de Carmen Ciripoiu
Poate sui, cu fruntea sus, pe orice scenă a lumii... Pentru că se trage din viță nobilă și are un statut de la care nu poate abdica. Și e convins că Ion Dolănescu, cel mai bun tată din lume, îl vede din dreapta Lui Dumnezeu. Și se simte tare mândru... Liniștea pe care a găsit-o în familie, alături de mama sa, Maria Ciobanu, de soția Doinița și de copii, a conservat-o precum o comoară rară. Și pentru că mereu merge cu Domnul în inimă, este conștient că săgețile răutății vor ricoșa departe de numele său. Gânduri de sfârşit de an cu Ionuț Dolănescu, artistul care a lăsat sufletul să-i aleagă drumul vieții. Nu le irosiţi!
„Recunosc, am fost sceptic în privinţa acestui virus. Până când eu şi Doiniţa am fost testaţi pozitiv!”
- Întreaga omenire trece prin momente cumplite ca urmare a apariției noului coronavirus. Din nefericire, virusul a dat năvală şi în viața dumneavoastră și a soției. Cum gestionați situația?
- Recunosc că în urmă cu câteva luni eram destul de sceptic în privința acestui virus. Poate și datorită faptului că în tot acest timp nu cunoscusem nicio persoană bolnavă sau infectată. Din păcate, acum puţin timp trebuia să călătorim în SUA și am decis împreună cu soția mea, Doinița, să ne facem un test la urgență pentru a avea siguranța drumului. Am ieșit amândoi „pozitivi” și planurile ni s-au zădărnicit. Din fericire, nu am avut simptome și credem că este o formă ușoară, fără febră și complicații. Totuși, am înțeles în cele din urmă, că acest virus și pericolul există! Este iminent și trebuie să ne protejăm și să fim precauți.
- Doamna Maria Ciobanu a avut ceva probleme cu sănătatea în ultima perioadă. Cum se descurcă în condițiile din ultimele nouă luni?
- Mama Maria se află la Los Angeles încă de anul trecut și mulțumim Bunului Dumnezeu, deocamdată este bine, sănătoasă. Nu are afecțiuni și nici probleme majore de sănătate. Deși, în luna septembrie, a împlinit respectabila vârstă de 83 de ani. Vorbim des la telefon și mi-a mărturisit că-i este foarte dor de România și de noi toți cei de aici. Totuși, în condițiile actuale, în plină pandemie, nu cred că este ideal să călătorească. Și atunci am decis să mai stea o perioadă acolo în California, alături de sora mea Camelia, care o răsfață și o tratează ca pe o regină.
„America e a doua mea casă! Îmi umplu inima slujbele părintelui Mihalache, care a pus bazele Bisericii Ortodoxe din Orlando”
- Cu puțin timp în urmă, ați trimis fanilor o fotografie cu dumneavoastră, în care ați apărut rugându-vă la locul dumneavoastră favorit. Unde este acesta? Ce îi cere Ionuț Dolănescu Divinității?
- Dumnezeu a fost și este atât de generos și de bun cu mine că nu mai îndrăznesc să-i cer nimic. Îngenunchez adeseori ca să-i mulțumesc doar pentru binecuvântările din viața mea, pentru familia unită și minunată, pentru sănătate, pace, pentru bunăstarea în care trăim datorită cântecului pe care-l dăruim cu drag publicului nostru drag. Dar și pentru faptul că o ține pe scumpa mea mamă în viață, iar acest lucru ne face încă să ne mai simțim copii...
- Mergeți des la bisericile românești din America?
- America a reprezentat dintotdeauna o mare năzuință a mea. Practic, este a doua casă! Am două proprietăți pe care le-am cumpărat în urmă cu vreo zece ani în statul Florida, dar şi mulți prieteni pe care-i numesc frații mei. Și trebuie să vă mai spun că am cântat foarte mult pentru românii din Diasporă. La Orlando, acolo unde locuim noi, există o comunitate extraordinară de români. Și nu de puține ori mergeam la slujbele ţinute de părintele Florin Mihalache, un preot cu har, care a și pus bazele Bisericii Ortodoxe din Orlando, alături de ceilalți enoriași români. Dar am participat și la baluri sau serbări cu specific românesc pentru frații noștri care trăiesc peste Ocean.
