de Ștefania Băcanu
Au vândut sute de mii de CD-uri și alte sute de mii de casete audio, din epoca aceea romantică a muzicii, înregistrând, astfel, record după record! Au milioane de fani ce le fredonează piesele și care așteaptă cu nerăbdare să îi vadă pe scenă. Vorbim despre trupa „3 Sud Est” sau „regii muzicii dance”, așa cum au fost supranumiți, grație succesului nebun de care se bucură de peste 18 ani... Laurențiu, Mihai și Viorel și-au unit vocile și destinele în toamna lui ’97 și, deși suiseră pe cele mai înalte culmi ale audienței, premiați an de an, doborând toate topurile, după 11 ani au decis să ia o pauză. Vestea a căzut precum un trăsnet și nimeni nu credea că, într-o zi, vor urca din nou pe scenă în aceeași formulă. Nici măcar ei... Dar minunea s-a produs în 2014, cu tot cu „Emoții”, numele single-ului cu care băieții și-au reluat activitatea. Din fericire pentru cei ce iubesc muzica „3 Sud Est”, minunea continuă și azi, iar cea mai nouă piesă, „Jumătatea mea mai bună”, pe care o cântă împreună cu Andra, a bătut orice record! Cum mai arată „3 Sud Est” la majorat, aflaţi în rândurile următoare...
Viorel Şipoş: „Avem acelaşi suflet tânăr, ca la începuturi“
- Felicitări pentru noua piesă. Locul I în Trending. Te aşteptai?
- Mulțumim! A fost o mare surpriză pentru noi faptul că am stat 12 zile pe locul I în Trending. Ne-am dorit să fie o piesă care să ajungă la inimile oamenilor și se pare că am reușit.
- Viorel, sunteţi în topuri de... când eraţi mici. Aţi fost numiţi „regii muzicii dance”, aţi bătut record după record la vânzări. Care este secretul succesului vostru?
- În cazul nostru, secretul stă în muncă, în perseverență și în faptul că suntem o familie, înainte de toate.
- Cum este „3 Sud Est” acum, la 24 de ani de la înfiinţare?
- Este la fel ca acum 24 de ani, cu același suflet tânăr!
- Te gândeai atunci că o să ajungeţi să aniversaţi 18 ani tot pe scenă?
- Cel mai important este să trăiești momentul, iar restul vine de la sine. Acum, mă bucur de cei 18 ani petrecuți pe scenă.
- Dacă nu vă despărţeaţi în 2008, aţi fi aniversat, curând, un sfert de secol... Ce s-a întâmplat atunci?
- În 2008, a fost momentul pentru o pauză, dar am rămas la fel de buni prieteni. Se vede şi azi, nu?
„Am fost urmărit de fane, dar nu am cedat!”
- Cum au fost acei șase ani pentru tine, departe de scenă, de colegi, de lumea artistică? Ce ai făcut în acest timp?
- M-am concentrat pe familie. Timpul petrecut cu ei a fost benefic și ne-a consolidat și mai tare relația.
- Presupun că, de-a lungul carierei, ai avut numeroase momente haioase. Povesteşte-ne şi nouă unul de prin culise sau chiar de pe scenă.
- Posibil să-mi fi uitat versurile la vreun concert, dar m-a salvat publicul. (râde)
- Cu fanele cum era? Ai fost hărţuit, urmărit?
- Nu, eram foarte politicos. Am mai fost urmărit, dar nu am cedat, mi-am văzut de treaba mea. (râde)
- În toţi aceşti ani, ai avut momente, situaţii, în care ai simţit că te-a schimbat succesul?
- Da, recunosc, au fost, dar acest lucru m-a ajutat să devin o mai bună versiune a mea pe plan profesional.
„În timpul liber, fac clipuri pe YouTube cu fetiţa mea, Rebe”
- Ai o minunăţie de fată, Rebe. Ce face?
- Chiar foarte bine și ne puteți urmări și pe canalul de YouTube al ei, unde facem diferite clipuri împreună.
- Cum este Viorel, tată de fată?
- Pe lângă faptul că sunt tată, am căutat, de asemenea, să devin și cel mai bun prieten al fetiței mele.
