de Ştefania Băcanu

Unii au criticat-o dur, alţii au iubit-o, chiar au adulat-o şi au crezut în ea. Nu de puţine ori a fost dărâmată la propriu, dar nu a abandonat niciodată lupta cu viaţa! Practic, s-a scuturat de fiecare dată şi s-a luat la trântă cu toţi acei care au contestat-o gratuit sau au vrut să îi facă rău. A greşit şi ea şi recunoaşte, fiindcă nu este perfectă şi are prea mare încredere în oameni. Cum ne dezvăluie chiar ea, se face vinovată de o uşoară naivitate, pentru că este un om bun, în esenţă. Vorbim, suntem convinşi că aţi anticipat, despre faimoasa Oana Zăvoranu, un personaj controversat, ce a reuşit să se reinventeze de fiecare dată! Care a ştiut cum şi când să se facă auzită... Oana şi-a deschis inima într-un interviu sincer, în care a povestit despre cele mai dificile momente care i-au zdruncinat existenţa, cine a ajutat-o să se ridice, dar şi despre ce o împlineşte, cu adevărat, ca om şi ca artist.

„Doctorul-escroc Furtună m-a şocat! Mi-a spus că moştenisem 60 de milioane de euro şi că un milion în minus nu se mai simte”

- Felicitări pentru clinică, Oana. În curând, patru ani de la inaugurare. Cum ți-a venit ideea?

- Am vândut cimitirul, odată cu tot businessul, fiind parte din afacere și m-am gândit în ce să îmi investesc banii. Dar m-a lovit ghinionul și l-am cunoscut pe escrocul ăsta, doctorul Bogdan Ioan Furtună, prin cineva. Părea un tip ok, serios, nimic nu prevestea că o să mă fure în asemenea hal... El avea deja o clinică și mi-a zis, dacă tot dispui de bani, nu vrei să te ajut să facem împreună o clinică? Pentru că este de viitor! Am vorbit cu Alex, ne-am sfătuit, și am zis că să fiu patroană de clinică este un pas important, să scap odată de asocierea cu cimitirul. Să las trecutul în urmă! Am găsit locația, era o mizerie. A durat vreo trei-patru luni până am pus totul pe picioare și am pornit la treabă.

- Totuși, ai început cu stângul această afacere...

- Da, ne-a furat administratorul clinicii, doctorul Furtună, căruia i-am lăsat pe mână foarte mulți bani cash, din păcate. Îi dădeam câte 20.000, 40.000 de euro, să cumpere un aparat, să ia câte un ecograf. Noi am crezut, am avut toată încrederea în el, că am zis, mă, dacă eu nu fur, nu fură nimeni... Din nefericire, încă judec oamenii după cum gândesc eu și este o mare greșeală. Lucrurile au început să degenereze când am văzut că nu apar aparatele în clinică. El ce făcea? Lua banii și cumpăra aparate, dar pentru clinica lui, aici, aproape de a noastră. De fapt, escrocul de Furtună voia să ne ia clinica și să aibă două în aceeași zonă. Când l-am confruntat și l-am luat la sigur, cu dovezi clare, mi-a dat un răspuns absolut halucinant: „Nașa (pentru că voia să-l nășim), îmi pare foarte rău pentru ce am făcut, dar eu am auzit de la televizor că tu ai moștenit 60.000.000 de euro și m-am gândit că un milion în plus sau în minus nu se simte”. I-am zis că se uită prea mult la televizor și i-am făcut dosar penal!

- Cât ai investit în acest proiect?

- Banii au fost toți ai mei, aduși de acasă. Clinica nu s-a făcut nici cu fonduri europene, nici cu împrumuturi. Doar munca mea! Practic, tot ce am băgat în clinică se ridică la aproximativ 1.250.000 de euro, cu tot cu aparatură și renovare. Și când spun aparatură, mă refer la logistică de ultimă generație pentru imagistică, adică tot ceea ce înseamnă servicii legate de RMN, CT, Radiografie. Dar de când cu pandemia, ne-am extins în alte patru locații unde facem testare COVID-19 și mergem mai departe, facem analize de sânge și, dacă ne ajută Dumnezeu, până în toamnă, facem și niște specializări în cadrul clinicii. În plus, am făcut demersuri să lucrăm și cu CASMB (Casa de Asigurări de Sănătate). Vrem să ajutăm toți oamenii care au nevoi medicale, fiindcă pentru mine clinica nu este doar o afacere, am o satisfacție fantastică atunci când ajut oamenii simpli și ei sunt mulțumiți.

