de Carmen Ciripoiu

Muzica i-a fost primul alfabet. Are prezenţă scenică, umor de bun gust, spontaneitate, carismă și o voce incredibilă. De unde atâtea daruri pentru Constantin Enceanu? De la Dumnezeu, Cel care-i este ajutorul cel mai prețios! Autoproclamat „cel mai fericit bunic din Univers”, îndrăgitul cântăreț este mereu în al nouălea cer dacă familia, care i-a dat direcția vieții, este împlinită. Un interviu de o sinceritate absolută cu Constantin Enceanu, Prințul „de la țară”.

„Am făcut în pandemie un restaurant de se uită şi Soarele la el. E perfect pentru orice eveniment”

- În ultima perioadă, întrebările legate de pandemie au devenit, cu tristeţe o spun, tema prioritară a vieților noastre. Ce faceți de când aceasta a pus stăpânire pe omenire?

- Pandemia este o dramă pentru toată lumea, dar pentru mine această perioadă a însemnat multă muncă. Pentru că am deschis acum un an și jumătate, mai precis pe 6 iunie 2019, un restaurant-pub în Filiași. Adevărul e că am fost și norocos... La noi numărul de infectări cu coronavirus nu a fost mare, sub 3/1.000 de locuitori, iar în noiembrie anul trecut chiar sub 1,5/1.000 de locuitori. Drept urmare, am avut deschis la 30%-50% din capacitate.

- Mi-ați anticipat întrebarea. De ce tocmai un pub? Ce a stat la baza deciziei?

- Businessul l-am făcut la îndemnul copiilor. Mie nu-mi trebuia în acel moment, dar acum recunosc că nu-mi pare rău. Pentru că mi s-a demonstrat că pot face și altceva dacă nu voi mai cânta. Avem o suprafață de aproape 3.000 de metri pătrați, unde am construit şi un ponton, iar pe marginea acestuia, existând pomi, am pus mese de terasă. În spatele pontonului am făcut un loc de joacă pentru copii, după ultimele norme, realizat din fonduri europene. Acolo, cei mici se pot distra, iar părinții stau la mese și-i pot urmări relaxaţi. Avem și piscină încălzită pentru copii, dar și piscină pentru adulți, plus șase camere de cazare. În interior pot intra 150 de persoane, iar pe terasă alte 70. E perfect pentru orice eveniment!

„Am învățat de la bunici să respect banii”

- Ați avut și nunți în perioada pandemiei?

- Da, cu maximum 50 de invitați și păstrarea distanțării. Am fost fericit din punctul ăsta de vedere și nu am simțit lipsa activității. Ce-i drept, este multă muncă fizică, dar nu mă plâng. (râde)

- V-a afectat pandemia din punct de vedere financiar?

- Mulțumesc lui Dumnezeu, nu sunt probleme. Am o situație financiară foarte bună, sunt peste nivelul mediu. Am învățat de la bunici să nu-mi bat joc de bani și să îi respect, pentru că altfel aceștia se vor răzbuna! Așa că orice bănuţ am avut, l-am drămuit. Unii spun că sunt zgârcit. Nu e adevărat, sunt doar o persoană echilibrată. Și mereu am investit în ceva profitabil. Abia la 50 de ani am avut prima mașină nouă, un Mercedes. Am circulat mulți ani cu o Dacia, apoi am luat un automobil second-hand. Nu am stresul zilei de mâine, mi-am asigurat bătrânețile. Întotdeauna am avut rezerva de stat, cum îi spun eu, unde nu am umblat niciodată. Iar dacă am făcut-o, imediat am pus la loc. Simt nevoia, însă, să am publicul, care m-a răsfățat totdeauna cu aplauze, lângă mine. De când nu am mai urcat pe scenă, ceva din viața mea lipsește... Cânt de peste 35 de ani la intensitate maximă. Să te trezești dintr-o dată că într-un singur an ai atâtea evenimente câte erau altădată într-un singur week-end, e dureros. Ziua trece repede pentru că mă iau cu munca, dar noaptea mă năpădesc gândurile...

„Două gâgâlici mi-au schimbat viața la 180 de grade. Iubirea de bunic este altfel, dar mult mai puternică”

- Cum este bunicul Constantin Enceanu?