- Ce spune când te vede la televizor?
- Fetița mea este foarte mândră de tot ceea ce am făcut până acum și de tot ce fac în prezent.
- Ce activităţi aveţi? Ce face Viorel când nu cântă, mai ales în perioada asta când activitatea artistică este moartă?
- Când nu cântă, Viorel face clipuri pe YouTube cu Rebe! (râde)
„Când eram mic, făceam teatru de păpuşi. Visam să fiu actor”
- Ţi-ai încercat norocul şi în afaceri şi ai pus bazele unui restaurant lângă Constanţa. Cum merge? Cât de tare te-a afectat pandemia?
- Industria HoReCa, din păcate, a fost toată lovită în această perioadă. A fost un an greu pentru toată lumea, dar cel mai important este că suntem sănătoși.
- Este o perioadă dificilă pentru cei mai mulţi dintre noi... Te gândeşti, totuşi, să mai încerci şi altceva? Altceva, în afară de muzică...
- Muzica a fost și va rămâne cea mai frumoasă pasiune și meserie din viața mea, iar în restul timpului mă ocup de restaurant.
- Muzica era visul tău când erai mic?
- Ironia sorții face că nu! De fapt, voiam să mă fac actor. De mic îmi plăcea să imit tot felul de personaje! Îi făceam surorii mele „Teatru de păpuși” din jucăriile ei preferate. Eram foarte talentat, dar numai eu știam asta!
Laurenţiu Duţă: „Cel mai greu an? 2008, când «3 Sud Est» s-a destrămat. Nu credeam că ne întoarcem!“
- „Jumătatea mea mai bună”, o nouă piesă, din nou în topuri. Care este povestea ei?
- Piesa a fost scrisă înainte de venirea pandemiei, undeva pe la sfârşitul lui 2019. Iniţial, ideea era să o cântăm doar noi, „3 Sud Est”, dar, cu pandemia, am zis că nu este momentul să ne grăbim să o lansăm, fiindcă ştiam că este o piesă foarte bună. Toată lumea era derutată, nu înţelegea nimeni ce se va întâmpla şi, astfel, am avut timp mai mult de reflecţie. M-am gândit ce să fac cu ea şi am zis, cel mai bine este un featuring cu un artist, pentru că noi, din 2015, de la colaborarea cu Inna la melodia „Mai stai”, nu am mai avut niciun clip şi înainte de Inna, la fel, niciun clip oficial.
- Cum v-aţi gândit la colaborare cu Andra?
- Am zis că, dacă tot facem pasul ăsta, atunci să fie cu un artist foarte bun, cu o voce foarte bună şi, automat, când vrei o voce foarte bună, primul nume care-ţi vine în cap dintre starurile feminine, părerea mea, este Andra. Ne potrivim ca şi stiluri, ca şi voce, timbre vocale... totul se armonizează perfect!
„Andra a tras piesa şi a împins-o mai sus decât am fi dus-o noi singuri”
- Te aşteptai la aşa mare succes? Videoclipul piesei a depășit 1 milion de vizualizări în mai puțin de 24 de ore...
- Sincer, mă aşteptam, dar, poate că, la jumătate, aşa, ca impact. Mă gândeam că o să facem în primele zile în jur de 400.000 de vizualizări, hai dublu, fiind şi Andra, dar, am făcut peste aşteptări, un milion în prima zi, a doua zi, la fel. Evident că Andra a tras piesa şi a dus-o mai sus decât am fi urcat-o noi singuri. Întotdeauna, colaborările dintre numele mari atrag atenţia, dar, cu condiţia ca piesa să fie de calitate. Aici, cum spunea şi tata, au conlucrat trei factori: două nume mari, plus o piesă foarte bună. (râde)
- Apropo de colaborări, cum alegeţi artiştii alături de care vreţi să lucraţi?
