de Carmen Ciripoiu
Face parte dintre vedetele care nu mai au nevoie de nicio prezentare. Ursitoarele i-au făcut un mare dar: acela de a transforma orice melodie într-o poveste! Râde și plânge pe scenă. Fiecare concert este o sărbătoare a sufletului. Nu îi place să epateze, și-a păstrat demnitatea și reușește într-un mod remarcabil să gestioneze succesul și să exploreze orice șansă reală care i se oferă. Profesionist până în măduva oaselor, chiar și când obosește, zâmbetul îl scoate pe acest mare talent din orice încurcătură. El este îndrăgitul Paul Surugiu, alias Fuego, artistul care-şi trăiește viața la intensitate maximă.
„Îmi doresc din suflet să fac Concertul Simfonic de la Sala Palatului. Va fi ceva grandios, cu 130 de artişti!”
- În vremurile actuale, nu ne mai întrebăm unii pe alții ce mai facem, ci cum reușim să trăim în pandemie. Pe tine cum te-a influențat ultimul an?
- M-a reclădit de la zero! Am înțeles că nu avem siguranță și că libertatea noastră este un miraj pe care ni-l vindem pentru a continua. Am trăit sentimente contrastante, nu mi-am putut face profesia, am suferit pentru cei care au avut atât de mult de pierdut, mi-am anulat evenimente și o mulţime de concerte. Dar pe lângă asta m-am regăsit pe mine, încercând să am mai mare grijă de suflet... Am lansat multe piese și proiecte, am pictat, am citit, am compus, am recitat pe YouTube, am fost aproape de admiratori. Și am făcut două sezoane ale emisiunii mele de la TVR 2 și două sezoane la radio Național FM. Dar dincolo de orice, am înțeles că viața ne poate lua oricând prin surprindere, de aceea trebuie să trăim la intensitate maximă fiecare secundă, ca și cum ar fi ultima strigare.
- Tot pandemia e vinovată pentru faptul că ai reprogramat din nou Concertul Simfonic de la Sala Palatului, care, cu puțin noroc, va avea loc anul acesta. Ce lucruri minunate ar trebui să se întâmple la acest eveniment?
- Sper din suflet să poată avea loc în 2021. Data aleasă este 21 mai, dar probabil vom fi nevoiți să amânăm pentru noiembrie. E un proiect cu adevărat grandios, la care țin enorm! Pandemia mi-a anulat acest vis de trei ori până acum și le mulțumesc oamenilor care nu și-au retras biletele, concertul fiind aproape sold-out în martie anul trecut, când trebuia să aibă loc inițial. Altfel, spectacolul ar trebui să fie maiestuos. Pe scenă mă vor acompania peste 130 de artiști, membri ai Orchestrei Metropolitane București, ai Corului Accoustic, dirijați de Daniel Jinga, precum și invitați speciali. Orchestrațiile sunt formidabile, înălțătoare, iar eu voi fi diferit de cum mă știe toată lumea. O mică demonstrație a ceea ce va fi, se poate urmări pe 7 martie 2021, de la ora 15:00, la TVR 2, concertul meu pop-simfonic de la Chișinău, din martie anul trecut.
„Înainte de a intra pe scenă, fac o rugăciune și mă gândesc la tata”
- Majoritatea vedetelor au un talisman norocos fără de care nu urcă niciodată pe scenă. Care este lucrul prețios al lui Paul Surugiu? Ce faci înainte de orice spectacol?
- Un talisman anume nu am. Nu sunt un om care să creadă în superstiții și încerc mereu să-mi înfrâng emoțiile cu o pregătire temeinică înainte. Știu ce am de făcut, mă las mereu pradă instinctului și nu intru pe scenă fără ținuta adecvată. Dacă e să am un ritual, acela este faptul că privesc prin ochiul cortinei să iau pulsul sălii și să mă încarc de energie. Apoi fac o rugăciune și mă gândesc la tatăl meu, ce mă veghează de Sus și care sigur mă va ajuta să trec cu bine peste orice.
- Apropo de ținutele cu adevărat spectaculoase. Le alegi singur sau ești sfătuit de un stilist? Cât de mult investești în garderobă?
