de Cristina Tache
- 13 albume de succes, colaborări unice şi o sensibilitate debordantă
Născut sub semnul Fecioarei, într-o zi de 23 august, Paul Surugiu, alias Fuego, este un om norocos. I-au fost hărăzite frumuseţea sufletească, celebritatea şi înţelepciunea. Un menestrel autentic, Fuego domină scena cu personalitatea sa, cu o fantastică expresivitate, fiind îndrăgostit iremediabil de muzică şi de frumos. Cu ocazia lansării noului său album l-am provocat pe Fuego la o discuţie deschisă despre lucrurile dragi din viaţa sa. M-a invitat să stăm de vorbă în spaţiul intim al creaţiei sale. Ascultându-i melodiile, vocea şi versurile deosebite m-au introdus cumva în lumea sa, pe care urma să o explorez şi să o redau în aceste pagini.„Mulţi m-au onorat. Alţii m-au rănit”
Ajunsă la destinaţie, într-o casă albă, cochetă şi plină de flori, l-am găsit pe Paul cufundat în lectură, aşezat la un birou elegant, având un aer aristocratic. Încăperea este invadată de cărţi, albume muzicale, fotografii, afişe de spectacole, trofee, distincţii, întregul său Univers. „Aici îmi place să mă refugiez câteodată, să trăiesc în lumea din mintea mea. Nu fug de oameni, ci chiar mă fascinează, îmi place să-i urmăresc, să-i descopăr. Însă, au fost şi momente în care tot ei m-au dezamăgit. Sunt un om cu tristeţi şi cu bucurii, cu vise şi cu neîmpliniri”, începe Fuego să povestească, vorbindu-mi calm şi sincer.
Cu o sensibilitate exacerbată, artistul emană o bunătate ce dezarmează. Poate acesta este şi motivul pentru care a ales să aducă în spectacolele sale poezia, pentru a reînvia sensibilitatea în sufletele oamenilor. „Parafrazându-l pe maestrul Vieru: «Sunt bun în măsura în care îmi permite răul din jur». Asemeni unui poet moldav, «sufletul mi-a fost mereu deschis. Aşa au pătruns chemaţi şi nechemaţi. Pe toţi i-am primit la fel, cu dalbe petale de crin. Mulţi m-au onorat. Alţii m-au rănit. Candoarea a fost mereu ţinta predilectă. Mereu pusă la rană şi mereu renăscută», îmi recită cu o voce caldă, căzând puţin pe gânduri. Apoi continuă: „Nu există viaţă îndeajuns pentru câtă poezie este pe lumea aceasta. Dragostea şi poezia nu mor niciodată. Ele se cer mereu reinventate. Cântecul şi poezia sunt portdrapelul meu, care, ca şi iubirea, trebuie să triumfe”.
„Despărţirea de poetul Grigore Vieru a fost cea mai dureroasă din viaţa mea”
Discuţia se îndreaptă firesc către colaborarea sa cu poetul Grigore Vieru. Observ că pe biroul său a adunat toate lucrurile care i-au legat: opera maestrului, manuscrisele poeziilor dedicate lui Paul, unele încă nepublicate, nenumărate fotografii. Tot aici se regăsesc şi afişele spectacolelor de la Chişinău şi de la Bucureşti, susţinute cu ocazia lansării albumelor pe versurile poetului („Mi-e dor de tine, mamă” şi „Clar de lună”), precum şi trofeele primite de la poet în cinstea acestor manifestări. Citesc cuvintele scrise pe soclul trofeelor: „Ziditu-m-am de viu în templul muzicii române” şi „Niciun neam nu-i nevoiaş cât are un cântec, un grai”. Paul observă privirea mea curioasă şi îmi spune: „Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost un destin, o mare conştiinţă a timpului nostru, care a trăit în spiritul dreptăţii şi al iubirii ce poate birui totul. Un simbol al redeşteptării inimilor şi sufletelor noastre, având cultul limbii, al mamei, al neamului. M-am identificat prin muzică cu maestrul, care m-a iubit ca pe propriul său fiu şi prin mine el va exista. Voi «reaprinde candela», rugându-mă pentru sufletul său ales, îngenunchind în faţa măreţiei sale şi nu voi putea să-mi exprim recunoştinţa decât ducându-i mai departe, cu evlavie şi dragoste, cântul şi versul, către eternitate, veşnicindu-le! A plecat atât de dureros şi de nedrept dintre noi, mutându-se într-o stea. Am fost ultimul artist care l-a îmbrăţişat pe scenă, la sărbătorirea poetului nepereche Mihai Eminescu. Ziua despărţirii de poet a fost cea mai tristă din viaţa mea.”
