de Ştefania Băcanu

Doiniţa Fluturu, una dintre cele mai îndrăgite artiste de muzică de petrecere, cântă... de când se ştie. Abia stătea olecuţă în picioare când şi-a descoperit talentul. De fapt, părinţii au fost cei ce şi-au dat seama că Doiniţa poate face o carieră de succes în lumea artistică. Cu toate acestea, Doiniţa nici nu visa că va ajunge să cânte şi să încânte, ani la rând, cu vocea-i extraordinară, alături de Tomis Junior, trupă ale cărei baze le-a pus împreună cu fratele său, Nicu. Se ocupă şi de cariera solo, are colaborări cu nume mari din lumea muzicii de petrecere, mai pregăteşte şi multe altele... Alături, îi este familia pe care o iubeşte necondiţionat! Aceasta îi oferă zilnic momente fericite şi susţinere, fără de care nu ar fi putut ajunge unde este acum. În top! Într-o clipă de răgaz, Doiniţa şi-a deschis sufletul într-un interviu sincer despre începuturile ei, despre împliniri şi despre drumul destinului pe care l-a parcurs până acum.

„Modelul meu a fost inegalabila Irina Loghin”

- Doinița, de cât timp ne încânți cu vocea și cu aparițiile tale minunate?

- Cânt de când mă ştiu! Încă de la grădiniţă am avut apariţii pe scenă. Am continuat şi în şcoala generală cu Ansamblul Ciobănaşul, iar apoi totul a mers parcă de la sine. Practic, am început să cânt la o vârstă foarte fragedă, de la 4 ani, atunci când am avut şi prima apariţie pe scenă, iar meritul descoperirii mele revine doamnei educatoare şi mamei mele.

- Cum ţi-ai dat seama că ai într-adevăr talent?

- Cred că talentul pentru muzică l-am descoperit foarte devreme şi îmi aduc aminte cum cântam împreună cu mama multe melodii frumoase. După ce am terminat şcoala generală, am urmat un liceu cu profil muzical, unde mi-am aprofundat studiile, luând şi lecţii de canto clasic. Harul de a cânta l-am luat din familie, pentru că ambii părinţi au avut înclinaţii muzicale, dar nu au urmat niciodată această cale. Primii care am mers pe acest drum al muzicii suntem eu şi fratele meu.

- Cine a fost modelul care te-a inspirat?

- Ca orice copil, am avut un idol pe care l-am urmat. Îmi plăceau multe voci renumite în România înainte de 1989, dar cel mai mult am apreciat vocea „privighetoarei” Irinei Loghin, din repertoriul căreia am interpretat foarte multe melodii. Pot spune că modelul meu în muzică a fost dumneaei!

„Primii bani serioşi i-am făcut la 16 ani, când am fost invitată la o nuntă”

- De ce ai ales muzica de petrecere?

- Dintre toate genurile pe care le-am interpretat, cel mai mult mi-a plăcut muzica de petrecere, tocmai pentru faptul că transmite bucurie şi poftă de viaţă celor care o ascultă. Îmi place să simt că aduc un pic de fericire în sufletul celor care fredonează melodiile mele.

- Când ai câştigat primii bani din muzică?

- Bani din cântat? Relativ repede, când veneau rudele în vizită şi tata, ca să se mândrească cu noi, ne ruga să interpretăm ceva. (râde) Fratele meu mă acompania la acordeon, iar eu cântam vocal. Cei ce ne ascultau ne recompensau financiar de cele mai multe ori. Nu erau bani mulţi, dar ne ajutau enorm să ne plătim taberele de peste vară. Ca artist consacrat, am fost plătită pentru prima oară la 16 ani, în 1992, când am cântat ca invitat la o nuntă. Îmi amintesc că aveam atât de multe emoţii, încât jumătate din program l-am făcut cu spatele la oameni. (râde)

- Povestește-ne puțin despre parcursul tău muzical... Cum ai ajuns una dintre cele mai apreciate artiste de muzică de petrecere?

- Înainte de a înfiinţa Tomis Junior, am participat la foarte multe festivaluri, unde am câştigat multe premii, iar în 1992, când am lansat trupa pe piaţa muzicală, nici măcar nu am realizat că vom ajunge atât de repede la inimile celor ce ne iubesc. Artistă apreciată de muzică de petrecere am ajuns doar datorită celor care ascultă melodiile mele şi cărora le place la nebunie genul pe care îl interpretez.

