de Dana Buzăianu
Lumea showbizului are sacrificiile și regulile ei, de cele mai multe ori incompatibile cu viața de familie. Șerban Copoț a reușit însă un balans perfect între viața personală și carieră, ceea ce a adus realizări mari în ambele planuri. Împreună cu soția sa, Roxana, și alături de cei doi băieți ai lui, Tedy și Alexandru, Șerban așteaptă la finalul toamnei venirea pe lume al celui de-al treilea copil, o fetiță pe care frățiorii au numit-o deja „Bebeluna”. În discuția pe care am avut-o cu el apare amintirea pregnantă pe care Șerban o poartă tatălui său, pe care l-a pierdut în 2019, dar și legătura strânsă pe care o are cu frații și cu mama sa. Contrar stilului excentric care l-a consacrat ca membru al formației Animal X, Șerban pare acum înconjurat de simplitate, bucurându-se cu recunoștință pentru ceea ce viața i-a oferit din belşug.
„Mi-a fost ruşine să-mi întreb soţia dacă îmi asculta piesele Animal X”
- „N-am crezut” este una dintre cele mai cunoscute piese ale formației Animal X din care ai făcut parte cu succes până în 2013. Tu ce nu ai crezut că ți se va întâmpla și s-a întâmplat în cei 39 de ani?
- E o întrebare cu un răspuns care nu cred că poate fi simplu. Sau, totuşi, poate fi foarte simplu: nu am crezut că viața de familie îmi va plăcea așa de mult!
- Ești un familist.
- Da, pentru că am avut un exemplu frumos în familia mea: noi suntem patru frați, iar mama și tata au avut întotdeauna o relație foarte ok și, probabil, ăsta a fost suportul meu psihic să îmi construiesc un cămin așa cum este cel de acum.
- Cum ai cunoscut-o pe soția ta? Sunteți de peste 15 ani împreună.
- Ne-am cunoscut la o emisiune, eram „copii”. Ea prezenta ceva, iar eu eram cu cântatul și de acolo a început totul. (râde)
- Roxana asculta Animal X înainte să te cunoască? Vă ştiaţi?
- Nu ştiu, mi-a fost rușine să discut subiectul acesta. Pentru că mă simțeam ciudat, inconfortabil, când auzeam piesele mele în locul în care eram și eu. Și așa că nu am marjat pe ideea asta, „uite ce rotund sunt eu”.
- Sunt multe cazuri în care ea este o admiratoare și așa se începe o poveste.
- Nu, nu era în fun club, nu! (râde)
„Tatălui nu-i plăceau deloc coafurile mele”
- Cum crezi că vei reacționa la extravaganțele copiilor tăi? Tatuaje, păr colorat, piercinguri...
- O să îmi mușc mâinile! (râde) Deși m-am purtat ca un rebel, şi nu am fost pe placul tatălui meu în ceea ce privește coafurile, o să încerc să fiu cumpătat și să înțeleg că lucrurile astea sunt specifice vârstei. Și sper să nu ajungă în zona de tatuaje. Uite, eu până la 39 de ani nu am niciun tatuaj. L-am avut exemplu pe tata, care, după 35 de ani de navigat nu avea niciun tatuaj. De obicei te gândești: e marinar, atunci sigur vezi o ancoră, o sirenă pe mână. Tata nu şi-a făcut, așa că am perpetuat tradiția.
- Cum este o copilărie cu trei frați mai mari? Ai fost răsfățat?
- Da, de mama și cam atât. (râde)
- Era un răsfăț salvator? „Lăsați-l că e mai mic”?
- Da, exact. Se dădea comanda: „Trebuie dusă găleata cu gunoi” de la fratele mai mare, la următorul, până ajungea la mine. Orice comandă cu munca de jos se oprea la mine. Cum se transmite comanda pe navă, din puntea de comandă până în camera de motoare. Eu eram motoristul. (râde) Dar în rest, a fost o copilărie frumoasă, fascinantă, având trei frați mai mari am învățat o grămadă de lucruri și am băgat la cap din greșelile altora. Și mi-a oferit un bagaj de cunoștințe să pot intra în viață cu dreptul.