„Eu sunt pe toane, dar Alex mi-a oferit confortul emoţional”

- Profesional eşti pe val. Dar sentimental, cum merge relaţia cu Alex, după șapte ani?

- Mi-am găsit confortul emoțional alături de Alex. Nimeni nu este perfect, fiecare avem și bune, și rele. Pentru mine ar fi o caznă să stai lângă un om pe care nu-l mai iubești, doar așa, că te gândești ce zice lumea sau pentru confortul copiilor. Mi se pare o dramă extraordinară care se întâmplă în sufletul acelui om care-i silit să trăiască lângă cineva pentru care nu mai are sentimente. Eu nu aș putea să fac așa ceva. Am zis, Doamne ferește!, dacă nu l-aș mai iubi pe omul de lângă mine și dacă aș avea trei-patru copii, i-aș spune totuşi... Dar ferice de cine poate să îndure o astfel de relație.

- Care face primul pasul spre împăcare atunci când aveți divergențe, tu sau Alex?

- Depinde. Eu sunt pe toane. Dacă nu e ceva grav, dau cu gura, apoi mă duc și-l pup. El, de multe ori, încearcă să facă pe bărbatul, apoi, ori vine să mă pupe, ori vine pe lângă mine, își face de treabă, se bagă în seamă... De exemplu, ieri ne-am certat pentru că i-am luat o pereche de adidași. Noi, femeile, așa suntem, mai ales dacă ne iubim bărbatul. Îți iei ție, îi iei și lui, că așa simți, nu din vreo obligație. Nici nu i-a scos din cutie. Așa m-a enervat, m-a luat durerea de cap de nervi... M-am dus să mă fardez și el tot zicea că de ce i-am cumpărat, că el nu are nevoie de nimic... și tot așa. După cinci minute, a venit în baie după mine să-mi spună diverse... că a sunat nu știu cine, iar eu mă făceam că nu vorbesc cu el. La un moment dat, ne-a bufnit râsul și ne-am împăcat. Atât ține la noi o ceartă. Eu nu țin ranchiună! De aceea zic, sunt zile când face el primul pas, sunt zile când eu. Mă supăr pe moment, dar nu aș putea să o țin langa, să trec pe lângă el prin casă și să nu vorbim deloc.

- Vă sfătuiți în orice situație, vă consultați când trebuie să luați vreo decizie legată de voi sau de business?

- Da, dar, recunosc, eu îl mai pun și în fața faptului împlinit. Însă Alex știe că nu iau decizii greșite. Chiar dacă sunt pripită, am învățat în timp să îl întreb, să mă consult cu el. La rândul meu, și eu țin cont şi de deciziile pe care le ia...

„Ce să facem, să depunem armele? Abia așteaptă dușmanii”

- N-ai fost deloc ocolită de momente și situații greu de dus, însă de fiecare dată te-ai ridicat și ai mers mai departe...

- Da, prin câte am trecut, puteam ajunge la nebunii ăia veseli, direct! N-aș ști să-ți spun cum am reușit. Cineva acolo Sus mă iubește și mi-a dat de fiecare dată putere, fără ca eu să-mi dau seama, să lupt și să mă ridic după toate nenorocirile pe care le-am trăit. Fiecare eveniment greu care a venit în viața mea, parcă, m-a fortificat, m-a îmbărbătat și, cumva, m-am adunat și am zis: „Ok, mergem la luptă! Ce să facem, să depunem armele? E cel mai simplu, abia așteaptă dușmanii”. Cred că este un conglomerat. O dată, mi-a dat Dumnezeu forță fizică, apoi, mi-a dat gânduri bune și decizii potrivite. A fost greu, nu mi-a fost ușor niciodată. Fiecare moment de cumpănă al vieții mele a fost la pachet cu muncă, cu mult consum de energie, de nervi... dar ce să fac? M-am scuturat de fiecare dată și am mers mai departe, parcă mai puternică...

- Te rogi?

