de Valeria Roman

A absentat un pic din juriul de la „Românii au talent”, dar Mihai Petre nu a stat prea mult departe de marea lui familie de la PRO TV. Din 2018 s-a întors să noteze performanțele notabile ale românilor care vin să-și demonstreze talentele. Greu de mulțumit, Mihai Petre e plăcut surprins după audițiile sezonului 10 al show-ului, dar și mai fascinat de ceea ce se petrece în casa lui. Vrăjit de cele două fetițe și de soția Elwira, durul Mihai Petre, din ringul de dans, greu se mai dă plecat la treabă, când copiii sunt cei care l-ar păstra acasă să se joace cu el cât e ziua de lungă. Cum arată doar o singură zi a lui Mihai Petre, ordonat împărțită între școală, drumuri către Academia de Dans pe care o conduce, emisiunea de la PRO TV (unde face echipă în juriu cu Andi Moisescu, Andra şi Florin Călinescu) și ceaiul pe care îl bea cu soția stând la masă și povestind despre ei, am aflat chiar de la el într-un interviu cu toate cărțile pe masă.

„Îmi încep ziua în cristalinul sunet de copii!”

- Cum se împarte viața lui Mihai Petre între carieră și familie?

- Problema asta mi-o pun și eu din ce în ce mai des pentru că-mi doresc din ce în ce mai mult timp cu familia și copiii. E întotdeauna dualitatea asta: știi că iubești ambele laturi și-ţi oferă ceva de care orice om cred că are nevoie. Sper că oricine înțelege asta, oricine care își iubește cariera. Pentru că da, petreci multe ore în contextul carierei, însă oricine are o familie realizează că este foarte important să petreci timp cu familia ta, pentru că viața e scurtă. Încerc să echilibrez lucrurile cât pot de mult, ba chiar să le înclin, în favoarea familiei. Mai ales de când a apărut şi a doua fetiță, mi-e atât de drag să stau cu ele, încât încerc „să ciupesc” de la carieră să pun dincolo, la familie.

- Cum îți începi ziua? Pe ritmuri de dans?

- Cred că toată lumea își imaginează că melodia care mă trezește pe mine în fiecare dimineață la telefon este gen Gipsy Kings. (râde) Nu e așa! Îmi încep ziua exact ca fiecare dintre noi. Și… depinde de ora la care mă trezesc. Oricum, acum, mai târziu de 7:00 nu mă trezesc, pentru că îmi dau deşteptarea copiii. Cea mică se exprimă liber și destul de gălăgios, iar cea mare trebuie să plece la școală. E efervescență maximă în jurul orei 7:00 la noi în casă. Deci nu-mi încep ziua cu Gipsy Kings sau cu dansuri americane, ci în cristalinul sunet de... copii, sunt sigur că părinții înțeleg. Este acel sunet pe care n-ai cum să te superi.

„Am fost inspirat de un doctor englez că nu-ți trebuie mai mult de cinci minute să ai o zi bună”

- Ai o rutină anume?

- Sigur că am. În fiecare zi încerc să fac ceva pentru mine, pentru corpul, sufletul și mintea mea. Am niște exerciții pe care le fac. Am fost inspirat de un doctor englez că nu-ți trebuie mai mult de cinci minute pe zi să ai o zi bună și cred în asta. Fac o sesiune de cinci-zece minute de mișcare, cinci-zece minute de respirație și mai fac câte un exercițiu de recunoștință în care scriu pe hârtie cinci lucruri pentru care sunt recunoscător în ziua respectivă. Asta ajută foarte mult.

- Dar care este totuși primul lucru pe care îl faci când te trezești?

- Primul lucru pe care-l fac, îmi îmbrățișez fetele, pentru că le aud pe ele, mă ridic din pat cu greu, abia deschid ochii și mă duc şi le pup.

- Ai tabieturi? Cafeaua e nelipsită?

- Cafeaua o beau mult mai târziu. Așa cum spuneam, dimineața când mă trezesc fac două lucruri: exercițiu fizic şi respirație. După care fac un duș și îmi pregătesc ziua. Cafeaua vine la micul dejun și da, îmi place mult cafeaua și dacă pot și am timp ies și o beau afară, chiar dacă nu este soare, contează să iei lumină și vitamina D.

„Îmi place să le educ prin exemplu”

- Casa e mai veselă acum, de când sunt doi copii în ea. Cum vă împărțiți tu și Elwira sarcinile?