Ce-i prelungeşte viaţa artistei cu cel puţin doi ani?

- Cum și când a luat naștere formaţia Tomis Junior?

- Formaţia este înfiinţată de la zero de mine şi de fratele meu! Pe parcursul timpului, din Tomis Junior au făcut parte şi alţi colegi, dar baza am rămas eu şi fratele meu, Nicu Fluturu. Când am început să cântăm ca şi Tomis Junior, nu aveam habar ce înseamnă acest lucru. Eram juniori în adevăratul sens al cuvântului. Eu aveam 16 ani şi fratele meu 17. De altfel, se putea uşor să rămânem doar o altă trupă de pe piaţa muzicală care a avut câteva apariţii şi atât, dar Dumnezeu a avut alte planuri cu noi. Diferenţa a făcut-o faptul că toţi cei care au ascultat melodiile noastre le-au apreciat, au cumpărat casetele, au cerut altele şi aşa, totul a curs natural. Au trecut de atunci aproape 29 de ani! Cred că asta ţine de norocul fiecăruia, iar din acest punct de vedere am fost norocoasă şi încă sunt. Simt aprecierea celor din faţa mea de fiecare dată când interpretez, iar o sală plină cu oameni care cântă odată cu mine îmi dă senzaţia că sunt invincibilă în faţa oricăror greutăţi. Şi... încă un aspect, sentimentul pe care îl trăiesc în faţa unei săli pline este că mi se prelungeşte viaţa cu cel puţin doi ani. Aşa că, dacă publicul mă mai iubeşte, voi trăi etern! (râde)

- De ce ai ales această colaborare și nu o carieră solo?

- Nu am facut o alegere între Tomis Junior şi cariera solo. Cariera solo exista, eu având contracte şi apariţii fără restul trupei. Deci, cele două au mers în paralel.

- Ai cântat și cu Dan Ciotoi? Cum ai ajuns la această colaborare?

- Am cântat cu Dan Ciotoi la mai multe evenimente, dar colaborarea am bifat-o într-o emisiune live, la Etno TV, unde eram invitaţi alături de trupele Generic şi Azur. De altfel, ne leagă o veche prietenie de Dan Ciotoi şi de Nelu Vlad.

- Împreună cu Tomis Junior ai mai avut şi alte colaborări?

- Nu am avut foarte multe, dar recunosc că, în viitorul apropiat, am în plan un album deosebit cu colaborări muzicale cu diverşi artişti renumiţi din România.

„Melodiile care au făcut istorie în anii ’90 au revenit în forţă în preferinţele românilor”

- Reinterpretezi melodii care au făcut istorie în anii ’90... Încă se ascultă acea muzică?

- Melodiile care au făcut istorie în anii ’90 au revenit în preferinţele românilor, iar asta nu poate decât să mă bucure. Această muzică se ascultă din ce în ce mai mult, iar pentru mine este o mare satisfacţie când văd sălile de spectacole şi de evenimente că sunt arhipline.

- Cum crezi că a rezistat muzica anilor ’90 și este și acum iubită, cu melodii fredonate?

- A rezistat datorită melodicităţii pieselor şi faptului că versurile erau inspirate din viaţa reală a oamenilor. Cei care au fost tineri în anii ’90 îşi aduc cu drag aminte de acele melodii, iar tinerii din ziua de astăzi fac acum cunoştinţă cu piesele, dar le apreciază la fel de mult.

- Apropo de prezent, ce părere ai despre muzica ascultată azi?

- Consider că fiecare ascultă ce îi place şi mai ales alege genul muzical în care se regăseşte. Muzica este pentru toată lumea.

- Care crezi că este stilul care nu va muri niciodată?

- Probabil că muzica de petrecere, tocmai pentru faptul că românii ştiu să se distreze şi de la nicio paranghelie nu lipseşte acest gen muzical.

- E un gen muzical ce pare facil de fredonat şi de cântat de toată lumea...

- Orice gen muzical are dificultatea lui, la fel şi muzica de petrecere. Când este vesel, oricine cântă! De aceea, la o petrecere toată lumea e liberă să se distreze şi atunci totul pare foarte uşor.