„Mi-aş dori să colaborez cu Sofia Rotaru”
În ochi îi licăresc lacrimi. Şi nu mă pot abţine să nu îl întreb dacă, nu cumva, apropierea de românii de peste Prut se datorează şi colaborării cu poetul. Vizibil emoţionat, Paul îmi răspunde: „El a fost liantul. Soarta mesajului meu, a demersului meu artistic nu depinde numai de mine, ci şi de cine îl receptează. Şi publicul de la Chişinău este cald, sensibil, sincer. Este copleşitor şi, în acelaşi timp, onorant să fii în mijlocul unei săli în care mii de oameni te aclamă şi te aplaudă minute în şir, îţi cunosc repertoriul, vibrează împreună cu tine. Au un cult pentru artişti şi pentru spectacol. E o bucurie să le vindeci rănile prin cânt. Dacă aş dori să colaborez cu un alt artist, cu Sofia Rotaru aş vrea, o voce unică şi o prezenţă pe scenă care a făcut istorie. Nu a uitat graiul românesc, învăţat departe de patrie, purtându-l cu mândrie pe marile scene ale lumii. Am fost profund impresionat când «Melancolie» şi «Romantica» au răsunat în Arena din Moscova, unde peste 20.000 de spectatori au sărbătorit-o la împlinirea a 60 de ani. Un omagiu adus limbii române.”
„Sinceritatea şi respectul faţă de public constituie cheia succesului”
Fuego a găsit cheia către inimile publicului de toate vârstele, iar dovezi ale aprecierii sale sunt cele două cărţi pe care Dora Alina Romanescu i le-a dedicat şi nenumăratele distincţii ce înnobilează biblioteca. Aducând vorba despre toate aceste aprecieri, Paul îmi spune că „firescul, naturaleţea şi bunul-simţ, decenţa, timbrul vocii şi starea pe care o transmit cântând reprezintă o încărcătură emoţională ce atinge inimi. Şi-atunci sunt fericit. Cred că sinceritatea şi respectul faţă de public constituie cheia succesului. Singurul gând este să nu dezamăgesc. E plăcut să ştii că ai ceva în comun cu atâtea milioane de oameni, ceva atât de sensibil cum e un cântec. Le mulţumesc tuturor. Vreau să fiu sănătos ca să mă pot dărui în continuare celor care mă iubesc şi care au nevoie de mine”.
„Un artist nu are dreptul să abdice de la condiţia sa”
Fuego a adunat pe albumele sale piese din cele mai diverse genuri, de la pop la etno, iar publicul i-a rămas fidel. A reuşit să facă ce şi-a dorit, fără să se lase influenţat de o industrie în care banul face legea. „Cred că un artist nu are dreptul să abdice de la condiţia sa. Important este să crezi în ceea ce faci şi să îţi aperi arta. Din păcate, muzica de calitate este prea puţin promovată. Ar trebui să înţelegem cu toţii că este datoria noastră să protejăm şi să promovăm în primul rând românii. Adevăratele valori ale muzicii uşoare, voci de necontestat, sunt atât de rar difuzate!... Compozitori de valoare au compus bijuterii muzicale ce n-au ajuns la publicul tânăr. Trebuie să credem în artiştii noştri şi să-i susţinem!”, spune Paul înverşunat.
