de Carmen Ciripoiu şi Claudia Mîţoi

Trăiește între Dumnezeu și artă, iar Domnul i-a oferit, cu generozitate, un „bagaj” mare și frumos. Și mult har. La rândul său, îndrăgitul actor Ovidiu Cuncea transferă mereu harul său personajului pe care măiastru îl interpretează... Hristos sălăşluiește în sufletul său. Și-l iubește! Iar el Îl slujește cu toată ființa. Pentru că întreaga viață Ovidiu Cuncea a crezut în minuni și a descoperit bucuria de a trăi nu pentru a avea, ci pentru a fi. Și a învățat că fericirea curată este să poți să ierți. În prag de Înviere, un interviu de suflet cu omul care are o singură arzătoare dorință: să se mântuiască!

„La 8 ani, am câştigat premiul întâi la Cântarea României”

- Când vă gândiți la copilărie, ce-a fost mai întâi, actoria sau preoţia?

- Mai întâi a fost actoria, din ce îmi amintesc, care a început pe la 7-8 ani. Atunci am jucat rolul lui Ionel din „Vizita”, de I.L. Caragiale, cu care am câștigat premiul I la interpretare, la Cântarea României. Practic, nu mi-am dorit neapărat să fiu pe scenă, dar am realizat că acolo am cea mai mare bucurie. În timp, viața m-a încurajat, dându-mi nenumărate ocazii să fiu acolo!

- Vă mai amintiți de sentimentul pe care l-ați avut când ați intrat prima dată într-o biserică?

- Începând de la botez am tot intrat în biserică... Dar revelația am avut-o într-un sfânt lăcaș la țară, la părintele Constantin Stan. Acolo, în timpul epiclezei, Dumnezeu a coborât în inima mea. Și de atunci, Îl caut.

„Hotărârea de a deveni preot am luat-o la mormântul părintelui Arsenie Boca”

- Decizia de a deveni și preot a fost șocantă pentru mulți români. Când ați realizat că aceasta e adevărata dumneavoastră vocație?

- De câte ori participam la Sfânta Liturghie, plângeam! Și simțeam o dorință profundă de a fi împreună cu preoții, în Sfântul Altar. Apoi, s-au deschis larg porțile spre hirotonie.

- Ce a stat la baza acestei decizii atât de importante?

- Hotărârea finală am luat-o la mormântul părintelui Arsenie Boca, pe care îl simțeam spunându-mi „Curaj, curaj”. Am fost de multe ori, dar odată au început năvalnic să-mi curgă lacrimile. Eram în turneu și mi-amintesc că m-am ascuns de colegii mei, lângă un fag și am stat așa, în taina mea. Atunci am înțeles totul. Pentru că... mulți chemați, puțini aleși! Bunica mea se ducea des la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde slujea părintele Arsenie, fiindcă aveam un unchi călugăr. Iar pe mama, când era mică, părintele Boca a ținut-o pe picioarele sale.

„Când am fost hirotonit, am plâns toată slujba. A fost ca un vis!”

- Cum a fost momentul hirotonirii?

- Ca un vis, am fost teribil de emoţionat toată slujba. M-am hirotonit în Grecia și totul a fost mâna lui Dumnezeu. Într-o vacanță cu familia, l-am cunoscut pe un mitropolit grec, cu care am stat de vorbă vizavi de dorința mea de a sluji dincolo de catapeteasmă. Într-o altă vacanță, m-am întâlnit a doua oară cu dânsul și mi-amintesc că atunci m-a întrebat dacă mai am același vis. Ulterior, mitropolitul Olteniei, Irineu, mi-a zis că a început numărătoarea inversă. I-am spus că m-au invitat grecii și l-am întrebat ce să fac. „Cum vrea Dumnezeu”, mi-a răspuns Sfinția Sa. N-a trecut mult timp și am fost chemat în Grecia. Hirotonirea mea a avut loc în Duminica Tuturor Sfinților. Un moment sublim, pentru că am fost singurul hirotonit atunci și, în plus, s-a făcut slujba protocreștină. Fiind mare sărbătoare, se aflau acolo și patru mitropoliți invitați, preoți foarte mulți, oficialități, armată. Nu voi uita niciodată că la finalul slujbei toate fețele bisericești mi-au sărutat mâna.