„Ne-am luat casă la cinci minute de faimosul Disneyland”
- Locuiți în Orlando, Florida, la o oră de Oceanul Atlantic. Cu ce v-a cucerit acel loc?
- Statul Florida este un colț de Rai și m-am gândit să le ofer micuților noștri, în măsura posibilităților mele, o copilărie cât mai fericită. Îmi place să cred că am și reușit acest lucru și tocmai de aceea am cumpărat o proprietate la cinci minute de faimosul parc pentru copii Disneyland. Orașul Orlando are multe parcuri de distracții unice, pe care nu le poți întâlni în nicio parte a lumii decât acolo, în Florida. Merită să vizitați cu prisosință și nu veți regreta Sea World, Universal Studio, Disney Spring și multe, multe alte locuri minunate de care vă puteți bucura cu familia.
- Mai faceți sport?
- Da, iubesc foarte mult sportul și cred că este primordial și absolut necesar pentru sănătatea noastră. Mișcarea în aer liber este cel mai bun lucru pentru organism. Îmi place hocheiul, dar în aceeași măsură mă fascinează și fotbalul american. Însă cel mai mult iubesc tenisul. De-abia aștept să ajung în Florida și să joc un tenis împreună cu soția mea și cu prietenii. Pe mama Maria, sportul a ținut-o în formă până la această vârstă. Este o persoană foarte activă și sunt absolut convins de asta.
„Sper ca micuțul Iancu să cânte cu vocea. Îi plac cântecele bunicului”
- Ce fac micuții? Cum se descurcă de când pandemia a pus stăpânire pe omenire?
- Of, Doamne, este foarte greu să fii părinte în aceste vremuri tulburi pentru întreaga planetă. Din fericire, avem un spațiu generos și puțină curte aici, în centru, unde locuim. Dar este foarte greu cu școala online, iar în opinia mea instrumentul nu se poate învăța decât față-n faţă cu profesorul. Vlad și Ioana sunt elevi la Colegiul Național de Muzică, la vioară. Este o situație de tranziție, sper. Sincer, eu nu cred în acest sistem școlar pe computer. Copiii trebuie să interacționeze și cât mai curând să revenim la sistemul școlar normal. Toţi cei trei copii ai noștri fac muzică, dar cred că este prematur să spun care dintre ei va îmbrățișa o carieră muzicală. Sper poate, micuțul Iancu să cânte cu vocea... El pare să cocheteze cu vocea și îi plac cântecele bunicului, regretatul Ion Dolănescu.
- Copiii dumneavoastră au făcut un Crăciun în România. Ce le-a plăcut cel mai mult?
- Hmm... Când suntem în America adoră să stea acolo, pentru că e cald, iar clima ne permite să mergem la ocean sau la piscină chiar și în lunile ianuarie sau februarie. Dar este foarte frumos și aici, în România. Avem o țară binecuvântată și atât de specială, că pe oriunde te duci rămâi fascinat. Oamenii sunt primitori și dornici aici de muzica și arta noastră și atunci, desigur, și copiii noștri sunt fericiți aici. Abia aștept să vină Crăciunul, să mergem la Perșinari, să facem Sărbătorile cu unchii și rudele noastre de la țară, să bem vin fiert pe prispă și să scoatem caii la sanie. Dacă o ninge... (râde)
- În vara acestui an ați ales politica românească și v-ați înscris într-un important partid. Ce a stat la baza acestei decizii?