„Nu suntem perfecţi în ceea ce facem, ci mereu perfectibili”
Fuego este o prezenţă destul de rară la radio şi la televiziune. Activitatea sa se desfăşoară pe scenă, în faţa publicului. El comentează sincer acest subiect: „Prefer relaţia directă cu publicul, care reprezintă o continuă provocare. Este barometrul valorii. Nu suntem perfecţi în ceea ce facem, ci mereu perfectibili. Părerea publicului contează, pentru că noi existăm pentru el, şi de acolo vin căldura şi energia necesare pentru a merge mai departe. Îmi îngădui să parafrazez monologul Cordeliei din «Regele Lear»: «Bunule Dumnezeu, m-ai făurit, m-ai creat şi iubit, iar eu îţi înapoiez aceste daruri aşa cum sunt, nici mai mult, nici mai puţin, atât cât limitele mele îmi permit»”. Iubeşte publicul român şi niciodată nu s-a gândit să părăsească ţara definitiv. „Sunt mândru că sunt român şi, deşi călătoresc mereu către alte culturi şi civilizaţii, nu mi-am asumat riscul dezrădăcinării, convins fiind că ar însemna o pierdere a identităţii. Aici mă simt acasă. Aici oamenii au nevoie de mine, aici sunt iubit cu toate zbaterile, neîmplinirile sau gloriile mele, aici mă pot exprima artistic”, spune artistul.
Televiziunea, un alt mod de a zidi adevăruri
În paralel cu activitatea muzicală impresionantă, Fuego este şi moderator tv: „Televiziunea înseamnă pentru mine un alt mod de exprimare. Emisiunea pe care o prezint reuneşte reprezentanţi ai comunităţii locale, valori consacrate ale scenei româneşti, cât şi talente în prag de afirmare, care au nevoie de promovare şi de susţinere. Am fost onorat şi privilegiat să îi am ca invitaţi pe maestrul Grigore Vieru, Cornel Constantiniu, Irina Loghin, Tiberiu Ceia sau Mioara Velicu. Aceste emisiuni au stat sub semnul muzicii de calitate şi al cuvintelor care zidesc. Fiecare ediţie se doreşte a fi un necuprins discurs de dragoste înspre şi dinspre oameni. Încercăm să descoperim împreună drumul de la adevăr spre frumos, prin muzică şi poezie.”
Pe masa sa de lucru, printre amintirile lăsate de marele poet Grigore Vieru, se află şi volume de Adrian Păunescu, Ana Blandiana sau George Ţărnea. Sunt curioasă să aflu care este cel mai valoros lucru pe care îl are omul Paul Surugiu. Îmi răspunde promit: „Asemenea lui Kant «Cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine». Credinţa, familia, prietenii buni şi devotaţi, cu care am o relaţie bazată pe comunicare, respect şi multă iubire”.
Paul s-a născut la Turda, în Ardealul istoric plin de cântece. În copilărie credea că se arborau steagurile pentru el şi că întregul oraş îl sărbătorea. „De câţiva ani am acelaşi sentiment ca atunci, pentru că mă simt copleşit şi onorat de mesajele de dragoste şi de felicitare pe care le primesc. Încerc să rămân lucid, trăind acest sentiment al împlinirii. Deşi îmi propun în fiecare an să marchez evenimentul alături de prieteni apropiaţi, nu prea reuşesc. Timpul îmi este potrivnic şi sufăr că nu prea mai am vreme să-i am aproape pe cei pe care-i iubesc. Este un preţ scump pe care-l plătesc. Sunt nomadul logodit cu drumul. Astfel, şi anul acesta mi-am sărbătorit ziua prin muncă, onorându-mi contractele. Au fost totuşi nişte spectacole în care, mai mult ca oricând, oamenii m-au încurajat cu afecţiune şi cu căldură. M-am simţit sărbătorit”, completează artistul.
Spectacol în memoria Poetului Neamului de la Chişinău În spaţiul dedicat poetului se află expus şi albumul „Cântaţi cu mine”, pe versuri de Grigore Vieru şi Carmen Aldea Vlad şi pe muzica lui Ian Raiburg, «Mister şlagăr», cum este supranumit la Chişinău. „Acest material discografic este al 13-lea din cariera mea şi invită publicul să fredoneze versuri din care răzbat iubirea, prietenia, candoarea. Vreau ca oamenii să se bucure când mă ascultă, iar eu să mă încarc de bucuria lor. La sfârşitul lunii (27, 28, 29 august), la Botoşani, Suceava şi Iaşi, împreună cu doamna Irina Loghin, susţin spectacolul «Casa părintească nu se vinde», in memoriam Grigore Vieru. Este o rugă pentru poet, o invitaţie pentru public de a-i redescoperi poezia, întru nemurirea creaţiei sale. O parte din fondurile încasate va fi donată pentru ridicarea Monumentului Poetului Neamului de la Chişinău, care, şi «din mormânt, va spune lumii adevărul»”, spune Fuego.