- Și nu ai mai avut cum să faci greșelile tale?
- Aaa, cum să nu, întotdeauna e loc. Mai ales că am intrat într-un domeniu în care familia mea nu avea niciun fel de experiență, adică showbiz. A trebuit să iau totul de la zero și să învăț să mă lupt cu meandrele concretului.
Întâmplarea care l-a făcut să se îngroape de ruşine!
- A fost ceva ce ai ratat în acea perioadă de maximă celebritate a formației Animal X? Din afară, totul pare ideal: faimă, bani, bodyguard, șofer personal...
- Nu privesc așa, că aş fi ratat ceva. Din contră, viața a fost foarte generoasă cu mine și uite că am avut parte de niște experiențe cu totul și cu totul speciale. Am legat niște prietenii ce durează o viață și nu am vreun regret de felul că „nu am apucat să fac aia”. Da, era acea lipsă de intimitate. Oriunde te duceai, toată lumea te știa și este o anumită presiune, dar te obișnuiești și cu lucrul acesta.
- Am citit despre acel episod cu începutul tău la Facultatea de Litere, când doamna secretară căreia i-ai cerut ajutorul să afli o sală, din anonimatul în care tu încercai să intri... Cum a fost atunci?
- A fost de-a-ndoaselea. Când tu îți dorești să se întâmple ceva și se întâmplă fix invers. Voiam să pornesc de jos, să nu pun deloc în evidență faptul că eu sunt artist pentru că niciodată nu am mizat pe chestia asta și nu am umblat așa, ca un cocoș. Și când am intrat în sală: „ia uitați cine e, ia uitați ce coleg avem, el este cutare...” Am înnebunit, nu știam unde să mă îngrop. De rușine! Dar m-am înțeles bine cu colegii, nu au fost probleme.
- Erai faimos și tânăr. Foarte tânăr, că tânăr ești și acum. Scenariul nu era ca tu să îți schimbi foarte des partenerele?
- Ba da, dar scenariul cui? Nu am vrut să renunț la o relație doar pentru că trebuia să existe multe altele după. Nu cred că există o rețetă, toți suntem diferiți.
- Așa este, dar când aparții acestei zone de showbiz, tentațiile sunt sporite.
- Sunt foarte multe tentații, dar uite că m-am ținut tare și cred că am o soție mult mai inteligentă decât mine, încât să nu se paranoizeze cu gelozii. Și a jucat cartea cea bună! S-a dovedit că sunt băiat de treabă.
- Nu ți-e teamă să fii prea de treabă?
- Cu soția, niciodată! (râde)
„Băieţii vorbesc zilnic cu burtica mamei, cu „Bebeluna”, și îi spun că o așteaptă”
- Ai făcut de curând anunțul că așteptați al treilea copil. O fetiță..
- Da, da.
- E un copil dorit mai mult de tine sau de Roxana?
- Să știi că la noi lucrurile se împart în mod egal și, mai ales că am avut noroc să fie și fetiță, pe amândoi ne-a încântat absolut. Și abia așteptăm să o cunoaștem.
- O veți răsfăța mai mult decât e cazul, fiind și al treilea copil, și fetiță?
- Nu știu, sper să fie cu măsură. Dar dragostea cu siguranță va fi mare, așa că probabil eu voi fi cu excesele. Și probabil că voi umbla și machiat și pudrat. (râde)
- Băieții ce părere au?
- Sunt absolut încântați. Vorbesc zilnic cu burtica mamei, cu „Bebeluna”, pupă burtica mamei și îi spun că o așteaptă. Sunt foarte fericiți!
- Ea va întregi bucuria voastră care era oricum mare. Acum va fi și mai mare.
- Cu siguranță. Va fi greu la început, că știm cum e. Noi, din păcate, din fericire, nu am avut parte de bone și de bunici care să stea cu noi și i-am crescut singurei. Cred că așa va fi formula și de aici înainte și va fi un „heirup” în următorii ani destul de mare.
- Tu ești un tată foarte preocupat de copiii lui. Ce crezi că nu vei reuși să le oferi din copilăria trăită de tine?
