de Silviu Ghering
Doi actori de la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” au umplut golul lăsat de dispariția vestitelor cupluri de comici Stroe și Vasilache, Horia Șerbănescu și Radu Zaharescu, Nae Lăzărescu și Vasile Muraru sau, de ce nu?, păstrând proporțiile, Jack Lemmon și Walter Matthau. Ei sunt Nae Alexandru și Cristi Simion. 44 și 46 de ani, dar nu le dai... 40! (citat din Nae...). Un interviu cu ei este o nebunie de bună dispoziție, de relaxare, de umor natural din schimburi de replici spontane și savuroase. Dacă nu i-ați văzut, mergeți la teatru sau intrați pe YouTube și căutați-i, n-o să vă pară rău. Se poate scrie nu o revistă, nu o carte, o... bibliotecă întreagă de amintiri fabuloase, încântătoare... așa că nu le mai răpesc din spațiul editorial și le dau cuvântul.
Monștrii sacri ai teatrului românesc le-au fost profesori
- Treisprezece ani de când vă cunoașteți... O fi cu ghinion, n-o fi?
Cristi: Noi ne cunoaștem mai de demult... Noi ne știam din facultate, dar nu ne băgam în seamă... (râd amândoi)
Nae: Aici e un paradox, Cristi e mai mare decât mine, e mai boșorog, el a dat examen și în anul în care am dat eu...
Cristi: Și am picat primul sub linie...
Nae: Că altfel trebuia să fim colegi de clasă. Nu mai zic că au fost câțiva care au intrat înaintea lui și după un an, doi s-au lăsat, au zis că era greu... Dacă n-ai meseria asta în sânge, pasiunea, ți se pare greu la noi, la teatru. Și eu, dacă mă duc la scafandri, mi-e greu să stau cu masca aia să respir sub apă... Deci trebuia să fim colegi de clasă...
Cristi: ...Chiar dacă eu sunt mai mare ca vârstă...
- În ce an era asta?
Amândoi într-un glas: În ’95! (râd de potriveală...)
Cristi: ...eu mai făcând doi ani de facultate particulară la Brăila, dar s-a desființat, o facultate foarte bună, dar, ca orice lucru bun în țara asta, s-a destrămat... Orice faptă bună nu rămâne nepedepsită la noi... După care am dat la facultate la București, n-am luat, a luat domnul aici de față... (râde)
Nae: Spre marea mea uimire! (râde) Pentru că am fost un caz rar care am intrat în Facultatea de Teatru „din prima”, la 18 ani. Majoritatea colegilor dădeau de două, trei ori. Și când au aflat „bagabonții” (râde) din anii mai mari, m-au luat la întrebări... „Bă, da’ tu câți ani ai?”, „18 ani”, „Cum?! Ai intrat la 18 ani?! Dai de băut!”... (râde) La fiecare examen veneau din anii mai mari... „Vrei, mă, să te ajutăm, să-ți mai dăm un sfat? Da’ dai și tu o bere, o sticlă cu vin”... Dădeam că-mi făcea și mie plăcere să stau cu ei la masă, așa se leagă prieteniile...
- La clasa cui ați fost?
Nae: Am avut șansă mare, profesori foarte buni... și Cristi, și eu...
Cristi: Doar de data asta are dreptate (râd amândoi), da, am avut profesori foarte buni...
Nae: În perioada aia era o pleiadă de profesori extraordinari...
Cristi: ...Și i-aș aminti pe Florin Zamfirescu, Adrian Pintea, odihnește-l, Doamne!, Doru Ana...
Nae: La el... Iar la mine, ce să mai zic... Marea regizoare Sanda Manu, care m-a luat în primul an, avându-i ca asistenți pe Florin Anton și Gheorghe Visu, iar în anul doi s-a făcut un schimb între clasa Sanda Manu și clasa Mircea Albulescu și am ajuns la Mircea Albulescu, Dumnezeu să-l odihnească!, unde am avut șansa să lucrez cu doi profesori extraordinari, actorul și regizorul Dinu Manolache, Dumnezeu să-l odihnească și pe el!, un actor și un regizor extraordinar... și un profesor absolut minunat, încântător... Și Cătălin Naum, cu care mai lucrasem înainte de facultate, în anii...
