de Ștefania Băcanu
Este tânără, frumoasă, talentată, cu o voce molipsitoare și vine din Gherla, de la Cluj. Așa o descriu fanii pe Georgiana Lobonț, cântăreața de muzică populară a cărei ascensiune a fost fulminantă, dar nu întâmplătoare, după cum mărturisește chiar ea. Cântă de când era mică, și-a încercat norocul la numeroase festivaluri, a studiat și s-a perfecționat continuu, iar astăzi, în sfârşit, culege roadele. Mulți au spus că a apărut aproape de nicăieri, dar asta nu a împiedicat-o să urce în preferințele muzicale ale românilor, într-un ritm vertiginos. La numai 27 de ani, ardeleanca are toate șansele să devină un adevărat fenomen în lumea artistică. Am stat de vorbă cu Georgiana și am aflat cum a ajuns în topuri, cum reușește să se mențină în vârf, dar, mai ales, cine stă în spatele succesului tot mai răsunător de care se bucură...
„Am început cu «Tip Top Mini Top». Primul meu album i-a costat o avere pe părinţi”
- Georgiana, te-am prins exact în vacanță, cum este și ce destinație ai ales?
- Da, sunt într-un miniconcediu cu soțul și copiii, aici, în ţară, la mare, într-o locație nouă și foarte frumoasă din Olimp. Vacanțele noastre, din păcate, în timpul sezonului de vară, sunt foarte scurte, durează trei-cinci zile, pentru că în weekend-uri cântăm și, uneori, acestea sunt prelungite, încep mai repede, iar noi trebuie să onorăm cu brio toate solicitările. Vacanțele adevărate le facem în extrasezon, adică februarie-martie sau noiembrie și alegem mereu destinații unde soarele și marea să ne răsfețe pe deplin.
- Cum arătă pentru tine o vacanță perfectă?
- O vacanță de vis este atunci când îi am pe Rareș și pe copii lângă mine și suntem într-un loc natural, superb... Se spune că, „Așa cum îți așterni, așa dormi”, iar eu încerc să-mi „aștern” exact în felul în care să fiu mulțumită și fericită cu viața pe care o am. Pot face asta cu ușurință, fiindcă eu și bărbatul meu muncim foarte mult și, atunci, roadele apar.
- Revenind la muzică și la cariera ta înfloritoare. Cum ai reușit să apari, cumva, peste noapte și să câștigi popularitatea și admirația într-un timp atât de scurt?
- De departe, așa pare, dar n-a fost chiar așa... M-am născut într-o familie de artiști și am urcat prima dată pe o scenă la vârsta de 4 ani, în cadrul concursului „Tip Top Mini Top”, unde am și câștigat un premiu frumos. De acolo a început totul, pentru că părinților mei le-a fost confirmat faptul că am talent și calități să devin cântăreaţă. Întreaga copilărie și adolescență am umblat prin toată țara la concursuri de muzică populară, am făcut parte ca solistă vocală dintr-un ansamblu renumit din Cluj-Napoca, am urmat Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj și am lansat, la 15 ani, primul meu album de muzică populară, „Mi-o spus frunza fagului”. Țin minte că i-a costat foarte mult pe părinții mei acel album... Am fost invitată și remarcată de doamna Marioara Murărescu în emisiunea-emblemă „Tezaur Folcloric” și pot spune că de acolo am început cu adevărat să mă simt o mică artistă și am prins gustul. Am lansat multe piese, iar după ce m-am căsătorit cu Rareș, am avut cel mai mare boom pe plan profesional! El a venit cu ideile lui, și-a lăsat profesia de stomatolog, s-a implicat în cariera mea si am format o echipă. Am muncit cot la cot, am investit foarte mulți bani, iar rezultatele au apărut rapid. Din 2020, de când am lansat muzică de petrecere, am reușit să mă fac iubită de o țară întreagă. Cel puţin aşa sper. (râde)
„Nici nu visam să ajung aici la doar 27 de ani...”
