de Andrei Dicu

Numele lui Toni Grecu este sinonim cu umorul de calitate! Membru-fondator al grupului Divertis, a absolvit Facultatea de Electronică și Telecomunicații, însă chiar din anii studenției și-a dat „doctoratul” în... comedie. Este realizator radio și TV, scenarist, iar în anul 2010 a primit Premiul UNITER pentru spectacol de divertisment. Toni Grecu reprezintă una dintre cele mai charismatice figuri ale „entertainmentului” românesc postrevoluționar, iar „specialitatea casei” este umorul social-politic. Artistul a ieșit învingător din lupta cu ucigătorul coronavirus, chin care, însă, l-a marcat profund, iar acum pregătește un nou serial TV ce deja se anunță... de milioane!

„Spitalizarea s-a dovedit cea mai traumatizantă experiență din viața mea”

- Domnule Toni Grecu, cum decurge revenirea la viața normală, după infectarea cu virusul SARS-CoV-2?

- Forma de coronavirus cu care am fost infectat a fost una medie spre severă. Deși pare să se fi întâmplat demult, la începutul lui 2021, mă gândesc că totul s-a petrecut ca într-un film la care eu am fost doar spectator. Pare incredibil că am trecut printr-un asemenea episod! Spitalizarea, care a durat trei săptămâni, s-a dovedit cea mai traumatizantă experiență din viața mea. Partea mai anevoioasă a fost recuperarea. Persoanele cu plămânii afectați trebuie să facă un soi de recuperare foarte atentă. Plămânii se vindecă greu, după o pneumonie de coronavirus. Această pneumonie tip COVID-19 este diferită de cea bacteriană. Nici medicii nu cunosc foarte multe amănunte și învață, văzând și făcând.

- În ce a constat recuperarea?

- Timp de zece săptămâni, am făcut exerciții și proceduri de kinetoterapie, cu extensie de torace. Practic, am reînvățat să respir! În paralel, am făcut și exerciții de recuperare musculară. În perioada spitalizării, am slăbit... 10 kilograme! Pierderea în greutate şi a puterii sunt fenomene rapide, sesizabile de la o zi la alta. Exercițiile se fac începând cu nivelul cel mai mic de dificultate. Spre exemplu, fiind culcat în pat, ridicam un picior și îndoiam câte un genunchi sau trăgeam vârfurile degetelor picioarelor spre mine. Încordam și apoi descleștam pumnii, pentru a ajuta cât mai mult pomparea sângelui. Stând atâta timp în pat, organismul s-a dezobișnuit cu efortul. Evident, plămânii nu trebuie deloc forțați, pentru a nu ajunge la alte situații, mai complicate. Totuși, după zece săptămâni, am recăpătat întreaga capacitate de efort pe care o aveam înaintea virusului.

- Tratamentul s-a desfășurat exclusiv la domiciliu?

- Am făcut și un alt tratament, la Băile Govora, un loc pe care îl recomand tuturor celor care au trecut prin această boală și au rămas cu afecțiuni pulmonare. La sanatoriul „Palace” din Govora se pot face aerosoli cu vapori de iod. Acolo există izvoare naturale, unice în lume, iar acești aerosoli ajută foarte mult funcțiile respiratorii. Este important să nu aștepți să-și revină plămânul de unul singur. Grație acestui tip de tratament, ai toate șansele să redevii cine erai înainte de infectarea cu teribilul SARS-CoV-2.

„Melodia Corinei Chiriac va fi cântată de unul dintre personaje, într-o versiune adaptată la timpurile pandemiei”

- La ce lucrați în prezent?

- Trudesc la un amplu proiect de emisiune, un serial de comedie, pe care l-am început de o jumătate de an. Avem o echipă mare de actori, scriitori și oameni specializați în producție. Serialul va fi difuzat după Anul Nou, dar, din rațiuni legate de confidențialitate, deocamdată, păstrez secret numele postului TV care îl produce.

- Vă rugăm să ne oferiți câteva detalii...

- Subiectul filmului este legat de viața oamenilor care locuiesc pe aceeași stradă, numită „Strada Speranței”. Deși fiecare dintre acești cetățeni are drumul său, destinele lor se întâlnesc în acel loc comun. Vor fi personaje tipic românești și veți fi martorii unor întâmplări tipic românești, pentru că, pe această stradă circulă tipologiile cel mai des întâlnite la noi.

- Mai exact?