- Cum este perceput de enoriași preotul Ovidiu Cuncea?

- Cred că asta este o întrebare bună pentru ei. Ce pot să spun eu este că le simt iubirea. Și atunci când vin la spectacolele mele, după Sfânta Liturghie, mă felicită cu multă bucurie. (surâde)

„Sara, fata mea, îmi calcă pe urme, băiatul e hair stilist pentru doamne”

- V-a binecuvântat Dumnezeu cu doi copii frumoși, o fată și un băiat. Cum este tatăl Ovidiu Cuncea?

- Am încercat să fiu un tată bun, dar dacă nu mi-a reușit, mă voi strădui să fiu un bunic cool. Abia aștept! Îmi doresc enorm acest lucru. O să dau în mintea copiilor... Voi merge cu ei la toate piesele de teatru, la operă, la operetă și, nu în ultimul rând, la biserică. Voi încerca să-i adap din izvorul culturii și din mierea cultică.

- Sara, fiica dumneavoastră, este tot actriță. Ați avut bucuria să jucați împreună pe scenă?

- Sara este studentă la IATC, trebuie să mai mănânce o pâine până să ajungă actriță. Nu am jucat cu ea, dar am făcut-o cu Petru, la TNB, în piesa „Macbeth”, regizată de domnul Radu Penciulescu. Numai că fiul meu, deși e frumos foc și mai are și 1,85 metri, nu a fost atras de această meserie. El e student la Comunicare în afaceri. Dar a făcut și un curs de hair stilist și lucrează doar pentru doamne, care sunt extrem de încântate. Iar când mai are timp, ajunge și pe la facultate. Pe Sara, în schimb, am văzut-o în mai multe spectacole. De altfel, ea joacă în producţia de succes „Biloxi Blues”, în regia lui Mircea Rusu, directorul artistic al Teatrului Național.

„Cea mai minunată întâmplare din viaţa noastră? Copilăria!”

- Cu ceva timp în urmă, ați declarat că nutriți, de când vă știți, o dragoste puternică pentru pământ. De aceea v-ați făcut o căsuță superbă la munte?

- Energia pământului este fantastică! Am copilărit stând luni întregi desculț, hrănindu-mă din puterea lui, care mă ajuta să nu mă îmbolnăvesc, să mă întăresc, să mă minunez și să visez. M-am întors la cea mai minunată întâmplare din viața noastră, copilăria. Lucrez pământul, dar și el lucrează în mine. Și am ajuns să mă simt ca în sânul lui Avraam.

- Ce face Ovidiu Cuncea atunci când dezbracă haina preoțească și nu este nici pe scenă? Cu ce își umple timpul?

- Nu am timp să fac câte lucruri mi-aș dori. Dar sunt fericit că pot să le contemplu. Pentru mine, hobby a fost televiziunea, pe care am făcut-o cu mare bucurie. Sau emisiunea de la radio. Din când în când, mai pescuiesc și îmi place enorm să înot.

„Câinii mei m-au învățat bucuria revederii”

- Face parte Ovidiu Cuncea din categoria bucătarilor? Cu ce vă place să vă desfătați papilele gustative?

- Nu bucătăresc, dar îmi place să degust mâncărurile cu gust. Dar mare gurmand nu sunt și nici pretențios. Sunt zile în care nu mănânc nimic, doar beau apă. (surâde modest)

- Sunteți un mare iubitor de animale. Care sunt pufoșeniile ce vă fac viața frumoasă?

- Am cinci câini pe care îi respect pentru că m-au învățat bucuria revederii. Dacă lipsesc și cinci minute, patrupezii mei se bucură ca și cum nu m-ar fi văzut trei ani... De la ei am învățat, când mă întâlnesc cu cineva, să-i ofer toată dragostea. Sunt „tatăl” a cinci fetițe superbe, e vorba despre Șoșonu, Maya, Luna, Luluța și Coacăză. Cred că Dumnezeu mi le-a trimis ca să-mi liniștesc sufletul vizavi de partea feminină. Poate că am un grad de misoginism, fără să vreau, deși iubesc femeia ca pe cea mai frumoasă creație a lui Dumnezeu!

„Ce e fericirea? Lumina zilei pentru un orb, o felie de pâine pentru un flămând”

- Sunt actorii credincioși, domnule Cuncea?