- E şi foarte greu să faci colaborări cu fete, pentru că, de multe ori, eu când scriu piesele, le scriu cu gândul la „3 Sud Est” şi le fac într-o tonalitate accentuată de băiat. Acum, la Andra a fost o provocare. Cum să facem cu refrenul, pentru că dacă aş fi păstrat aceeaşi tonalitate în care interpretăm noi, Andra nu ar fi putut să cânte acel refren deoarece ar fi fost prea jos. Îmi era şi mie puţin frică, cum să fac tranziţia de la tonalitatea noastră, de la primul refren, să o ridicăm cinci semitonuri pentru strofa Andrei, astfel încât nimeni să nu se prindă. Dar, uite că ne-a ieşit...
- Cu Inna cum a fost, de exemplu?
- A fost ideea managerului Innei, Lucian. Piesa era scrisă de mai mult timp pentru o altă artistă din Constanţa, cu mulţi ani în urmă, şi lui Lucian i-a plăcut foarte tare refrenul şi a zis că el vede melodia asta cântată de noi şi de Inna. Eu adoram refrenul, dar nu îmi plăceau strofele. Aşa că, le-am schimbat, la fel şi partea de instrumental şi a ieşit piesa „Mai stai”.
„Pandemia? O perioadă a aşteptării, a deznădejdii, dar şi a speranţei”
- Aţi avut şi cu Ştefan Bănică jr. o experienţă la un concert de-al lui de Crăciun, la Sala Palatului...
- Ştefan are o tradiţie în a face aceste spectacole foarte frumoase de Crăciun, dar nu fusesem niciodată la un concert. Pentru că am făcut şi noi parte din spectacolul 2019, am văzut mai de aproape ce înseamnă un adevărat show, cât de mult se implică Ştefan şi cât de perfect face producţia acestui spectacol.
- Voi v-aţi gândit să concertaţi la Sala Palatului?
- Nu ne-am gândit. Noi am făcut-o când ne-am reunit, în 2014 şi 2015, dar îţi trebuie un concert, un eveniment. Ştefan Bănică îl face în preajma Sărbătorilor de iarnă. Sala Palatului nu e uşor de făcut! Trebuie să „cânţi” mai multe zile, pentru că din prima zi, şi chiar a doua zi, abia îţi acoperi cheltuielile de producţie, sunet, costume, dansatori.
- Laurenţiu, cum a fost perioada asta, 2020-2021, pentru voi, artiştii?
- O perioadă grea, în care a trebuit să petrec mai mult timp în studio, ca să compensez lipsa concertelor. O perioadă a aşteptării, a deznădejdii, iar acum, de când cu vaccinul, a speranţei şi, poate, din vară, va fi bine. Este un an şi puţin de când ne-am pus activitatea, speranţele, în aşteptare. Chiar am văzut la ştiri un grafic care arăta cele mai lovite domenii, iar cultura, partea de concerte, era cea mai afectată, urmată de HoReCa şi altele... Există şi o parte bună, Guvernul a oferit nişte indemnizaţii artiştilor care nu au carte de muncă, în valoare de 2.500 de lei net pe lună. Este un ajutor! Bineînţeles, nu sunt suficienţi bani să ducă un trai aşa cum erau obişnuiţi, dar tot este un ajutor ca să treacă peste această perioadă.
„Testul timpului este cel mai dur pentru un artist”
- Nici tu nu ai scăpat de virusul ăsta care ne-a dat tuturor vieţile peste cap... Cât de tare te-a afectat?
- Soţia mea Ianula a fost infectată înaintea mea, prin decembrie, iar eu nu am avut nimic, dar, între timp, au apărut alte tulpini şi n-am scăpat, m-am infectat şi eu. La început, nu ştiam de ce tuşesc, nu-mi trecea şi, la recomandarea unui bun prieten, medicul Ioan Alexie, care l-a tratat şi pe Mihai, mi-am făcut un CT şi mi-au ieşit nişte leziuni specifice COVID. Am făcut testul, a ieşit pozitiv şi am început tratamentul. Nu am avut alte simptome, saturaţia oxigenului era ok, doar plămânii erau afectaţi. Am trecut peste, dar am rămas cu o răguşeală, nimic grav. Pot să cânt fără probleme! M-am infectat între dozele de vaccin şi cred că a contat faptul că aveam prima doză făcută şi, astfel, nu am făcut o formă severă. De aceea, îndemn apăsat pe toată lumea să se vaccineze!