- De fiecare dată am ales să port lucruri inedite, care să mă plaseze într-o zonă în care să nu fiu la fel cu ceilalți. Poate că uneori ținutele mele par extravagante, dar mă definesc și cumva sunt o marcă înregistrată a celui care sunt. Un om distinct, care se dedică întru totul. N-aș putea veni în concerte sau în emisiuni cu o simplă bluză luată de la mall și aruncată pe mine. Mi s-ar părea o lipsă de respect față de cei care mă privesc. În ultimii ani, am colaborat cu mari specialiști ce mi-au creat ținute spectaculoase, în primul rând pentru concerte. Este vorba despre Doina Levintza, Alexandru Ciucu, Maria Miu, Maria Constantinescu, Elena Stoica și alții. Investesc suficienți bani în aceste creații, pentru că nu le fac pe vreo reclamă sau vreun barter. Mi se pare normal să fie așa, fiindcă țin enorm la fiecare apariție. Poate că unora nu le place, e dreptul lor, dar pe scenă totul este permis și reprezintă cumva o prelungire a mea. A personalităţii mele...
„Fanii mi-au dăruit de la dulceţuri la porumbei, goblenuri sau... oale cu sarmale!”
- Ai strâns multe amintiri de la concerte, dar care ar fi momentul care ți-a rămas în suflet?
- E greu de făcut un top... În cei peste 25 de ani de când sunt pe scenă s-au adunat multe, dar cred că, dincolo de orice, momentele în care marele Grigore Vieru îmi era aproape, el recitând și eu cântând, despre limba română și unitate în plin comunism, cu riscuri asumate, vor rămâne memorabile, de neînlocuit. Și aș trișa puțin amintind de momentul în care, în plin concert la Palatul Național din Chișinău, cu 2.500 de oameni în sală, s-a oprit curentul. Și atunci, timp de 45 de minute, fără amplificare, cu telefoanele lor aprinse, au stat, au tăcut și m-au ascultat povestind și cântând la rece, fără a scoate ei vreun sunet. A fost cu adevărat o stare pe care n-o pot descrie...
- Ce daruri ieșite din comun ți-au făcut fanii de-a lungul timpului?
- Sunt maestru la acest capitol. Oamenii sunt drăguți și încearcă să-mi ofere tot felul de daruri. Am primit dulceață, pantofi, haine, porumbei, goblenuri, oale cu sarmale, tablouri cu chipul meu, momente artistice, poezii, săruturi și multe altele, la fel de inedite. Ba chiar am un loc special acasă în care am adunat nenumărate astfel de cadouri și mă amuz deseori... Eu sunt artistul foarte apropiat de public, las oamenii să vină pe scenă și stau cu orele la autografe și la povești cu ei, după concert. Consider că sunt azi aici doar datorită lor și este o mare bucurie.
„Recunosc, am luat cam multe kilograme în plus. Sunt un pufos...”
- În ultimul an, dat fiind faptul că s-a stat mai mult în casă, mulți artiști s-au plâns că au luat câteva kilograme în plus. Cum se menține Paul Surugiu?
- Și eu am luat kilograme în plus. (râde) Sunt un pufos... Faptul că am stat în casă, că am fost mai sedentari, a lăsat, desigur, urme la multe capitole, asupra tuturor. Dar am și început să le dau jos. (râde iar) În general, încerc să mă mențin, deși fac și excese. Secret nu există! În cazul meu, faptul că mănânc mai puțin are efect. Am exclus făinoasele, dulciurile, zahărul sau sucurile cu acid. Nu consum foarte gras, folosesc puțin ulei și sosuri. Adaug mere verzi, brânză slabă, pește, carne de pui și legume și reușesc să dau jos rapid câteva kilograme.
- Faci parte din categoria bărbaților bucătari? Ce preferințe culinare ai?