Cristi: ...dinaintea erei noastre! (râd amândoi)
Nae: Da, domnule, înaintea erei noastre am făcut teatru de amatori, că de-aia am intrat din prima la Teatru (râde)... cu personalități care erau profesori și la Institut...
Cristi: Mă rog, unii au făcut profesionist, unii de amatori... (râde)
Adevăr sau provocare: cine e domnul din față?
- Luând în considerare aceste păreri comune, identice, dar convergent diferite (mai râde și reporterul...), spuneți-mi cine este domnul din fața dumneavoastră?
Cristi (pufnind în râs): E o întrebare foarte ușoară... (râde în hohote) Domnul este un om care a apărut dintr-o dată în constelația asta a noastră, a celor care eram deja la Teatrul „Constantin Tănase” și care ne făceam până atunci treaba cum trebuie și dintr-o dată nu ne-am mai făcut-o! (râd amândoi cu poftă) Așa a fost să fie, să apară dintr-odată în traiectoria teatrului și un înaintaș de-al nostru, domnul Bițu Fălticineanu, odihnească-l Domnul și pe el!... a zis „Bă, ia gândește-te... n-ar fi bine să faci un cuplu... uite, e tovarășul ăsta care tocmai a venit”... Deci el a intrat la facultate înaintea mea și după mine la Teatrul „Tănase”, e un semn ăsta... (râde)
Nae: Așa fost să fie, ce să spun... Am completat, ca să spun așa, o formulă magică inventată de înaintașii noștri în Teatrul „Tănase”, o formulă de cuplu comic. Așa a luat ființă acest cuplu comic, Nae și Cristi...
Cristi: Sau Cristi și Nae... (râd amândoi)
Nae: Mă rog, nu știu ce să zic de numele ăsta... dar care, dintr-o întâmplare fericită, de la un cuplet tot al înaintașilor noștri, reluat de noi după zeci de ani...
Cristi: „O iubesc”, scris de Horia Șerbănescu și Radu Zaharescu...
Nae: ...Și cu care am avut mare succes pe scenă...
Animalul de pradă și fiara teatrului, cuplu de succes!
- Apropo de succes, să revenim la domnul din fața dumneavoastră...
Nae: Da... Dânsul, din punctul meu de vedere, este un animal de pradă (Cristi râde) al teatrului (râde și Nae), pentru că știe, știe, știe... și știe că știe! (râd amândoi)
- Calități și defecte?
Cristi: Ai timp până mâine? (râde) Aș începe cu o calitate, e extraordinar de pasionat de teatru... dacă poate fi numită calitate „boala” asta... (râd amândoi)
Nae: O fiară a teatrului și eu...
Cristi: Da, o fiară a teatrului... Știe tot, știe ce-au vorbit și cei dinainte, care nu mai sunt, și cei care vor vorbi, ce vor vorbi (Nae râde), ce a jucat toată lumea... Și cel mai mare defect e că vorbește mult... (râd amândoi în hohote)
Nae: Sunt fericit că nu sunt singurul cu defectul ăsta din lumea teatrală!
Cristi: ...adică de fiecare dată când începe să vorbească, acum, după niște zeci de ani de când ne cunoaștem, eu părăsesc incinta. Pentru că știu ce urmează. (Nae chicotește)
- Și asta nu numai pe scenă... vorbește mult...
Cristi: Aaaa, nu pe scenă! Pe scenă n-are voie să vorbească mult, acolo e singurul loc unde vorbește ce şi cât trebuie (râd amândoi cu poftă), nu prea iese din text... și nu se încurcă niciodată... Cam astea ar fi calitățile ...mă rog... și defectele principale ale domnului Nae, care a apărut dintr-odată în viața mea artistică și...
