de Carmen Ciripoiu

Există oameni de care te desparţi cu zâmbetul pe buze şi cu dorinţa de a-i revedea, persoane în prezenţa cărora aproape că îţi este ruşine să fii trist, obosit sau descurajat, iar plictiseala pare... un păcat de neiertat. Unul dintre aceștia este Adrian Daminescu, omul cu o inimă puternică și un glas pe măsură, la propriu și la figurat. Face parte din școala excelenței românești, iar, totodată, orice piesă pe care o interpretează în fața publicului este o reverență și o mărturisire. Adrian Daminescu, Lordul muzicii ușoare românești, şi, începând cu luna martie a anului 2020, noul director al Circului Metropolitan Bucureşti, pare recunoscător Divinității pentru tot. „Vitamina lui de suflet” este soția, Dana, iar ingredientul principal al rețetei fericirii, respectul dublat de dragoste.

„Pe 30 aprilie, lansăm online «Legenda Iepuraşului»”

- Sunteți unul dintre „clasicii” muzicii uşoare româneşti, un artist preţuit nu doar pentru frumuseţea glasului său, ci şi pentru atitudinea sa, un amestec de decenţă, educaţie şi respect. Cum treceți peste această perioadă, la care nimeni nu s-a așteptat?

- Prin puterea pe care mi-o dau cele trei însușiri pomenite de dumneavoastră: educație, decență și respect. (surâde)

- Ce simte un artist atunci când nu le poate cânta celor care îl iubesc? Doare lipsa scenei?

- În cazul de față, simt neputință și resemnare pe deoparte, iar pe de altă parte, am avut, am și cred că voi mai avea multe de înfăptuit. Ca director al Circului Metropolitan București am simţit niște satisfacții artistice nebănuite. În luna martie a anului trecut am repornit activitatea circului cu artiști anchilozați în lipsa antrenamentelor zilnice, dar cu multă bunăvoință și respect față de dânșii. Am reușit vara trecută să creăm cinci premiere și una e pe bancul de lucru. Patru dintre acestea s-au jucat în manejul exterior al circului, una în interior. Și doar un singur spectacol. La următorul am fost anunțați că intrăm iar în scenariul roșu și am fost nevoiți să oprim temporar totul. Începând din decembrie şi până în prezent, am realizat împreună cu tot colectivul trei premiere, spectacole online. E vorba despre „Moş Crăciun vine la circ”, „Legenda Mărţişorului” şi „Legenda Iepuraşului”. Acest ultim spectacol va fi disponibil online începând cu data de 30 aprilie 2021.

- Apropo de Circul Metropolitan. Cum vă simțiți în postura de director? E o provocare pentru dumneavoastră?

- Majoritatea lucrărilor mele muzicale sunt de natură simfonică sau cinematică, adică muzică de film. Fiecare dintre aceste compoziții a reprezentat o provocare personală. Dar a fi directorul unei astfel de instituții cum este Circul Metropolitan din București, nu reprezintă doar o simplă provocare, ci una imensă, care combină dorința de a-i face mândri pe cei care și-au investit încrederea în mine, „ungându-mă” director la o astfel de instituție, și fericiți pe colegii pe care îi conduc. Desigur, nu ar trebui să fie ușor să conduci un circ așa cum o fac eu, să gândeşti regii, să compui punctual muzică pentru anumite numere și printre altele să asculți ofurile și nemulțumirile oamenilor din această instituție, să faci tot posibilul pentru a le rezolva, să te ocupi de șuruburi, chingi sau cabluri, în timp ce, simultan, dai semnături pentru noi achiziții, salarii și multe altele. Dar atâta timp cât iubesc arta și oamenii, care pentru mine sunt cei mai importanți în acest joc al vieții, nimic nu mi se pare greu.

„Mama m-a învățat să gătesc, iar tata că se poate repara orice”

- Am înțeles că sunteți un excelent bucătar. A luat amploare această pasiune în perioada pandemiei, cum s-a întâmplat la mulți artiști?

- Toate micile mele plăceri din copilărie au rămas și acum. Dar absolut toate! Am petrecut, de la 9 ani, cu mama (care era de trei stele Michelin neatestate) în bucătărie momente extraordinare și pline de drăgălășenie și umor. Dânsa m-a învățat să gătesc și să decorez mâncărurile. Pe lângă faptul că era o mezzo-soprană de operă fantastică, avea și talentul acesta înnăscut de a face minuni pentru papilele gustative. Concluzia mea de o viață este aceea că un om talentat se vede şi când dă la mătură...

- Se aude prin târg că sunteți și expert în reparații de-ale casei.