- Sunt un tip gurmand, prin excelență, din tată-n fiu. Gătesc, îmi place asta la nebunie, deși n-am deseori timp. Mă pasionează, caut, privesc și încerc să inovez chiar eu în bucătărie. Mănânc de toate, mai puțin fructe de mare, dar prefer preparatele gătite, cu sosuri, preponderent cele românești. Știu că asta nu ajută la siluetă, dar asta e, n-ai ce să faci cu poftele. (râde) Mă ospătez întotdeauna cu plăcere, nu sunt un om neapărat pretențios, dar consider că indiferent de rețetă, gustul rămâne primordial.
„Nea Joly e ca un tată pentru mine, un părinte muzical și spiritual, mi-a întins o mână la început de drum”
- Cel mai recent CD al tău, lansat împreună cu revista Taifasuri, are piese compuse de familia Kerestely, maestrul Jolt și fiul său, Andrei. Cum s-a născut acest album?
- Cele două materiale discografice lansate împreună cu maestrul Jolt Kerestely, în 2014 și în 2017, au luat Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, pentru creație și interpretare. Pe materialul din revista „Taifasuri” se regăsesc melodii de pe ambele albume, atât cu nea Joly, cât și cu Andrei. Sunt foarte bucuros să putem colabora. Jolt Kerestely este omul care mi-a întins o mână importantă la început de drum, în 1992. Ulterior, peste ani, am făcut atâtea minunate cântece împreună... Peste 25 de hituri, care vor rămâne pentru eternitate. Și chiar dacă-i totul pe viteză, trebuie să ascultați, cu sufletul și cu mintea, o capodoperă a firii, acest album cu cântece de povestit. Pe nea Joly îl respect enorm! A reușit să dea naștere unor creații excepționale, care mi-au definit glasul și au pus în evidență calitățile mele vocale. Muzica lui Jolt Kerestely nu se aşază în sintagme sau fraze ridicole. Este emoție pură, iubire nemuritoare, rafinament. E o adevărată rază de lumină pentru mine, mereu o gură de aer proaspăt. Este unul dintre oamenii care mă înțeleg și mă povățuiesc corect artistic și în ani am reușit să învăț de la domnia sa multe taine ascunse ale compoziției.
- Apropo de Jolt Kerestey. În una dintre declarațiile tale, ai mărturisit că acesta îți este ca un tată...
- Daaa... Nea Joly e aproape de sufletul meu, ca un tată pentru mine, un părinte muzical și spiritual, la care țin enorm. Dincolo de genialitatea lui, este fenomenal ca om. De o puritate covârșitoare, cuceritor prin felul în care-ți vorbește și prin simplitatea sufletului său nobil. Cu o viață zbuciumată, dar dominată de frumos, mi-e exemplu, mă inspiră, îmi dă forță să mă țin pe picioare. La vârsta lui, cu destule probleme la purtător, compune, merge pe bicicletă, înoată, gătește, face curățenie și iubește cu ardoare muzica și existența sa minunată. N-are vanități și, ce să vezi, e o minune de om doar prin simplul fapt că a rămas sincer, lipsit de ranchiună, de false percepte faţă ceilalți. Îmi dă mereu motive să zâmbesc. E bun! O mare valoare a României și e aproape de inima mea. Și se văd toate acestea prin ochii săi... Și e blând, iar eu stau la umbra lui, a copacului falnic al muzicii românești.
„Eu nu sunt șeful colaboratorilor mei, ci prietenul lor”
- Toată activitatea ta se desfășoară pe forțe proprii, dar ești ajutat de o armată de oameni. Cum este Paul Surugiu în calitate de „șef”?
- Sunt un artist independent, care-și finanțează singur producțiile. Asta nu înseamnă că nu am o echipă de profesioniști care îmi sunt aproape. Nu sunt o armată, ci mult mai puțini, dar pasionați și implicați. Iar eu nu sunt șef! Nu există între mine și colaboratorii mei o astfel de relație. Țin foarte mult la lucrul bine făcut, așa că îmi ies din pepeni uneori, dar știu să ascult, să pun în balanță și să luăm deciziile corecte. Când am mulți oameni pe care trebuie să-i coordonez, la fel, sunt prietenul lor. Cert este că nu trebuie să fiu șef cu cineva, pentru că în ani știu deja care sunt oamenii care-și fac treaba așa cum trebuie și lucrez cu ei deseori.