Nae: ...Nu mai iese! (râd amândoi)
- Și ți-a colorat-o sau ți-a... umbrit-o?
Cristi: Da! (râd amândoi) ...Nici dacă ar fi umbrit-o n-aș fi spus-o pentru că... știi, noi poate că gândim altceva, negativ, dar dacă publicul zice „Bă, ăștia doi dau bine, sunt tari”, e cam împotriva firii să spui tu... sau să faci împotriva vântului (râde)... împotriva publicului. Cred că publicul ne-a ridicat și tot publicul ne poate coborî... Încercăm să lăsăm ceva în urma noastră, să bucurăm publicul din sală, câți sunt acum, și dacă rămâi în amintirea lor e bine, dacă nu, atâta ai putut să dai, asta a fost să fie, de fapt să nu fie... Tu trebuie să faci tot posibilul să îl suporți pe partener (râde)...
Nae: „Cristi are un tip de supărare care durează mai mult decât la mine”
- Și partenerul? Ce spune partenerul?
Cristi: Ai grijă ce zici! (râd amândoi)
Nae: Păi ce să spun despre Cristi... Întâlnirea s-a produs, n-o putem nega, nu putem scăpa... (râd amândoi)
Cristi: Pot să ies?
Nae: Pot să spun doar atâta...
Cristi: Doar atâta? Tu?! (râd amândoi)
Nae: Bine, o să încerc să sintetizez...
Cristi: Bine, nici prea scurt acuma... la personalitatea mea... (râd amândoi)
Nae: Ca să-ți mai tai din elan, încep cu defectul: are un anumit tip de supărare pe niște situații care se mai întâmplă între noi, supărare care este diferită decât supărarea mea. Am citit o vorbă la niște oameni deștepți dinaintea noastră... da, eu citesc... mai citesc... destul de mult... (râde)...
Cristi: Asta n-o știam! (râd amândoi)
Nae: Să ne revenim, să nu deviem, toarăși... Nu, nu asta era vorba (râd amândoi)... vorba din cei vechi este „Nu mă cert cu nimeni că n-am timp să mă împac”... Domnul aici din față are un tip de supărare care durează mai mult decât la mine, la el lucrurile se decantează, se produce o analiză, după care se produce un drum care duce înapoi, la pace și pretinie. Decantarea se produce la el „altfel”...
- Ardelean?
Cristi: Nu, moldovean... mai aprig, așe... (râde)
Nae: Culmea, e moldovean, și din Galați, unde sunt jumătate din rudele mele din partea tatălui, mătușa, bunica, nașa... eu m-am născut la București, tata e din Galați...
Cristi: Ăsta e cel mai mare defect al lui, că s-a născut aici... (râd amândoi)
Nae: Adevărul este că stau câteodată și mă gândesc... da, eu gândesc... mai gândesc... destul de mult... (râde)...
Cristi: Nici asta n-o știam! (râd amândoi)
Nae: Da, stau și mă gândesc și mă întreb retoric: dacă tot ne-am întâlnit, n-om fi și rude?! (râd amândoi) Bun, glumim, râdem, dar nu părăsim incinta, ca în bancul cu groparul și scheletul care voia să sară gardul cimitirului, așa că trec la calități... la calitate... (râde). Calitatea cea mai mare a lui Cristi este că se vede în toată munca asta a noastră... de fapt asta o avem amândoi din facultate, este o calitate pe care unii și-o conservă, alții nu, că atunci când sunt doi și trag la aceeași căruță, atunci chiar tragi și când ieși pe scenă poți să ai încredere în partener că trage în aceeași direcție cu tine și nu te lasă când ai un moment mai delicat, o seară mai proastă.. Mai facem greșeli, de mișcare, de text, dar faptul că trage... și împinge... și niciodată nu coboară nivelul, indiferent de ce s-ar întâmpla, este una dintre marile lui calități.