- Toate piesele voastre spun o poveste. Sunt poveşti reale, trăite? De unde te inspiri?
- Evident că sunt frânturi şi din experienţa mea, experienţa noastră, dar nu mereu. Cineva care compune piese de atâţia ani se poate inspira din orice, din poveştile oricui, nu doar din propriul destin. Melodia, ca să ajungă la inimile oamenilor, trebuie să aibă o poveste sau o stare în care fanii să se regăsească. Avem şi piese care nu au avut succes, dar, din fericire, oamenii te ţin minte cu reuşitele, cu melodiile mari. Ei rămân în minte cu trei-patru titluri, hai cinci. Testul timpului este cel mai dur pentru un artist!
- Povestea ta şi a Ianulei are o melodie?
- Şi „Jumătatea mea mai bună” are o legătură, pentru că este femeia cu care îmi trăiesc viaţa. Suntem de 27 de ani împreună!
- Cum aţi rezistat atâţia ani?
- Nu suntem doar noi, mai sunt cupluri... Poate faptul că facem parte din altă generaţie. Atunci nu erau atâtea tentaţii, nu exista social media. Acum, toată lumea pozează în femeia fatală, în bărbatul perfect. E simplu să te încânţi privind nişte poze pe net şi, probabil, ăsta e unul dintre motivele pentru care oamenii se despart atât de uşor. Uită-te la părinţii noştri, mulţi dintre ei au rezistat până la adânci bătrâneţi, aşa era atunci. Dacă o relaţie apucă să se consolideze, rezistă în timp, dar trebuie să prindă şi nişte ani frumoşi. Să nu vă imaginaţi că eu am fost omul perfect, cel fără de greşeală. Tot timpul au fost probleme în cuplu, ca peste tot, dar trebuie să ştii să treci peste ele, să comunici, ca şi la „3 Sud Est”. Când simţi o tensiune, o problemă, hai să vorbim, să vedem ce putem face, cum rezolvăm.
„La 14 ani, cântam deja la barul «Orient» din Mamaia”
- Apropo de soţia ta, cum v-aţi cunoscut?
- Noi doi suntem din Năvodari şi prima dată am văzut-o la o serbare şcolară, ce avea loc la cinematograf. Ţin minte că era plină sala. Eu aveam vreo 12-13 ani şi cântam muzică folk cu chitara, iar ea, vreo 10 ani. A venit mama ei la mine şi m-a rugat să o acompaniez cu chitara, pentru că şi ea cânta. Aşa ne-am cunoscut. Ulterior, ne mai întâlneam pe la şcoala, ne salutam şi cam atât. I-am reţinut figura, pentru că mi-au plăcut ochii ei, verzi-albaştri. Ne-am reîntâlnit mai târziu la Fan Club Michael Jackson, amândoi fiind înnebuniţi după Michael. Eu aveam deja 17 ani şi voiam să îmi fac prietenă, iar ea, 15. Şi de atunci am rămas împreună, iar în 2006 ne-am căsătorit şi un an mai târziu s-a născut Lorena.
- Ce relaţie ai cu Lorena? Te moşteneşte, e pasionată de muzică?
- Da, ascultă diverse stiluri şi, din vara asta, mi-am propus să o iau în studio cu mine, măcar o zi, două pe săptămână, să văd dacă îi place să scrie muzică şi să o încurajez, vedem. Ea are o voce superbă, poate chiar şi pentru cântec, să mai vedem... La modul profesionist, şi eu tot la 14 ani am început să cânt pe scenă, la barul Orient din Mamaia, în program de cabaret, imediat după Revoluţie, în vara lui ’90.
- Laurenţiu, care a fost cel mai bun moment al tău de până acum?
- Profesional, probabil, anul debutului, 1998, apoi anul 2000 când am lansat piesa „Amintirile”, unul dintre cele mai tari hituri ale noastre, apoi 2014, anul în care ne-am reunit după şase ani de pauză şi, culmea, şi anul acesta este un an bun pentru noi.
- Dar cel mai greu?
