de Carmen Ciripoiu

Se spune că fiecare mare poveste de dragoste rescrie istoria lumii. Așa au simţit, probabil, și șarmantul cântăreț de mu- zică populară Valentin Sanfira împreună cu aleasa inimii sale, Codruța Filip, după ce s-au cunoscut. Au înțeles că Universul s-a transformat pentru ei, că înainte de orice, dragostea este ascultarea în tăcere, că inima are taine pe care nicio rațiune nu le poate pătrunde pe de-a întregul. Și pentru că iubirea lor a atins infinitul, au hotărât să spună „Da” în fața ofițerului Stării Civile și să meargă mână în mână prin toate locurile în care îi va purta viața.

Valentin Sanfira: „I-am spus că va fi soţia mea din prima zi. Tupeu de oltean!“

- Pandemia de coronavirus a căzut precum o ghilotină peste toți artiștii României. Cu ce ți-ai ocupat vremea în tot acest timp?

- A căzut ca o... pauză binemeritată. Uneori, ne ia valul și trebuie să învățăm că, totuşi, cel mai important lucru rămâne să fim cu ai noștri. Eu m-am izolat cu Codruța. Stăm la curte, așa că am fost norocoși și ne-am făcut timp de flori, de copaci, de gazon. Întotdeauna s-a găsit ceva de făcut. Doar că ne-a fost tare dor de ai noștri. Două luni nu am ieșit din București. Ulterior, am fost la Iași, la socrii, și la Târgu Jiu, la părinții mei.

Ştiţi vorba aceea: în pandemie, ca în... studenţie

- Cum trec părinții peste această perioadă, care pare să nu se mai termine?

- Mulțumesc lui Dumnezeu, sunt sănătoși și ai mei, și socrii. Mama soacră e profesoară, s-a ocupat de studiul online cu cei mici, iar tata socru e inginer, el a lucrat mai mult timp de acasă. Ne-au așteptat cu bucate, plăcinte moldovenești, borș, sarmale, prăjituri de casă. Părinții mei s-au ocupat de casă. Mama e la Târgu Jiu și are grijă de nepoțică, fiica fratelui meu, Anastasia, și tata este la Dănciulești. Mamei i-a fost foarte dor, pentru că ne-am auzit doar la telefon. Fratele meu cel mare e în Italia, cu el am ținut legătura tot timpul. Cât au stat în carantină, cel mai greu a fost pentru fetiță, fiindcă nu au avut voie să iasă nici măcar în fața blocului. Erau carabinieri peste tot!

- Trimite mama soacră bucate și la pachet?

- Sigur, trimite pe tren și alimente, dar și mâncare gătită. Ne simțim ca în studenție. (râde)

„Am făcut un album special, pe care i l-am trimis maestrului Botgros”

- Ai scos vreo melodie în acest timp, cum au făcut mulți colegi?

- Perioada asta pentru mine a fost creativă, am compus mai multe piese, nu doar una. Am un album pe care l-am trimis maestrului Nicolae Botgros. Dar, din păcate, ei nu au putut intra mult timp în studio și nici acum nu știu dacă au început imprimările. În plus, am făcut și câteva melodii cu frații Ștefăneț. Am tras vocea la București și s-a mixat la Chișinău. Ne dă de gândit că viața se poate schimba și ar fi bine să nu ne încredem prea tare în noi. Așa că nu trebuie să lăsăm nicio vacanță nefăcută, un cadou necumpărat sau orice lucru care ne face plăcere. Nu mi-a fost frică, eu sunt băiat crescut la țară, sunt puternic și sănătos, dar m-am ferit.

- Să fie oare credința unul dintre tratamentele cele mai bune din această perioadă?

- Credința e un leac bun oricând, dar noi, oamenii, avem tendința să ne întoarcem la Dumnezeu doar când ne e greu. Nu Dumnezeu are legătură însă cu virusul ăsta, ci omul. Domnul a lăsat liberul arbitru.

„Nu e doar frumoasă, ci are și un suflet frumos, e crescută și educată cum rar vezi acum”

- Se anunță nuntă mare în lumea muzicii populare, pentru că v-ați hotărât să spuneți „Da” în fața ofițerului Stării Civile. Cum a început această frumoasă poveste de dragoste?