- Aici este un dezechilibru în „favoarea” Elwirei. Ea se ocupă mai mult decât mine. Bineînțeles că o ajut și particip și eu, o duc pe cea mică la şcoală, practic nu avem neapărat un plan. Sunt acolo de fiecare dată când e nevoie. Dacă ea e cu cea mare, stau eu cu cea mică, dacă e invers, fac teme cu cea mare, o duc la școală, facem activități împreună. Îmi place să le educ prin exemplu. Și dimineața când mai fac eu exercițiile fizice, le mai iau şi pe ele și e tare haios. E adevărat că eu sunt mai mult pe zona de distracție. Îmi place s-o mai iau din când în când pe cea mare și fugim dimineața pe pârtie.

- Ai un an și jumătate deja de când experimentezi rolul de tată la pătrat. Cum te descurci?

- Mie mi se pare o binecuvântare să ai un copil și este cel mai de preț dar în lumea asta. Îți dai seama, e un nou membru al familiei, un nou suflet. E o bucurie foarte mare pentru mine. Cred că orice părinte simte asta.

- Cum se înțeleg fetiţele? Reușesc să găsească lucruri de făcut în comun, deși este o diferență de câțiva ani între ele?

- Nu fac lucruri în comun, dar cea mare este extrem de grijulie și se joacă cu ea, o atrage în diferite activități, e o soră perfectă. Știi că de obicei apar gelozii. Am avut și noi un singur episod, ne-a atras la un moment dat atenția, pentru că am stat mai mult cu cea mică. Noi suntem atenți să echilibrăm. Oricum, sunt supernorocos. Cea mare o iubește, îi explică, îi arată lucruri.

- Catinca se poartă ca o mamă cu surioara ei?

- Da, o învață chestii, are grijă de ea... mi se pare „uau”. Știi, ca părinte te uiți și te impresionează când le vezi.

„Acum nu am reuși să gestionăm al treilea copil. Poate o să vină, cine știe”

- Vă mai doriți copii?

- O să spun: ce va fi, va fi! Nu-mi place să planific și nu cred că o să se întâmple în perioada următoare. Nu știu dacă am reuși să gestionăm. Programul este încărcat, e o diferență mare de la un copil la doi copii. Dar noi întotdeauna am visat familie mare, poate o să vină, cine știe.

- Aveți vreun ajutor extern? Bonă, bunici?

- Nu mai avem bonă. O avem pe mama mea, care ne ajută ori de câte ori este nevoie.

- A fost vreo perioadă dificilă din viața voastră prin care ați trecut cu micuțele de când ați devenit părinți?

- Multe, foarte multe. Pentru orice părinte, cea mai grea situație este dacă se îmbolnăvește vreun copil și am avut o zi, chiar la sfârșitul anului trecut, groaznică. Cea mare a alunecat într-un râu mic și s-a speriat, iar cealaltă imediat la jumătate de oră a căzut și s-a lovit. Acestea sunt momentele grele și de fiecare dată când este copilul bolnav, când suferă, cred că astea sunt cele mai grele clipe pentru un părinte - când copilul nu se simte bine. Și trebuie să gestionezi și emoția lui și pe a ta, trebuie să fii acolo, să fii tare, calm, să fii acolo pentru ele.

„Mă ghidez după imperativul categoric kantian”

- Ești un perfecţionist sau cel puțin așa lași să se vadă pe micul ecran. Care sunt regulile de la care nu te abați niciodată?

- Regulile astea sunt construite în jurul unor valori. Întotdeauna îmi place să fiu cât mai adevărat. Mi se pare că adevărul este o valoare extrem de importantă. Spun ceea ce cred. De la asta nu mă abat. Mi se pare foarte important să nu dezamăgești oamenii, să fii cinstit, corect. Totul se construiește în jurul acestei valori, pentru mine. Regulile după care mă ghidez sunt cele de bun-simț, educația de bază, sunt foarte importante.

- Cât de importanți sunt cei 7 ani de acasă?

- Extrem de importanți! Este demonstrat științific că atunci te formezi, de atunci ți se formează valorile. Respectul e foarte important să-l înveți, adevărul, corectitudinea! Nu îmi plac trișorii, cei care înșală, cei care nu spun adevărul sau eludează adevărul pentru că de multe ori n-au curaj sau e în avantajul lor. Nu ai dreptul să dezamăgești! A fi om îți oferă o valoare, un potențial, toți suntem la fel și atunci ar trebui cumva să fim tratați cu respect indiferent de înfățișare sau de rasă, să respectăm omul în sine. O altă regulă după care mă ghidez, deși sună filosofic, e imperativul categoric kantian (n.r. - imperativul categoric denotă ceva absolut, o lege care trebuie respectată necondiționat și este justificată ca scop în sine). În momentul în care l-am descoperit, lumea mea s-a schimbat cumva ca principiu. Acționează astfel încât să folosești umanitatea întotdeauna ca scop, niciodată ca mijloc. Asta înseamnă că omul este un scop în sine. Nu trebuie folosit, trebuie să te raportezi cu același respect. Asta e cea mai importantă regulă pentru mine.