Cristi: Păcat că nu se filmează, că aveam o lacrimă în colțul ochiului... (se șterge la ochi, râd amândoi)
Bucuriile din spatele scenei „Travestiul face parte din meseria noastră, din genul revuistic“
Nu, interviul nu s-a terminat. Telefonul s-a încins, dar nu a cedat. Și-întrebările au continuat... Și, măre, ce răspunsuri au mai dat! De la improvizație la ce-i mai greu când iei hainele unei... femei!
Improvizație vs „Comedie-farmacie”
- Cât este text învățat și cât improvizație pe scenă?
Cristi: Textul trebuie respectat cu sfințenie. Mai ales dacă este un autor clasic. Nu ai cum să intervii în așa ceva, poate doar să omiți niște paragrafe, care nu folosesc regizoral. Actorul trebuie să respecte cu sfințenie ce scrie acolo, să umple cu „carne”, adică joc, interpretare. Improvizația care este la modă, eu o consider o prostie... Sigur, lumea poate să râdă o dată, dar mai refaci „mecanismul” a doua oară? Mulți care apar la televizor și improvizează acolo și fac comicăreală, căci comedie nu se poate chema, spun bancuri, eu garantez că bancul nu mai poate fi spus a doua oară.
Nae: Profesorii noștri aveau o vorbă: „Comedie-farmacie”....
Cristi: Pe care Radu Beligan a inventat-o!
Nae: Așa cum în farmacie sunt așezate în ordine medicamentele pe rafturi, așa și replicile trebuie ordonate în mintea actorului. Actorii trebuie să respecte textul repetat de atâtea și atâtea ori, ca să fie o treabă profesionistă. Improvizația intervine când revista îți permite să rămâi în actualitatea vremurilor, textul, povestea îți permite să improvizezi...
Cristi: Atâta timp cât susține ideea textului, nu s-o ia pe pereți...
Nae: Exact. Un actor cu calități nu se abate de la text sau improvizează în spiritul poveștii pentru a aduce râsete și aplauze în sală. În bălării se duc acei actori fără talent și respect pentru meserie și spectator. Improvizația se face cu măsură... Într-o piesă la teatrul... n-are importanță, nu era al nostru... un actor a început să improvizeze și marea actriță Olga Tudorache, Dumnezeu să o odihnească!, în personaj fiind, i-a spus în plin spectacol „Drăguță, unde scrie în piesă tâmpenia asta pe care ai spus-o dumneata acuma?”.
Nae: „Faptul că am o familie clasică mă bucură enorm și îmi dă și putere, și energie”
- Ce vă așteaptă... de fapt, cine vă așteaptă în spatele scenei?
Cristi: Bucuria. Bucuriile. Eu am două. Daria are 13 ani și doamna mea, Petronela, are... asta n-am voie să spun... (față lungă, serioasă, Nae râde) ...este matematician, a terminat și o informatică... lucrează la o mare firmă de IT.
Nae: Eu am trei bucurii. Teodora, 14 ani, Ștefan, mai mic cu doi ani și doamna profesoară de religie și română. (stupoare la reporter, zâmbet la Cristi...) Soția, Cristina... Deci componentă spirituală puternică și mai încearcă să-i învețe și pe alții să vorbește românește. (râd amândoi)
Cristi: Muncă titanică... Dăcât puțini mai poate să face treaba asta... (râd amândoi)
- Și vă moștenesc copiii talentul?
