de Ştefania Băcanu
Nu degeaba se spune că... „Aşchia nu sare departe de trunchi”. Este valabil şi în cazul cunoscutului Cătălin Crişan. Chiar are cu ce se mândri! O carieră impresionantă de peste 30 de ani, dar mai ales doi copii ce îi calcă pe urme. Daria (21 de ani) şi Raris (18 ani) au descoperit tainele artei, în special ale muzicii, încă de mici, când îşi vedeau tatăl la televizor. I-a încântat şi, cumva, şi-au ghidat paşii spre acest drum, visând la bucuria şi satisfacţia de a fi ascultaţi, aplaudaţi şi iubiţi de public. La ani distanţă, după sute de ore de canto, repetiţii, planuri măreţe şi idei aşternute pe hârtie, visul li s-a împlinit şi au reuşit să se facă auziţi în lumea muzicală. Iar acesta pare doar începutul pentru Daria şi Raris... Obiectivele sunt speciale, iar viaţa abia li s-a deschis! Cu asemenea copii, cum ar putea fi un părinte, dacă nu mândru nevoie mare?! Aşa este Cătălin Crişan, un tată fericit şi mulţumit de evoluţia urmaşilor, un artist complet, care a ştiut exact ce moştenire le va lăsa...
„Dacă ţie nu-ţi place să primeşti sfaturi, de ce vrei neapărat să le oferi altora?”
- Domnule Cătălin Crișan, aveți o familie de artiști. Ambii copii v-au moștenit talentul și vă calcă pe urme... Cum vă simțiți ca părinte?
- Un părinte este mereu fericit atunci când copilul sau copiii lui sunt serioși în ceea ce vor să facă, indiferent ce anume. Dacă Dumnezeu le dă și talent, cu atât mai bine. Cum mă simt? Încrezător în abilitățile lor. (surâde)
- I-ați încurajat să aleagă muzica?
- Nu, nu am avut niciun cuvânt de spus. I-am încurajat să facă ce le place, dar cu simț de răspundere, muncă, seriozitate, sacrificiu uneori, dacă este nevoie…
- Ce i-ați sfătuit?
- Există o replică pilduitoare în cea de a doua piesă de teatru la care lucrez. Un personaj îi dă replica celuilalt: „Dacă ție nu-ți place să primești sfaturi, de ce vrei neapărat să le oferi altora?”. Așadar, le dau din toată inima orice părere, în măsura în care mi-o solicită.
Nimic nu este întâmplător în viaţă!
- Daria, de exemplu, a renunțat la Medicină pentru muzică. Nu v-a supărat decizia ei?
- Nu! Daria a renunțat la Medicină pentru Teatru, unde, de altfel, este acum studentă. Mă întrebați cu puține rânduri în spate, cum mă simt ca părinte. Când Daria era elevă la liceu, am fost solicitat de către director să pun în scenă piesa „Profesorul de franceză”, a lui Mușatescu. Am organizat un casting și spre marea surprindere au venit la preselecție foarte mulți elevi. Spun surprindere, deoarece credeam că această generație se ocupă mai puțin cu teatru și mai mult cu telefoanele mobile. Daria a participat la acest casting și atunci am observat că poate avea o tangență substanțială cu această meserie. Credeți-mă, am fost mai mult decât obiectiv în alegerea sa în piesă, pentru că nu doream s-o fac de râs nici pe ea, nici pe mine! S-a descurcat foarte bine pe scenă, dovedind talent și o reală plăcere de a juca, ceea ce i-am și spus cu toată mândria și bucuria de tată. Revenind la întrebare, da, a intrat la Medicină după care a renunțat, dorindu-și mult să dea la Teatru. Am fost primul căruia i-a spus într-o dimineață în care soarele abia răsărea și am încurajat-o să se apuce de învățat pentru această facultate. A făcut acest lucru și a intrat la Facultatea de Teatru și Film printre primele. Cum nimic nu este întâmplător în viață, Daria o are profesoară la facultate pe fiica marelui actor și regizor Florin Zamfirescu. Același Florin Zamfirescu mi-a fost profesor și mie în facultate... Chiar sunt mândru de fata mea!
