de Carmen Ciripoiu
Se spune că muzica este legătura de chei fermecate, cu care se deschid toate ușile sufletului. Lucru care i se potrivește perfect lui Marian Cozma, artistul ce reușește să exprime sentimente și gânduri prin note. Înzestrat de Dumnezeu cu har, a ajuns să fie unul dintre cei mai căutați cântăreți ai momentului, iar aceasta, mărturiseşte el, se datorează faptului că a rămas aceeași persoană simplă și modestă, care „transmite o liniște în sufletul omului”. Și pentru că viața este un cântec măreț și dulce, începeți să-l fredonaţi încetişor alături de îndrăgitul Marian Cozma.
„În pandemie am făcut un live de caritate pentru o fetiță bolnavă de cancer și am strâns peste 50.000 de lei”
- Se spune că dacă vrei să-ți cânte la o petrecere Marian Cozma trebuie să aștepți mai bine de un an. Cum ați rezistat în această perioadă în care, din păcate, pandemia ne-a făcut pe toți să stăm mai mult acasă? Ce v-a lipsit cel mai mult?
- Mi-a prins bine această perioadă, pentru că aveam mare nevoie de odihnă. Am stat în studioul pe care-l am acasă, am învăţat, am făcut melodii și nu mi-a lipsit nimic. Așa s-au născut piesele „Iubire mare”, „A ta e toată inima mea”, în duet cu Gabriela Vladu, nepoata Stelianei Sima, și „Nu pot uita”, un alt duet frumos cu Vlăduța Lupău. Mai sunt și alte piese, dar în lucru. Am tras vocea după ce s-a ridicat Starea de Urgență și la două melodii am filmat și videoclipuri, pe care le puteți vedea pe YouTube. În rest, am gătit și nu pentru că a făcut asta toată lumea, ci fiindcă o fac dintotdeauna. Pentru mine, gastronomia e un mod de relaxare. Iubesc să prepar specialitatea Dobrogei, pastramă de oaie, borș de pește sau saramură. Dulciuri nu prepar, pentru că nu prea mănânc. Când ne e poftă de așa ceva, avem o doamnă care face niște dulciuri de casă extraordinare și cumpărăm de la dânsa.
- Distanțarea fizică a activat internetul. Vă numărați printre cei care și-au încântat fanii din spatele calculatorului?
- Am făcut un live de caritate pentru o fetiță din Tulcea, în vârstă de 6 ani, bolnavă de cancer. S-a dat cazul și pe televizor, dar din nefericire micuța s-a stins. Am strâns peste 50.000 de lei. Ea era în Turcia sub tratament... Banii s-au dus în contul spitalului de acolo. Părinții aveau datorii de 40.000 de euro! Am mai distribuit apoi contul pentru donații, încercăm să-i ajutăm cât se poate de mult. Al doilea live l-am făcut pe contul meu de YouTube și m-am bucurat că oamenii abia așteptau să mă vadă. Simțeam nevoia să interacționez cu publicul. După o pauză atât de mare parcă nici nu mai știam să cânt, uitasem și versurile. În rest, am stat cu copiii, Cristi, cel mic și Ionuț, băiatul cel mare, ne-am jucat domino, am văzut cam toate filmele, am citit cărți. S-au plictisit și ei la un moment dat, pentru că voiau la plimbare. Ionuț a făcut și lecții online cu învățătoarea, nu prea i-a plăcut, dar n-a avut încotro. (râde)
„Am avut o copilărie dureroasă, pentru că mi-am pierdut mama și un frate”
- De unde s-a născut pasiunea asta nemaipomenită pentru muzică? Este moștenire de familie?