„Sezonul 10 al emisiunii este cel al copiilor, al adolescenților. Pe mine m-au dat pe spate!”

- Ce poți să ne spui din culisele sezonului 10 de la „Românii au talent”? Este de nota 10?

- E #un10perfect, absolut! Ce pot să vă spun este că nivelul e mai ridicat ca niciodată, se întâmplă lucruri uimitoare și îmi place să zic chestia asta. Nu-mi vine să cred că am ajuns să jurizăm din interiorul unui instrument muzical, e nebunie! Nu-mi vine să cred că există o generație de copii atât de frumoasă, o generație care reușește să-ți dea speranță și știm cu toții că avem nevoie de asta.

- Ce te-a impresionat la audiții și poți să ne dezvălui?

- Copiii! Uau! Ce copii vin acolo, sunt incredibili! M-a impresionat modul în care vorbesc, modul în care performează și mă gândesc că e o generație incredibilă! Model pentru mine. Din punctul meu de vedere este sezonul copiilor, al adolescenților, pe mine m-au dat pe spate!

- Ce te convinge, care este argumentul decisiv, ca să apeși butonul Golden Buzz?

- Emoția. Aia este o decizie exclusiv emoțională. Nu cred că are legătură cu vreun soi de judecată rațională... deloc! Ca să iei Golden Buzz de la mine nu trebuie doar să zic: ești bun, ești profesionist, faci o chestie neașteptată, ești talentat. Trebuie să mă atingi pe mine, Mihai, omul de acolo, să rezonez cumva la nivel personal cu ceea ce se întâmplă pe scenă. Nu e neapărat corect. Gândește-te că tu te ridici acum și apeși, dar după aceea intră alt număr bun. Tu nu știi ordinea în care se intră în competiție, dar e o decizie asumată, simți, ăsta e momentul care m-a emoționat pe mine acum, astăzi! Sezonul trecut aveam o mare obsesie că nu o să dau Golden Buzz și acum la fel. Deci e coșmarul vieții mele, pentru că, uneori, sunt greu de mulțumit. Oricum, mă gândeam că dacă nu simt, nu dau, asta e! Și după a venit Ana Maria Pantaze. Contează tot, și povestea, și de unde vii, și ce înseamnă „Românii au talent”, care este scopul acestei emisiuni?! Să arate telespectatorilor că oameni normali sau profesioniști fac niște lucruri extraordinare, ieșite din comun și te minunezi când le vezi.

„Catinca face pian, vioară, a luat şi lecţii de canto”

- Copiii tăi te urmăresc la televizor?

- Da. Ele se uită la emisiune. E seara lor. Eu de obicei sunt la sala de dans la ora la care începe emisiunea și ajung acasă în cea de-a doua parte, dar Catinca se uită, e fan „Românii au talent”. Cea mică mă recunoaște, atât. Catinca e fan, mai ales Andra, e cea mai bună din juriu, cea mai frumoasă, cu ea ține, asta e...

- Îți moștenesc pasiunile?

- Pentru dans? Pe cea mică o văd mai atrasă de zona asta. Vrea să-i pun muzică, să danseze, dar e prea mică. Nu vreau să fiu genul de părinte care se bucură de talentul copilului de la o vârstă fragedă. Copiii sunt născuți așa, aud ritm, se bucură natural. Cea mare e mai mult orientată către muzică, îi place să cânte, îi plac și instrumentele, sunt diferite. Face pian, vioară, experimentează. A luat și lecții de canto, îi place zona asta de muzică. Important este să încerce, să se distreze, să se simtă bine.

Este pasionat de schi și de snowboarding

- Recent, ai fost la schi. Ce alte sporturi îți mai plac?

- Mă dau cu snowboard-ul. Am descoperit snowboarding-ul acum doi ani. Aș putea spune că sunt începător, dar am evoluat destul de repede și mi-am făcut o regulă din a merge până la munte în fiecare săptămână. Adică eu mi-am schimbat programul: am liber duminică și luni, lucrez sâmbăta. Îmi place și tenisul foarte mult. Evident, dansul sportiv este viața mea!

- Ai avut vreodată vreun accident pe pârtie? Dar pe ringul de dans?

- Pe pârtie am căzut de nenumărate ori, dar n-a fost ceva grav, slavă Domnului! Pe ringul de dans am avut accidentări. Țin minte, cel puțin, trei mai puternice. La o competiție eram cu spatele și la un moment dat am căzut foarte rău - nu puteam să respir. A durat câteva secunde, dar eu le-am simțit mult mai dur. Altă dată, am căzut pe mână, am alunecat și mi-am rupt mâna. Și am mai avut câteva accidentări la dans. Riscam mult, eram foarte implicat. A fost „sânge pe ringul de dans”! Aviz dansatorilor - aveți grijă!

