de Silviu Ghering
Este greu de crezut că mai există român peste 10 ani care să nu fi văzut măcar un episod, chiar și întâmplător din cel mai difuzat și popular serial autohton, „Toate pânzele sus!”, după romanul cu același nume al scriitorului Radu Tudoran. În martie s-au împlinit 44 de ani de la premieră, iar revista TAIFASURI l-a provocat pe actorul Cristian Șofron, directorul Teatrului Odeon, la un taifas și o „retroproiecție” a amintirilor din vremea când era „Mihu”, musul de pe goeleta „Speranța”... „Toate pânzele sus!” a fost filmat în anii 1975-1976, în regia regretatului Mircea Mureșan (1928-2020), care a scris și scenariul, alături de Alexandru Struțeanu. Regizori secunzi au fost Mariana Petculescu și Nicolae Corjos. Primul episod, „Speranța”, a avut premiera, pe TVR 1, într-o dimineață de duminică, la ora 10:00. Era 13 martie 1977. După 9 ani de reluări cu succes și... audiență, în 1986, toate cele 12 episoade au fost remontate și s-au realizat trei filme de lungmetraj pentru marele ecran, pe gustul românilor.
De la 7 ani, şi-a făcut ucenicia printre titanii teatrului şi filmului românesc
Distribuția era una cu adevărat de gală: Ion Besoiu (Anton Lupan), Ilarion Ciobanu (Gherasim), Sebastian Papaiani (Ieremia), Jean Constantin (Ismail), George Paul Avram (Haralamb), Colea Răutu (Spânu), toți plecați în galeria astrelor din ceruri... Din echipajul inițial de pe goeleta „Speranța” a mai rămas să „navigheze” printre noi numai Cristian Șofron (Mihu). Din distribuția generală, cu apariţii episodice pe puntea „Speranței”, ne mai putem bucura de prezența Julietei Szönyi (Adnana), stabilită în Ungaria, și a şarmantului Ion Dichiseanu (Pierre Vaillant)... Cristian Șofron, acum directorul Teatrului „Odeon”, a dat viață simpaticului Mihu, musul din echipajul atât de pitoresc al goeletei „Speranța”. „Toate pânzele sus!” a fost un pas important în cariera sa, începută pe scena Teatrului „Nottara” când nu avea decât 7 ani, debutul pe marele ecran venind în 1971, într-una dintre nemuritoarele pelicule ale cinematografiei românești, „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, inspirat din nuvela „Moartea lui Ipu” a lui Titus Popovici (1930-1994) și regizat de regretatul Sergiu Nicolaescu (1930-2013). Cristian Șofron a povestit, în exclusivitate pentru TAIFASURI, cum a fost ales în distribuția „regală” a serialului „Toate pânzele sus!”, cum erau marii actori colegi de „platou”, cum a rezistat pe mare și ce mai face... Lăbuș, prietenul său patruped de pe puntea goeletei „Speranța”.
I-a suflat rolul musului Mihu lui Horaţiu Mălăele
- „Mihule”, cum ai fost „selecționat” ca titular în echipa marilor actori din „Toate pânzele sus!”?
- Asta chiar că e de povestit... Se dăduseră probe cu mai mulți actori. Când am ajuns eu, mai era un singur „cadindat” pentru rol… Horațiu Mălăele! Da, da, chiar acel Horațiu, proaspăt absolvent de IATC... N-o mai lungesc, am fost ales eu și așa a început Aventura, cu A mare și cu... Toate Pânzele Sus! De altfel, când mă mai întâlnesc cu Horațiu, nu o dată, îmi aminteşte că i-am „suflat” rolul și ne amuzăm împreună. După ceva timp am fost colegi la Teatrul „Nottara”. Am rămas adevăraţi amici...
- Câți ani aveai? Unde erai elev?