- Aici găsești bogați, săraci, proști, deștepți, șmecheri, cocalari, fripturiști, țărani... Dar toți au o trăsătură comună: sunt mediocri! De fapt, acest film este un „omagiu” adus mediocrilor, pentru care strada reprezintă un orizont peste care nu pot trece. Ei nu văd mai sus de bordură!

- Se mai pot face proiecte grandioase în această perioadă marcată de constrângeri?

- Filmările, care tocmai s-au încheiat, au fost foarte complicate. Niciodată nu mi s-a mai întâmplat așa ceva, pentru că echipa se aduna la locul de filmare la ora 6:00 dimineața, iar testarea dura mai bine de o oră. La un moment dat au existat șase cazuri de colegi testați pozitiv, care au plecat acasă. A fost un lucru foarte complicat și incomod, având în vedere un proiect în care sunt implicați atâția colegi și în care fiecare minut trebuie folosit foarte atent. Nu poți risipi timp, pentru că te afli sub presiunea unui buget care nu este infinit. Nu poți întârzia o filmare pentru cât vrei tu, fiindcă s-a îmbolnăvit unul sau altul. Până la urmă, am avut noroc...

- Cine mai joacă în serial, alături de dumneavoastră?

- Majoritatea sunt artiști cu care am mai colaborat de-a lungul timpului. Sunt mulți actori buni, de comedie: Diana Dumitrescu, Sorin Pârcălab, Ovidiu Niculescu, Jojo, Claudiu Maier, Monica Anghel, Irina Ștefan și alții pe care îi veți vedea la momentul oportun.

- Corina Chiriac a interpretat hit-ul „Strada Speranței”. O vom regăsi în serial?

- Nu are nicio legătură cântecul doamnei Corina Chiriac cu ideea serialului, dar, totuși, melodia va apărea, la un moment dat, în film. Va fi interpretată de unul dintre personaje, într-o versiune adaptată la timpurile pandemiei. Trebuie spus că acțiunea se petrece în zilele noastre, când lumea este destul de necăjită, agitată și supărată din pricina restricțiilor, a certificatelor și a vaccinurilor.

- Dincolo de acest serial, la ce proiecte mai lucrați?

- Mai pregătesc două emisiuni, una pentru Crăciun și cealaltă pentru Revelion.

„Politicienii au devenit comedianți perfecți, care ne mănâncă nouă pâinea”

- Satira politică vă mai pasionează?

- Da, este o amintire frumoasă, dar care nu folosește la nimic în această țară. Complet inutilă, sau, mai bine spus, este fără scop. Politicienii joacă și rolul actorului responsabil cu satira, având marele talent de a se face de râs singuri în mod constant. Așadar, ce să mai facă artistul, în situația în care politicianul își face cariera de râs de unul singur?... Şi cu atâta sârg... Probabil, singura misiune a actorilor de comedie este să constate că politicienii își fac treaba mult mai bine decât ar face-o ei, dacă i-ar satiriza... Politicienii au devenit comedianți perfecți, chit că o fac involuntar.

- Mai este politicianul român carismatic? În trecut, existau mai multe personaje ce trezeau rapid inspirația textierilor: Ion Iliescu, Adrian Năstase, Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar, Gigi Becali, Traian Băsescu etc…

- La această oră, niciunul dintre politicienii români nu-mi mai stârnește vreo reacție. Cu atât mai puțin râsul... Au existat multe perioade în care persoanele care au populat scena politică nu au fost interesante. Iar dacă ele nu rețin atenția publicului, înseamnă că nu pot reține nici atenția încercaţilor actori de comedie.

- Cum îi priviți pe „actorii politici” actuali?

- Politicienii de azi sunt triști. Și la propriu, și la figurat. Poate pandemia le-a mutat direcția, pentru că altfel este inexplicabil ce s-a întâmplat cu ei și ce se petrece acum în zona politică. Spre exemplu, apropierea dintre PSD și PNL este un act împotriva naturii. A firii!! Înaintea pandemiei, nu ne-am fi gândit nicio secundă că se poate întâmpla așa ceva. Acum, ne-am lămurit că imposibilul nu există. Rămânem aceeași țară pe care Bacovia a definit-o impecabil „tristă și plină de umor”.

„Dacă reușești să-ți păstrezi umorul în vremuri grele, este un semn de sănătate mintală”

- Ce înseamnă să faci „haz de necaz” într-o perioadă precum cea pe care o trăim?