- Ai peste 250.000 de fani pe YouTube și ești în primele locuri în trending. Care este rețeta succesului tău?
- Eu nu am uitat de unde am plecat și nu o să uit niciodată! Oamenii caută în artistul pe care îl ascultă o părticică din ei. Eu mi-am păstrat normalitatea cu care am fost crescută și învățată, chiar dacă am ajuns să fac mulți bani și să fiu recunoscută imediat pe stradă. Oamenii mă iubesc pentru că nu mă prefac, nu-i mint cu nimic, sunt sinceră și asta se simte. Pentru mine, asta e rețeta succesului: naturaleţea, modestia și piese în care să se regăsească cât mai mulți români.
- Sunt zeci de artiști de muzică populară. Ce crezi că ai adus tu în plus?
- Flerul, atitudinea și felul meu de a fi i-a cucerit pe oameni. Eu, la evenimente, dansez și cânt cot la cot cu ei, vorbesc normal cu toți cei care vin la mine, sunt accesibilă oricui și cred că treaba asta le place tuturor la mine.
- Dar începutul cum a fost?
- A fost greu, dar am avut răbdare, pentru că tatăl meu mereu mi-a zis că orice început nu e simplu și ca să apreciez cu adevărat succesul, trebuie să urc treaptă cu treaptă, pentru a fi sigură că sunt capabilă să-l duc în cârcă. Și așa am făcut.
- Când sau care a fost momentul în care ai decis să alegi muzica?
- Eu m-am născut cu muzica în mine… muzica m-a ales! Fiecare are un destin, eu cred în asta și cred că Dumnezeu a decis ca soarta mea să fie aceasta. Să fiu artistă, un vis pe care l-am avut de când mă știu numai că, parcă, nu-mi venea să cred că voi ajunge unde sunt azi, mai ales la doar 27 de ani...
„Piesele mele de suflet sunt «Norocoasa» şi «Tu mă faci să plâng de dor». Chiar mă definesc!”
- Cine te-a inspirat sau cine te-a îndrumat să alegi muzica?
- Nimeni! Eu am simțit că face parte din mine, și cântam nonstop, de mică, cum fac și acum, prin casă, în mașină… Bunica și mama mă puneau pe un scăunel și îmi arătau cum să-mi pun mâinile-n șold și să gesticulez când fredonez. Ele au fost primele care m-au învățat cântecele de grădiniță și tot mama a fost cea care mi-a creat multe versuri populare pentru primul album, iar tata, liniile melodice. Toată familia mea are muzica în sânge și toți au ureche muzicală, ritm, voce.
- Câte albume ai scos din 2005 și până acum și care este albumul de suflet?
- Cinci albume, iar cel de suflet este „Vin nuntașii după mine”, cel de-al doilea album de muzică populară, lansat în 2017, atunci când deja eram însărcinată cu primul copil, când ajunsesem la maturitate. Acesta mă reprezintă în totalitate. Este inspirat din viața mea, trăirile mele și oamenii minunaţi din jurul meu.
- Dacă ar fi să compui o piesă despre viața ta, cum ar suna?
- Am compus deja. „Norocoasa” și „Tu mă faci să plâng de dor”. Prima este dedicată copiilor, iar cea de-a doua, soțului. O să urmeze și altele, pentru că sunt fericită cu viața pe care o trăiesc și asta îmi dă poftă să compun, să-mi exteriorizez imediat sentimentele. Mă inspiră viața… Cele mai multe piese care mi-au adus succes sunt compuse de mine: „Fata mea”, „Bârgăuanul”, sau „Jupâneasa”.
„Mi-e dor de gogoşile bunicii Ana...”
- Unde ai crescut, unde ți-ai petrecut copilăria?