- Am avut mulţi ani dificili. În primul rând, anul 2008, când „3 Sud Est” s-a destrămat. A trebuit să regândesc totul. Nu mi-am imaginat că o să ne reunim. Credeam că până acolo a fost... Ştiam că pe partea de compoziţie o să continui în studio, ceea ce am şi făcut. Am scris atunci pentru Elena Gheorghe (am avut vreo trei piese de primă poziţie în top), pentru Andreea Bănică. Însă proiectului meu „Laurenţiu Duţă” nu i-am acordat o atenţie prea mare fiindcă am simţit că publicul este obişnuit să ne vadă pe toţi trei. Singur pe scenă nu era acelaşi lucru, nu era aceeaşi energie. Ăsta a fost şi unul dintre motivele pentru care ne-am reunit. Mi-am dorit să recăpătăm succesul pe care l-am avut. Apoi, anul 2017 în care mi-am pierdut mama. În rest, au fost mici încercări, ca să spun aşa. Pentru mine, ceea ce fac este o bucurie imensă, conexiunea cu fanii, concertele, entuziasmul lor îmi dau energie pozitivă, mai ales atunci când urci pe scenă şi publicul e cu tine, cântă cu tine. Acelea sunt momentele în care simţi că nu ai muncit degeaba. Sunt clipele mele de fericire şi de împlinire profesională, că nu mi-am dedicat viaţa muzicii în zadar...
Mihai Budeanu: „Am avut o cumpănă! M-am gândit şi că aş putea pierde lupta cu viaţa“
- Mihai, te aşteptai la un asemenea succes cu noua piesă, „Jumătatea mea mai bună”?
- Mă așteptam să fie un hit, dar parcă nu așa de rapid.
- Care crezi că a fost reţeta succesului?
- Titlul piesei ne spune, cred, că rețeta este foarte bună. Apoi, nu pot să nu menționez faptul că, alături de Andra, piesa a avut toate şansele să iasă „bombă”.
- Apropo de colaborări, există vreun artist român sau internaţional cu care ţi-ar plăcea să cânţi?
- Aș cânta cu toți artiștii români, să nu se supere nimeni (râde), iar dintre cei internaționali, mi-ar plăcea cu Dua Lipa. Bineînțeles că, ea nu știe cine sunt, deci „cade” colaborarea (râde iar).
„La hitul «Jumătatea mea mai bună» am avut emoţii, mi-a tremurat vocea”
- Mihai, ai înregistrat piesa „Jumătatea mea mai bună”, proaspăt ieşit din spital, nu? Ai avut emoții că nu o poți duce?
- Am finalizat piesa la o lună după externare, cred că pe 10 ianuarie 2021. Am avut emoții mari, îmi tremura vocea. Asta, până am reușit să mă încălzesc, dar după aceea, mi-am revenit perfect.
- Și pentru că tot am menționat acea perioadă, cum ai resimțit infectarea cu SARS-CoV-2? Chiar a fost așa cum s-a scris?
- Pot să spun că a fost o perioadă delicată din viața mea, o cumpănă, și că nu am anticipat ce se va întâmpla cu mine până când nu am ajuns la spital. Dar, acolo, m-am lăsat pe mâini sigure și am urmat și protocolul doctorului Ioan Alexie din Las Vegas (de altfel, 90% asemănător cu protocolul românesc al Ministerului Sănătății), care a colaborat minunat cu alți doi doctori din România, Ciprian Bărbulescu, de la ATI Mangalia și Ionuț Vasiliu, de la ATI Medgidia.
„Coronavirusul este foarte parşiv”
- Acum, după ce l-ai cunoscut și l-ai simțit pe propria piele, cum este acest virus care a speriat o lume întreagă?
- Pentru mine este unul foarte periculos! Am fost printre cei care au suferit de pe urma acestui virus, unul foarte parșiv și absolut imprevizibil. Nu doresc nimănui să-l contacteze, dar dacă totuși se întâmplă, îi sfătuiesc să meargă de urgență la spital.
- Ai trecut prin momente cumplite. Te-ai temut pentru viaţa ta?