- Tata m-a învățat că multe lucruri se pot repara dacă ai logică. Iar logica se dobândește prin citit în prealabil. Prin învățarea și reținerea unor principii de bază, lucrurile încep să se lege între ele. Și, după o vreme, aproape orice lucru stricat trecut prin fața ta se poate repara. Am spus repara și nu înnădi. „A înnădi este verbul prostiei și ignoranței”, spunea tata.

- S-a tot vorbit despre tatăl și mama dumneavoastră, eu aș vrea să depănăm câteva amintiri despre bunici. Ce păstrați în suflet din acea perioadă?

- Iubirea cu care m-au crescut, sfaturile pe care mi le-au dat și starea de calm și de gingășie care dominau întreaga casă bătrânească, mirosurile bucatelor mele preferate pe care mi le făcea mamaia, bunica din partea mamei, la București.

Pescuitul îl liniștește! Capturi-record din Jersey Island până în Norvegia!

- Mai mergeți la pescuit? Apropo, care a fost captura cu care vă mândriți?

- Nu pot fără pescuit! E singurul lucru care mă liniștește cu adevărat. Capturi? Veți rămâne surprinși. Somn de 22 Kg în Delta Dunării, crap spaniol de 32 Kg la Londra, Anghila oceanică de 70 kg în Jersey Island, somon de 38 kg în Norvegia! Și lista poate continua. Unele dintre poze le am și acum. Dar peștele de baltă prins de mine nu va ajunge niciodată în cratiță. Dacă am poftă de un borș lipovenesc sau vreo plachie de crap, eventual o saramură de crap, caras sau plătică, îl cumpăr de la vreun magazin de specialitate. Bălțile de pescuit necomerciale, din care n-ai voie să reții peștele prins, sunt în exclusivitate pentru pescuit sportiv. Am ajuns, din păcate, să pescuiesc pe niște bălți al căror pește a fost mâncat demult. (râde)

- Și pentru că suntem la capitolul gastronomie, ce îi place doamnei cel mai mult din ce gătiți?

- Doamnei mele îi plac multe dintre bucatele mele. Nu suportă mâncarea franțuzească moleculară, peștele fiert, adică supe și ciorbe din pește, fructele de mare, ciorba de burtă și carnea mediu sau în sânge gătită. N-am reușit în 15 ani să o fac să mănânce sănătos. (râde) În rest, îi place cam tot ce gătesc, dar mai cu seamă mâncarea chinezească.

„Cândva, şi peste mine s-a prăbuşit Turnul Babel. Dar soţia mea Dana m-a salvat”

- Ați declarat la un moment dat că v-ați rugat mult la Dumnezeu să vă dea o femeie precum Dana, soția dumneavoastră. De ce? Mai mult, ați spus că Dana este cea care v-a salvat viața!

- Toți mă invidiază pentru ea, dar eu le dau un sfat. Să lase invidia la o parte, să devină mai credincioși, să facă și dânşii rugăciuni cum am făcut eu, că poate Domnul le-o da și lor o Dana. Aproape ca a mea. Și da, mi-a salvat viața prin faptul că e o femeie admirabilă și foarte deșteaptă, care reușește de fiecare dată să țină răul și urâtul departe de mine.

- Dana este, fără îndoială, esența existenței dumneavoastră. Cum a început această poveste frumoasă și de câți ani durează?

- După atâtea rugăciuni, a venit ea singură. Glumesc... Nu vă spun cum ne-am întâlnit, fiindcă nu avem atâtea pagini în caiet să povestesc totul, dar am să depăn altceva mult mai important. Orice bărbat, care iubește cu adevărat, caută în esență muza a tot încântătoare și liniștitoare, în persoana unei femei desăvârșite. În propria sa viziune, acel bărbat o vede pe „ea”, ca fiind cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă și mai cu seamă, unica sursă a sa de inspirație divină. De aceea, când acea femeie îl înșală cu altul, tot acest imens turn precum al lui „Babel” construit în timp, se năruie peste el cu o greutate atât de mare, încât îi distruge toate idealurile și chiar propria lui existență de care nu mai e sigur. În jur nu mai crește iarbă, nu mai vede pe nimeni, este singur pe lume. Și peste mine căzuse demult un astfel de „Turn Babel”. S-a întâmplat la fel și cu mine, dar după câțiva ani, când am cunoscut-o, am început să văd iar siluetele oamenilor și iarba cum crește, să aud din nou muzica sferelor și ciripitul pasărilor. Ca într-un târziu, să realizez că nu mai sunt singur, ci înconjurat de o iubire deloc perfidă, ba chiar protectivă. Și atunci a început această frumoasă poveste de iubire, care durează de aproape 16 ani.

- Există vreun lucru pe care nu i l-ați ierta niciodată soției dumneavoastră?

- Sincer? Nu știu. Dar nici nu vreau sa mă gândesc, că ar trebui să ajung să o iert pentru ceva vreodată.

- Vă este soția cel mai mare critic?

