de Carmen Ciripoiu

Blogger cunoscut, tată protectiv de două fete, soț îndrăgostit iremediabil, prezentator cu multă personalitate, dar și unul dintre primii promotori ai genului de dans sportiv Tae-Bo. E plin de carismă și de veselie și cine îl vede pentru prima dată crede că știe totul despre el. Are „mișto-ul” în sânge, iar atu-ul său este umorul și-n viața de zi cu zi, nu doar în fața camerelor. Pentru că ar fi sub demnitatea lui să se afișeze vreodată deprimat și plângăcios. Acesta este Cabral Ibacka, omul căruia nimeni nu a putut să-i fure zâmbetul.

„Prietenii apropiaţi mă strigă Neculai. Faza bună e că şi răspund fără ezitare”

- Știm ce spun românii, dar sunt curioasă ce spune Cabral, unul dintre cei mai îndrăgiți prezentatori tv atunci când este rugat să se caracterizeze. Cine sunteți, atunci când cortina se trage?

- Un băiat simplu din Berceni. Cu bune și rele de cărat prin viață. Dar probabil nu atât de îndrăgibil ca la tv. Și nu pentru că aș fi fals la tv, ci pentru că am norocul ca pe sticlă să am proiecte care îmi scot în evidență mai ales atenția către oameni, bucuria de viață și înclinația către comunicare și empatie.

- Puțină lume știe că în buletin sunteți trecut și cu numele de Neculai. Vă strigă cineva așa?

- Da, prietenii apropiați. Mai ales când suntem într-un loc aglomerat și nu vor să atragă atenția. Faza bună e că și răspund la Neculai fără ezitare…

„Mi-ar plăcea să mă retrag în munţi şi să mă fac instructor de schi”

- Cum arăta lumea pentru Cabral la începutul carierei sale?

- Era foarte interesantă și cu miliarde de posibilități. Și de pericole. Cumva am reușit să evit multe dintre pericole și să folosesc câteva dintre posibilități. Probabil la momentul respectiv îmi vedeam viața înșiruindu-se altfel… Dar când vreodată se întâmplă așa cum ne așteptăm noi?! Cel mai prețios lucru pe care l-am învățat de când sunt pe ecran este despre oameni. Pentru mine ei sunt porți către perfecțiune. Mă rog, și către mizerie, dar pe respectivii îi evit. Dar nu cred că există pe lumea asta ceva mai prețios decât omul mișto.

- Dacă nu ați fi făcut televiziune, ce v-ar fi plăcut să fiți?

- Călător. Și miliardar. Deci miliardar călător. Un paliu excentric și amețit, în fiecare zi la un pas distanță ba de perfecțiune, ba de deces. Și după numeroase și incredibile călătorii spectaculoase, să scriu niște cărți despre ele. Și să devin și mai bogat. Și să donez toți banii către cauze umanitare, să mă retrag în munți și să mă fac instructor de schi. Și acum gata cu visarea, mă duc să plătesc niște rate la bancă…

- Cum a fost copilăria lui Cabral? Ce amintiri păstrați din cea mai frumoasă perioadă a vieții?

- Ăăă… aici m-ai pierdut. Cea mai frumoasă perioadă a vieții este neapărat copilăria? Hmm… Nu cred. Adică nu simt așa. Am tot citit despre treaba asta cu anii și cu ce aduc ei și cred că ține mai ales de om. De ce alege el să i se întâmple. Desigur, toate lucrurile cer și niște pregătiri și muncă. Dar dacă te lupți cu ele, sunt șanse ca măcar câteva să ți se îndeplinească. Dorințe, zic...

- Care e sfatul cel mai important primit de la mama, pe care îl veți pune mereu în practică?

- Plătește ratele la bancă la timp. Și nu lăsa cuțite la îndemână atunci când e nevasta nervoasă...

„Tata ne-a antrenat pe toţi: pe mine, pe mama şi pe sora mea”

- Ați declarat la un moment dat că mama dumneavoastră a fost vicecampioană europeană de Kickboxing Full Contact şi vicecampioană mondială la acelaşi sport. De la ea ați luat pasiunea pentru sport?

- Pasiunea pentru sport era în familie. Tata este antrenor, el ne-a antrenat pe toți. Pe mama, pe sora mea, pe mine și pe mulți alții. De la el a plecat totul.

- Dacă făceați vreo năzbâtie, vă pedepsea mama?

- Nu mă pedepsea. Îmi luam box. Kickbox. În plus, eu nu am fost un copil alintat. Armată! „Apă, paie și bătaie!”. Am făcut arte marțiale de la 6 ani, așa că vă puteți imagina...