- Da, au fost momente foarte grele, nu pot să spun că nu m-am gândit și la faptul că aș putea să pierd lupta cu viața, dar pentru că am avut un psihic bun și personalul medical m-a încurajat tot timpul să nu cedez. Am reușit să trec peste aceste clipe cumplite și să merg mai departe, spunându-mi tot timpul că am pentru ce lupta. În primul rând, pentru familia mea - copii, soție, părinți, dar și pentru a-mi continua cariera alături de prietenii și colegii mei de la „3 Sud Est”.
„Soţia mea a fondat Fan Clubul Laurenţiu Duţă. Aşa ne-am cunoscut...”
- Că tot ai menționat de soția ta. Voi sunteţi împreună de o viaţă, mai exact, de la vârsta de 17 ani. Cum aţi rezistat atâta vreme într-un secol în care separarea şi divorţul sunt la ordinea zilei?
- Am învățat de la părinții noștri că viața se compune și din bune, și din rele, dar important este ca familia să primeze întotdeauna.
- Practic, tu şi soţia ta aţi crescut împreună. A fost un avantaj acest aspect?
- Eu spun că da, un avantaj, pentru că am reușit să ne cunoaștem mai bine, ceea ce a dus la consolidarea puternică a căsniciei noastre în timp.
- Unde şi cum v-aţi cunoscut?
- La o întrunire a Fan Clubului Laurențiu Duță. Ea și sora ei au fost fondatoarele acestui fan club din Constanța și pentru că eram sexy, atrăgător și deștept, ca și acum, i-am căzut rapid cu tronc. (râde)
„Succesul a venit odată cu timpul și cu perseverența”
- Te gândeai la acea vreme că vei ajunge un artist atât de iubit?
- Atunci, îmi doream doar să fiu pe scenă. Succesul a venit odată cu timpul și cu perseverența. Foarte mulți renunțau în respectiva perioadă, pentru că nu obțineau rezultate. Sincer, nu mă gândeam că voi fi atât de apreciat. Eu voiam și atunci, cum doresc și acum, să bucur lumea cât de mult pot prin ce am de oferit, și să le mulțumesc tuturor celor care mă și ne apreciază și ne iubesc, asigurându-i, totodată, că sentimentul este reciproc.
- Practic, soția îţi este şi ţi-a fost alături pe tot parcursul tău, dinainte de a deveni vedetă... Cum a fost schimbarea asta pentru voi, pentru ea? Cum s-a adaptat?
- După atât timp petrecut împreună, eu zic că s-a adaptat ușor...
„Tatăl Mihai este... un sponsor bun”
- Şi aveţi doi copii minunaţi. Te moşteneşte vreunul pe partea artistică?
- Da, un băiat și o fată, Ștefan și Sara, care sper să mă moștenească, nu îi forțez, vreau să vină natural totul, dacă își doresc o viață artistică. Ștefănuț cântă la pian, zic eu, bine.
- Îi luai cu tine la concerte?
- Da, îi luam de câte ori aveam ocazia, mai ales acasă, în Constanța.
- Cum este tatăl Mihai?
- Insuportabil, glumesc. (râde) Este un sponsor bun. (râde)
- Cum este adolescenţa copiilor tăi față de perioada în care erai tu tânăr?
- Diferită, clar, noi nu aveam acces la multe atunci. Astăzi, informația există peste tot. Acest aspect este și bine, dar poate fi și rău, uneori. Astăzi, totul este la discreție, în plan culinar, vestimentar, nu mai zic de cel tehnologic etc.
„Cutreieram pădurea în căutare de porci mistreţi“
- Unde ai crescut, unde ai copilărit?
- Am copilărit în Mihail Kogălniceanu, la țară, o localitate aflată la 20 de kilometri de orașul Constanța. Am avut o copilărie sănătoasă. În casă nu aveai ce să faci în afară de lecții, apoi toată ziua mă jucam pe afară cu prietenii mei.
- Ce îţi plăcea să te joci?
- Aaaaa... Păi stai așa! Ne jucam de-a călăreții, ne făceam scuturi din cartoane, arcuri cu săgeți din lemn, cutreieram pădurea în căutare de porci mistreți, ne jucam de-a v-ați ascunselea în blocurile care se construiau pe atunci, fotbal... și multe altele.