- Sper să nu pot să le ofer vreodată granițele închise, confortul comunist, lipsurile pe care le-am avut în copilărie, că erau foarte multe în zona materială. Părinții noștri au dus o viață foarte grea.
- Tu ai prins și perioada comunistă și perioada postdecembristă. Există un curent alarmist „încotro se îndreaptă lumea?”. Tu cum vezi lucrurile?
- Este îngrijorătoare direcţia. În numele neomarxismului sacrificăm unele dintre libertățile noastre. E un subiect destul de vast. De recomandat ar fi un Jordan Peterson de citit, pentru că el vorbește acolo despre niște lucruri care sunt, cred eu, fundamental valabile peste tot. Rolul familiei și al societății sunt definite extrem de bine acolo și excesele în orice direcție, fie către dreapta sau către stânga, rup echilibrul. De aceea, cred că cel mai prețios lucru în societatea în care trăim este echilibrul. Dar va fi din ce în ce mai greu de atins ținând cont de marele dezechilibru care se întâmplă peste Ocean. Mă refer la Statele Unite care acum trebuie să își regleze niște greșeli făcute pe o durată foarte mare de timp.
„Când eu făceam break dance, în România nu se dansa așa ceva”
- Spuneai că așa cum nu se mai poartă pantofii care erau la modă în anul 2000, tot așa este și cu muzica. Ce rămâne neperimat, mereu la modă în domeniul muzicii?
- La noi în România, originalitatea în ceea ce înseamnă producțiile muzicale a fost încurajată foarte rar. De aceea exista câte un trend care este imitat, îmbrățișat de toată lumea. Ciclic se întâmplă așa ceva. Apare o trupă care sparge cu acel stil muzical, apoi toți se iau după acea trupă: „Hai să facem toți la fel”.
- Tu când exersai mișcările de break dance nu era tot o imitație de altundeva? De la altcineva?
- Da, era, dar nu despre asta vorbesc. E vorba despre a explora industria în sine. Când eu făceam break dance, în România nu se dansa așa ceva. Era ceva care venea din anii ’80. Ne spuneau prietenii noștri: „Băi, e dusă mă, ce să mai faci tu cu break dance?” Dar una e să crezi în ceva și altceva e să vezi la vecinul și să vrei să faci și tu la fel.
- Dacă nu ai fi exersat acele mișcări de break dance pe podeaua lustruită a Liceului Militar, dacă nu ar fi început povestea cu Animal X, ce ar fi făcut Șerban Copoț astăzi?
- Dacă flota românească era întreagă, probabil aș fi fost marinar sau avocat. Cam astea erau direcțiile mele. Flota s-a dus pe mările sâmbetei, am decis că nu e momentul să fac această mișcare, venind dintr-o familie de marinari, eram conectat la sursă ca să zic așa. Tatăl meu și fratele mai mare au suferit atunci și am trecut printr-o perioadă grea a vieții noastre.
- Fiind o familie mare, cred că atât bucuriile, cât și supărările aveau o altă rezonanță.
- Clar! Ştiam tot timpul ce se întâmplă. Bineînțeles, eu fiind mai mic, nu aveam multe lucruri de spus. Dar participam la discuțiile în familie pe marginea subiectelor. Și îți dai seama că nu era domeniul în care voiam să mai activez, ținând cont de greutățile prin care treceau ai mei.
- Te deranjează să mai fii „Hienă” de la Animal X?
- Nu, nu mă deranjează. Ba sunt Șerban de la iUmor, ba Hienă de la Animal X. Ăsta e trecutul meu, eu zic că foarte mulți oameni au amintiri frumoase cu noi și nu am de ce să îmi reneg trecutul fiindcă noi chiar am făcut chestii cool.
- Aveai această poreclă înainte de formarea trupei. Povesteai că aveai un râs mai special, că râdeai cu poftă chiar și atunci când cineva cădea. Și de aici porecla de „Hienă”.
- Da, așa mă manifestam eu. (râde)
„Visul meu este să prezint şi să produc emisiuni făcute pe conceptul meu“
- Tu ai acest proiect legat de natură, de mediu, de explorare. În 2019 ai lansat cartea „Manualul exploratorului”. Cum a fost primită?