- Hazul de necaz este specialitatea numărul unu a poporului român! Până la urmă, este o formă de protecție a psihicului, o mână de ajutor dată minții, ca să n-o ia razna, pe coclauri. De asemenea, este o armă foarte bună împotriva depresiei. Dacă reușești să-ți păstrezi umorul în vremuri grele, e un semn de sănătate mintală. Dacă râzi atunci când ești înconjurat de belele, înseamnă că încă te duce capul și încă ești lucid. Înseamnă că noi toți avem acea energie care ne ajută să depășim momentul greu, pe care îl traversăm. Cred că acesta este secretul existenței poporului român, de-a lungul existenței sale învolburate. Dacă puneam la suflet tot ce i s-a întâmplat acestui neam, cred că demult eram înghițiți de alții.

- Cu ce s-a modificat show-bizz-ul, de la desființarea grupului „Divertis”?

- Nimic nu rămâne la fel. În afară de Andreea Esca, de la Pro TV, și de Mugur Isărescu, de la Banca Națională, nimic nu rămâne fixat pe loc în această lume. Sigur, i-am numit în glumă pe cei doi, pe care îi apreciază toată lumea. N-am spus-o în vreun sens critic...

- Vă mai întâlniți cu vechii colegi?

- Ne vedem rar, dar nu mai avem ocazia de a colabora. Fiecare are povestea și viața sa... Sunt deja foarte mulți ani de când nu mai lucrăm împreună, dar mă bucur când văd că momentele Divertis sunt foarte urmărite online. Trupa rămâne vie pe internet. Au apărut aceste generații noi, care descoperă umorul Divertis. Sunt vremuri cu care nu ne vom mai întâlni. Așa s-au aliniat stelele atunci, să facem spectacole la care să vină zeci de mii de oameni... Am făcut atâtea emisiuni, încât am ajuns să văd un fragment de program pe internet la care mă uit de parcă n-aș fi eu acolo. E precum o dedublare. Te uiți la tine și ți se pare că ești altcineva, dintr-o altă vreme...

Cinci ani fără Ioan Gyuri Pascu. Un om de neînlocuit...

- În luna septembrie s-au împlinit cinci ani de când Ioan Gyuri Pascu nu mai este printre noi. Vă gândiți la editarea unui CD, DVD omagial sau chiar la un „Best of Divertis All Time”?

- În vremurile noastre, editarea unui CD sau a unui DVD a devenit ceva desuet, din pricina faptului că există zona online. Gyuri are un site pe care sunt adunate cântecele sale și toate momentele vesele. Cine dorește să-l vadă poate da doar câteva click-uri. Din păcate, deja s-au scurs cinci ani de când nu mai este printre noi și a rămas o mare pierdere. Un om de neînlocuit în peisajul comediei românești...

- În anii ’80, v-ați aflat pe scena Cenaclului „Flacăra”, iar la 5 noiembrie s-au împlinit 11 ani de la moartea lui Adrian Păunescu. Ce amintiri v-au rămas, legate de colaborarea cu poetul?

- În perioada respectivă, încă eram student. Abia dacă am schimbat câteva vorbe cu Adrian Păunescu. Voiam să încerc să arăt ce pot și, deodată, în cele câteva spectacole la care am participat, m-am trezit în fața a câtorva zeci de mii de oameni. A fost mai mult o experiență socială, decât una artistică. A durat puțin, vreo două-trei săptămâni, după care m-am retras în glorie...

- Ați afirmat că, în comunsim, cenzura v-a făcut servicii colosale. Puteți detalia?

- Cenzura ne-a făcut servicii în sensul în care, interzicând subiecte sensibile, precum critica socială sau politică, dădea posibilitatea umoriștilor, mai ales celor din mediul studențesc - pentru că noi ăștia eram, înainte de 1989 - să devină subversivi. Din acest motiv, nivelul spectacolelor de atunci era mult mai ridicat decât cel al show-urilor postrevoluție. Cenzura te obliga să-ți rafinezi textul. Nu puteai pronunța, pe scenă, cuvinte precum „Ceaușescu” sau „Partid” și să mai faci și mișto. Dar un artist inteligent fenta cenzura... cu graţie.

- Cum se derula acest proces?

- Era o joacă de-a câinele și pisica. Din acest motiv, în dictatură literatura subversivă înflorește. Ideologia îneacă lumea artistică în propagandă. Ca să nu mori precum o slugă ori ca o victimă a unui regim dictatorial stupid, trebuie să-ți câștigi publicul spunând lucruri interzise de cenzură, folosind aluzia, metoda dublului sens. Iar publicul trebuie să aibă satisfacția de a înțelege ce spui și de a te răsplăti cu aplauze și cu râsete la scenă deschisă.

