt mândria vieții mele și de acolo se poate vedea şi cum e omul Anamaria Prodan...
„Am fost şefa satului şi le dădeam bomboane oştenilor mei“
- Orice femeie adoră să se răsfețe în lux. Dacă într-o dimineață v-ați trezi un om obișnuit, fără posibilitățile pe care le aveți, ce ați face?
- Aș trage mult mai tare ca să ajung unde sunt. Am crescut până la vârsta de opt ani la țară, la Dăbuleni, unde nu am avut nimic din ceea ce normal aș fi avut dacă aș fi stat lângă mama, în București. Nu am știut până la cinci ani că mama este celebră. Când ea venea cu mașină mică, bomboane și haine, atunci mi s-a aprins beculețul și m-am gândit să fiu șefa satului. Mă urcam pe poarta bunicii, fără să mă vadă ai mei, pentru că îmi era frică, și chemam oștenii... pe toți copiii din sat. Îi învățam tot ce trebuie să facă, iar recompensa erau bomboanele. Doar că, la final de zi, realizam că le dădeam pe toate și eu nu le gustam. Atunci, le luam din gură, le spărgeam și le împărțeam. Era fun... (râde)
Emisiunea „Prodanca şi Reghe, Preţul succesului“ va debuta pe 9 februarie, la ora 19:45
- După nebunia cu „Prodanca și Reghe, viața în Dubai”, reveniți la Antena Stars cu un nou reality-show, „Prodanca și Reghe, Prețul succesului”. Despre ce e vorba în acest nou proiect și cum a venit propunerea? V-a fost dor de televiziune?
- Noi am început acum mulți ani „Prodanca și Reghe, viața în Dubai” și s-a dovedit a fi un succes. A fost pe Euforia, apoi a urcat pe Antena 1, dar ulterior în existenţa noastră au intervenit călătoriile foarte lungi în Arabia Saudită, unde practic era imposibil să filmezi, au fost apoi multe momente în viața mea de construcție a carierei și cumva ne-am separat. Căutam varianta să continuăm acest show, dar s-ar fi făcut pe continente diferite și era foarte greu să ne vedem. Acum, la 48 de ani, îmi permit luxul să-mi fac programul cum vreau. Noul proiect va fi făcut oriunde am transferuri, oriunde am copiii. Echipa va merge cu mine și încercăm să arătăm cum trăiește Anamaria Prodan și cu fițe și fără. În general, am trei oameni care sunt non-stop lângă mine, dar dacă e vorba de un eveniment special, sigur echipa se mărește. Eu m-am născut sub o stea norocoasă și tot acolo vreau să locuiesc. N-aș vrea niciodată să cad și să ajung să nu am bani să-mi pun benzină la mașină. Nu aș accepta niciodată și aș lupta până la ultima suflare să rămân în locul în care sunt sau să merg mai sus. Contractul meu cu Antena este cât ne ține cureaua. Practic, nu am plecat niciodată din televiziune. Întotdeauna am avut alte proiecte, alte show-uri, dacă nu cu emi- siuni mondene, cu sport. Emisiunea va debuta pe 9 februarie, la ora 19:45. În primul episod veți putea vedea toată perioada de pe 1 decembrie până la sfârșitul lunii, cu petrecerea de Crăciun și Anul Nou.
„La mine, bătaia a fost ruptă din Rai. Palma dată la fund de bunica nu-mi strica personalitatea“
- Mai e foarte puțin și vom intra în sfântul Post al Paștelui. Care sunt amintirile cele mai frumoase pe care le păstrați în suflet legate de Învierea Domnului?
- Amintirile mele legate de Paște sunt de vis. Cred că sărbătoarea Învierii Domnului era mai ceva decât Crăciunul. Ceva unic, când puneam pe noi cea mai frumoasă rochiță, mergeam la biserică, ne împărtășeam și treceam pe sub masă, iar atunci ne distram foarte mult. Pe acea vreme nu îndrăzneai să le spui mamei sau bunicilor că nu vrei sau că nu te interesează. Eu mai aveam astfel de porniri, dar la mine bătaia a fost ruptă din Rai. Palma dată la fund de buni nu-mi strica personalitatea. Dădea mamaie că durea trei zile. Și mi-am crescut copiii la fel, fără psiholog. La bunica se mânca fabulos, dar întotdeauna mâncarea era mai bună la vecinul. Mi-aduc aminte că spărgeam toate ouăle numai ca să câștig eu. (râde) Dacă în mâna cuiva vedeam un ou care nu se spărgea, făceam cumva să-l conving că trebuie să mi-l dea. Asta-s eu!