- Cât de greu este pentru un artist să se mențină în top?
- A ajunge sus e mai simplu decât a te menține. Nu cred că există neapărat o rețetă a longevității. Nu e neapărat greu sau ușor, poate doar uneori complicat. Trebuie în schimb să fii serios, cred eu, un artist care rezistă de 25 de ani pe piața muzicală de la noi, pe forțe proprii. Trebuie să muncești, să respecți, să te implici, să dai din coate, să investești, să nu fii mânat doar de intenția de a câștiga, să te bucuri de artă și de oameni, să surprinzi, să vii permanent cu noutăți, să fii sincer, profesionist, lipsit de fițe, popular, în pas cu vremurile, dar totuși păstrându-ți individualitatea. Să faci treabă cu seriozitate, să fii corect, punctual, să-ţi respecți cuvântul dat și să ajuți, dacă poți. Nu vorbesc desigur, despre calitatea muncii, pentru că asta e clar că trebuie să fie într-o continuă evoluție.
„Am în plan videoclipuri noi, pe care le voi lansa pe canalul meu de YouTube, Fuego - Paul Surugiu”
- Orice om are momente când obosește. De tot și de toate. Ce te remontează?
- În primul rând, dincolo de orice altceva, publicul, oamenii care au așteptări de la mine și pe care nu am voie să-i dezamăgesc. Apoi am învățat în ani că sigur cel mai bun prieten al meu, fără urmă de egoism, sunt eu! Știu cel mai bine când e cazul să fac o pauză, când trebuie să fiu cu motoarele turate sau pe liniște. Mă remontează muzica, dragostea celor din jur, prietenii și faptul că-mi impun să fiu bine. Cred că de multe ori ține de autosugestie...
- Ce așteptări ai pentru 2021? Putem vorbi despre proiecte de viitor?
- Pandemia asta m-a învățat să nu-mi fac prea multe speranțe deșarte. Totuși, gândesc pe termen scurt și am în plan videoclipuri noi, pe care le voi pune pe canalul meu oficial de YouTube, Fuego - Paul Surugiu. Am mai multe cântece pe care le voi lansa anul acesta, precum și colaborări cu alți artiști. Am un nou sezon al emisiunii „Drag de România mea!”, la TVR 2, al șaselea, care va fi mai relaxat, mai dinamic și mai diversificat. Am surprize pe unde radio, pe care încă nu le dezvălui, plus concerte, dacă vom putea merge pe scenă. Voi continua să scriu săptămânal în „Taifasuri”, locul în care gândurile şi emoţiile mele prind formă. Am în plan și două expoziții de pictură, cu operele realizate de la începutul pandemiei până azi. Vreau oricum ca 2021 să-mi dea răbdare, putere de muncă și bucuria de a fi în fața oamenilor și a le dărui o parte din sufletul meu, prin arta pe care o fac din toată inima.
„Din vânzarea picturilor, am ajutat peste 300 de artişti aflaţi la nevoie sau tineri talentaţi“
- Deși foarte rar aduci în discuție acest subiect, de mulți ani ești un fel de înger păzitor al unor persoane fără posibilități financiare. Mai mult, încurajezi și tineri talentați...
- Nu fac un subiect de promovare cu proiectul meu „Art by Fuego”. Cine știe știe, cine nu, nu! Nu cer lauri pentru ce fac și nu aștept să-mi ridice cineva vreo statuie, pentru că nu e cazul și pentru că nu-mi doresc asta. Eu pictez, iar din vânzarea tablourilor ajut, sprijin și dau șanse, fie că sunt artiști aflați la nevoie, fie că sunt tineri talentați. S-au adunat, în anii aceștia, foarte mulți, peste 300 și sunt fericit că am putut alina sau am adus o urmă de încredere. Sunt fericit că tinerii pe care i-am sprijinit la un moment dat fac azi performanțe și continuă acest drum. Mi se pare că este o datorie pe care o am, ca artist - ca om care a fost hărăzit de Dumnezeu și care a reușit pe acest drum - să-i ajut pe alții, fără a mă aplauda cineva pentru asta. Ar fi prea mult...