- Foarte bine, dar, din păcate, anul acesta ar fi trebuit să fie anul de consolidare al nostru pe piața aceasta de educație nonformală, în zona de petrecere a timpului liber în natură, în mod responsabil. Odată cu coronavirusul a trebuit să anulăm patru serii de tabere.
- Organizați și tabere?
- Da. E un modul educațional care se numește „Modul Educațional Liga Exploratorilor”, în care îi luăm pe copii și îi învățăm skilluri de... să nu spunem supraviețuire. Să se descurce în natură și, în primul rând, îi responsabilizăm. Anul acesta ar fi fost a doua serie de tabere și tot la Straja s-ar fi desfășurat pentru că acolo am găsit o echipă foarte bună cu care ne-am descurcat excelent la prima serie din 2019.
- Unde preferați să vă petreceți concediile? V-ați întors zilele acestea dintr-o călătorie.
- Noi nu putem încă să ne mișcăm atât de „internațional” cu copii mici, nu suntem aşa curajoși încât să mergem cu ei la 2 luni prin Bali, și de 8 ani am avut două ieșiri în afara țării. În rest, prin România, unde avem atâtea de văzut… E foarte generoasă România în ceea ce privește subiectul acesta. Deși am bătut țara în lung și lat cu concertele, nu am avut niciodată timp să stau să savurez locurile la adevărata lor valoare.
- Bineînțeles, erai asaltat de admiratoare...
- Da, da... (râde) Dar fugeai, te duceai unde aveai concert, te duceai acasă, apoi la studio, lucrai, iar concert, seara cântai, dimineața te trezeai, plecai în următoarea locaţie. Nebunie...
- Ai fi putut să susții un astfel de ritm acum, cu familie și copii?
- Ăsta e unul dintre motivele pentru care noi am pus pauză cu trupa. Noi suntem în pauză. Mihai (Vierme) are copil și mi-am dat seama că tot ceea ce înseamnă viața de familie și ceea ce înseamnă viața de trupă nu rezonau extraordinar de bine. Am ales familia. Trupa a luat o pauză. Dar vom reveni la un moment dat cu ceva care o să fie adaptat vârstei pe care o vom avea.
- Se întâmplă rar ca o trupă să pună pauză și membrii ei să rămână în relații foarte bune.
- Ştiu, dar noi nu suntem o trupă tipică.
- De regulă sunt orgolii că unul a ieșit mai mult în față, că altul a luat mai mulți bani...
- Nu. Noi eram prieteni, nu ne-am strâns în jurul banului. Tocmai asta a făcut Animal X o formaţie de succes.
- Deci prietenia voastră a strâns toate celelalte...
- Da, altfel nu aveam vibe-ul pe care îl vedeaţi și la un moment dat se vedea că totul e fake și nu puteai să ai o carieră de 13 ani fiind numai pe bănuți. Noi am trăit o viață de trupă fenomenală, în care ne-am permis inclusiv luxul să mergem într-o țară străină şi să lucrăm la un album o lună și jumătate. Am parcurs cam toate etapele pe care le poate face o trupă. Și o să vină și momentul când vom avea 40 și ceva de ani și o să cântăm din nou. Cred că va fi o experiență foarte tare pentru noi. Să ne reîntoarcem, să băgăm chitarele în priză și să ne jucăm. Pentru că numai în condițiile astea ne vom întoarce, în care ne vom juca. Nu vreau să mai fim dependenți de showbiz, să fim agățați de sound-uri care sunt la modă și „hai să fac orice ca să mă difuzeze și pe mine radioul”. Nu!
- Spune-mi despre reuniunile de familie. Cu frații tăi te întâlnești?
- Suntem doi la București și doi la Constanța. Și ne reunim ori de câte ori avem ocazia și avem și o ieșire anuală la pescuit.
- Mama ta era obișnuită cu patru copii în casă, iar acum și cu nepoții...