- Programele TV erau văduvite de umor...

- Înainte de 1989 stăteam prost în privința râsului. Umorul politic dispăruse total de prin 1980. Programele TV rămăseseră doar cu Telejurnale și cu cântece patriotice. Se mai făceau glume de Revelion, dar și atunci programul se încheia la 1:00-2:00, noaptea...

- Cum au supraviețuit artiștii?

- În sălile de spectacol, publicul aplauda „șopârlele” noastre fiindcă oamenii se manifestau în fața lipsurilor vieții. Dacă pronunțai cuvântul „mâncare”, erau urale. Era un mare act de curaj! Românii păpau tacâmuri de pui, gheare, urechi sau picioare de porc, cărora li se zicea „adidași”. Pentru o sticlă cu lapte, stăteai la coadă din noapte. Sau pentru o butelie... Mama mă trimitea să stau la coadă nu o oră, două, ci cu zilele, pentru că nu se știa exact când vine mașina cu butelii. Toată familia stăteam, cu rândul. Și pe locul nostru lăsam capacul buteliei, că nu lăsai butelia întreagă, fiindcă ți-o furau...

- Multor cititori tineri nu le-ar veni să creadă ce spuneți...

- Mai ții minte cum era? Stăteam cu paltoanele în casă, că era frig, și ascultam „Europa Liberă” în surdină, ca să nu ne audă vecinii... Glumeam pe seama tuturor acestor lucruri, dar o făceam voalat. Acest gen de umor, inspirat de foame, de frig și de frică, astăzi, pur şi simplu, nu mai există.

- Cum priviți, astăzi, „Epoca Ceaușescu”?

- Aș vrea ca acele vremuri să nu mai apară niciodată. Dictatura este propice umorului subversiv și comediei rafinate, dar nu este bună niciodată pentru oameni.

„Acum, cenzura este mai puternică decât înainte de Revoluţie, dar este mult mai rafinată“

- După anul 1990, v-ați confruntat cu cenzura?

- Vreți să deschideți o rană... Acum, cenzura este mai puternică decât înainte de Revoluție, dar este mult mai rafinată! Și natura ei s-a schimbat. Nu mai există cenzura ideologică, făcută de activiștii comuniști cu toporul. Cenzura nu mai este apanajul statului, ci este creată de interesele celor care dețin mass-media. Fiecare televiziune prezintă mesajul care este pe placul patronatului și al publicului pe care îl servește. Nu te poți duce la un post care sprijină pe față un partid și să faci glume referitoare la acel partid. Și cum toate televiziunile sunt arondate, unde să faci satiră politică?

- Bancurile politice mai sunt la modă?

- S-au schimbat vremurile. Oamenii nu mai vor nici politică și nici umor politic. Sunt decepționați, se simt trădați și s-au săturat! Preferă să consume orice fel de divertisment, doar să nu mai audă de politicieni, nici măcar în glumă...

- Dumneavoastră cum reacționați?

- De când a început pandemia, nu mai suport să mă uit la știrile care ne înconjoară, zilnic. Ai senzația că totul se învârte în cerc și că nu înaintăm în niciun fel. Totul este o vorbărie, fără început și fără sfârșit.

„Divertismentul de televiziune a fost inventat în America”

- Ați afirmat că, în inginerie, în electronică, nimic nu mai este valabil, față de perioada în care ați absolvit facultatea. Divertismentul a evoluat sau a involuat?

- Depinde din care parte te uiți. Dacă privești de jos în sus, a evoluat. Dacă te uiți de sus în jos, a scăzut. E la pământ... Fiecare generație are umorul său. Deși glumele sunt „cam” aceleași. Vă spun din experiență. Râdem la aceleași bancuri, dar spuse de alte guri și ascultate de alte urechi. Când vine vorba despre divertisment, sunt foarte puțini cei care aduc idei proaspte, inovatoare.

- Puteți oferi exemple?

- Divertismentul de televiziune, care a fost inventat în America, demonstrează că dacă acolo nu s-a mai făcut ceva anume, nu s-a făcut nicăieri în lume și nici măcar nu se poate face. N-are rost să ne zbatem să descoperim noi apa caldă și să cerem un premiu pentru glume...

- Glumele cu țărani mai „prind” la public?