Nae: Teodora s-a dus tot către artă, dar nu dramatică, ci picturală, ca să spun așa. Studiază pictura la Liceul de Artă „Nicolae Tonița”. Pictează foarte frumos, este visul și pasiunea ei. Și nu mă bag... Vorba unui profesor de-acolo... Ne-apucam noi, părinții, să ne dăm cu părerea... „Știi, floarea asta parcă nu-i desenată bine...” Și ne-a luat un profesor de pictură la... vorbe: „Pictați? Desenați? Nu? Atunci ce vă băgați?! Lăsați copilul în pace!”. Și eu am înțeles perfect, că și eu, dacă vine cineva din afară și-mi zice mie o părere despre ce-am făcut pe scenă și nu-i așa... știu o întâmplare cu marele actor Ștefan Iordache... a făcut un rol foarte frumos la Teatrul Mic la un moment dat și criticii de specialitate au scris cronici despre el. Iar soția, care era și ea cronicar, i-a adus cronicile și i-a spus „Dragul meu, citește să vezi ce te elogiază oamenii!”. Și el le-a citit, a împăturit ziarele și i-a spus soției: „Eu n-am simțit nimic din tot ce-au scris ăștia aicea. E ultima oară când mai citesc o cronică”. (râde)
- Și lui Ștefan cel Mare ce-i place?
Nae (râzând): Lui Ștefan cel Mare care-i încă micuț îi place foarte mult lumea computerelor, ca oricărui copil ancorat în realitatea anului 2021, îi plac jocurile, normal, dar are și o capacitate extraordinară analitică pe care, recunosc, eu nu o am... Este foarte cerebral, chiar dacă stă cam mult să se joace, dar mi-a spus „Tată, să știi că sunt foarte mulți oameni care câștigă foarte mulți bani din jocurile astea, poate mă fac și eu jucător profesionist”. Sunt fericit că am reușit să-mi fac o familie așa minunată... (zâmbetul îi piere de pe față, ba chiar pare că se încruntă ușor...) Mie mi-a lipsit în copilărie și în adolescență așa ceva, cum se știe... am suferit că n-am trăit într-o familie clasică... Și de aceea, acum, faptul că am o familie clasică mă bucură enorm și îmi dă și putere, și energie... e un lucru minunat, asta mi-am dorit. Sunt bucuros că mi-am dorit să fiu actor și am reușit să fiu actor, nu mi-am dorit să fiu nimic altceva, și mi-am dorit o familie și am reușit să am o familie minunată.
- Și Daria? Apropo de orizonturi...
Cristi: Daria are echilibrul mamei și ceva talent de la tata. De mică a desenat extraordinar de frumos, cânta foarte bine, cântă și acum foarte bine, dar cred că se va orienta spre IT, o are exemplu pe mamă-sa și stă foarte bine cu matematica, învață foarte bine, este la Colegiul „Gheorghe Lazăr” și nu prea mai are timp de latura artistică... nu mai au copilăria noastră... „Cișmigiu & comp” a rămas doar un roman minunat despre viața de liceu, de „lazărist” din alte timpuri... O să aleagă singură, la un moment dat ce să facă în viață, deocamdată trebuie să se pregătească pentru viața asta de toate zilele care este din ce în ce mai dură, mai rea...
Nae: „Cel mai greu e să-mi trag ciorapi lycra pe mine... și să-mi pun sutienul!”
- Ați jucat roluri travesti... Cât durează să intrați în rolul unei femei? De fapt în hainele unei femei... Nu mai vorbesc de machiaj...
Nae: Cel mai greu e să-mi trag ciorapii de lycra pe mine... (hohote de râs... generale...) Și când îmi pun sutienul... Atunci îmi dau seama cât de greu este să fii femeie... Sau, și mai greu e când ești pregătit și trebuie să pui machiajul... și machieuza are treabă mai mult cu fetele, cu colegele... ele pot intra și mai puțin machiate, dar noi, la ce moace avem ne trebuie zugrăveală serioasă...
Cristi: Râdem, glumim, dar chiar nu e ușor deloc...
Nae: Este o piesă pe care într-un viitor apropiat vrem să o facem pentru că are două roluri care ni se potrivesc mănușă, „Colivia cu nebune”, în care vom juca îmbrăcați în femeie tot spectacolul. Travestiul face parte din meseria noastră, din genul revuistic...