- Ha, ha, ha! Mă bucur foarte mult că mi-ați adresat această întrebare. Vreau să știți că nu m-am înscris în niciun partid politic și că nu mă interesează politica în niciun fel. Singura mea politică este cântecul! Povestea cu intrarea mea în politică a pornit de la faptul că în vara acestui an, la Târgoviște, m-am întâlnit cu domnul președinte al PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, pentru a discuta despre câteva proiecte culturale. Printre care și Festivalul de folclor care poartă numele iubitului meu tată. Am dorit dintotdeuna continuitatea acestui Festival la Târgoviște, care păstrează vie memoria marelui Dolănescu. Gurile rele au interpretat întâlnirea noastră pe probleme strict culturale ca fiind afilierea mea la PSD. Nu m-a deranjat foarte mult acest lucru, deoarece am foarte mulți prieteni de stânga și nu m-am ferit niciodată să-mi expun simpatiile, fie ele şi politice. Totuși, eu nu am făcut și nu fac politică! Voi continua să cânt pentru toată lumea, indiferent de culoarea pielii, convingerile politice sau orientarea sexuală. Sunt și vreau să rămân un simplu român, iar lumea să-și aducă aminte cu plăcere de mine, nu să mă înjure...
- Sunt discuții pentru un proiect cultural care vi se potrivește foarte bine. Despre ce este vorba?
- De curând, am înregistrat la Chișinău un nou album cu orchestra Moldovlaska, condusă de doi tineri muzicieni excepționali, Veaceslav Ștefăneț și Dorin Buldumea. Acest album aniversar marchează 40 de ani unici de cântec, deoarece eu am urcat prima oară pe scenă în anul 1981, la doar 9 ani, alături de tata. Iar de atunci, am avut o activitate artistică neîntreruptă.
„Categoric ne lipsește publicul nostru drag, pentru care ne dăruim pe scenă”
- V-ați gândit vreodată să lăsați America și să vă reîntoarceți definitiv în România?
- Deja am făcut-o. Toată perioada de pandemie, ne-a prins aici, în România, și nu ne-a fost deloc rău. Mărturisesc că toată vara am ținut-o numai în petreceri. Ba am fost prin Deltă, la nașii noștri, ba pe la țară cu unchii și caii pe câmp, ba la Chișinău. Sincer, nici nu am simțit cum a trecut timpul și nici rigorile pandemiei. Aici, în România, am atâția cunoscuți, fini, rude, amici, că sincer încă nu am reușit să-i revăd pe toți, după mai bine de zece luni petrecute în ţară.
- Vă e dor de scenă, domnule Dolănescu? Ce înseamnă pentru un artist de talia dumneavoastră să nu cânte?
- Aici m-ați cam lovit unde mă doare și ne doare pe toți. Categoric ne lipsește publicul nostru drag, pentru care ne dăruim pe scenă. Anul trecut aveam câte trei spectacole pe zi, anul acesta am avut trei reprezentații în zece luni. Este foarte trist ceea ce se întâmplă și nu doar pentru mine, pentru întreaga lume artistică. Mă gândesc la colegii de scenă instrumentiști, dansatori, mașiniști. Să nu mai vorbim de actori, coregrafi sau cântăreții de operă. Sunt foarte dezamăgit și, totodată, îngrijorat de ceea ce se petrece. Un popor fără cultură este mort! Cei care ne conduc ar trebui să ia câteva măsuri urgente de ajutor în legătură cu artiștii și starea lor.
„Eu cu biftec tartarul, tata era cu sarmalele...”
- Zice lumea că sunteți dezarmat în fața plăcintelor cu brânză și varză. Ce alte preparate culinare iubește Ionuț Dolănescu?
- Îmi plac produsele moldovenești, pentru că soția mea este basarabeancă și uneori gătește niște plăcinte extraordinare. Dar nu neapărat plăcintele mă atrag. Iubesc deopotrivă și vinurile din Basarabia, dar și pe cele autohtone. Pe bună dreptate noi, românii, ne putem mândri cu faptul că avem o țară binecuvântată din mai toate punctele de vedere.
- Se gătește şi românește la dumneavoastră acasă? Cine e bucătarul?
- Recunosc că sunt gurmand și la mine acasă se mănâncă foarte bine. Acest lucru se cam vede și din felul cum arăt, cred. Cam pufos... (râde) Uneori gătesc chiar eu. De pildă, am învățat, încă de pe vremea când eram copil, iar tăticul mă ducea la Casa Capșa, să prepar biftec tartar. Nu știu dacă vă place, dar eu ador acest preparat crud, franțuzesc. Desigur, prin tradiție, din casa noastră nu lipsesc sarmalele. Tata obișnuia să aibă sarmale pregă- tite în casă mai tot timpul anului, de la Paști până la Crăciun.
