de Elena Popa

Un accident cerebral ni l-a răpit pe compozitorul care a dat viaţă atâtor şi atâtor cântece de neuitat precum „Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii”, „Ani de liceu”, „Tu eşti primăvara mea”, „Balada pescăruşilor albaştri”, Florin Bogardo.
De ziua marii sărbători a Adormirii Maicii Domnului, o veste tristă tulbura apele lumii artistice româneşti. În urma unui atac cerebral survenit vineri, 14 august, cunoscutul compozitor Florin Bogardo pleca dintre noi la fel de discret precum şi-a trăit viaţa.

Suferea cu inima de mai mult timp, avea un stimulator cardiac de vreo zece ani şi abia îl schimbase în luna ianuarie. Pe lângă problemele de natură cardiacă au mai apărut cele legate de un stafilococ, pentru care compozitorul era supus unei serii de investigaţii la Institutul de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”.
Viaţa sa era una discretă, fără răutăţi, fără invidii, fără bârfe, fără interviuri. Stilul de muzică pe care l-a creat se pare că nu mai interesa, iar demnitatea şi bunul-simţ l-au determinat să refuze o celebritate efemeră. Este suficient să asculţi compoziţiile sale şi realizezi că Florin Bogardo avea o mare sensibilitate. Pe muzica sa poţi să iubeşti sau să plângi, dar cel mai mult poţi să visezi. Din păcate, poporul nostru îşi pierde valorile rând pe rând...

„Cum e oare” începutul?...
La 16 august, Florin Amedeo Bogardo ar fi împlinit 67 de ani. S-a născut la Bucureşti, ca fiu al unui avocat înscris la Baroul din Drăgăşani, Oranzo Bogardo, şi a atins pentru prima dată clapele pianului la 5 ani, ajutat de profesoara sa, Cici Manta. În 1959, Bogardo compunea fantezii şi preludii pentru pian, lieduri, coruri, teme cu variaţiuni. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, avându-i ca profesori pe Gheorghe Dumitrescu, Aurel Stroe, Lazăr Cosma şi Anatol Vieru. Debutează la Mamaia în 1963, cu piesa „Cum e oare?”, şi se dedică de atunci muzicii uşoare. A fost un artist complet, timbrul său de excepţie fiind uşor de recunoscut.

Primul cantautor din muzica uşoară românească
Florin Bogardo a creat zeci de şlagăre, ce se distingeau prin melodicitate deosebită, fantezie armonică bogată şi orchestraţie de rafinament aparte. Majoritatea cântecelor sale au fost compuse pe versurile celor mai mari poeţi români, precum Eminescu, Blaga, Alecsandri sau Marin Sorescu. A scris şi muzică pentru film, de un succes deosebit bucurându-se, între altele, coloana sonoră pentru filmele „Liceenii” şi „Declaraţie de dragoste”. Nume importante ale muzicii româneşti precum Aurelian Andreescu, Margareta Pâslaru şi Mihaela Mihai au cântat compoziţiile lui Bogardo. Din păcate, în 2008, un incendiu a devastat camera sa de lucru şi mai multe obiecte adunate de-a lungul carierei sale şi a soţiei, Stela Enache.

Succes cu Stela Enache, pe vasele de croazieră
„În 1971 am participat la Festivalul de la Mamaia, unde am luat premiul II şi de aici a pornit totul... «Ajunsesem», în sfârşit, la scenă. În acelaşi an m-am şi măritat cu Florin Bogardo şi m-am mutat la Bucureşti. Dar Conservatorul l-am terminat la Cluj, aşa că n-am scăpat de navetă”, îşi aminteşte Stela Enache, soţia acestuia şi nepoata cunoscutului scriitor Ion Hobana. Din 1972, Bogardo i-a şi încredinţat majoritatea compoziţiilor sale, uneori făcând duet cu aceasta. Deşi devenise o stea a muzicii uşoare româneşti, Stela Enache a preferat să lase în urmă regretele şi să cânte pe vase de croazieră, făcând înconjurul lumii de câteva ori. „E atât de uman să fii, cum se spune, un anonim, un om absolut normal, care-şi trăieşte existenţa şi atât”, spune Stela Enache. Au avut o viaţă frumoasă, liniştită şi încununată de rodul iubirii lor, Laura şi Anton. Florin Bogardo era bunic, având nepoţi de la ambii copii. „Am avut parte numai de prieteni şi de oameni care ne-au iubit cu adevărat. Nu avea decât cuvinte de laudă pentru toată lumea. Foarte mulţi cântăreţi voiau să lucreze numai cu el tocmai pentru că era un om cald, avea un stil incredibil de a vorbi cu oamenii şi o cultură vastă. A fost un soţ şi un tată deosebit. Nu-ţi spunea prin cuvinte că te iubeşte, dar simţeai profunzimea sentimentelor pe care ţi le purta. Când valorile au fost date la o parte, iar banul era pe primul loc a spus gata. Nu era omul banului, el era un om de suflet, un mare iubitor de poezie. I-a iubit pe Marin Sorescu, pe Lucian Blaga, pe Eminescu şi se simţea acest lucru”, completează cu nostalgie soţia artistului.

A plecat aşa cum a trăit: în linişte
Florin Bogardo a fost şi un exemplu de verticalitate prin refuzul de a compune ode comuniste. Curăţenia, corectitudinea, cinstea şi punctualitatea au reprezentat principii care au fost şi au rămas coordonatele vieţii sale. Luni, 17 august, trupul neînsufleţit al compozitorului a fost depus la Uniunea Compozitorilor, iar apoi înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic. Stela Enache nu şi-a putut reţine lacrimile în timpul înmormântării, dar a fost susţinută de cei doi copii, care trăiesc departe de România: unul în Italia, celălalt în Germania. Ceremonia a fost una restrânsă, dar durerea imensă…

„Un orchestrator excepţional, un maestru de sunet la radio incredibil. Un om cu un caracter deosebit, care era mai presus de micile bârfe care murdăreau atmosfera acelor vremuri. Ocolea cu distincţie aceste lucruri. Un prieten bun, retras în ultima perioadă, dar un om modest şi un mare suflet” (Marius Ţeicu)

„A fost un artist complet. Avea o voce superbă, masculină, caldă... Urma să colaborăm la un nou proiect. L-am rugat să-mi mai compună un cântec, iar el a acceptat, cerându-mi un poem care să-l inspire. Aş fi fost cu adevărat privilegiată dacă acum aş fi avut acest proiect gata. Era un prieten bun, întotdeauna prezent când era nevoie de el. În aceste zile încărcate de durere, Stela Enache a dat dovadă de o demnitate rară. Este o fiinţă extrem de discretă, cu un bun-simţ în dialogul pe care îl susţine cu noi toţi.” (Mihaela Mihai)