Cristi: Pe care șeful nostru, Alexandru Arșinel (n.r. - director adjunct al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”), l-a făcut cu mare succes pe vremuri. Am avut bucuria să fiu la ultimul spectacol de revistă scrisă în întregime, cap-coadă, de Puiu Maximilian, Dumnezeu să-l odihnească!, unde el era singurul bărbat între femei, se numea „Ah, femeile!” spectacolul, și el era singurul bărbat care, culmea, juca o femeie. A fost delir, delir! Una dintre cele mai bune reviste pe care am văzut-o în viața mea.
Nae: De altfel și Nae Lăzărescu și Vasile Muraru (n.r. - directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”) erau delicioși când făceau travestiuri...
Cristi: De fapt travestiul în sine e delicios...
Nae: Chiar am avut așa un gând la unul dintre spectacole așa, în țăcăneala noastră de actori, am zis „Bă Cristi, parca-aș ieși așa îmbrăcat din teatru, m-aș plimba așa pe Calea Victoriei, îmbrăcat în femeie”... Și Cristi mi-a spus, cu figura lui serioasă, „Du-te, dar să știi că nu-ți garantez că scapi... du-te, dar să nu vii dup-aia să-mi spui că ți s-a întâmplat vreo minune... (râd cu poftă amândoi)... că e hotelul aici, aproape”...
Cristi: „Cu bucurie și recunoștință vă invităm și la sala «Savoy», și la Grădina de vară Herăstrău a Teatrului «Constantin Tănase»”
- Planuri? Dincolo de travesti...
Nae: Îmi doresc foarte, foarte mult să am întâlniri memorabile cu regizori care să ne folosească în a transmite oamenilor povești despre viață, să ne „pună în pagină” prin spectacole de mare valoare, să creăm personaje memorabile. Visez la echipe de regizori cu actori cum au fost echipele lui Sică Alexandrescu, ale lui Liviu Ciulei, ale Cătălinei Buzoianu, regizori cu actori care să creeze mari spectacole. Ăsta-i planul meu de viitor. Și pe film, și pe teatru, și pe divertisment la TV.
Cristi: Eu m-am cam dezobișnuit să-mi fac planuri... Vreau să fac bine ce fac acum. Și dacă fac bine ce fac acum, probabil că se va ivi și un viitor. Este foarte valabil ce spune Nae, dar eu m-am cam săturat să aștept și atunci fac eu de capul meu ce cred că trebuie să fac ca să am un viitor.
- Și concret, ce urmează pentru voi?
Nae: În scurt timp ne reîntoarcem la Grădina Herăstrău. Spectacolele în aer liber au fost întotdeauna o provocare pentru actor. În această vară stagiunea va dura până pe 21 august. Dar poate dura la nesfârșit pentru mine... Îmi place atât de mult această profesie încât mi se pare că este cea mai ușoară profesie de pe fața pământului, cu toate că știu că nu e așa. Am ajuns la concluzia că dacă faci cu bucurie profesia pe care ți-o alegi, ea pare cea mai ușoară profesie din lume. Nu mă văd făcând altceva decât TEATRU, FILM și TELEVIZIUNE. Cu majuscule!
Cristi: Marea binecuvântare a unui actor este să îi fie apreciată arta prin aplauze. Slavă Domnului, auzim din nou aplauze, având, în sfârșit, spectatori în sala „Savoy”! Cu bucurie și recunoștință vă invităm și la Grădina de vară Herăstrău a Teatrului „Constantin Tănase”, cu spectacole frumoase, cum ar fi „Un cântec, o glumă” - regia Cezar Ghioca, sau „Hai, hai, România!” - regia Alexandru Arşinel! Vă invităm și vă iubim, dragi spectatori!
Replici scurte...