- Are nepoți, e totul perfect. Ea locuiește la Constanța și îți dai seama că are de la mine doi, încă... plus Bebeluna... şapte nepoți o să aibă. Şapte nepoți, eu zic că e bine. (râde)
„Roxana este echilibrul casei. Noi suntem sateliții din jurul ei”
- Spune-mi ce reproșuri primești de la Roxana. Că trebuie să primești și reproșuri, nu se poate să fie totul la superlativ.
- Bineînțeles că nu e totul la superlativ. Ea e cea care mă potolește când devin prea critic. Eu sunt o fire foarte critică, mă aprind pe diverse subiecte sociale și încep să mă consum, că de ce nu se întâmplă aia, că de ce cealaltă și zice: „Măi, liniștește-te” Și se luptă cu felul ăsta al meu de a fi, foarte vehement.
- Iar tu cu ce te lupți în cazul ei?
- Nu am ce să îi reproșez.
- Sau nu îți asumi un reproș oficial, public?
- Nici măcar! Nu, nu e vorba despre asta. Ea este practic echilibrul casei. Noi suntem sateliții din jurul ei. A făcut atâtea sacrificii, că aș fi un „mistreț” irecuperabil să... Nu pot fi decât recunoscător, în niciun caz cu reclamații.
- Șerban! Ești celebru, căsătorit cu femeia pe care o iubești de foarte mult timp, ai doi băieți, urmează și o fetiță. Ce mai e de adăugat pe lista dorințelor?
- O barcă mare de 16-18 metri cu care să ne plimbăm pe Mediterana. Asta aș vrea. Și să pot să îmi duc la bun sfârșit proiectul cu exploratorii. Am multe visuri. Dacă e să începem capitolul ăsta...
- Iar în domeniul televiziunii?
- Eu sunt optimist că a rezistat iUmor preț de 8 sezoane. Așa cum știm, viața în televiziune poate fi foarte volatilă. Azi ai succes, mâine stai acasă. Are o dinamică aparte televiziunea, eu încă încerc să mă prind de ea. Sunt oarecum nou în postura asta, patru-cinci ani de când sunt prezentator, deci sunt la început de carieră. Cum vrea Cel de Sus! Nu știu să spun dacă am un vis anume. Aș vrea să prezint emisiuni făcute pe conceptul meu, să produc emisiune, am niște idei.
- Ești pregătit și pentru momentul în care vei intra în anonimat?
- Am fost acolo, știu cum e, sunt oricând gata de așa ceva, nu are ce să mă mai sperie. Am avut partea de umbră și când eram în Animal X și are un gust pe care îl cunosc foarte bine, așadar sunt relaxat din punctul ăsta de vedere. Cred că dacă poți să te recuperezi dintr-o cădere, cum am avut noi, poți face infinite lucruri în viața asta.
„La «iUmor», şi noi suntem panoul în care se aruncă săgeţi“
- Cum e însă să râzi la glumele făcute pe seama ta în cadrul emisiunii iUmor?
- Ce să zic, nu mai e râsul de Hienă. Pentru că Hiena venea de obicei și cu o răzbunare. Te așteptam și luni întregi până să îți plătesc polița. Dar aici pur și simplu trebuie să o iei în barbă și să te distrezi, să vezi partea amuzantă. Trebuie să înțelegi și autoironia și ironia și toate formele umorului. Nu aveam varianta în care să fiu eu supărăciosul. Și ar fi fost penibil să lucrezi la iUmor și să fii...
- Mereu m-am întrebat dacă acele roasturi de la iUmor chiar sunt surpriză și pentru voi.
- Da. Și vrem să fie așa, să se păstreze așa, pentru că e mult mai fun să le auzi pe neascultate.
- Dar nu te întâlnești cu invitatul în platou, înainte de apariția lui?
- Nu, fiind invitați, nu. Și nici nu vreau, nu vreau să cunosc materialul. Nu vreau, pentru că atunci îmi strică reacțiile.
- Am revăzut intervenția Andreei Marin la voi în emisiune. Și încercam să urmăresc și reacția juriului, a ta, a colegului Dan Badea, să văd o urmă de teatralitate. Să vă „prind”.
- Și ai prins așa ceva?
- Nu, de asta te și întreb.