- Da! Dar nu merg la biserică! Mă rog eu așa, în sufletul meu. Nu au fost momente în care am simțit la modul propriu Ajutorul Divin, pentru că nu am, probabil, capacitatea de a percepe, dar am o intuiție extraordinară, care m-a ghidat să iau, în cele din urmă, deciziile bune și Dumnezeu, chiar dacă nu îl simt, știu că este undeva acolo, pentru că, de câte ori m-am aflat pe marginea prăpastiei, m-a tras și mi-a zis: „Hai, mă, că nu meriți să cazi. Ți-am dat doar o lecție”. Fiindcă tot ceea ce am pățit a fost, cumva, și din cauza încrederii mele, naivității mele... poate ar fi trebuit să fiu mai afurisită, mai circumspectă și cred că Dumnezeu a vrut să-mi dea o lecție ca să nu mai fac așa. Să nu mai visez că toți oamenii sunt ca mine, să nu mai am încredere așa ușor, să nu mai cred că dacă eu nu fur, nimeni nu poate fura sau dacă eu nu mint, nu pot fi mințită.

„Asta a fost marea mea luptă!”

- Și ai învățat din greşeli, din experienţele trecute?

- Nu prea am învățat... Vreau să sper că voi învăța, dar sunt incurabilă, la modul că eu cred că tot ce este al meu e pus de-o parte. Până la urmă, rămân o sentimentală și o optimistă fără leac, în ideea în care eu consider karma o nenorocire. Și, culmea, cine mi-a făcut mie rău, fără să doresc rău sau să gândesc rău, pentru că niciodată, în viața mea, nu am invocat răul cuiva, a plătit într-un fel sau altul. Sunt un om bun, greu încercat, ce merită să cadă în picioare. Simt că, acolo Sus, cineva mă iubește. Că este Dumnezeu, că sunt tații mei... nu știu, dar este Cineva!

- Și mama ta poate să fie...

- Și mama poate să fie... M-o fi iubit și ea, dar ciudat și trist. M-a iubit în felul ei, așa se spune. Aș fi vrut, poate, să mă iubească mai puțin, dar să simt. Dacă iubești un om, dar îl duci la exasperare, asta nu te scuză. 99% dintre oameni, care sunt părinți și care și-ar da și sufletul pentru copii, m-au blamat, dar este foarte greu să te pui în pielea mea. Când ai niște părinți mișto, minunaţi, cum să crezi că există și altfel de părinți? Asta a fost lupta mea și m-au înțeles doar cei care, la rândul lor, au trăit aceeași situație. Oamenii trebuie să conştientizeze faptul că există și lucruri greșite. Ai o fabrică de pantofi, de exemplu. Îți ies 99 de perechi țiplă și una, cu defect. Trebuie să accepți că mai există și rebut... Ca și în viață. Poate ești un părinte extraordinar, dar ai ghinionul să ai un copil naiba pe pământ. E bețiv, e un pierde vară, nu se prinde nimic de el... Și te întrebi unde ai greșit? L-am crescut bine, i-am dat tot ce și-a dorit... Ce s-a întâmplat? Şi, la un moment dat, trebuie să te împaci și să recunoști că odrasla ta este un ratat. De partea cealaltă, câți copii nu sunt abandonți în orfelinate? Ei n-au fost făcuți de niște femei, alea nu sunt mame? Ba da, dar nu i-au vrut, sunt niște nefericite ce nu și-au meritat statutul de mamă. Și, pe partea cealaltă, poate sunt femei care se chinuie ani să facă un copil, cu tratamente, cu rugăciuni, și nu reușesc, și altora le dă Dumnezeu zece copii și-i lasă pe toți pe drumuri. Din păcate, sunt realități ale zilelor noastre.

„Vreau să fac un film şi un superdocumentar despre viaţa mea“

- Cum ți-a venit ideea să-ți faci propria emisiune pe YouTube?