„M-am apucat de ceva timp și de sailing. Și ceva curse de jetski și de quad”

- Sunteți un împătimit al sporturilor extreme. Mai concret, ce vă place să practicați?

- Am cam practicat toate năzbâtiile care mi-au trecut pe sub nas, păreau periculoase și degrabă dătătoare de adrenalină. Acum, m-am mai liniștit. Particip doar la curse de time-attack în cadrul ROTAC, am o mașină de clash SuperSport cu care particip. Și m-am apucat de ceva timp și de sailing. Și ceva curse de jetski. Și de quad. Dar cam atât...

- Sunt puțini cei care știu că sunteți îndrăgostit de RC (automodele şi aeromodele telecomandate). De unde a venit această pasiune?

- Păi… E o chestie care combină îndemânarea cu motoarele. Deci… ta-da! Sigur, acum majoritatea preferă brushless-urile, dar eu am rămas pe clasic. Combustie!

„Când ești tată de fată, iese badigardul din tine, te simți străjerul comorii”

- Ce mai face micuța Namiko? Apropo... ce înseamnă numele ei?

- „Copila valurilor” ar fi cea mai apropiată descriere. Ceea ce și este, nu iese din apă decât cu urlete. Și apropo de ce face… Fix asta face, fix ce vrea ea.

- Cât de mult v-a schimbat venirea pe lume a fetiței?

- Nu ne-a schimbat neapărat, dar ne-a modificat modul în care facem lucrurile. Programul arată altfel, deplasările sunt altfel, ritmul vieții e sincronizat cu nevoile ei. Nu ca până acum. E altfel. Și chiar dacă nu e ușor neapărat, ne cam place.

- Este Namiko fata lui tata? E adevărat ce se spune că tații de fete sunt bărbații cei mai puternici?

- Sigur, am două fete, îmi convine mitul, cu toate că nu-l cred. Cumva, ca tată de fată ești și mai înclinat către protecție. Scoate badigardul din tine, te simți străjerul comorii. Dar am prieteni, tați de fete, care-s la fel de protectivi ca și mine. Deci… copii să fie, nici măcar ai tăi, suntem codați în așa fel încât să-i protejăm.

„Am cerut-o în căsătorie pe Andreea cu un inel de plastic, dar n-a zis nu”

- Faceți un cuplu savuros alături de Andreea. Cine are ultimul cuvânt în casă?

- Ei, ăsta e un punct nevralgic. Nu există ultimul cuvânt, că nu reușim să tăcem niciunul. Boscorodim la nesfârșit, pe orice subiect, fie el cât de neînsemnat. Sigur, eu am dreptate de cele mai multe ori, dar ea nu vrea să recunoască...

- Se spune că atunci când ați cerut-o în căsătorie pe Andreea, nu a fost ceva plănuit din timp. Și atunci, cum s-a întâmplat?

- A fost o greșeală, voiam să-i cer sarea… Ăăă… eram la serviciu și o colegă a venit cu niște inele de plastic. Nu erau ieftine… Erau, practic, gratis. Am luat și eu unul (pe datorie, n-aveam bani la mine) și când m-am dus acasă am cerut-o de nevastă. Când a văzut inelul s-a uitat ca săracul în traistă… Dar n-a zis nu. Doar nu era să rateze întâlnirea cu destinul…

„Soția mea m-a transformat dintr-un băiat frumos și tânăr într-un catâr bătrân”

- Sunteți un bărbat gelos?

- Nu neapărat. Sunt protectiv, dar nu-s genul care se dă cu fața de perete dacă mai apare vreun cocoș prin preajmă.

- Cine spală vasele în casă? Cine este bucătarul?

- Eu. Ea. Nu avem probleme din punctul ăsta de vedere.

- Apropo... Ce preferințe culinare are unul dintre cei mai iubiți prezentatori? Sunteți un gurmand?

- Eu nu mănânc orice. Mănânc tot. Cât timp nu mai are puls, nu mai mișcă și e făcut la tigaie, al meu e!

- Ce nu i-ați putea ierta niciodată soției dumneavoastră?

- N-o să-i iert niciodată că mi-a mâncat tinerețile. Așa băiat tânăr și frumos m-a luat și uite în ce catâr bătrân m-a transformat! E numai vina ei!

„M-aș întoarce în China. Dar fără pangolini sau guvizi”

- Printre vacanțele pe care le-ați petrecut în doi s-a numărat și China. Ce lucruri minunate ați văzut acolo și în ce limbă v-ați înțeles?

- China este efectiv altă planetă. De la limbă și până la obiceiuri, de la interacțiunea dintre oameni și felul în care ei fac lucrurile. Ai putea fi pe Marte, printre extratereștri, că diferența dintre tine și ei ar fi aceeași. Cu toate astea este „o planetă” interesantă și vizitabilă. Și la care să te întorci. Dar fără pangolini, guvizi și alte sortimente pandemice.