- Nefiind o emisiune franciză, totul e la liber, ai libertate să faci orice vrei și să ai orice fel de reacție. Și ar fi păcat să o strici cu nu știu ce impresie că ești mai bun decât ceea ce se întâmplă acolo.
- Deci nu e „vedeți că azi vine Andreea Marin, apoi mâine vine mama lui Bendeac”.
- Nu, nu, nu! Și noi facem parte din panoul către care se aruncă „săgeți”... Suntem acolo. Suntem de fapt cinci ținte: jurații și noi, prezentatorii.
„Inclusiv calculatorul se face cu program. Trebuie să mai ieşim şi afară, să ne jucăm cu un băţ, să vedem o gâză“
- Cu ce ai continua această frază, pe care ai spune-o, să zicem, copiilor tăi: „pe vremea mea...”
- Pe vremea mea, multe lucruri se făceau altfel. Dar atât de mult timp desparte vremea mea de vremea voastră, încât trebuie să mă gândesc de trei ori înainte să vă dau vreun sfat. E greu să fii părinte în ziua de azi.
- Mai greu decât pe timpul părinților tăi?
- Din anumite puncte de vedere, da. Aveau mai multe în comun părinții noștri cu noi decât avem în comun noi cu copiii. Aici mă refer la technology wise. Sunt niște clivaje masive între noi și ei pe subiectul ăsta. Trebuie să ținem pasul și să înțelegem tot ceea ce se întâmplă cu fenomenul. Plus că nu știm câte pericole sunt acolo. Măcar să îi păzim. Pentru că nu avem această cultură, noi nu am crescut odată cu rețelele de socializare și e „terra nova” inclusiv pentru noi. Parcurgem etapa asta de mânuță cu piticii. Nu poți să le dai ajutor decât pe loc, când se întâmplă ceva, deci eşti oarecum la secundă. Dacă ești lângă ei. Și dacă nu îi uiți în fața unui calculator.
- Către ce tip de educație tindeți pentru copii? Mai severă, mai permisivă?
- Tindem către echilibru. Așa cum am mai spus, un exces în orice direcție nu e binevenit. Sau nu cred că e bine pentru copil. Inclusiv calculatorul se face cu program. Trebuie să avem timp să ieșim și afară, să ne jucăm și cu un băț, să facem și o drumeție. Să rezonăm și cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru: să vedem o gâză, să o admirăm, să fim curioși, să avem respect față de natură și față de ceilalți din jurul nostru. Nu cred că e o educație ieșită din comun. Noi, ca părinți, creștem viitorii membri ai societății în care vom trăi. Dacă nu îi creștem responsabili, viitorul nu cred că va fi roz.
„Bă, este periculos, poartă mască! Nu cred că ne spun asta de tâmpiţi“
- Cum aţi trecut prin perioada de izolare cauzată de coronavirus?
- Cu griji mari, pentru că startul pandemiei a coincis cu vestea că soția mea este gravidă și, deși există o bucurie foarte mare în noi, nesiguranța și bâjbâiala cu care s-a tratat această pandemie, nu îți dădea o stare de bine. Deci a fost combinată şi cu multă anxietate. Lucru care încă nu s-a terminat.
- Există acest curent cu „mănuși, trei măști și stai în casă așa” sau celălalt curent: „noi stăm fără mască, este o instrumentare pandemia”. Către ce direcție te duci?
- Eu sunt în direcția în care port mască și mă port responsabil pentru că aici nu mai ține de alegerea personală. Folosirea măștii nu este ca şi purtatul unei poșete scumpe sau ieftine. Este dovadă de respect față de cei din jurul tău. Indiferent de credințele tale personale nu ar trebui să iei în derâdere în primul rând sistemul medical, pentru că acolo sunt oameni care au stat niște ani buni pe băncile unei școli grele și în momentul în care tu te dai unor astfel de conspirații, pur și simplu... Să nu folosesc un termen golănesc, dar nu arăți respect față de sistemul medical. Oamenii ăia de aceea au făcut atâta școală și când îți spun: „Băi, este periculos, poartă mască!”, nu cred că ne zic de tâmpiți...