- Aveam… câți aveam… (râde, dar vă spunem noi: 17 ani strânsese când au început filmările, în 1975). Eram elev la Liceul „Gherghe Șincai” din București. Și acum îmi mai aduc aminte și mă tachinează colegii de liceu cu care am rămas bun prieten, avem un grup care se întâlnește vineri de vineri de ...jde ani, vorba aceea „fie ploaie, fie vânt”, și nu mă „iartă” nici azi că venea mașina și mă lua la filmări... sau că aveam părul lung... că așa trebuia pentru rol... Numai eu știu câte fel și fel de adeverințe de pe la toate ministerele am avut nevoie ca să pot fi „neregulamentar”, să nu mai amintesc discuțiile moralizatoare pe această temă cu unii profesori, care nu înțelegeau de ce și tot așa... Dar aceste lucruri nu m-au făcut niciodată să fiu mai puțin coleg... nu... mai puțin prieten cu ei și faptul că, așa cum spuneam, suntem atât de apropiați și acum îmi dă deplină dreptate.
- Cum ai împăcat cursurile cu filmările?
- Da… delicată situație… Adevărat, au fost perioade când nu prea am ajuns pe la cursuri… Dar, până la urmă, le-am „împăcat”, cum spuneai… Glumă, glumă, însă n-a fost prea simplu... sau comod… Când filmam în Buftea, mă trezeam pe la 5:00 dimineață, mă ducea mașina la filmare, mă aducea la liceu, uneori mă lua din nou după ore, învățam pentru școală, trebuia să reţin și rolul, textul pentru a doua zi și tot așa… Ce să mai zic atunci când eram în deplasare… Eeee... Cum necum, am reușit să le fac pe amândouă. De fapt cam așa a fost toată viața mea. De pe la 8-9 ani am început să fac filme și a trebuit să le armonizez pe amândouă. Mama mea, Dumnezeu s-o odihnească, m-a sprijinit mult... foarte mult în devenirea asta a mea...
„Jean Constantin a făcut cele mai multe farse în cei doi ani de filmări”
- Unde au fost făcute filmările la „Toate pânzele sus!”?
- În primul rând filmările au durat cam… doi ani! Fapt ce e de neconceput în ziua de azi, când alergăm atâta cu toții... după ce?... dar asta-i altă poveste... Cea mai mare parte a filmărilor a avut loc pe Marea Neagră, pe renumitul deja vas „Speranța”. Ca fapt divers, au fost și alte filme unde s-a folosit vasul respectiv... și eu am mai filmat pe acesta în câteva producții de lungmetraj... coproducția franco-germano-română „Doi ani de vacanță”... Alte amintiri… Să ne întoarcem, însă, pe puntea „Speranței”... Am mai filmat prin Bulgaria, prin Deltă, pe la munte, așadar cam peste tot. Am stat atât de mult pe litoral, la Constanța, încât atunci când ne deplasam în Deltă sau în ţara vecină, ne lăsam mare parte dintre lucruri, din bagaje, în camerele de hotel din Constanța, plecam, filmam câteva zile si ne întorceam tot la hotelul de pe litoral, nici nu mai treceam prin București. Portul Tomis devenise pentru noi ca o altă casă… Adevărat, timpul se scurgea altfel atunci… Parcă aveam timp și pentru noi. Aveam timp să ne gândim și să discutăm despre roluri, era vreme pentru prietenii…
- Cum îi caracterizezi, într-un cuvânt, pe marii actori alături de care ai filmat „Toate pânzele sus!”?
- Un cuvânt este mult prea puțin... Unici. Minunați. Oameni. Și așa este prea puțin... Distribuţie stelară, plecată prea devreme la stele...
- Totuși...
- Vrei tu om cu om... E teribil de greu... într-un cuvânt... Dar, hai, pentru tine și cititorii voştri... Ion Besoiu: Domn. Ilarion Ciobanu: Serios. Jean Constantin: Debordant. Sebastian Papaiani: Umor. George Paul Avram: Simpatic. TOȚI: MINUNAȚI! Să scrii cu majuscule!
- Cu cine erai mai apropiat, cu cine „tăineai” mai mult la ceas de seară?
- Cel mai bine m-am înțeles cu «nenea Gherasim», cu Ilarion Ciobanu, cu care am stat mult de vorbă și am învățat o grămadă de la el.
- Și care dintre actori era cel mai glumeț, mai pus pe farse?
- Eeee… Aici nu este niciun dubiu. Când l-ai avut lângă tine, zi de zi, pe minunatul Jean Constantin, cine poate fi?! Dar, cu toții erau de un umor debordant și, în mai mult de doi ani de stat împreună, devenisem atât de apropiați... Chiar o familie, fără nicio exagerare.