- Oh, da! Și bine-mi face!

- Sunteți unul dintre cei mai eleganți artiști, care întotdeauna arată impecabil pe scenă. Cine se ocupă de ținute? Tot soția?

- Nu, dar are gusturi bune și nu odată mi s-a întâmplat să o întreb cu ce ar trebui să mă îmbrac.

- Cum este tatăl Adrian Daminescu? Prieten al copiilor sau autoritar?

- Sunt autoritar obiectiv doar când trebuie, dar și foarte iubitor și înțelegător.

„Dumnezeu a făcut totul pentru mine. Nici îngerii nu se pot uita la El”

- Sunteți o persoană foarte credincioasă. Când l-ați descoperit pe Dumnezeu? A fost vreun moment în viață, când v-ați îndoit de prezența Lui?

- Nu m-am îndoit niciodată de prezența Lui, dar vederea mea de tânăr era prea slabă ca să-L pot zări, iar pielea mult prea groasă ca să-L pot simţi.

- Cum arată Dumnezeu acum în maturitatea vieții dumneavoastră?

- Cum arată Dumnezeu, nu o să știu niciodată. Nici îngerii nu se pot uita la El. Lumina Lui e prea puternică. E lumina iubirii, la care nu te poți uita. Dar ce a făcut El pentru mine, asta vă pot spune. A făcut totul.

- Ați avut momente în viață în care ați fost ghidat de orgoliu și vanitate?

- După ce am vorbit despre Divinitatea Supremă și despre iubire ca fiind cea mai puternică lumină a Universului, trebuie să vă spun că, deși ne încearcă pe toți câteodată și zilnic pe alții, orgoliul și vanitatea sunt cele mai mari păcate în fața lui Dumnezeu, pe lângă sinucidere și adulter.

- Care este mesajul dumneavoastră pentru cei care vă iubesc?

- Să nu-și piardă speranța în viitor, oricât de greu le-ar fi în aceste momente de pandemie, le spun că-i iubesc și am să le dăruiesc cât voi trăi tot ce-i mai bun în mine. Vă doresc ca Învierea Domnului să vă aducă sănătate şi împliniri de visuri!

„Orice bărbat, care iubește cu adevărat, caută în esență muza a tot încântătoare și liniștitoare, în persoana unei femei desăvârșite. Ea e unica sursă de inspiraţie divină“

„De ce nu mai sunt apreciate adevăratele valori ale muzicii? Ați văzut filmul «Stăpânul inelelor»? Orcii, mai mulți la număr, doreau să-i distrugă pe Elfi și întreaga omenire pentru a domina. Pur și simplu“

„Nu am să uit niciodată momentul în care am cântat melodia «Deschideţi poarta soarelui» alături de colegi“

- Ați cântat în duet cu multe voci de aur. A fost, totuși, vreun moment pe care nu-l veţi uita niciodată?

- N-am uitat niciun spectacol și nici când am cântat în grup anumite refrene. Mi-aduc aminte de superba melodie a regretatului Anton Șuteu, „Deschideți Poarta Soarelui”, când am in- terpretat împreună cu Mirabela Dauer, Mihaela Runceanu, Carmen Rădulescu, Ioan Luchian Mihalea, Mihaela Oancea, Marina Florea, Mircea Baniciu, Carmen Mureşan și Grupul Song. Filmarea a fost realizată de Aurora Andronache în 1986. Dar am avut duete foarte bine realizate cu Luminița Anghel, Gabriel Cotabiță, Mădălina Manole și alți minunați colegi pe care îi apreciez și îi iubesc din tot sufletul.

„Cum am trecut prin pandemie? Prin educaţie, decenţă şi respect“

„Soția mea îmi facilitează întâlnirile cu fanele. Nu suferă de gelozie!“

„Nu sunt un simplu fan Michael Jackson. I-am dedicat melodia «A plea for Michael Jackson»“

- Care este cea de-a treia valoare a vieții dumneavoastră, după familie și muzică?

- Nu e una, ci sunt trei, conștiința, iubirea de semeni și respectul față de aceștia. Dar nu sunt după, ci înainte de familie și de muzică, făcând parte din bagajul cu care am plecat din casa părintească în lume.

- Cu atâta glorie, cum ați reușit să rămâneți cu picioarele pe pământ?

- Nu sunt cu picioarele pe pământ tot timpul, ci doar când este nevoie. Când aud clopoțelu’, hopa la sol. (râde)

- Vă numărați printre fanii regretatului Michael Jackson. Ați interpretat vreodată o piesă din repertoriul său? Mai dansați pe muzica lui?

- Nu sunt un fan oarecare al lui Michael Jackson. Sunt unul mult mai înflăcărat, prin faptul că i-am dedicat o piesă, pe care am compus-o, „A plea for Michael Jackson”. A fost unic!