- Sunt cel mai fericit bunic din Univers și nu m-am gândit niciodată că niște gâgâlici îmi pot schimba viața la 180 de grade. De când Sofia Ștefania, care acum are 7 ani și jumătate, și Alex, 4 ani și jumătate, au venit pe lume, sincer vă spun, m-am transformat. Aveam momente în trecut când spuneam că nu mai vreau să cânt atât de mult, pentru că avem tot ce ne trebuie. De când s-au născut nepoțeii, nu mai gândesc așa, pentru că trebuie să le las moștenire. Când ajung acasă și îi văd, uit și de dureri, și de oboseală și intru în lumea copilăriei. Copiii și nepoții vin în fiecare vineri la noi. Toată săptămâna, eu și soția avem grijă de restaurant, iar ei în week-end. Ador să mă joc cu cei mici. Eu sunt prințul „de la țară”, iar Sofia prințesa. Nepoata mea știe deja „șeptică” și vreau să ne apucăm acum să învățăm șah, table și rummy. (râde fericit)

- Este adevărat ce se spune, că bunicii își iubesc mai mult nepoții decât propriul copil?

- E o altfel de iubire, dar cred că mult mai puternică! Iar cei mici fac tot ce vor din bunelu și din buni. Cătălinei nu i-am acceptat multe lucruri, dar piticilor le tolerez tot. Sunt pur și simplu surprins când văd că soția mea s-a schimbat total de când sunt cei mici, ținând cont de faptul că ea nu şi-a mai dorit să facem al doilea copil.

Momentul delicat al vieţii: de ce era să divorţeze

- Acesta a fost motivul pentru care atunci ați vrut să vă despărțiți?

- Da, însă am realizat ulterior că a fost doar o reacție de moment. Am fost supărat o perioadă, apoi ușor-ușor, m-am împăcat cu gândul. Dar o am pe Cătălina, fata lui tata. Orice lucru pe care îl are de făcut, mă sună pe mine. Am fost permanent lângă ea. Sigur că au fost momente în care poate nu i-a convenit ce i-am spus, însă ulterior mi-a cam dat dreptate. Și nu m-a dezamăgit niciodată!

- Cum ați reacționat când Cătălina v-a spus că și-a găsit jumătatea?

- Când l-a cunoscut pe Florin, actualul meu ginere, i-am spus să fie atentă dacă sunt pe aceeași lungime de undă, dacă au subiecte comune de discuție, dacă râd... Eu nu i-am interzis decât o singură dată să mai iasă cu un băiat... Atunci n-a vorbit cu mine o săptămână și m-a durut mult! Iar pe Florin, eu personal, l-am testat. Un an și ceva l-am luat șofer la evenimente. Îl și plăteam, bineînțeles, pentru că așa e normal. Și acum dacă merge cu mine, fac același lucru. Am vorbit mult cu el atunci și l-am întrebat la un moment dacă o iubește cu adevărat sau din interes, ca să îmi dau seama cum va decurge relația.

„M-a ajutat foarte mult chef Scărlătescu, el şi-a pus amprenta peste tot”

- Spuneați că soția s-a schimbat mult de când au venit pe lume nepoții. În ce sens?

- Nu aș fi crezut niciodată că poate fi atât de bună cu copiii. Eu nu suport să mănânce în dormitor, dar ea le face toate poftele. Soția mea este o gospodină desăvârșită și. în week-end, dimineața, pe la ora 6:00-7:00, ea începe să le prepare bunătăți. Dintotdeauna i-a plăcut să gătească, urmărește tot felul de emisiuni culinare, este un hobby pentru ea. Când am plecat la drum cu restaurantul, am știut că va sta mereu în bucătărie să supervizeze. În plus, am primit ajutor de la Iulian, mâna dreaptă a lui chef Cătălin Scărlătescu. L-am avut trei săptămâni aici și le-a învățat pe fete tot ce aveau nevoie. Avem burgeri, scoici și creveții lui Scărlătescu. Mă mai bag și eu la bucătărie, însă nu prea am loc. Soția gătește, Cătălina la fel. Dar când vreau să o răsfăț, îi fac un pui la ceaun cu mămăliguță. Cât privește mâncarea mea preferată, las orice pentru fasole, fie că e ciorbă, fie iahnie. Și face soția mea o saramură oltenească extraordinară. Și un cozonac cum nu există pe lume! Mie îmi place să-l mănânc cald, cu un pahar cu vin. Nici o firimitură nu a rămas de Crăciun. (râde)

- Cine v-a făcut meniul? Tot Scărlătescu? A mai venit pe la dumneavoastră în vizită?

- Da, tot el. Avem un meniu bazat pe fructe de mare, pește, creveți, scoici și burgerii faimoşi ai lui Scărlătescu. N-am apucat să ne mai vedem în ultima perioadă, dar a fost la deschidere, când ne-a făcut nişte scoici cum știe doar el. Pizza e realizată după rețeta unui pizzar italian, care a stat patru zile și ne-a învățat. Și am ajuns acum să avem nouă tipuri delicioase.

„Am avut drum cu mocirlă, dar şi cu asfalt... E crucea de la Dumnezeu”

- Credeți că vreunul dintre nepoței vă calcă pe urme?