- Recent, Daria și Raris au lansat și o piesă împreună. Cum vi se pare?
- Este un remix reușit.
- Care credeți că este mai talentat, cine are vocea mai bună, Daria sau Raris?
- Sunt voci diferite, timbruri diferite, genuri diferite. Nu poți compara o voce feminină cu una masculină. Fiecare joacă în alt film… Combinația lor poate deveni, la un moment dat, interesantă și poate de succes. Talentul este bun, dar rezolvă prea puțin din ecuația unei cariere reușite.
„Cu Daria am cântat în faţa a 5.000 de oameni! M-am simţit îmbibat cu senzaţia că nu am trăit degeaba”
- Se zice că un talent naște un talent mai mare. În cazul dumneavoastră e valabil?
- Mi-aș dori din toată ființa mea. Deocamdată, sunt abia la început…
- Ați cântat cu ei?
- Când erau mici. Am compus câteva melodii și le-am interpretat împreună. Cu Daria am cântat la Sala Palatului cu ocazia aniversării a 30 de ani de carieră. A fost emoționant, iar reacția celor aproape 5.000 de oameni, și mai și… M-am simțit fericit și îmbibat cu senzația că nu am trăit degeaba...
- A progresat de atunci și până acum?
- Este o solistă vocală cu studii în domeniu. Ca în toate meseriile, întotdeauna mai ai multe de învățat...
- V-ați fi dorit altceva pentru ea?
- Cel mai dificil pentru un părinte este să-și dea seama de ce înclinații are sau au copilul, respectiv, copiii. Ea și-a dat seama singură. Personal, cred că este făcută pentru scenă, cum ar spune românul.
- Dar pentru Raris?
- Raris este încă la liceu. Mai are puțin timp să se hotărască. A ajuns la vârsta la care, fiind major și bărbat în devenire, trebuie să-și asume ceea ce-și dorește și să încerce să se implice total.
- Cum erau mici?
- Veseli, scumpi, aproape mereu cu zâmbetul pe buze și foarte apropiați unul de celălalt, în afara momentelor în care nu se luau la bătaie. (râde) Mă bucur enorm fiindcă și acum sunt extrem de legați sufletește și se sprijină și se apără reciproc. Eu mi-am dorit toată viața un frate sau o soră, dar n-a fost să fie…
- Dar care era mai năzbâtios?
- Raris, ca orice băiat, era mai zlgobiu. A făcut boacăne, dar nu atipice vârstei.
„Am stabilit de la început o singură regulă: să nu mă mintă!”
- Povestiți-ne o întâmplare haioasă din copilăria lor, spart de geamuri, pierdut prin magazine... sau alte locuri, năzbâtii de pe la școală...
- Pentru că ați adus vorba despre geamuri, există o întâmplare legată de acest obiect periculos. Erau destul de mici când Raris s-a închis în camera lui și a început să lovească cu destulă putere geamul ușii blocate. M-am speriat pentru că se putea sparge oricând, fiind destul de mare geamul și ar fi putut să cadă în orice moment peste el, să-l taie. Cred că Daria l-a convins să deschidă și am răsuflat cu toții ușurați. În general, au fost doi copii cuminți care n-au provocat „daune totale”. (râde)
- Ați primit vreodată telefoane de la școală, cu reclamații din partea profesorilor sau a altor elevi?
- Eu, nu.
- Sunteţi un tată dur?
- Nu am fost și nu sunt dur cu ei, dar am stabilit de la început o singură regulă privind relația noastră, regulă de la care n-am să mă abat niciodată. Să nu mă mintă! În rest, putem „negocia”. (râde)
„Au moştenit de la mine sensibilitatea, curajul şi nebunia de a face lucruri noi”
- Care era metoda de pedepsire, când erau mici?