- M-am născut și am crescut la Gherla, județul Cluj. Am locuit până la 7 ani în casa bunicilor mei împreună cu părinții și sora mea mijlocie, Ioana, până când ai mei au reușit să termine de construit căsuţa noastră. Am avut o copilărie superbă, am fost răsfățată din toate părțile și nu am dus lipsă de nimic. Am amintiri extraordinare și îmi lipsește, uneori, mâncarea pe care o făcea bunica Ana. Ea mereu ne pregătea altceva în fiecare zi, și aveam, felul 1, felul 2 și desert. Gogoșile sau „ciureghele”, cum le spuneam noi, erau preferatele mele și precum cele de atunci, nu am mai mâncat niciodată… Abia acum îmi dau seama cât de mult și-a dat interesul față de noi, ea era la pensie, iar bunicul, pentru că era meșter mare, lucra cot la cot cu tata și cu ceilalţi unchi la căsuța noastră. Mă prinde nostalgia acelor vremuri… Tare fain a fost!
- Ce îți plăcea să faci când erai mică? Ce jocuri preferai?
- Noi nu am prins calculatoarele decât foarte târziu... Ne jucam numai pe-afară. Cu păpușile, scunsa, ne dădeam cu rolele… multe activități pe care copiii din ziua de azi, din păcate, nu le cunosc sau nu le mai fac. Eram mulți puşti pe stradă, iar după ce ne-am mutat la casa nouă, a venit pe lume și sora mea cea mică, Ramona, și aveam ocupație. Eu, care eram mai mare, aveam grijă de ea. Toată strada de copii, 25-30 la număr, se strângea la noi în curte, fiindcă aveam loc și era aglomeraţie ca la zilele orașului, uneori. (râde)
- Erai năzbâtioasă?
- Nu, eu am fost foarte ascultătoare și îmi era rușine și frică să ies din vorba părinților. Nu le-am făcut probleme...
„După primele zece minute de discuții, Rareş mi-a zis că el o să se căsătorească cu mine”
- Ai cunoscut împlinirea nu doar pe plan profesional, ci și personal. Cum și când l-ai cunoscut pe soțul tău?
- Da, am simțit ceva de nedescris pentru el de când l-am văzut, deși nu ne cunoșteam. Eram în prima săptămână de liceu și am ieșit cu colegii de la școală în gașcă mare, iar la un colț de stradă m-am intersectat cu el. A trecut pe lângă mine, dar s-a uitat în ochii mei. Le-am întrebat, apoi, pe fete de prinţ, nici ele nu-l cunoșteau, dar întâmplarea a făcut că am ajuns să vorbim pe internet, după câteva zile. M-a sunat și ne-am întâlnit. A venit cu mașina după mine, eram doldora de emoții, iar după primele zece minute de discuții, mi-a zis că el o să se căsătorească cu mine. Este mai mare cu patru ani decât mine… Nu l-am luat în serios, dar numai la Rareş mi-a stat gândul. Anii au trecut, a plecat la facultate, fiecare și-a văzut de viața lui, dar când am terminat eu liceul, s-a întâmplat să ne reîntâlnim și, de-atunci, suntem de nedespărțit.
- După cât timp v-ați căsătorit și cum a fost cererea magică?
- A vrut să mă ceară în căsătorie când am terminat liceul, dar am zis să ne liniștim, pentru că avem toată viața înainte. Când eram eu în anul II de facultate, am fost cerută, deci, după doi ani de relație, de față cu nașii noștri. Am plâns amândoi de emoție și bucurie!
- Cum este să lucrezi cu soțul tău?
- Foarte bine și ușor. Rareș a devenit impresarul meu din 2015, cu un an înainte să ne căsătorim. Ne cunoaștem și ne înțelegem din priviri. Facem echipă superbună! Eu sunt lipsită de toate grijile organizatorice, pentru că el se ocupă de aranjamente. Eu trebuie doar să mă pregătesc frumos și să merg la eveniment. Singurul lucru pe care îl fac este să iau microfonul în mână și să cânt. Rareş, în schimb, pregătește sistemul de sonorizare, schela de lumini cu tot ce ține de aceasta, răspunde la telefoane, face contracte, se întâlnește cu mirii… E o muncă grea, dar se pricepe și îi place. Îi vine mănușă, pentru că știe cum să-și vândă „produsul” și cum să-și convingă clientul. (râde)
„Am cumpărat o căsuţă nouă, am renovat-o pe cea veche... Muncim din greu, facem mulţi bani”
- Sunteți și acasă și la muncă împreună, practic, aproape peste tot. Este un avantaj sau un dezavantaj?