- Sofia are ureche muzicală, cântă măsurat, pe ton. Când a împlinit Alex un an, am auzit-o cântând prima dată la urechea mea. S-a născut cu ritmul în sânge. Am încercat să o iau cu mine la evenimente, însă nu-i place deocamdată, mi-a spus că e prea multă lume. Dar se mândrește cu mine! Le spune colegelor: „Bunelu meu e artistul Constantin Enceanu”. E frumoasă, isteață, știe să pozeze, deși nimeni nu i-a arătat. Toate lucrurile acestea vin din ea, din sufleţelul ei. Prima melodie dedicată Sofiei este „Lume, mă văzui bunic”. Mai târziu, i-am făcut și lui Alex o piesă, intitulată „Nepoțelul meu cel drag”. Am pus în piesa asta tot ce am simțit...

- La prima vedere, viața dumneavoastră pare doar lapte și miere...

- Unde există așa ceva? Cine spune asta minte! Noi am ajuns la 36 de ani de căsnicie pentru că odată ce ne-am înhămat la căruță, am tras amândoi în aceeași direcție. Am avut și drum cu mocirlă și cu asfalt, dar important este că am scos căruța la liman. Soția mea are multe calități, e o femeie extrem de curată, e deosebită. Am știut că las un om de încredere acasă, când plecam la cântare. Niciodată nu mi-a încolțit în minte gelozia, pentru că am avut încredere deplină în ea. Ce-i drept, nici eu nu am călcat strâmb. Poate că educația primită de la bătrâni a contat. Este crucea mea de la Dumnezeu!

„Maria Ciobanu a fost și va rămâne idolul meu! Am cântat cu dânsa chiar și în America”

- Există răutate în lumea folclorică? Aveți vreun episod care v-a necăjit în carieră, dar peste care ați reuşit să treceți?

- Sigur că este, dar mulțumesc lui Dumnezeu, nu am avut parte de așa ceva. Și asta pentru că am încercat să fiu dacă nu prieten cu colegii, măcar amic. Nu am fost niciodată invidios pe alții, dar am avut mereu necaz pe mine dacă nu am putut să fac în așa fel încât să am succes. Mă deranjează, însă, atunci când cineva spune minciuni, lucruri neadevărate despre mine.

- Cu ce artist din muzica populară v-ați dorit să cântați măcar o dată?

- Cu Maria Ciobanu. A fost și va rămâne idolul meu! Am cântat în multe spectacole cu dânsa, chiar și în America. Am stat de vorbă și mi-am dat seama că a avut mereu un sentiment aparte vizavi de mine. Într-un interviu mai vechi, dând exemple de soliști tineri talentați, a spus că îl place pe Constantin Enceanu. A fost o mare onoare pentru mine! Am vrut să facem un duet, dar a plecat în America. Însă niciodată să nu spui niciodată... Și pe Irina Loghin o ador și întotdeauna când am plecat în turnee, ne-am înțeles extraordinar de bine. În America, cel puțin, am fost foarte apropiați și am rămas într-o relație de profundă amiciție.

„Când s-a născut Sofia, am primit 6.500 de mesaje de la fani”

- Apropo de turnee. Ce amintire nu se va șterge niciodată din suflet?

- Un moment trăit acum câțiva ani la Madrid. Era pentru prima dată când mergem la românii de acolo. Am sărbătorit ziua de 1 decembrie pe 30 noiembrie. În acea piață erau peste 15.000 de români! Cum m-au primit, e greu de descris în cuvinte. După 45 de minute de cântat, trei ore am făcut fotografii. N-am să uit niciodată cum stăteau la coadă ca să facă o simplă poză cu mine.

- Care este cel mai frumos cadou pe care l-ați primit vreodată de la fani?

- E greu să fac un clasament. De la o cămașă națională superbă, pe care mi-a oferit-o o bătrânică, la un microfon făcut în lemn, o fructieră lucrată manual tot din lemn sau un scaun sculptat în stil Ludovic. Țin legătura cu fanii mei pe Facebook, le citesc toate mesajele. Mi-amintesc că atunci când s-a născut Sofia am primit 6.500 de mesaje. Le dau tuturor like și le răspund la orice fel de întrebare. Chiar și celor care mă jignesc le scriu, eu intru în dialog cu oricine. În aproape toate mesajele îmi scriu că le e dor de mine.

„Recunosc: mi-am sacrificat familia pentru carieră”

- Este Constantin Enceanu un om credincios? În ce relație sunteți cu Dumnezeu?

- Cred mult în Dumnezeu și îi mulțumesc și când plec de acasă, și când mă întorc că are grijă de mine și de familia mea. Când aud clopotele, mi se face pielea de găină. Am impresia că anunță apropierea lui Dumnezeu de lume.

- Care este sacrificiul cel mai mare pe care l-ați făcut pentru carieră?