Poveste de povestit nepoţilor: cum a fost ales „Lăbuș”
- Dar... Lăbuș, prietenul tău cel mai bun din serial? Ce mai face? Te mai întreabă lumea de el?
- Ha! Ha! Ha! (râde „masiv”!) Da! N-o să crezi, dar da! Lumea se mai interesează de căţel și acum! Ceea ce demonstrează că „Toate pânzele sus!” chiar are... toate pânzele sus și acum! Este, totuși un fenomen faptul că, iată, după atâția și atâția ani, românii se uită în continuare la serial. Și se tot reprogramează pe la toate televiziunile. Chiar și generațiile tinere de acum, atât de „tehnologizate”, mai privesc la film! Și se pare că le place!
- Le place... Lăbuș!
- Da... (râde) ...Lăbuș... Iniţial, așa cum era „în original”, în romanul lui Radu Tudoran, trebuia să fie un câine Ciobănesc, așa că, înainte de începutul filmărilor, eu am venit la Constanța cu vreo două săptămâni mai devreme... cum spuneam, atunci era timp... să mă împrietenesc cu un câine de la trupele de grăniceri. Eeee, și m-am împrietenit eu cu mai mulți câini. Pentru «castingul» final au rămas cinci... frumoși, imenşi, deștepți... cu care mă plimbam prin Constanţa, unde altundeva decât pe faleza Cazinoului... şi cum eu aveam un fizic «impunător», pe care îl am şi azi (râde), toată lumea se uita după băiatul ăla slab, cu cinci câini imenşi atârnaţi în lesă... Într-un final am ales unul, mă înțelegeam bine cu el, comunicam, era în regulă... Dar domnul Mureșan avea un câine pe care îl iubea tare mult și de care nu se despărțea... Și când a venit la filmări cu câinele dumnealui, totul a luat-o razna... Cele două exemplare canine pur și simplu nu se suportau! Odată, de două ori, de cinci ori s-au tot încăierat… Pe corabie era o nebunie, o goană permanentă după patrupezi... Până la urmă domnul Mureșan, doar era regizorul filmului, a hotărât să rămână și să filmăm cu câinele dumnealui. Așa am făcut eu „pereche” cu Lăbuș din film. Ce să-ți mai spun de Lăbuș... Crede-mă că mai sunt oameni care mă întreabă și acum ce mai face Lăbuș! Glumă, glumă, dar... și eu răspund cât pot de serios că e bine, sănătos... la 50 de ani... se ține încă bine... (râde)
„În Portul Tomis ne aşteptau miliţia, pompierii şi ambulanţele”
- O întâmplare, două, trei... care ți-au rămas în minte?
- Uite-o pățanie care se putea termina urât... Eram la o filmare în larg, la câțiva kilometri buni de Constanța și s-a stricat motorul corabiei... Toate pânzele sus, dar de bază era motorul, care nu apărea „în distribuție”... Și a căzut curentul și au căzut toate sistemele de comunicație și de navigare... S-au apucat să meșterească marinarii adevărați pe care îi aveam la bord, erau cinci, conduși de un comandant adevărat, parcă Daboveanu, Doboveanu îl chema (n.r. - Marian Doboveanu, comandant căpitan rang III de Marină)... nici ei nu apăreau în filmări, și au trecut vreo cinci, șase ore până l-au cârpit și am putut să ne întoarcem... dar fără comunicații, pe orbecăite, că se-nserase și se ghidau oamenii ăia după faruri și alte lumini pe care numai ei le știau. Cârmaciul Gherasim al nostru, Ilarion Ciobanu, a stat lângă cârmaciul Gherasim al lor tot timpul, parcă voia să învețe pe bune meseria... Când am ajuns cu chiu, cu vai în Portul Tomis, acolo era ca la americani: pompieri, ambulanțe, mașini de miliție, mașini militare, era o desfășurare de forțe de parcă intram atunci în NATO... și lume, puhoi... „s-a scufundat vasul cu actori” umblase zvonul când dispărusem de pe radar... Primul care a sărit pe chei a fost Lăbuș, al doilea eu, tras de el că-l țineam în lesă... Uite-așa am trăit pe viu cum e să fii naufragiat...