- Totul a plecat de la Oana Roman, care a spus într-o emisiune de televiziune că eu sunt brânză bună în cel mai prost burduf de câine. Și ăla a fost momentul în care am zis să începem proiectul. De un an întreg mă tot gândeam să fac ceva pentru YouTube, fiindcă asta ar fi nivelul următor pentru mine, având în vedere ce se întâmplă cu televiziunile și că totul începe să se digitalizeze. Aveam idei, aveam de toate! Deci, era doar o chestiune de timp până dădeam drumul. Și declicul a venit odată cu Oana Roman care nu trebuia să vorbească despre mine. Aia a fost scânteia. Apoi, totul a curs natural și am băgat ingredient principal povestea asta cu „mocangeala” din zilele noastre care, personal, mă irită și mă dezgustă. Nu mai vorbim despre reclamă, despre anumite parteneriate. Și marii actori au diferite contracte de imagine, e normal, dar să ajungem să facem reclamă la brânză topită, la iaurt sau la tampoane și să ne bucurăm că ne facem gratis o manichiură, că ne scoatem o bătătură, că ne punem moca o mustață, mi se pare că ne ducem într-o zonă ce nu mai are nicio noimă.

- Dar ce înseamnă mai exact „mocangeală”, la ce te referi?

- „Mocangeala” înseamnă să promovezi tot ce există pe lumea asta, de la ce bagi în gură, la ce respiri și până la tot ce vezi, adică să faci reclamă, ca să iei de pomană. Deci, „mocangeala” este fosta pomană. Numai că, pomana nu se mai întâmplă acum în cimitire printre cei adormiți. Acum, pomana este între cei vii. Dacă ar fi să te iei după pomanagii din ziua de azi, nu îți mai faci niciun business. Să zicem că îţi deschizi un restaurant. Păi, dacă îți vin 10 din ăștia pe zi, care îți mănâncă gratis și vor ei să-ți pună o poză în online pentru câte o friptură, un peşte, într-o lună dai faliment. Sau îți faci un coafor. Au venit, și-au făcut unghiuțele, părul gratis, pun şi ei o poză cu salonul și la revedere. E valabil în toate domeniile.

Îi ia la mână: de la Mădălin Ionescu şi Cristina Şişcanu până la Adelina Pestriţu, Ich sau Oana Roman

- Dacă ar fi să faci un top al celor mai mari „mocangii”, cum ar arăta?

- Oana Roman este cea care mocangește tot. De la pedichiură la… ghivece goale de flori. Asta făcea în iarnă. Ea nu plătește pentru nimic! Apoi, familia Clonda&Cristea, apoi Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu, până la marii influenceri, cum le zic eu, Adelina Pestrițu, Carmen Grebenișan, Alina Ceușan și Cristina Ich. Ele sunt mari influencere. Influencere de ce? Pentru ce? Dacă ești un om normal la cap, vreodată în viața asta, te-ar influența vreuna dintre astea care azi îți arată două ghivece, mâine trei iaurturi? Dar ce, tu nu știi ce iaurt îți place? Încerci trei variante și vezi care-ți place... Sau dai sfaturi de bune maniere, cum este Adelina Pestrițu. Păi cine dă sfaturi de bune maniere, Pestrițu care a rupt în două boxele și bara? Ai tu tupeul să faci filmulețe despre bunele maniere? Ce te recomandă? Cum ar fi să dau eu sfaturi despre cum să ai o relație bună cu mama? Nuuuuu... este un exemplu prost! Sau o vedeam zilele trecute pe Andreea Raicu. Face reclamă la depresie, la necaz. Ea este acum... Dalai Lama. (râde)

- Ți-ai atras antipatii, amenințări în urma acestor emisiuni?

- Dacă am avut probleme? Dar mi-au făcut cinci procese. Pestrițu, în cârdășie cu Oana Roman, Cristina Ich, Ceușan și cu Anda Adam, pe motiv că le-am pătat imaginea. Da de unde! Eu am lucrat cu materialul clientului. Am vrut să le deschid ochii oamenilor și să îi fac să înțeleagă faptul că nu au nevoie să li se spună ce să mănânce, de ce să vină dansatoarea asta de la bară să vă înveţe cum să țineți cuțitul și furculița în mână? De ce trebuie să vă spună ea ce tip de geacă să vă cumpărați, să vă dea coduri pentru nu ştiu ce achiziţii, și așa mai departe?

- Și te gândești să renunți la emisiune?