- I-am lăsat de multe ori pe cei dragi mie singuri în momentele cele mai importante din viață, pentru că a trebuit să merg la spectacole. Mi-a fost greu, însă asta îmi este meseria. După o anumită perioadă, am început să mă gândesc mai mult la sănătate, dar știi vorba aceea, nu poți ieși din horă atunci când vrei. La începutul pandemiei am avut insomnii. Nici acum nu mă pot lăuda cu nopți dormite bine...

Clipa în care a lăcrimat pe scenă

- Care este lucrul de care vă e cel mai frică în viață?

- De moarte! Pentru că mai am atât de multe de făcut pe lumea aceasta... Așa e firea mea, nu mă mulțumesc cu puțin niciodată. Acum ne gândim cum să ne extindem restaurantul. Nu mi-a fost niciodată frică de muncă și nu mi-e rușine să dau cu mătura. La restaurant am gâște, rațe, găini, de care mă ocup eu. Și îmi sunt foarte dragi. Și printre ele se plimbă și un cățel frumos foc. Trebuie să le păzească de vulpi, s-a întâmplat să mai apară.

- Dar cel mai greu moment al vieții?

- Când au murit părinții. Pe mama am pierdut-o când aveam doar 28 de ani, iar ea 49 de ani. A fost icoana mea sfântă. Şi-a dorit mult să mă vadă cântăreț. Și tot mama s-a zbătut să facă rost și de primul meu costum popular autentic. Din fericire, m-a văzut câștigând Festivalul „Maria Tănase” în anul 1991. Tata s-a prăpădit acum 13 ani, eram în plină glorie. Acum șapte ani am avut un spectacol la Sala Palatului, când, la cererea spectatorilor, am cântat și a doua zi. Un lucru măreț pentru mine. În prima seară a fost un moment în care abia m-am abținut să nu plâng. Erau 5.000 de oameni care m-au aplaudat și mi-aș fi dorit să fie și părinții mei în sală. Dar imediat i-am simțit aproape și mi-am revenit. Și atunci mi-am spus că sigur ai mei sunt mândri de ceea am ajuns în viață!

- La 16 februarie ați mai prins un an în buchetul vieții. Unde v-a prins ziua dumneavoastră de naștere?

- Am sărbătorit acasă, cu familia și câțiva prieteni foarte apropiați. Cu pandemia asta, nici zilele de naștere nu mai sunt ce au fost odată...

„Prima melodie dedicată Sofiei este «Lume, mă văzui bunic». Mai târziu, i-am făcut și lui Alex o piesă, intitulată «Nepoțelul meu cel drag». Am pus în piesa asta tot ce am simțit“

„Noul CD se numeşte «Ce să-Ţi mai cer, Doamne, Ţie?»“

- Îi veți bucura pe fanii dumneavoastră cu un CD proaspăt. Cum se va numi și ce piese cuprinde? Ați înregistrat piesele în pandemie?

- Noul CD se numește „Ce să-Ţi mai cer, Doamne, Ţie?” și cuprinde 15 melodii nou-nouțe, satirice, de dragoste, de of și de inimă albastră și multe altele. Am încercat să cuprind o paletă largă. Am lucrat câțiva ani la el și mă bucur că am reușit să scot al nouălea CD din cariera mea. Piesele le-am orchestrat cu Daniel Pârvu, zis „Vivaldi”, apoi i le-am trimis maestrului Nicolae Botgros pe email. Când au început înregistrările cu orchestra „Lăutarii” de la Chișinău, am stat împreună câteva ore la telefon și am pus totul la punct. Am tras vocea la Cristi Mărcuș de la Drăgășani, iar mixajul a fost făcut de Viorel Scutaru de la Chișinău. Și totul, în pandemie.

„Soţia nu şi-a mai dorit al doilea copil şi asta m-a afectat. Chiar am fost la un pas să divorţăm... Am fost supărat o perioadă, apoi uşor-uşor m-am împăcat cu gândul“

„Am învățat de la bunici să nu-mi bat joc de bani și să îi respect, pentru că altfel aceștia se vor răzbuna! Așa că orice bănuţ am avut, l-am drămuit. Unii spun că sunt zgârcit. Nu e adevărat, sunt doar o persoană echilibrată“

„Marea noastră dorinţă este să ajungem la Mormântul Sfânt“

- Unde va fi primul loc în care veți merge după ce se va sfârși pandemia?

- Îmi plac călătoriile și aș vrea să ajung din nou în Las Vegas. Mi-aș dori, însă, să merg cu soția și în Dubai. Toți spun că în Maldive e frumos, dar copiilor mei nu le-a plăcut. Dar Mormântul Sfânt rămâne marea noastră dorință. Să treacă puțin nebunia asta și sigur vom face acest pas. Toți prietenii ne-au spus că nu s-au mai recunoscut după ce au călcat pe pământul sfânt.