„Măi, dar nu te-ai plictisit? Hai să ne mai certăm şi noi!”
- Aveți o căsnicie demnă de toată lauda. Care să fie secretul mariajului cu Doinița?
- Femeia, ea este tot secretul! Mi-a dat Dumnezeu lângă mine un om, o jumătate excepțională și mulțumesc providenței în fiecare zi pentru asta. Suntem de 14 ani împreună, avem trei copii și aproape că nu ne-am certat niciodată. Vă vine să credeți? Nu exagerez și nu vă mint! Doinița este o femeie atât de caldă și de înțeleaptă, care știe să mă înțeleagă și să mă tempereze. Câteodată îi mai spun mai în glumă, mai în serios: „Măi, dar tu nu te-ai plictisit? Hai să ne mai certăm și noi!” Ea zâmbește larg și mă îmbrățișează. Este o veritabilă gospodină și o familistă convinsă. În meseria noastră e foarte greu să găsești pe cineva cu care să te înțelegi și tocmai de aceea o respect și o iubesc enorm. Doiniţa este liniștea, fericirea și viața mea. Fără ea, nu cred că reușeam să mă mențin pe poziție. Suntem foarte fericiți împreună și cred că acest lucru se vede cel mai elocvent pe scenă.
- Cu alte cuvinte, soția este acea femeie puternică, care vă stă în umbră.
- Categoric, da. Eu sunt un visător, boem și uneori fire ușuratică și influențabil. Ea este fermă, foarte serioasă în tot ceea ce face și nu pot să vă spun cât de mult mă stimulează în meseria pe care o practic. De cele mai multe ori, Doiniţa îmi compune melodii, vine cu idei muzicale originale și mă fascinează acest fel al ei de-a fi. Are și o educație foarte robustă și sănătoasă... Dacă nu ar fi ea, nu aș merge mai departe. Ne completăm frumos în cele din urmă și pe scenă și acasă, în viața de zi cu zi. Cred că de asta nu simțim monotonia și suntem perfecţi împreună. Avem foarte multe proiecte, dar cel mai important este lansarea în aceste zile a noului meu album, intitulat sugestiv „E viata mea”. Album care marchează 40 de ani de cântec, dar și cei aproape 50 de ani de viață. Am câteva creații pe acest CD pe care le ador și aștept ca aceste cântece noi să ajungă la sufletul publicului. Îi invit pe cei care doresc noutățile noastre muzicale să ne urmărească pe rețelele de socializare online Facebook: Doinita&Ionut Dolanescu, YouTube: doinitaionutdolanescu, www.ionut-dolanescu.art.
„Întreaga mea viaţă am investit în proprietăţi imobiliare“
- Umblă vorba prin târg că Ionuț Dolănescu e pasionat de mașini de lux. E adevărat?
- Niciodată nu am pus preț pe fiare. Mai degrabă iubesc caii! Întreaga mea viață am investit în proprietăți imobiliare. Pentru mine, mașina este un bun de consum de care mă folosesc ca oricare cetățean. Nu este un lux și nu am cheltuit niciodată banii pe mașini foarte scumpe. Prefer să investesc banii în cu totul alte lucruri, mai ales în educația copiilor, este foarte important.
„În 1999, am înregistrat un album integral cu naiul“
- Anul trecut v-ați împlinit un vis. Ați primit cetățenia americană. S-a schimbat ceva în sufletul românului Ionuț Dolănescu de atunci?
- Nu. Categoric voi rămâne totdeauna un român neaoș și veritabil. Dar în aceeași măsură iubesc și America, pentru faptul că mi-a deschis drumul spre libertate, spre lume, chiar spre alte genuri muzicale pe care în carieră am reușit să le abordez. În tinerețea mea, eu am locuit și în Australia, la Sydney. Acolo, în anul 1999, am reușit să înregistrez la Casa de Discuri Power House un album integral cu naiul și sunt foarte mândru de această realizare discografică inedită, chiar dacă nu am pretenția de a fi un virtuoz, precum marele Zamfir.