- Da, actorii cred în Dumnezeu! Ei știu că fără acea mângâiere divină, nu se naște miracolul. Iar fără miracol, ei nu devin memorabili.

- Unde vă simțiți mai împlinit? Pe scenă sau în sfânta biserică?

- Am momente în care mă simt mai împlinit pe scenă și momente în care împlinirea înseamnă biserica. Dar în timpul Sfintei Liturghii mă întâlnesc cu toți oamenii de aici, de pe pământ, și cu toți cei care au plecat dincolo. Doar atunci simt că îi iubesc cu toată ființa mea și că sunt asemenea lor.

- Toți râvnim fericirea, dar nu știm unde să o căutăm. Care este fericirea unui preot? Dar a unui actor?

- Fericirea? Cine știe ce e? Pentru un flămând, o felie de pâine. Pentru un însetat, un pahar cu apă. Pentru un orb, lumina zilei. La vârsta mea, fericire e să fiu în armonie cu mine și cu tot ce este în jur, cu lumea.

„Joc în șapte spectacole: trei la TNB și patru la Teatrul Independent”

- Chiar dacă ați ales calea Domnului, nu ați renunțat definitiv la actorie. Unde vă pot vedea cei care vă iubesc?

- Am trei spectacole la TNB, pe care le recomand iubitorilor de teatru. Este vorba despre „Revizorul”, „Preșul” și „Incognito”. De asemenea, mai am alte patru la Teatrul Independent: „Acești români fantastici”, în regia lui Dan Puric, „Căsătorie cu bucluc” la Clubul Artiștilor, „Amanta” la Cinema PRO, și „Divorțul anului” la Sala Dalles.

- V-ați gândit vreodată de când a început pandemia că veți pune cruce marii pasiuni a dumneavoastră, actoria?

- Anul trecut am scos două premiere. Ambele lucrate în „ilegalitate”, pe Skype, în aer liber și prinzând orice clipă de libertate oferită de scăderea incidenței la mia de locuitori. Sunt foarte mulțumit de ambele producţii. N-aș fi crezut că într-o dictatură poți să realizezi asemenea minuni.

- Care este piesa dumneavoastră de suflet?

- Piesa mea reprezentativă este „Visul unei nopți de vară”, de Shakespeare, pe care am jucat-o timp de zece ani la TNB. Acum ador rolurile pe care eu și colegii mei de la TNB, Monica Davidescu, Aylin Cadâr și Lari Giorgescu le facem în „Incognito”, de Nick Payne, în regia doamnei Zsuzsana Kovacs.

Tentat pe vremuri să rămână la Paris

- Aveți o soră, medic psihiatru, plecată în Franța. Cum este relația dintre voi? Nu ați fost niciodată tentat să lăsați România pentru alte locuri?

- O iubesc fără măsură pe sora mea! Am stat la ea în timpul doctoratului început la Sorbona cu domnul profesor George Banu. Am fost tentat să rămân, dar magnetul teatrului în limba română m-a atras mult mai mult.

- De ce vă e frică în viață?

- Mi-e frică să nu-mi pierd bucuria de a trăi fiecare clipă!

„Cea mai puternică emoție am trăit-o la un Paște făcut la Moroieni, când lumânările de pe morminte s-au unit cu stelele”

- Unde și cu cine vă prinde Învierea Domnului anul acesta?

- Cred că la București, slujind împreună cu credincioșii de la Biserica „Ceauș Radu”. Duminica vom face o masă cu familia și cu prietenii apropiați. Învierea Domnului e o sărbătoare specială, iar eu prefer Sfintele Paști în intimitate.

- Cum simțiți marea sărbătoare a creștinătății, în plină pandemie?

- Credincioșii creștini vor veni să-și ia vaccinul sufletesc: lumina învierii lui Hristos. Este speranța într-un viitor mult mai bun.

- Ce trebuie să învețe un creștin din Învierea Domnului?

- Că există viață după moarte. Pentru că totul nu se termină aici.

- Care a fost Paștele pe care nu-l veți uita niciodată?

- Unul făcut la Moroieni, unde am o căsuță, în pădure, la munte. În spatele bisericii e un cimitir, pe un deal. La un moment dat, părea că luminile lumânările de pe morminte s-au unit cu stelele. Am simțit în acel moment cea mai puternică emoție crescută vreodată în inima mea.