Pregătește copii la Academia de Dans pe care o deține

- Cine se poate înscrie la Academia voastră de dans? Care este candidatul ideal? De la ce vârstă?

- Nu există candidat ideal. Dansul face bine tuturor. Lumea se gândește că școala de dans este doar pentru performanță, ceea ce mă onorează deoarece am avut și avem multe rezultate. Cred că dansul aduce multe beneficii și este pentru toată lumea, este o artă care bucură sufletul, dar și un mod de a petrece timpul. Misiunea noastră (a mea, a soţiei, a surorii mele şi a cumnatului meu) este de a bucura oamenii prin dans și de a-i face mai sănătoși, deoarece dansul este un fel de meditație. Mulți adulți vin la dans după orele de la serviciu, unde există mult stres, iar dansul este genul de activitate care diminuează stresul. Dacă înveți un pas de dans ești în prezent, ești concentrat. În plus, arzi calorii. Te bucuri - ai muzică, ai un partener, ai parte de socializare! Oamenii pleacă cu zâmbetul pe buze.

- Mai participi la competiții de dans?

- Nu, nu mai particip ca sportiv. Sunt arbitru internațional sportiv și am onoarea să arbitrez competiții importante cum sunt campionate mondiale, europene. Am o activitate intensă în această zonă. Merg și ca antrenor și arbitru.

- Ce vedete ți-au trecut pragul pentru a învăța coregrafii?

- Foarte multe vedete! În perioada „Dansez pentru tine” aproape toată lumea trecea pe la școala mea, deoarece aveau de învățat stiluri de dans foarte diferite. Poate Andi nu a ajuns la mine la școală, dar l-am învățat câțiva pași la petreceri.

„Misiunea noastră este de a bucura oamenii prin dans și de a-i face mai sănătoși, deoarece dansul este un fel de meditație“

Confundat în aeroport cu Orlando Bloom

- Prin ce situație amuzantă ai trecut datorită notorietății tale?

- Cred că cea mai amuzantă situație nu a fost datorită notorietății mele, deoarece persoana nu mă cunoștea. Eram într-un aeroport și a venit cineva și mi-a spus că sunt Orlando Bloom, el nu mă credea și eu îi repetam că mă confundă. I-am scos pașaportul și abia atunci m-a crezut. El era convins că vedetele se ascund și nu recunosc că ele sunt. Eu nu cred că semăn cu Orlando Bloom, dar el venea după mine, făcea poze. (râde)

- Pregătiți vreo vacanță de familie?

- Deocamdată nu. În vacanța de iarnă mergeam de obicei la munte, dar Elwira și-a rupt piciorul anul trecut și nu prea vrea să mai meargă. Dar vacanța de vară este sfântă.

- Ați fost plecați în noua formulă? Cărați toată casa după voi?

- Clar, așa vrem să mergem. Haha, da, noi vrem să ne limităm la bagaje, dar cu doi copii după noi cam așa plecăm - cu de toate! (zâmbește)

„Se întâmplă să dansăm prin casă cu fetiţele“

- Câtă răbdare îți trebuie cu cei mici? Cum gestionezi situația acasă, cu fetele tale după o zi lungă?

- În general situațiile le gestionez făcând ceva pentru trup, minte și suflet. Să stau cu cei mici e o plăcere pentru mine, cu timpul devii un pedagog și începi să te gândești la misiunea ta de a-i învăța. Este important că am șansa de a-i dezvolta și a-i educa pentru viață.

- Îmi imaginez că la voi în casă totul se desfășoară în pași de dans. Mă înșel?

- E foarte interesant că există această imagine. (râde) Se întâmplă să dansăm prin casă cu fetițele. Eu și Elwira nu mai dansăm prin casă decât dacă avem vreo coregrafie de pregătit pentru cineva. Toată ziua dansăm și când ajungem acasă vrem o baie fierbinte, o carte, un film. Conversația cu membrii familiei face minuni! Cinci minute în jurul unui ceai și vorbim despre ziua fiecăruia dintre noi.

- Cât timp vă rămâne pentru voi doi, în cuplu?

- Cât vrem noi. Nu ne place să depindem de ceva. Noi decidem cât timp alocăm pentru cuplu. Poți găsi multe scuze, dar nu este bine.

- A fost Dragobetele. Ai pregătit vreo surpriză?

- Nu avem nevoie de astfel de zile pentru a ne demonstra iubirea. Surpriza cea mai mare este să fim împreună, să ne ținem de mână și să ne bucurăm unul de celălalt. Trebuie zi de zi să petrecem timpul împreună. Îmi place să o surprind pe Elwira, dacă pot, decid să îi fac o surpriză - să mergem doi pași în jurul unui râu sau decidem să plecăm într-o scurtă vacanță.