Povestea emoţionantă a reunirii trupei, la Craiova
- Şi, iată că sunteţi din nou în aceeaşi formulă. Cine a făcut pasul spre reunire?
- În 2012, am fost invitaţi la Craiova, la un eveniment, şi ni s-a propus să ne reunim pentru o seară. Eram noi, „LA” şi „N&D”, parcă. Am pregătit un show mişto cu cele mai cunoscute piese ale noastre şi în momentul în care am urcat pe scenă, ne-am dat seama că, în cei patru ani care trecuseră de la despărţire, pentru oamenii din faţa noastră parcă nu lipsisem nicio zi de pe scenă! Ne-au primit cu aceeaşi căldură, cântau cu noi şi atunci mi-am dat seama... s-a aprins o dorinţă, să fim din nou toţi trei. Numai că au mai trecut doi ani de atunci, fiindcă nu ne puteam reuni oricum. Aveam nevoie de un hit mare şi de un turneu. Nu voiam să ne relansăm şi să o dăm în bară. Turneu n-am reuşit să facem, dar am revenit cu piesa „Emoţii”, pe care o aveam de doi ani în calculator, dar nu-i găseam linia melodică şi versurile ideale.
Michael Jackson şi Spiderman i-au marcat copilăria
- La ce visai când erai mic? Dacă nu ai fi cântat, ce ai fi făcut?
- Când eşti mic, ai tot felul de idei şi dorinţe. Mie, de exemplu, îmi plăceau filmele cu Mărgelatul, cu Szobi Cseh, îmi plăceau cascadoriile. Mai târziu, am făcut vreo doi ani de judo, până pe la 12 ani, dar cam neglijasem muzica, până s-a prins tata şi mi-a zis: „Gata cu judo, nu vreau să vii cu diplome şi cu oase rupte”. Pasiunea pentru muzică am moştenit-o de la tata, că şi el cânta. Am început uşor cu chitara clasică, apoi l-am descoperit pe Michael Jackson, am început să îl imit prin casă pe la vreo 12 ani, şi la 14 ani, i-am zis tatălui că vreau să cânt şi aşa am ajuns la barul „Orient” din Constanţa, unde interpretam o piesă de la Jackson5 şi una de la Michael Jackson.
- Cum a fost copilăria ta? Erai cuminte sau mai năzbâtios?
- Prima parte a copilăriei mi-am petrecut-o pe coclauri, pe şantiere, pe unde era mai periculos, până când mi-am spart capul rău de tot, era să mor de vreo două ori, apoi m-am mai liniştit. Dar făceam tot felul de prostii. Treceam canalul Midia-Năvodari înot, deşi nu mă descurcam foarte bine, ca să nu fiu mai prejos decât ceilalţi băieţi. Era un spaţiu, un gang de vreun metru între două blocuri şi puneam un picior pe un bloc, unul pe celălalt, şi urcam până la etajul trei numai aşa. Mă credeam Spiderman! Generaţia cu cheia de gât, părinţii la muncă, noi eram pe câmpuri. M-am născut şi am crescut în Năvodari şi aici sunt şi acum. Am vrut să rămân lângă familie.
„În copilărie, jucam «9 pietre» şi «Ţară, ţară, vrem ostaşi»“
- Crezi că ei s-ar putea adapta la viaţă fără toată această tehnologie?
- Probabil că ar fi o idee de scenariu pentru cei de la Hollywood. (râde) Ar fi greu pentru ei să se adapteze la viața fără tehnologie, pentru că s-au născut cu de toate în jur, telefoane, smart tv-uri, laptopuri, tablete, jocuri pe calculator etc.
- Ce jocuri preferai când erai mic?
- Jucam „9 pietre”, „Țară, țară, vrem ostași”, „Lapte gros”, fotbal, „Frunza”, „De-a v-ați ascunselea” și multe altele. În perioada aceea, noi socializam foarte mult.
- Ce face Mihai acum, când nu este pe scenă? Ce pasiuni are, unde-i place să meargă?
- Sincer, deși ultima perioadă a fost una foarte săracă în evenimente, pasiunea mea a rămas tot timpul muzica!