„În pandemie, am călătorit, am gătit şi, mai ales, am cusut ii”

- Cum a fost pentru tine ca artist această perioadă, fără nunți, fără petreceri? Cum ai rezistat?

- Ca pentru toţi artiştii din lumea asta, perioada de pandemie a fost urâtă dintr-un anumit punct de vedere, dar mulţumitoare din alt punct de vedere. Fără nunţi, fără petreceri, este dificil să supravieţuieşti dacă doar din asta trăieşti. Mulţumitoare a fost datorită faptului că am avut la dispoziţie mult timp în care am putut fi alături de familie şi de copii şi am reuşit să mă odihnesc. În sfârşit!

- Ce ai făcut în lipsa cântărilor?

- Am trecut peste această perioadă ocupându-mi timpul cu alte activităţi, aşa cum cred că a făcut toată lumea. Am călătorit, am gătit şi am cusut ii, aceasta fiind o altă mare pasiune de-a mea.

„Sunt bucuroasă că fata cea mică îmi calcă apăsat pe urme”

- Apropo de momente dificile, care a fost cel mai delicat moment prin care ai trecut până acum?

- Cel mai greu moment de până acum a fost această pandemie, care ne-a ţinut departe de publicul nostru, ne-a anulat spectacolele şi evenimentele şi ne-a obligat să ne învăţăm cu un alt stil de viaţă. Care ne-a pus probleme la începuturi.

- Dar cel mai bun moment? Cel care te-a împlinit cu adevărat?

- Cele mai bune momente din viaţă sunt cele în care apar în faţa publicului şi îmi amintesc cu drag spectacolele unde oamenii cântă împreună cu mine de la prima, la ultima melodie. Alte clipe care m-au făcut să mă simt împlinită sunt cele în care au venit pe lume copiii mei şi mi-au adus cu adevărat fericire. Nimic nu se compară cu bucuria de a fi mamă!

- Vreunul dintre copii îţi calcă pe urme?

- Sunt căsătorită de ceva ani şi am două fete. Ambele moştenesc talentul muzical, dar, ca în orice familie, fiecare suflet alege cariera care consideră că este mai potrivită pentru el sau care îl reprezintă. Fetiţa cea mare a terminat un liceu cu profil muzical, însă a considerat că nu o reprezintă acest domeniu, drept pentru care a ales să studieze altceva mai departe. Am mari speranţe însă cu cea mică. Ea, cu siguranţă, va merge mai departe pe drumul muzicii. Deja a luat lecţii de canto şi cochetează binişor cu muzica.

- Provii dintr-o familie numeroasă. Câţi copii sunteţi în total?

- Da, dintr-o familie cu cinci copii, patru fete şi un băiat, iar eu sunt exact mijlocul, deci al treilea din cei cinci, ceea ce a fost un mare plus pentru mine. De fiecare dată ne sprijinim unii pe alţii şi, de câte ori ne întâlnim la diverse sărbători în familie, ne amintim de copilăria noastră perfectă. Este minunat să rememorăm momentele când, mici fiind, făceam destule prostioare încât să atragem supărarea mamei şi, implicit, pedepsele aferente. De altfel, nici nu ai cum să creşti cinci copii şi să îi ţii pe toţi sub supraveghere fără a impune anumite reguli. Eram neastâmpăraţi, dar, de fiecare dată, tata era cel care aplana situaţiile conflictuale şi totul se sfârşea cu bine.

„Am visat dintotdeauna să mă cunoască lumea!” Care sunt nostalgiile Doiniţei

- Cum a fost copilăria ta cu atâția frați lângă tine?

- Frumoasă! Eram fericiţi unii lângă ceilalţi, şi aşa suntem şi acum, iar părinţii noştri se asigurau să nu ne lipsească nimic, niciodată. Au făcut importante sacrificii ca să ne susţină pe toţi, dar consider că nu i-am dezamăgit, pentru că fiecare dintre noi a ajuns bine şi se descurcă din toate punctele de vedere. Deci, sacrificiile n-au fost în zadar! Pentru ei, cea mai mare bucurie este să ne vadă în curtea lor cu familiile noastre, iar nepoţii le aduc fericirea pe chipuri... şi au destui! (râde)

- Unde ai crescut?