- Umorul rural este foarte bine primit, nu doar de publicul românesc, ci în toată lumea. Eram copil și aveam o placă de pick-up cu Vasile Tomazian. Așa am auzit, pentru prima oară, glumiţe despre țărani. Eu eram mic, dar ăsta spunea poante cu niște țărani care văzuseră tramvaiul, prezentat ca un fel de căruță ce scotea... fulgere!

„Marin Moraru, Amza Pellea și Grupul Divertis sunt precursorii umorului rural. De aceea «Las Fierbinţi» are atâta succes”

- A fost primul pas care a dus la crearea serialelor de astăzi?

- Mi-am dat seama că acesta este cel mai consumat tip de umor. De fapt, poporul român este un popor de țărani. Spun acest lucru cu dragoste. E normal ca umorul de sorginte țărănească să „prindă” cel mai bine. Vezi cazul „Las Fierbinți”, care este cel mai vizionat program de comedie al momentului. Din acest motiv are succes. Este umor cu oameni simpli, neaoși...

- Au existat mari actori care au practicat acest tip de umor...

- Înainte de „Las Fierbinți”, umorul de inspirație țărănească a fost practicat de „Divertis”, de „Vacanța Mare”, de Marin Moraru, Amza Pellea, Draga Olteanu Matei sau de Sebastian Papaiani. Dacă eram anglo-saxoni, probabil că, în loc de „Las Fierbinți”, astăzi râdeam la „Seinfeld”. Însă, din păcate, „Seinfeld” a fost difuzat în România demult, pe când era în vogă, dar n-a avut succes. A rămas un serial de nișă, fiindcă nu avem cultura și educația necesară.

- Care este explicația eșecului unui serial precum „Seinfeld”?

- Fiecare popor „vede” în limba maternă. Vorbeam cu niște români plecați de foarte mult timp, în Canada. Îmi spuneau că le lipsește cel mai mult râsul. „Noi nu înțelegem glumele ăstora. Cel mai tare ne e dor de bancurile pe care le spuneam cu prietenii și de felul în care îl bârfeam pe Ceaușescu”, îmi povesteau ei.

- Bancurile cu Nicolae Ceaușescu sunt veșnic tinere...

- Domnule, Ceaușescu a fost un dictator, dar, pe seama lui, poporul român a râs de s-a crăcănat! Așa a fost și cu Iliescu, și cu Băsescu! Toți ăștia care au fost importanți, care au avut și charismă și forță, au atras pe seama lor niște bancuri extraordinare. Ce imitații istorice s-au putut face pe seama lor, râdeai de mureai! Dar ăștia sunt rari, iar când apar, trebuie râs la maxim!

- Fiul dumneavoastră, Vlad, vă împărtășește pasiunile?

- Deloc! N-avem nicio treabă, suntem diametral opuși. Nu că n-ar avea umor, că are. Însă este aplicat pe zona tehnologică.

„Statul român și-a dovedit slăbiciunile crunte în gestionarea pandemiei”

- Soția dumneavoastră, Cristina, a vorbit pentru prima oară despre starea dumneavoastră în momentul în care erați internat la „Matei Balș”. Considerați că statul român poate face mai mult pentru pacienții suferinzi de coronavirus?

- Ați atins un punct sensibil. Mereu se poate mai mult și niciodată statul nu face totul pentru cetățenii săi, indiferent de locul în care aceștia s-a afla. Nu contează că vorbim despre America, Germania, Italia sau despre China. Întotdeauna este loc de mai bine! Din păcate, statul român este foarte slab.

- De ce spuneți acest lucru?

- Statul și-a dovedit vulnerabilităţile prin felul în care a gestionat pandemia în ultimele trei luni. Au fost atât de multe erori, atât de multe compromisuri, strigătoare la cer... Eu nu credeam că se poate întâmpla așa ceva. Oamenii nu mai au încredere în acest stat, așa cum se prezintă în momentul actual. Din acest motiv, românii nu se vaccinează!

- Sfârșitul modei antivacciniștilor poate fi privit cu umor negru?

- În Singapore, auoritățile au decis ca persoanele care nu vor să se vaccineze să-și plătească spitalizarea, în situația în care ar fi internate. Asta denotă faptul că vorbim despre un stat puternic, care și-a asumat responsabilitatea astfel încât cetățenii săi să fie feriți de boală. Și dacă există unii care nu vor să se vaccineze, nu-i obligă, dar... îi forțează. (râde) E spre binele lor, că doar nu-i omoară!