- Noi ne-am cunoscut la emisiunea lui Teo cu doi ani în urmă. Din întâmplare. Eu nu știam dacă ajung la acea filmare, pentru că aveam treabă la altă televiziune. A fost dragoste la prima vedere! Și am aplicat tupeul de oltean. I-am cerut adresa de pe Instagram, am întrebat-o dacă e din București. Am aflat că și ea cântă, dar muzică ușoară. Apropos de asta, a lansat de curând melodia „Să-mi fie vară”. Revenind la povestea noastră, în timpul filmărilor, i-am făcut tot felul de complimente și la final, după emisiune, i-am spus că va fi soția mea. Dar am insistat câteva luni până s-a lăsat convinsă să iasă cu mine. La prima întâlnire a vrut să ne vedem în Centrul Vechi. Și cum ne era foame amândurora, ne-am hotărât la o șaorma. Am stat de povești, am râs, i-a plăcut cred felul meu, pentru că nu am vrut să o impresionez.

- Ce te-a determinat să o alegi tocmai pe ea? Mai ales că ai mai bifat relații la activ?

- Am simțit că este ceea ce-mi doresc. Nu e doar frumoasă, ci are și un suflet frumos, e crescută și educată cum rar vezi acum. Sunt un om care crede că nimic nu e întâmplător.

Peripeţii ca-n filme cu inelul de logodnă

- Cum a fost momentul cererii în căsătorie? Nu ţi-a fost frică, măcar o secundă, că va spune nu?

- Nu aveam niciun fel de dubii că va spune da. Momentul a fost însă foarte greu. Bărbații știu ce spun… Și mai dificil însă mi-a fost să aleg inelul de logodnă, pentru care am umblat câteva săptămâni. Într-un final, m-a ajutat o doamnă bine pregătită de la o bijuterie și am făcut cea mai inspirată alegere. Un alt stres a fost păstrarea inelului. Anul trecut, în iunie, am fost în vacanță și l-am ținut ascuns în bagaje. L-am purtat șapte zile după mine și-mi tot făceam planuri cum s-o cer de soție, fiindcă știam că nu vrea ceva pompos. Am căutat o plajă frumoasă, pustie, cu nisip auriu, am stat câteva ore și am așteptat apusul. Dar a început să plouă. Era deja a treia încercare eșuată… (râde) Când am ajuns la hotel, uzi, am luat o șampanie și am chemat-o pe balconul care avea vedere la mare. Am îngenuncheat și am întreabat-o dacă mă vrea pentru totdeauna. A început să plângă, i-a plăcut foarte mult. Când am ajuns acasă, am stabilit detaliile nunţii.

- Și când va avea loc? Cine vor fi nașii?

- Trebuia să fie pe 10 octombrie anul acesta, la un restaurant la Snagov. Am stabilit tot, dar a venit pandemia și am tot sperat că trece. Cei de la restaurant ne-au sfătuit să amânăm. Și a rămas să facem pe aceeași dată cununia civilă, iar nunta la anul. Încă nu am stabilit data, dar avem câteva variante. Încercăm să ne limităm la 50 de invitați, dată fiind situația. Important e că îi vom avea lângă noi pe cei dragi, care ne sunt prieteni. Ne vor cânta Frații Ștefăneț cu trupa lor și un band ales de Codruța. Vrem să jucăm și să ne simțim bine. Nașii noștri nu sunt din show-biz. Se numesc Miki și Adriana Nistor și îi cunosc de mulți ani. Trăiesc din liceu împreună și au trei copii. Ne sunt un exemplu cu căsnicia lor. Am vrut ca nașii să fie oameni de la care să avem ce învăța.

- La cât de mult vă iubiți, sigur există și momente de gelozie? Cine spune primul „Iartă-mă!”?

- Amândoi suntem geloși și e un lucru normal, cred eu. Ne și enervăm în egală măsură, suntem vulcanici, eu sunt Capricorn și Codruța Scorpion. Dar eu sunt cel care spun primul „Iartă-mă!”. Iar împăcările sunt întotdeauna dulci. Fericirea adevărată există. Și poartă un nume: Codruța.

- Cine gătește mai bine? Mama sau viitoarea soție?

- Soacra. Dar și Codruța gătește foarte bine. Face o ciorbă de perișoare și una rădăuțeană cum nu reușește nimeni și e un as în clătite pufoase și în piure de cartofi sau paste. În pandemie a experimentat tot felul de mâncăruri, iar eu m-am ocupat de realizarea unui mic foișor, unde să ne relaxăm.