- Filmul „de căpătâi”
Nae: „Unora le place jazz-ul”, cu Marilyn Monroe, Jack Lemmon și Tony Curtis.
Cristi: „Actorul și sălbaticii”, regalul actoricesc al lui Toma Caragiu.
- Mâncarea preferată?
Nae: Salata boeuf.
Cristi: Slănină cu ceapă, după care pâine de casă caldă cu gem de prune.
- Băutura preferată?
Nae: Whisky și vin rose.
Cristi: Vin. Demisec. Și alb, și roșu.
- Echipa favorită?
Nae: Dinamo. Ce-a mai rămas din Dinamo... Și sunt prieten cu Marius Lăcătuș. (râd amândoi)
Cristi: Echipa națională, pentru că nicio echipă de club nu merită. În afară, poate, de Steaua ’86 plus Hagi...
- Concediul ideal: mare sau munte?
Nae: Oriunde, dar să fie cald. Mie-mi plac căldura, vara, păsările, frunza verde din copac.
Cristi: Oriunde te simți bine.
- Locul de vis pentru concediu?
Nae: Aș sta pe o insulă. Da’ să stau o lună! Poate Maldive...
Cristi: La malul mării, cu familia și exces de somn. De exemplu, Creta.
- Mașina visată?
Nae: Aia pe care mi-o permit. Că degeaba îmi place mie Volvo XC 90... așa că sunt mulțumit cu Skoda mea cea Octavia.
Cristi: Aston Martin. Și revenind la realitate, pe pământ am un Opel din 2007 și un Ford Fiesta foarte furios și sunt foarte mulțumit de ele.
Moaca, studiu de caz pe Robin Williams şi Jim Carrey
- E mai greu să faceți oamenii să râdă sau să plângă?
Nae: În școală ni se spunea că vom fi actori de dramă sau de comedie. Destinul duce pe fiecare actor, lucrând, interpretând, încercând toate genurile de rol, descoperind și descoperindu-se, îl duce într-o anumită zonă. Pe unii către teatru de proză, de dramă, cu roluri grave, pentru că și figura lor, fizică, dar și cea interioară, sunt în zona respectivă, iar alții merg spre zona comediei, și prin cele acumulate, și cu ajutorul fizicului. La mine a fost clar de când am intrat la Institutul de Teatru că am moacă de comedie. Așa îmi spunea doamna profesoară Sanda Manu: „Băi, fi atent la mine, tu ai moacă, dar trebuie să muncești, că ești putoare!”. Considera că nu muncesc suficient de mult în aceea perioadă de acumulări de bază...
- Păi așa privind realitatea, pe Cristi nu-l prea ajută fizicul la comedie... este mai mult dintr-un film cu haiduci... cu părul mai lung de-acolo este...
Nae: Păi trebuie să fie într-o combinație unul mai frumos și unul mai puțin frumos... (Cristi râde gomos, umflându-și pieptul...)
Cristi: Fără falsă modestie și beție de cuvinte (râde) fizicul... nu m-a ajutat! Profesorii mei, și de la Brăila, și din București, îmi spuneau că eu aș putea să fac foarte ușor... comedie! Na! Și mie mi se părea, așa, o treabă... de luat în râs... (râde) Și eu nu înțelegeam, mi se părea aberant pentru că nu mă vedeam așa... jucam numai drame, numai Cehov, nu mă vedeam altfel pur și simplu... Și, dintr-odată, a apărut în viața mea numai comedia și i-a confirmat pe profesorii mei... Eu nu vreau să fiu bun numai pe comedie, un actor trebuie să fie bun și pe dramă... Dovadă a fost marele actor american Robin Williams... odihnește-l, Doamne!... care a jucat și comedie, și dramă cu mare succes... Jim Carrey la fel...