- Împreună cu soția dumneavoastră formați un cuplu retras. La fel s-au petrecut lucrurile și cu foștii membri „Divertis”. Cât contează discreția în lumea vedetelor?

- Eu și foștii mei colegi suntem niște oameni normali. Stăm la locul nostru, cu capetele pe umeri și nu ne dăm în stambă. Mie nu mi-a plăcut niciodată să o fac și știu sigur că nici lor. Poți să-ți câștigi popularitatea prin ceea ce faci, ca artist. Nu trebuie neapărat să-ți expui viața privată ca să obții rating. Discreția ține de business, dar, mai ales, de bun simț.

„România se găseşte într-o pană gravă de personaje“

„Pe scenă eram 12 inşi, iar în sală, doar doi spectatori“

- Ați povestit că, în Canada, la Kitchener (Ontario) ați apărut într-un show inedit, cu doar doi spectatori, dintre care unul era în stare de ebrietate. Vă amintiți și alte episoade amuzante?

- Domnule, ăla era beat mort! Noi, artiștii, eram mai mulți decât indivizii care se aflau în barul acela. A fost o glumă a vieții. Eram 12 inși, iar în sală, numai doi spectatori... Mi-a plăcut teribil când omul acela, beat cum era, i-a cerut un bis colegului Valentin Darie, care făcuse o parodie muzicală, cu vioara. Cânta un menuet și individul acela a spus: „Boccherini! Mai cântă-l o dată!”... Cunoștea Menuetul lui Boccherini, adică era un tip cultivat. Dar omul era praf de la băutură. Era murdar... Ori venise de pe vreun șantier, ori căzuse, că avea hainele murdare... Toți artiștii au parte de asemenea momente în timpul tuneelor în străinătate, dar vă promit că vorbim, în exclusivitate, numai despre acest subiect cu altă ocazie, pentru că sunt prea multe de povestit... (râde)

„Iliescu, Năstase şi Vadim. Pe vremea lor, râdeam de nu mai puteam!“

- În materie de umor, trăim din regrete?

- Referindu-mă la Iliescu, la Năstase, la Vadim și la ceilalți pe care i-ați menționat, trebuie spus altceva. Câtă vreme au fost ei „în funcțiune”, zona politică ne făcea să râdem. Și râdeam uneori, de nu mai puteam... Gândiți-vă la Viorica Dăncilă sau la Petre Daia! Când ai asemenea indivizi în prima linie a puterii politicii, comedia nu are decât de câștigat. Dar, asemenea personaje apar rar. (râde fin)

- Pandemia este o sursă de inspirație?

- Oare cum ar fi arătat această perioadă „încununată” de pandemie, dacă Adrian Năstase mai era activ? Sau Vadim, ori Băsescu... Sau gândiți-vă la discursurile provaccinare ale lui Marian Vanghelie sau ale Vioricăi Dăncilă. Ar fi fost spectacol! Te duceai la injecție cu zâmbetul pe buze! Ăștia de acum nu-ți provoacă o grimasă, nici măcar un rânjet! Sunt triști... România se găsește într-o pană gravă de personaje.

- Cum așa?

- Dincolo de criza sanitară, economică și de cea a facturilor la energie, avem parte de criza politicienilor simpatici. Pur și simplu, la noi, nu mai există politicieni simpatici. Ne găsim în zodia tristeții, a acrelii. Ghinion, cum ar zice cineva... (râde iar)

„Ceauşescu a fost un dictator, dar pe vremea lui, românii râdeau de el de se crăcănau“

„Jojo este o zână! E mamă, nevastă şi prietenă bună“

- Ați lucrat foarte mult cu Jojo. Cum este omul Cătălina Grama, dincolo de lumina reflectoarelor?

- E o zână! Ea este mamă bună, nevastă bună, prietenă bună... Empatizează cu oricine are o problemă, este o persoană sufletistă. Eu așa îi spun, „zână”, pentru că mereu se plânge: „Băi, nu mai pot, că, uite, ăla a pățit nu știu ce... Cum să-l ajutăm?”... Și i-am tot zis să se dedice și propriei persoane, să-i mai lase pe cei din jur, că nu e sfântă. Când o să fie sfântă, va avea timp să se dedice și altora. Deocamdată, sunt o mie de probleme pe care le are de rezolvat cu ea însăși și cu cei din jur. Dincolo de faptul că este o actriță de comedie impecabilă, este un om minunat pe care te poți baza.