- Provin dintr-o familie de muzicieni, tata, Gigi Cozma, are 60 de ani și s-a ocupat cu meseria asta timp de 40 de ani. A cântat și la acordeon și la voce, a fost și șef de formație. Acum vreo cinci ani a hotărât să se retragă și să ne lase pe noi în locul lui. Spun „noi” pentru că și fratele meu cântă. Daniel e unul dintre clăparii formației Pindu. El a început să cânte pe la 15 ani, tot încerca tata să-l învețe în tabăra la Năvodari, ulterior a luat și lecții în particular și a terminat și Școala Populară de Artă. La 17 ani i s-a făcut o ofertă să cânte cu formația de machedoni Kavalla și iată că au trecut 19 ani de când interpretează melodii machedonești. Cum tata rămăsese singur, m-a rugat pe mine să-l ajut. Aveam 14 ani pe atunci și n-am vrut deloc, plângeam tot timpul. La un moment dat, tata, care era și administrator la o școală generală, m-a închis într-o cameră unde aveam doar un casetofon și o casetă și nimic altceva de făcut. Am plâns eu cât am plâns și după aceea am început să imit formația de pe casetă. Mai ales că tata mă și asculta când se întorcea acasă. Când a văzut că am ureche muzicală, m-a dat să buchisesc cu George Călin, cu care a făcut lecții și fratele meu. George era în perioada aceea legat de băieții de la 3 Sud-est, i-a ajutat mult la primele lor piese. Dar în câteva luni am învățat foarte multe de la el. Ulterior, mi-a mai arătat și Daniel și în final am început să cânt cu tata.
- Dacă ar fi să închideți ochii în acest moment și să vizualizați cel mai frumos moment al copilăriei, care a fost acela?
- Copilăria mea a fost dureroasă. Mama a murit când aveam 6 ani și mai târziu tata s-a recăsătorit. A doua noastră mamă ne-a îngrijit şi ne-a fost alături mereu, s-a comportat ca o mamă adevărată, iar tata s-a ocupat să nu ne lipsească nimic şi împreună ne-au crescut frumos. Dar mama mea bună este şi va rămâne îngerul meu păzitor. Mai târziu, a mai decedat și un frate, pentru că am fost trei la părinți. S-a rupt ceva în suflet! Dar mi-amintesc cu drag de perioada în care mă jucam cu cărucioare, cu porumbei, mă scăldam ca Nică din poveștile lui Ion Creangă, furam cireșe. Sigur că atunci când nu eram cuminte, primeam și pedepse de la tata. Atunci când nu ne găsea acasă, ne altoia cu un cablu de telefon, de ne rămâneau dungi pe picioare. (râde)
„Prima dată am cântat la o Nuntă de Aur, știam trei melodii și le-am tot repetat de vreo șase ori”
- Vă amintiți de momentul în care ați cântat prima dată?
- Niciodată n-am să-l uit. S-a întâmplat la mine în comuna Lumina, la doi bătrânei, care sărbătoreau Nunta de Aur. Mi-amintesc că salariul meu a fost în banii de acum, 500 de lei. Am avut mari emoții. Știam doar trei melodii și cred că le-am cântat de vreo șase ori. A fost interesant. Apoi am început să interpretez în tabăra de la Năvodari. Alte emoții și acolo, încât nu puteam nici să mănânc. Eu, care eram un gurmand... Din primii bani câștigați mi-am cumpărat o pereche de bocanci și alte haine. Dădusem și eu de fete și trebuia să arăt falnic...
- Există vreun model pe urmele căruia v-ați dorit să călcați?
- Eu sunt polivalent și mi-au plăcut toate genurile de muzică. Așa se face că muzică populară am studiat după Mîțu Stoian și Enceanu, iar manele am învățat ascultându-l pe Adrian Minune. Mi-a plăcut foarte mult stilul lui. Chiar am cântat cu Adrian, urma să facem și o piesă împreună, dar ulterior am hotărât să nu scot manele la televizor. Eu am dat tonul unui nou gen muzical, româno-machedonesc. Cânt versuri românești pe ritmuri machedonești.
„Ador pomii exotici, mi-am luat doi palmieri în curte. Şi îmi place să cânt la pian...”
- Aveți o casă de vis la Constanța și umblă vorba că a fost construită după gustul soției. Se regăsește în această casă și pasiunea dumneavoastră pentru flori?