Nae: „Mă bate gândul să mă apuc să cânt“
Nae Alexandru vrea să-și completeze „studiile”. Adică să adauge activității sale teatrale și o componentă muzicală. A apărut deja pe Etno TV cu... glasul la el! Cu urechile zice Cristi că ar fi o problemă: „N-are decât una... muzicală!”. Nae (se) explică: „Întotdeauna am fost fascinat de actorii care cântă. Îi ascult cu bucurie... Alexandru Arșinel, Ștefan Iordache, Ion Dichiseanu, Gigi Dinică... actori străini ca Bourvil, Alain Delon, Frank Sinatra au avut succes și cu muzica. Mă bate și pe mine gândul să mă apuc să cânt... un pic... Bucuria pe care mi-o creează cântecul este diferită și îmi place foarte mult. Nu am pretenția să cânt melodii foarte grele, vreau să cânt melodii vesele. Cine știe, poate îmi «iese» într-un viitor apropiat”.
Nae: „Imitam pe toţi marii actori, în special pe cei de comedie, ştiam pe dinafară monologurile lor“
- Ați avut un actor-icoană?
Cristi: Eu am deschis ochii pe acele emisiuni de Revelion, de divertisment, care erau extraordinar de bine făcute... am deschis ochii pe Florin Piersic... Care a făcut absolut de toate, teatru, film, televiziune, dramă, aventură, comedie, divertisment... Este un actor complet, foarte bun în toate. Un actor fermecător, căruia n-ai ce să-i reproșezi... nici când vorbește așa mult... (râde) Sunt și alți mari actori cărora le port un respect maxim, Toma Caragiu, Octavian Cotescu, George Constantin, Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani... de la care învăț și acum, din filmele și piesele lor... deși n-am avut norocul să-i prind în viață... sunt lecții de actorie interpretările lor.
Nae: N-am să-l mai reamintesc pe Florin Piersic, pentru că el și pentru mine a fost la fel. Copil fiind mergeam să-l văd în filmele cu Mărgelatu, așa l-am descoperit, aia era vârsta... Dar eu am să spun că, prin șansa pe care am avut-o că bunica mea a lucrat la Teatrul „Bulandra”, mătușa care m-a crescut și i-am zis „mamă”... se știe că mi-am pierdut mama și o bunică la cutremurul din 1977, este un miracol că am supraviețuit... să nu mai vorbim... Așadar mătușa mea „mama” a lucrat la Teatrul „Giulești” și la Teatrul de Operetă, toată lumea asta a teatrului bucureștean din anii ’80 eu am savurat-o pe pâine. Și în această sală (n.r. - sala Teatrului „Constantin Tănase”) am fost de atâtea ori când eram copil... Și copil fiind, am văzut toate marile spectacole din București... sigur că nu înțelegeam tot ce se întâmpla pe scenă, dar fascinația mare era că-i vedeam și pe scenă, îi vedeam și pe micul ecran acasă, îi ascultam și pe discuri. Și îi imitam. Așa a început povestea mea cu teatrul. Imitam pe toți marii actori, în special pe cei de comedie, știam pe dinafară monologurile lui Toma Caragiu, lui Amza Pellea cu Nea Mărin, Alexandru Arșinel, Tamara Buciuceanu, Stela Popescu și, fără să-i aduc un laudațio, eu am intrat la Institutul de Teatru cu un cuplet de pe discul lui Alexandru Arșinel, care spunea „Eu sunt frumos, deștept, șarmant, cuceritor, irezistibil, am un efect tranchilizant doar dacă-mi vezi fotografia, tango!”. (râde) Alexandru Arșinel, Stela Popescu, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Cristina Stamate, Nicu Constantin, Alexandru Lulescu, Puiu Călinescu, acești mari actori lângă care am avut onoarea să joc și pe care îi vedeam când eram copil pe această scenă, în această sală, mi-au adus cea mai mare bucurie pe care viața mi-o putea aduce.
Cristi: Gata, s-a terminat interviul. Păi mai ai memorie la telefon? Că ăsta a fost răspunsul la o singură întrebare despre un singur nume... (râd amândoi)