- Nu, Doamne ferește! Sunt cu motoarele turate, nu mă simt intimidată deloc. Nu fac nimic interzis, nu mint, nu-mi bat joc de nimeni și cred că orice om normal care se uită la filmările mele de pe YouTube râde, se amuză, pentru că sunt caterincă. Nu o spun cu răutate. Mi-aș dori ca oamenii să își deschidă ochii și să își dea seama că fiecare om are dreptul să aleagă, nu există speaker motivațional. Există doar puterea ta și mintea ta!

„Cu atâtea producţii pe Netflix, e greu să-i mai atragi pe oameni la un serial românesc”

- Cum a fost experiența din serialul „Sacrificiul”? Cum a fost revenirea pe platourile de filmare după atâția ani?

- M-am bucurat enorm că am lucrat din nou cu Ruxandra Ion, care este „mămica telenovelelor româneşti”, dar cred că, din cauza vremurilor pe care le trăim, oamenii nu mai sunt atât de avizi de a vedea seriale, filme autohtone, pentru că s-a ajuns la un nivel atât de sus pe Netflix, încât, ce se face pe tv la noi este sub nivelul la care se așteaptă românii. Dar, mi-am demonstrat mie și Ruxandrei că încă mai pot, m-am bucurat că am revenit pe platourile de filmare, fiindcă actoria e prima mea iubire, dar nu a mai avut succesul de altădată. Nu al meu, al producției, în general.

- Mai pregătești ceva pe plan profesional?

- Dacă mă ajută Dumnezeu, voi face eu un film și un documentar, o serie de documentare despre viața mea, pe etape, și, cireașa de pe tort, o producţie despre viața mea, realitate cu ficțiune. Vreau să iasă ceva mișto, nu doar așa, să spun că am făcut un film. Suntem în testări, nu am mai realizat așa ceva. Eu am doar experiența ca actriță. Începem cu pași mici, ca să înțelegem cum funcționează treaba...

„Am făcut demersuri să lucrăm și cu CASMB (Casa de Asigurări de Sănătate), pentru că vrem să ajutăm toți oamenii care au nevoi medicale, fiindcă pentru mine clinica nu este doar o afacere, am o satisfacție fantastică atunci când ajut oamenii simpli și ei sunt mulțumiți“

Oana Zăvoranu a rămas aceeaşi femeie puternică! Spectaculoasă, cu poftă de viaţă, mereu vioara întâi, indiferent că vorbim despre familie, business sau lumea artistică

„Mi-a mers perfect în pandemie“

- Ce a însemnat pandemia pentru tine? Te-a afectat în vreun fel?

- Poate o să te mire, dar, da, mie mi-a mers bine în pandemie din toate punctele de vedere. În primul rând, financiar, profesional, fiindcă am reușit să deschid alte trei centre, sub aceeași clinică, pentru testare COVID-19 și analize de sânge. Pe parte sentimentală, știu că sunt foarte mulți care s-au despărțit în perioada asta, că au stat prea mult bot în bot, că s-au plictisit. Ei bine, eu şi Alex ne-am reîndrăgostit, a fost un test binevenit ca să ne confirmăm încă o dată cât de perfect ne potrivim. Atunci când stai mai mult timp cu un om, îi vezi defectele mai tare, dar îi vezi și calitățile și da, pot să spun că această pandemie m-a apropiat și mai mult de Alex și, de asemenea, și el s-a apropiat de mine. Am avut mai mult timp pentru noi, ne-am alintat mai mult, ne-am descoperit pasiuni comune, jocuri. Ne-am adunat cu prietenii mai des și am creat, așa, o atmosferă de familie, iar eu tânjesc, undeva în sufletul meu, după astfel de momente. Îmi place să fie lume multă în casă, dar, să am o putere magică și să-i fac să dispară, atunci când vreau să fiu doar eu cu mine, apoi să-i aduc din nou, să fie toată lumea, să fie veselie...

„Dumnezeu, chiar dacă nu îl simt, știu că este acolo, pentru că, de câte ori m-am aflat pe marginea prăpastiei, m-a tras și mi-a zis: «Hai, mă, că nu meriți să cazi. Ți-am dat doar o lecție»“

De ce se gândeşte diva la o mamă-surogat?

- Că tot ai menționat de copii... Voi, tu și Alex, vă pregăteați să deveniți părinți. Ce s-a întâmplat?