Codruţa Filip: „M-am informat, am căutat ştiri pe Google despre el. A fost şi un test...“

- De ce l-ai ales Valentin și nu pe altcineva? Ce are atât de special?

- Valentin nu are ceva special. El e ceva special! Am găsit la Valentin ce nu mă așteptam. Este o fire care emană multă bunătate, e talentat și ambițios. Mai ușor mi-ar fi să-i spun defectele, calități are prea multe.

- Și care ar fi acele defecte?

- E mult prea temperamental. Vulcanic! Cred că e prea perfecţionist. Și își dorește prea multe de la viață.

- Cum arată inelul de logodnă, pentru care a alergat atât de mult? Ați ales și verighetele?

- Când l-am văzut, mi s-a părut perfect. El a zis că e finuț, ca mine. Din momentul în care mi l-a pus pe deget, nu l-am mai dat jos niciodată. Îl mai scot noaptea, dintr-un singur motiv: să nu se agațe. Are diamante, dar nu asta contează. Inelul e special pentru că îl am de la Valentin. Iar verighetele încă nu le-am ales. Cred că vom face asta anul viitor. În orice caz, ne dorim ceva simplu.

„Am crescut cu valorile ortodoxe. Întâi cununia religioasă, apoi copiii”

- Căutările pentru rochia de mireasă au început? Cum ți-ai dori să fie?

- Încă nu, dar știu că nu voi cumpăra o rochie gata făcută, pentru că am niște detalii la care țin. Și pentru că trebuie să fie o surpriză, nu vă spun decât atât: mie îmi plac mânecile clopot. Dar abia anul viitor voi merge la probă.

- Dar la rochia pentru cununia civilă te-ai gândit?

- Știu că va fi albă, până la genunchi. Și se va potrivi cu momentul în sine. Vom avea cununia civilă pe malul lacului, acolo va veni și primarul. Așa ne-am dorit dintotdeauna. Va fi o petrecere românească, cu meniu tradițional.

- Ce vă doriți să aveți? Fetiță sau băiat?

- Aici avem opinii diferite. Eu vreau prima dată un băiat, iar Valentin o fetiță. El își dorea de anul trecut să facem un copil, dar eu am crescut cu valorile ortodoxe. Așa că întâi cununia religioasă și apoi bebe. Vrem doi copii, dar să vedem cât de greu ne va fi după ce va veni primul…

„Mama soacră e exact opusul soacrei pe care o știe lumea”

- Care e lucrul pe care nu i l-ai ierta niciodată lui Valentin?

- Nu știu dacă ar fi ceva. Poate doar să-mi rănească sentimentele. Iubirea noastră e foarte mare și cred că aș putea trece peste orice. Îmi doresc să fim uniți, să nu se ajungă acolo.

- Cum vă înțelegeți cu mama soacră? Aveți parte de răsfățul pe care și-l dorește orice noră?

- Am avut o legătură foarte puternică cu mama soacră de la bun început. Și așa a simțit și ea. Mă răsfață ori de câte ori mergem la Târgu Jiu. Nu mă lasă să fac nimic, nici măcar să gătesc. Zice că așa fac și eu când vine dânsa la București. Mereu îmi spune că muncesc prea mult și măcar când ajungem acolo să mă odihnesc. Este exact opusul soacrei pe care o știe lumea. Dar ne vedem destul de rar, e distanța mare până la Târgu Jiu. Și mi se face dor de mama soacră, de fratele lui Valentin, Alin, și de cea mică. Nu credeam vreodată că voi trăi o asemenea dragoste, mi se pare ireal. Știu că nu toată viața va fi roz, dar măcar jumătate din cât e acum să avem...

„Să vă spun un secret: şi la mine a fost dragoste la prima vedere!”

- Ce au spus părinții când au aflat că li se mărită fata?

- Prima dată când l-am dus pe Valentin acasă, mă gândeam că va fi monotonie. Dar el e foarte comunicativ și totul a mers de la sine. Mai ales între tata și Valentin a fost o chimie incredibilă. Tata e născut pe 28 decembrie și Valentin pe 29 decembrie. Culmea, înainte să i-l prezint tatei, l-am avertizat pe Valentin că e mai dur cu pretendenții. Nu aveam habar nici eu cum va reacționa. Știam că vom face nuntă după cinci luni, dar am spus că vreau să fiu cerută de la părinți. În momentul respectiv, mama a început să plângă. Au fost puțin necăjiți că le pleacă fata de acasă, dar au înțeles. Mai ales că știu că Valentin e un om deosebit. Ai mei sunt foarte buni la suflet, uneori cu prea mult bun simț. Nu au intervenit niciodată în viața noastră, au respectat orice decizie.