- Îmi plac foarte mult pomii exotici. Am acasă lămâi, portocali, mandarini, grepfrut. Aceștia suportă clima de la noi și i-am cumpărat de la o persoană care îi aduce din Grecia. Cu puțin înainte să începem interviul, am achiziționat și doi palmieri mici. Am crescut cu o grădină de 2.000 de metri și acolo aveam foarte multe flori. Mamei i-au plăcut mult și după ce s-a stins ea a rămas să le îngrijească bunica, mama tatălui. Mi-amintesc că, fără îndoială, cel mai frumos era primăvara, când înfloreau garofițele și lăcrimioarele. Iarna țin pomișorii la un prieten.
- Care e locul de relaxare în casă?
- Studioul meu, care e o anexă separată, în spatele curții. Și mai am două camere la mansardă, unde vor sta copiii când vor crește, iar una o folosesc să dorm atunci când vin de la cântare. Și mă relaxez și la pian. Am o pianină albă Holstein, foarte bine acordată, am găsit-o în Rusia printr-un profesor de clarinet și am avut norocul să o iau la jumătate de preț, cu 2.500 de euro. Mi-amintesc că abia am cărat-o la etaj, pentru că e foarte grea, are vreo 300 de kilograme.
- Am o curiozitate. Ce fel de muzică cântați la acest pian valoros?
- Muzică ușoară și clasică. La pian îmi scot armonia la piese, înregistrez pe telefon, apoi merg în studio și trag.
„Am «agățat-o» pe soția mea când avea... 14 ani”
- Arta cere sacrificii și se aude prin târg că acasă aveți și un sală de fitness... Așa vă mențineți în formă?
- Avem o bandă unde facem mișcare, dar mai mult soția mea, eu nu sunt prea încântat. Dar asta nu înseamnă că sunt leneș...
- Și pentru că tot suntem la capitolul păstrarea siluetei, ce gusturi culinare are Marian Cozma?
- Sunt îndrăgostit de carnea de oaie și de pește. Cumpăr oaie de la un magazin turcesc, ghiudem și cotlete și îmi place să le fac la grătar. În plus, mai prepar și un fel de tocăniță turcească și o pastramă extraordinară pe care o iau de la machedoni. Se ling pe degete copiii și colegii din formație. Dacă ar fi să-mi aleg o a doua meserie, ar fi aceea de bucătar. Dar deocamdată, îmi merge bine cu muzica.
- Cu un bărbat de eleganța dumneavoastră și-ar fi dorit multe femei să fie. Cu ce v-a cucerit soția?
- Eu am cucerit-o pe ea! Când ne-am cunoscut, aveam 17 ani și ea 14 ani. Cântam la un fel de club de seară în Ovidiu, de unde e soția mea și venea foarte multă lume să mă asculte. Într-o seară a ajuns și ea, împreună cu două vecine și cu sora. Și am agățat-o! Era foarte frumoasă, avea o față angelică. Îi spuneau toți Bebe. Pentru că nu am îndrăznit să merg la ea, l-am rugat pe patronul barului să ne facă cunoștință. Am intrat într-o relație frumoasă și au trecut 16 ani de când suntem împreună. Îmi face acum videoclipurile, toate live-urile video, e cu mine aproape peste tot. Am dezvoltat o afacere de familie. În acest fel, nu există discuții între noi și nici gelozii. În plus, eu nu ies niciodată singur în oraș cu prietenii, tocmai pentru a nu-i da vreodată motive de îndoială. Nu sunt omul anturajelor, sunt un familist convins.
„Băiatul cel mic îmi calcă pe urme, e un fel de Cleopatra Stratan”
- Cum e să fii tată de băieți? Le sunteți un prieten sau un părinte autoritar?
- Când am aflat că voi avea primul copil am avut un nod în gât și când l-am văzut, am plâns. Am doi copii de care mă ocup tot timpul. Eu le-am dat să mănânce când erau mai mici, i-am spălat, am schimbat pamperși, nu m-am dat în lături de la nimic.
- Vă calcă vreunul dintre copii pe urme?