Cea mai frumoasă întâmplare a fost, însă, este și va rămâne mereu că am avut extraordinara șansă să fiu lângă niște Actori și Oameni FA-BU-LOȘI! Și asta să scrii cu majuscule! FA-BU-LOȘI! Cuvintele sunt prea mici și prea puține pentru a exprima recunoștința, dragostea și respectul pe care li-l port. Și acum, după atâta timp... Au însemnat enorm pentru mine, atât în ceea ce a devenit drumul meu în artă, cariera mea artistică, cât și în dezvoltarea ca om. Ca o mică paranteză... să nu uitați că acum câteva zile, pe 11 martie, ar fi fost ziua de naștere a căpitanului nostru, Ion Besoiu... Nu pot să-i spun, nu pot să le spun tuturor, oriunde ar fi ei acum, decât „Vă mulțumesc încă odată, Dragii mei!”...
Goeleta „Speranţa“ a „jucat“ şi în alte filme, dar a avut un sfârşit tragic...
Goeleta „Speranța” s-a născut special pentru Studioul Cinematografic „București” în 1975, pe Șantierul Naval din Tulcea, din mahona (ambarcațiune cu fundul plat folosită la transportul mărfurilor, la încărcarea și descărcarea navelor sau la pescuit) de 90 de tone „Jirlău”, construită la Turnu Severin în 1950. Sub diferite forme, adaptate cerințelor, corabia din „Toate pânzele sus!” a „jucat” în mai multe filme: „Răpirea fecioarelor” (1968), „Răzbunarea haiducilor” (1968), „Vasul fantomă” (1970), „Pirații din Pacific” (1975), „Fiul Soarelui” (1977), „Joe printre pirați” (1978), serialele „Lupul de mare” (1971) și „Doi ani de vacanță” (1974). Din lipsă de bani și minte, legendara ambarcaţiune „Speranța” a ajuns la fier vechi și a fost dezmembrată la începutul anilor ’80...
Radu Tudoran şi-a transformat visul în roman
Știați că prolificul dramaturg Radu Tudoran (1910-1992) s-a retras și a construit la Brăila o corabie cu pânze, în anii 1945-1947, pentru a-și împlini visul de a călători în jurul lumii? ... Și fiindcă nu a reușit să-și materializeze speranțele, și le-a așternut pe hârtie în, ați ghicit, cel mai cunoscut roman al său, „Toate pânzele sus!”, apărut din tipar în anul 1954.
Finanţare cât pentru 7 lungmetraje!
Da, 7 lungmetraje se puteau face cu fondurile financiare alocate serialului „Toate pânzele sus!”. Generoasa finanțare s-a datorat regretatului mare regizor și actor de comedie Geo Saizescu (1932-2013), care era directorul secției „Cinema” din TVR atunci când Mircea Mureșan a propus ecranizarea romanului scris de Radu Tudoran și a obținut toate aprobările necesare de la „conducerea de partid și de stat” pentru realizarea celor 12 episoade de neuitat ale serialului. Plus o echipă tehnică „generoasă”: 117 persoane!
„Ţara de foc“ din... Bulgaria! Cine au fost alcalufii?
Aventurile echipajului mioritic de pe goeleta „Speranța” în atâtea și atâtea locuri din Marea Mediterană și Atlanticul de Sud au fost filmate la Constanța, Sulina, Midia și în... Bulgaria! Acolo au „recreat” directorul de imagine Nicu Stan și scenograful Marcel Bogos porturile și locurile exotice prin care au trecut căpitanul Anton Lupan (Ion Besoiu) și oamenii săi. „Ţara de Foc”, de exemplu, a fost „reconstituită” în Bulgaria, cu figuranți locali de etnie romă în rolul sălbaticilor alcalufi (n.r. - indigeni din Patagonia care trăiesc în zona canalului Beagle). Cadrele exterioare necesare, din Istanbul, Atena, Pireu, Marsilia, Saint-Malo sau Rio de Janeiro, au fost „trase” pe drumul spre... Brazilia al echipei de filmare, fără actori... ...La bordul unui mineralier sub pavilion românesc care oricum făcea cursa până la Rio de Janeiro. Atenție!, secvenţele cu uraganul prin care a trecut „Speranța” au fost... autentice! Actorii, echipa de filmare, tehnicienii fiind surprinși de o furtună puternică în largul Mării Negre. De care au „profitat” și au filmat ciné-verité!