- Aș vrea să încheiem cu o rugăciune, pentru vremurile acestea tulburi. Care ar fi aceasta?

- „Prea Sfântă Treime, miluiește-ne pre noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte cercetează și vindecă neputințele noastre pentru sfânt numele Tău!”.

„Energia pământului este fantastică! Am copilărit stând luni întregi desculț, hrănindu-mă din puterea lui, care mă ajuta să nu mă îmbolnăvesc, să mă întăresc, să mă minunez și să visez“

„La fiecare pas există minuni, dar, din păcate, nu le mai vedem“

- Credeți în minuni, domnule Cuncea? Ați avut parte în viața de așa ceva?

- Cred! La fiecare pas există minuni, dar, din păcate, nu le mai vedem. Nu este o minune că iese soarele? Roua dimineții nu este tot o minune? Sau licuricii? Zămislirea unei vieți? Și, câte și mai câte... Nevăzutul e în toate. Minunile sunt tainice, mi-e frică să vorbesc despre ele. Dacă nu le mai văd?!

„E posibil să am un grad de misoginism, fără să vreau, deși iubesc femeia ca pe cea mai frumoasă creație a lui Dumnezeu!“

„Am momente în care mă simt mai împlinit pe scenă și momente în care împlinirea înseamnă biserica. Dar în timpul Sfintei Liturghii mă întâlnesc cu toți oamenii de aici, de pe pământ, și cu toți cei care au plecat  dincolo. Doar atunci simt că îi iubesc cu toată ființa mea și că sunt asemenea lor“

„Îmi doresc să fac o biserică dăruită actorilor, care nu prea sunt văzuţi cu ochi buni de canoanele bisericeşti“

- Cu ceva timp în urmă, ați declarat că intenționați să construiți o capelă la Teatrul Naţional. În ce stadiu e proiectul?

- Proiectul construirii unei capele în Teatrul Național este dorința mea de a face o biserică dăruită actorilor, care nu prea sunt văzuți cu ochi buni de canoanele bisericești. Acest lucru ar concilia puternica lor credință cu dorința de deschidere a ierarhiei bisericii noastre străbune. Și sper ca până mor, acest proiect să fie înfăptuit.

„Anul trecut am scos două premiere. Ambele lucrate în «ilegalitate», pe Skype, în aer liber și prinzând orice clipă de libertate oferită de scăderea incidenței la mia de locuitori. Sunt foarte mulțumit de ambele producţii. N-aș fi crezut că într-o dictatură poți să realizezi asemenea minuni“

Povestea crucii lui Cuncea

„Îl iubesc pe Brâncuşi! Am fost la mormântul lui şi i-am cântat colinde şi «Hristos a înviat!»“

- Apropo de cruce... Care e povestea crucii lui Cuncea, de care pomenesc prietenii dumneavoastră?

- Am avut un vis în care un om strălucitor, căruia nu i-am văzut fața, m-a învățat să fac o cruce. Apoi, eu am așezat-o în rugăciunile mele, rugăciunile începătoare ortodoxe. Ulterior, am dăruit crucea aceasta tuturor prietenilor.

- De unde această dorință de a sculpta cruci în lemn?

- Crucea primită de la acel om, la care eu am mai adăugat ceva, te îmbracă în platoșă împotriva relelor lumii. Aceasta m-a făcut să sculptez alte şi alte cruci, pe care am început să le văd în bușteni. Cred că în joaca mea de-a sculptatul m-a ajutat și maestrul Brâncuși. Am fost de multe ori la el, la mormânt. De Crăciun i-am cântat colinde, de Paște, „Hristos a înviat!”. Iar vara, câte o melodie a Mariei Tănase. Îl iubesc sincer!

„Sper să fac o expoziție cu toate crucile sculptate de mine”

- Ați denumit crucile pe care le faceți? Le vindeți sau le dăruiți?

- Da, majoritatea crucilor sculptate de mine au nume. Nu am vândut niciuna, deși s-au oferit oameni să le cumpere. Sper să fac o expoziție și apoi, poate vând. Deocamdată, doar am dăruit din inimă...

- V-ați gândit vreodată să-l jucați pe Brâncuși?

- Da, am scris o piesă de teatru cu un crâmpei din viața lui. Vine rândul ei, curând.