- Am crescut la curte, într-o casă minunată din oraşul Galaţi, cu mulţi pomi şi o grădină superbă, cu căţei şi pisici, cu linişte şi pace, într-o familie numeroasă, modestă, dar foarte fericită.

- Ce îţi vine în minte când te gândeşti la copilărie?

- Serile în care ne adunam cu toţii la masă, când fiecare povestea ce a făcut pe parcursul zilei, momentele în care ne jucam între noi fraţii cât era ziua de lungă şi serile călduroase de vară în care stăteam afară printre straturile cu flori până târziu, povestind şi râzând unii cu alţii.

- La ce visai când erai mică?

- Toţi copiii, când sunt mici, visează să devină doctori sau poliţişti. Eu am visat dintotdeauna să cânt, să mă cunoască lumea şi să însemn ceva pentru cei care mă ascultă!

„Când am început să cântăm ca şi Tomis Junior, nu aveam habar ce înseamnă acest lucru. Eram juniori în adevăratul sens al cuvântului. Eu aveam 16 ani şi fratele meu 17. De altfel, se putea uşor să rămânem doar o altă trupă de pe piaţa muzicală care a avut câteva apariţii şi atât, dar Dumnezeu a avut alte planuri cu noi“

Povestea şi hiturile formaţiei Tomis Jr.

Formaţia Tomis Jr. a luat fiinţă în decembrie 1992, la Galaţi. Numele e inspirat de o altă trupă locală, Tomis 2, în care au activat doi dintre membrii fondatori ai noului grup. Iar Junior a venit de la solista Doiniţa Fluturu, care avea doar 16 ani la vremea respectivă.

Încă de la început au venit şi primele înregistrări, iar de-a lungul timpului hituri precum „Caravanele”, „Tu eşti mândră, Cosânzeana mea”, „Într-o seară, o ţigancă”, „Zi de zi, noapte de noapte”, „Of, mamă, liberarea-i grea” sau „La noi, la Galaţi, să veniţi” au intrat pentru totdeauna în inimile ascultătorilor.

„Sora mea Ana Maria a participat cu brio la «Vocea României»“

- În afară de tine, mai sunt și alți membrii ai familiei care au cochetat sau fac muzică?

- În afară de mine şi de fratele meu, Nicu Fluturu, cântă şi cea mai mică dintre surori, Ana Maria, care face parte dintr-o altă trupă, la Constanţa. Ana Maria a participat la „Vocea României” şi a fost în echipa Loredanei Groza, iar eu i-am stat alături, pentru că aşa se susţin fraţii. A fost o experienţă plăcută, ne-am bucurat tare de reuşita ei.

- Ce sfaturi i-ai dat? Ai susţinut-o în alegerea carierei artistice?

- Nu a trebuit să îi dau sfaturi legate de muzică, pentru că şi ea a studiat mult... De altfel, ea interpretează, în general, cover-uri, de aceea, nu prea am ce ponturi să îi dau.

- Aţi cântat împreună?

- Am interpretat de mai multe ori împreună, iar în viitorul apropiat am în plan un duet aşa... ca între surori. (râde)

„Fără nunţi, fără petreceri, este dificil să supravieţuieşti dacă doar din asta trăieşti. Mulţumitor a fost datorită faptului că am avut la dispoziţie mult timp în care am putut fi alături de familie şi de copii şi  am reuşit să mă odihnesc. În sfârşit!“

„Iubesc marea şi liniştea pe care mi-o aduce chiar şi când e agitată“

- Că tot se apropie sezonul vacanțelor și al concediilor, ți-ai făcut planuri?

- Se apropie vacanţele, dar pentru noi începe sezonul aglomerat. A tot fost vacanţă până acum. De obicei, îmi place să merg pe litoral. Iubesc marea şi liniştea pe care mi-o aduce chiar şi când e agitată. Încă nu mi-am ales o destinaţie pentru vacanţa de anul acesta, dar, cu siguranţă va fi pe malul mării, într-un loc cu natură, serenitate, care să mă ajute să îmi încarc bateriile şi să mă pregătesc pentru un an fără pandemie şi fără prea multe restricţii, sper eu...

„Muzica anilor ’90 a rezistat datorită melodicităţii pieselor şi faptului că versurile erau inspirate din viaţa reală a oamenilor. Consider că fiecare ascultă ce îi place şi mai ales alege genul muzical în care se regăseşte“