- Și pentru că suntem la capitolul concedii, care au fost locurile care v-au rămas în suflet și unde v-ați reîntoarce cu drag?

- N-avem locuri unde nu ne-am întoarce. De la Întorsura Buzăului și până la Gibraltar, din China și până în Vatra Dornei. Am găsit locuri superbe, la care am reveni cu drag. Cumva mă bucur că pandemia asta păcătoasă ne-a făcut să ne întoarcem toți moacele către România, sunt locuri care merită mai multă atenție și pe care mulți le-au descoperit de-abia acum. Mă rog… Nu e bine nici așa, aglomerați și înghesuiți, dar niciodată nu e perfect.

„Fericirea pentru mine înseamnă mare, muzică bună și familia prin preajmă”

- Dacă ne întoarcem puțin în timp, care a fost cel mai greu moment al vieții?

- Nu știu. Nu am fost nici un răsfățat, dar nici momentele prin care am trecut nu cred că merită distincția asta. Sau poate faptul că am trecut peste ele le-a tăiat din importanță, nu știu. Dar sunt convins că am încercat să fac fiecare moment greu să-mi dea ceva la schimb, să mă învețe ceva.

- Cum arată fericirea pentru Cabral?

- Cu mare, muzică bună și familia prin preajmă.

- Care sunt lucrurile fără de care nu vă puteți imagina viața?

- Pulsul, zâmbetul și gașca.

„Visez la o călătorie în jurul lumii pe un velier, una la Polul Nord şi o ieşire în spaţiu”

- Cum vă vedeți peste 20 de ani?

- Tânăr, cu un trup sculptat și bogat ca naiba. Asta dacă nu dau colțul între timp… Ceea ce, statistic, ar putea fi de așteptat.

- Există ceva de care vă e frică în viața asta?

- Da, prostia omului, intoleranța, răutatea gratuită.

- Vă e dor să mai jucați în filme? V-ați dori un rol anume?

- Nu neapărat. Cred că avem actori mult mai talentați decât mine. Mi-ar plăcea mai degrabă să scriu, decât să joc. Și nu e vreo modestie, falsă sau nu. Este fix o constatare.

- La ce visați?

- Mare, muzică bună, familia prin preajmă. Știu, insist, dar în viață trebuie să fii consecvent. Dar mai visez și la nefăcute… La înconjurul lumii pe un velier, la o călătorie la Polul Nord, o ieșire în spațiu. Și cu cât îmbătrânești, cu atât înțelegi că unele lucruri sunt pe lumea asta doar ca să visezi la ele.

- Un gând pentru cititorii revistei Taifasuri…

- Gândul e simplu… Zăpadă, ceai cald și prietenii în jurul focului. Dacă nu, mare, muzică bună și familia plus prietenii alături.

„Mi-ar plăcea mai degrabă să scriu, decât să joc“

„Am încercat să fac fiecare moment greu să-mi dea ceva la schimb, să mă învețe ceva“

„N-aş avea cum să plătesc pe cineva care să mă ia la mişto pe Facebook, aşa cum fac eu“

- Și dumneavoastră și Andreea sunteți foarte activi pe paginile de social media. Vă ocupați singuri de acestea sau aveți pe cineva care vă ajută, ca multe alte vedete de la noi?

- Andreea este prea tipicară pentru a lăsa contul de Instagram și de Facebook, sau blogul, pe mâna altcuiva. Iar eu… Dacă te uiți pe postări îți dai seama imediat că n-aș avea cum să plătesc pe cineva care să mă ia la mișto așa cum mă iau eu.

„Ca să mai predau cursuri de Tae-Bo, mi-ar trebui vreo şase luni ca să revin la o formă fizică decentă“

- Ați fost primul promotor al Tae-Bo în România, dar și primul antrenor de Tae-Bo din România despre care se spune că a predat unele dintre cele mai explozive cursuri. Cum a fost acea perioadă? V-ați gândit să mai predați din nou?

- Da, da, a fost o perioadă foarte tare din punctul ăsta de vedere. La momentul respectiv lumea se uita strâmb. Apoi, dacă-mi veneau la clasă, ieșea spectacol. Pentru că nu lăsam oamenii să tragă mâța de coadă, forjam toate cele 50 de minute și la sfârșit toată lumea zâmbea. Mă rog, lungiți pe jos, dar zâmbeau. Acum nu mai e timp de predat, cel puțin nu acum. Și cred că am nevoie de șase luni ca să revin la o formă fizică decentă.