- Pentru mine e un avantaj. Îl iubesc la fel de mult precum în adolescența mea și îmi place să fie lângă mine în permanență. Avem și hobby-uri comune și acolo tot împreună mergem, dar mai facem unele lucruri și separat. Însă rar...
- Cum reușești să menții relația ca la început?
- Suntem două firi active, avem multă energie amândoi și de când au venit copiii pe lume nu mai avem cum să ne plictisim, să ne certăm, pentru că mereu trebuie să le purtăm de grijă, îi scoatem și pe ei la distracție, iar noi, pe lângă, mai avem de făcut înregistrări la studio pentru piese noi, videoclipuri noi… Mereu apare ceva de făcut și nu ne plictisim. Ne-am cumpărat o căsuță nouă, avem treabă și cu ea, am renovat-o pe cea veche… Deci, nu există timp pentru rutină.
- Ce spun copiii când te văd la televizor?
- Se bucură, dar încă nu știu în ce măsură conștientizează ei notorietatea mea. Nici eu nu o conștientizez bine, darămite ei?! Irina Maria are 2 ani, iar Eduard Nicolas, 3 anişori. Sunt doi copiii minunați, veseli și energici, ca și noi. De când s-au născut, am vorbit cu ei foarte deschis și știu că mami și tati merg la cântat, au treabă, iar ei trebuie să rămână cu bunicii până ne întoarcem noi. Niciodată nu au plâns după plecarea noastră. Sunt foarte înțelegători și inteligenți.
- Merg cu voi în turnee?
- Când nu avem unde să-i lăsăm, îi luăm cu noi, dar e greu și încercăm mereu să le facem program. Bunicii ne sunt de mare ajutor în privința asta.
„Urmează o colaborare bombă anul acesta“
- La ce proiecte lucrezi acum? Nu demult, anunțai mari surprize, colaborări neașteptate...
- Da, așa este. Săptămâna viitoare urmează să apară, pe canalul meu de YouTube Georgiana Lobonț, un nou colaj numai din piesele mele nou-nouţe. Colajul este cu muzică de petrecere și o să fie senzațional! Va fi filmat într-o locație de vis, cum nu a mai filmat nimeni până acum din domeniu… O să fie ceva unic! Apoi, vin alte piese și colaborări. Într-adevăr, urmează o colaborare-bombă anul acesta, dar nu pot să vă spun deocamdată mai multe detalii.
- Schimbi și stilul muzical?
- Da, puțin, dar tot înspre al meu va duce un iz ușor...
„Viaţa perfectă este atunci când eşti mulţumit de tine şi de ce ai în jur“
- Spuneai că, de curând, v-ați mutat în casă nouă. De ce această schimbare?
- Anul trecut am cumpărat-o, dar încă nu ne-am mutat în ea. Mai avem de pus la punct unele lucruri. Ne-am dorit o casă spațioasă, ca să încăpem și să ne simțim bine, că doar pentru asta trudim din greu. E un loc minunat și mă bucur că, până la vârsta asta am reușit să realizăm atât de multe.
- Georgiana, la 27 de ani, te declari o femeie împlinită?
- Categoric, DA!
- Profesional îşi lipsește ceva?
- Acum, nu. Sper să nu-mi lipsească nimic niciodată!
- Dacă ai face o descriere a ta în cinci cuvinte, cum ar arăta?
- Normală, veselă, amuzantă, atentă, iubitoare.
- Dar viața perfectă?
- Viața perfectă este atunci când ești mulțumit de tine și de ce ai în jur. Pentru mine tot ce contează sunt copiii mei, soțul meu, familia noastră cu toţi cei dragi și muzica cu toți cei care mă adoră! Așa arată viața perfectă! O iubesc!