- Care a fost momentul magic în care ai hotărât că el este alesul?

- Să vă spun un secret. Și la mine a fost dragoste la prima vedere, dar nu am lăsat să se vadă. Eu am încredere mai greu în oameni. În plus, era o persoană pe care eu nu o cunoșteam decât de la televizor. Am avut ceva rețineri, m-am informat, am căutat știri pe Google despre el. Dar nu am bătut niciodată în retragere. A fost și un test. M-am gândit că dacă e atât de îndrăgostit, nu va renunța.

„Da, îmi cântă în baie, pe scări, peste tot”

- Am o curiozitate. Îţi cântă Valentin?

- Da, îmi cântă în baie, pe scări, în sufragerie, peste tot. Avem lacul lângă noi, în spatele curții, și a făcut un ponton și tot timpul pescuiește. Are toate uneltele posibile, toate undițele, iar eu îi fac mămăliga. Așa se decontectează el.

- Și cine pregătește peștele?

- Tot Valentin. El îl curăță și îl gătește. E un bucătar excelent. Dacă eu nu sunt acasă, execută orice, se descurcă foarte bine. Ne place să facem totul împreună. Când eu fac curat în casă, el tunde gazonul. Ne plimbăm seara, ieșim la alergat...

- Îţi este dor de scenă?

- Sigur, mai ales că eu cânt muzică ușoară de la 14 ani. Dar m-am focusat și pe domeniul juridic. Anul acesta am făcut un master în Drept european și acum vreau să mă ocup mai mult de muzică. Drept urmare, în toamnă voi lansa o altă piesă. E foarte greu pentru un artist să stea acasă, iar Valentin este afectat emoțional. Sper să trecem cât mai repede peste această perioadă și să ne bucurăm de viață.

„Amândoi suntem geloși și este un lucru normal, cred eu. Ne și enervăm în egală măsură, suntem vulcanici. Dar eu sunt cel care spun primul «Iartă-mă!». Iar împăcările sunt întotdeauna dulci. Fericirea adevărată există! Și poartă un nume: Codruța“

„Nu poţi să transmiţi emoţie prin laptop. Scândura aia de pe scenă are altă vibraţie“

- Viața ta funcționeză la turație maximă. Există ceva care lipsește? Care sunt dorințele neștiute ale lui Valentin Sanfira?

- Dorința cea mai mare este să începem munca. Îmi e foarte dor de scenă, mă afectează că nu cânt, e ca un handicap. E foarte greu pentru un artist, el se stinge dacă nu menține flacăra cu dragostea publicului. Am avut live-uri cu fanii online, am și vorbit, le-am și cântat, dar nu poți să transmiți emoție prin ecran. Scândura aia de pe scenă are altă vibrație. Sperăm că va veni lumina, mai ales că românii sunt nişte oameni credincioşi. Aveam planificat pe 26 octombrie la Sala Palatului concertul „Nunta lui Sanfira”, în colaborare cu Etno TV, dar s-a amânat. Proiecte sunt, abia aștept să le încep...

„Nu Dumnezeu are legătură însă cu virusul ăsta, ci omul. Domnul a lăsat liberul arbitru“

„Cel mai frumos cadou pe care l-am primit este pisica Pufi“

- Care e cel mai frumos cadou pe care ţi l-a făcut Valentin până în prezent?

- Am un lănțișor pe care-l port mereu. Mi l-a dat de Crăciun acum doi ani, e foarte finuț și are o valoare sentimentală. Eu i-am dăruit prima dată un ceas. Fără să știu că e semn de despărțire. (râde) În plus, habar nu aveam că nu poartă ceas. După câteva luni, am spus să dăm și noi ceasul altcuiva și nu a vrut. A zis că-l va păstra mereu. Avem și o pisică, Pufi. De fapt, cred că ăsta e cel mai frumos cadou primit de la Valentin. La început nu a vrut, spunea că lasă păr. Dar i-am spus că îmi doresc foarte mult. Timp de 14 ani am avut un motănel, pe care l-am iubit enorm. Și s-a înmuiat. Acum, el o iubește mai mult ca mine!