- Amândoi vrem copil și cred că eu mi-am dorit dintotdeauna, dar am o frică pe care n-am ascuns-o niciodată. Mi-e teamă de perioada aia de nouă luni, de sarcină, pentru că am exemple de femei care s-au deformat, s-au transformat, efectiv, în acea perioadă. Sunt luni în care te umfli, te faci ca un cremvurști.

- Dar tu n-ai fost niciodată grasă, nu ai avut probleme cu silueta...

- N-am fost grasă, dar sunt femei care s-au transformat. Uite, Nicoleta Luciu, n-a fost niciodată grasă, dar cum arăta însărcinată cu tripleți? Ziceai că ne mănâncă... Eu am exemplul ăsta, Nicoleta, care e o femeie frumoasă, dar în sarcină nu o mai recunoștea nimeni, ziceai că se mișcă pământul când merge. Și-a recăpătat silueta după sarcină, dar în alea nouă luni ce faci? Mie nu mi-e frică de sarcină, ci de modificarea corpului, de-aia vorbeam despre mamă-surogat. Sunt convinsă că aș fi o mamă mișto, bună, cea mai tare prietenă a copilului meu. Mi-aș dori un băiat ca să mă iubească pe mine, că sunt egosită. Mamele își fac băieți pentru ele, iar tații vor fete pentru ei. Deci, dacă mi l-ar pune cineva în brațe gata făcut, ar fi senzațional. (râde)

- Și, până la urmă, ați ajuns la un numitor comun?

- Încercăm, ne străduim... toată lumea mi-a spus că ar fi un copil minunat, frumos, răsfățat, ar avea de toate... Cred că sunt făcută pe lumea asta să fiu mamă și aș fi una extraordinară. Dacă aș avea băiat și ar pune ochii vreuna pe el, îți dai seama cum aș fi? Exact genul ăla de soacră autentică... Aș purica-o, aș fi geloasă, dar nu aș exagera, fiindcă nu vreau să-l transform într-un mameluc. Da, recunosc, cred că este ceea ce ne lipsește, în acest moment. Un copil ne-ar putea face viața și mai frumoasă. Cred că nouă luni m-aș închide undeva unde să nu mă vadă nimeni până nasc. (râde)

„Cred că orice om normal, care se uită la filmările mele de pe YouTube, râde, se amuză, pentru că sunt caterincă. Nu o spun cu răutate“

„Mă operez din cap până în picioare, ca să fiu ţiplă la 60 de ani“

- Cum te întreții? Ce ritualuri ai?

- Pe cuvântul meu dacă fac ceva, îți jur. Poate pare că mă alint, dar chiar nu fac nimic. Nu țin cură de slăbire, deşi, dacă ar fi fost nevoie, cu siguranță aș fi ținut. Cred că am noroc genetic. Dacă se poate numi ritual, mă demachez în fiecare seară, este o regulă de la care nu mă abat. Sunt foarte loială unor produse, nu sunt genul care să încerce și aia și aia. Sunt consecventă, din punctul ăsta de vedere. Dacă nu sunt machiată, mă spăl pe față și îmi dau cu o cremă, atât. Nu am răbdare să mă dau cu 10 cremuțe, să mă pigulesc sau mai știu eu ce. Am niște măști faciale pe care mi le pun pe față când îmi aduc aminte, o curățare, o dată la nu știu cât timp. Sport nu fac, mi-aș fi dorit, dar sunt leneșă. Mi-am pus o dată botox, mi-aș face și un lifting, dar nu mă primește niciun doctor, pentru că-mi spune că nu e cazul. Nu beau apă, beau Cola, deci… numai rele, dar am gena bună. (râde)

- Dar cu operațiile estetice cum ești, pro sau contra?

- Când va fi cazul, mă duc și mă operez din cap până în picioare, ca să fiu țiplă la 60 de ani. Nu sunt împotriva operațiilor, atunci când și unde este nevoie. Mi-e frică de bătrânețe! Dacă pot să mă lupt cu gravitația, de ce nu?!

- De ce ți-ai dat jos implanturile mamare?

- Pentru că m-am plictisit! Din același motiv pentru care mi le-am și pus. De șase ori am schimbat mărimea și de două ori le-am scos definitiv. Acum sunt naturală, dar dacă mă plictisesc iar, poate o să mi le pun la loc.