- Cel mic mă urmează, e nativ. La 3 ani, l-am găsit cântând prin casă. Mi-am dat seama că are talent, iar acum i-am făcut și o melodie personalizată. Încă nu am tras vocea, e puțin cam grea pentru el, mai exersăm. Eu îl văd pe băiatul meu un fel de Cleopatra Stratan. Cel mare nu e așa încântat, însă am vorbit să-l dăm la Liceul de Arte din Constanța. Intenționăm să facă vioară și, deoarece nu prea e interesat, l-am păcălit că fetelor le plac violoniștii. Are 7 ani și deja a început să se uite după fete. (râde)
„Am avut un moment în viaţă când am ţinut-o în chefuri, dar credinţa m-a ajutat”
- Sunteți o persoană credincioasă, domnule Cozma? A existat vreun moment în viața dumneavoastră să vă tulbure credința?
- Da, foarte credincios și am frică de Dumnezeu. Mă închin când ies din casă, înainte de a începe un spectacol și în fiecare seară, toți din familie spunem „Tatăl nostru”. Am avut un moment în viață când am ținut-o mai mult în chefuri, dar credința nu mi-am pierdut-o niciodată. Am participat la multe cazuri umanitare și îmi place să ajut oamenii. La mine la poartă mereu sună cineva să-mi ceară mâncare sau bani.
- Aveți vreo superstiție înainte de a urca pe scenă?
- Am ceva superstiții, dar nu țin de domeniul muzicii. Am grijă să nu vărs sarea că e ceartă, nu mă întorc din drum și mă enervează când trece pisica neagră prin fața mea.
- La ce visați domnule Cozma?
- Visez să-mi văd băieții însurați. Nu mai vreau nimic altceva decât sănătate, pentru că am ajuns unde mi-am dorit.
„Vestimentaţia m-a ajutat mult pe scenă. Am 30 de costume, unele cu pietre“
- Sunteți apreciat pentru costumele excentrice pe care le aveți. De unde pasiunea asta pentru modă?
- Nu știu dacă e neapărat o pasiune. Soția m-a îndemnat să mă îmbrac mai modern, în plus, am vrut să fiu diferit și iată că vestimentația m-a ajutat mult pe scenă. Am vreo 30 de costume, cu prețuri între 200-500 de euro, unele personalizate, altele cu pietre. Nu dau bani mulți pe haine, pentru că le schimb mereu. Eu cânt și muzică populară, așa că mi-am cumpărat și vreo 20 de ii, lucrate manual, dar nu le-am mai îmbrăcat în ultima perioadă.
„Am compus imnul echipei lui Hagi, Regele fotbalului românesc“
- Sunteți cunoscut drept cântărețul preferat al lui Gheorghe Hagi, dar și cel care a compus imnul echipei Regelui fotbalului românesc. Cum v-a venit această idee?
- Băieții din echipa lui Hagi, Viitorul Constanța, au câștigat campionatul și el le-a organizat o petrecere. I-a chemat atunci pe Gigi Sima, pe rapsodul machedonilor Hrista Lupci, dar și pe mine ca să le cânt românește. Știind că nu au un imn al lor, m-am gândit să le fac o surpriză, mai ales că auzisem că Hagi mai încercase să facă o melodie pentru echipă. I-am cerut tatei niște idei și așa a ieșit piesa. Am multiplicat-o pe mai multe foi și le-am dat-o tuturor să o cânte. Hagi a fost foarte încântat. Mi-amintesc că la petrecere a fost și tatăl Simonei Halep, care a cântat alături de noi. Hagi mi-a spus apoi să imprim piesa în studio și a rămas imnul echipei Viitorul Constanța. Nu pot să spun că mă întâlnesc mereu cu Hagi, este o persoană ocupată, dar când dă o petrecere, întotdeauna mă cheamă pe mine și pe Gigi Sima. Hagi e un om extraordinar, popular, fără aroganță, are măreție, cântă la șprițuri, îi place la nebunie melodia „Mândră floare trandafir”, zice bancuri, râde mult cu noi...