- Personal, când mă supărau, nu mai vorbeam cu ei o perioadă de timp. Știam că acest lucru îi afecta din punct de vedere emoțional.
- În afară de talent, ce au mai moștenit de la dumneavoastră?
- Cred că sensibilitatea, curajul sau nebunia de-a face lucruri noi și care par la prima vedere imposibile. Nu știu dacă este o trăsătură benefică pentru lumea în care trăim astăzi. Bunătatea cred că-i caracterizează, în sensul că nu pot face rău, chiar dacă gura le este slobodă. Ar mai fi, dar vreau să văd dacă ceea ce cred se și confirmă în timp. La următorul interviu completez lista…
- Ce vă place să faceți când sunteți împreună?
- Să râdem, să povestim, „să ne jucăm”. Restul este clasic: filme, mall etc.
„M-aş bucura tare să cântăm toţi trei o piesă”
- Care este ultima vacanță în care ați fost cu Daria și Raris?
- În ultimul timp, programele noastre nu prea s-au potrivit. Ei fiind mari acum, se bucură de prietenii și colegii lor, iar frumusețea tinereții se pupă mai greu cu „slow motion-ul” celor mai vârstnici, dar, cu siguranță, ne vom sincroniza cât de curând.
- Vă gândiți la o piesă pe care să o cântați cu copiii?
- Dacă își vor dori, eu m-aș bucura tare!
Daria Crişan: „Am fost «oaia neagră» a familiei“
- Daria, cum este să îţi revezi colegii de facultate după un an de cursuri online?
- Din fericire, noi nu am făcut cursurile online. Acum am intrat în anul II, iar vara aceasta parcă a durat prea puţin, nu am avut timp de relaxare, de mine, mai deloc...
- Eşti studentă la UNATC „I.L. Caragiale”, nu?
- Da, la secţia Actorie.
- Dar ai fost studentă şi la Medicină...
- Timp de un an, aşa este. (surâde)
- Şi de ce ai renunţat?
- Medicina nu a fost niciodată o pasiune, ci, mai degrabă, o ambiţie. O bună parte din familia mea şi-a dorit să fac această facultate, pentru a merge la sigur cu ceea ce înseamnă viitorul. Neavând curaj să recunosc faptul că sufletul mă ghidează în altă direcţie, am preferat să fiu copil-model, dar, pentru că nu mi s-a potrivit deloc această etichetă, am pus punct studiilor la UMF „Carol Davila” deja după primul an. Pentru o bună perioadă am fost „oaia neagră a familiei”, dar acest titlu a fost sters şi aproape uitat în momentul în care am intrat la UNATC cu bursă, ocupând poziţia a VII-a în clasamentul candidaţilor. De atunci, am devenit mândria familiei!
- De ce UNATC?
- Copil fiind, întotdeauna mi-am dorit şi am vizualizat că, atunci când voi fi mare, o să mă pot numi „artist complet”. Şi acest lucru presupune cunoaşterea a trei direcţii din universul artelor: muzică, teatru şi dans. Acesta este melanjul compatibil sufletului şi dorinţelor mele, iar UNATC-ul reprezintă locul ideal în care pot face primii paşi spre realizarea acestui vis.
- Deci, dintr-un părinte cântăreţ şi un altul medic, tu ai ales actoria şi muzica…
- Eu cred că ambii părinţi au sânge de artist. Tata este cel care a făcut carieră în muzică, însă şi mama are o voce extraordinară, compune bine şi, cu siguranţă, ar fi putut să aibă şi ea o carieră cel puţin la fel de impresionantă precum a tatei. Ei m-au îndrumat, poate, involuntar, spre a face muzică. Când eram mică, ei erau idolii mei… Normal că am vrut să ajung artist… La ce exemple am tot avut... (râde)
„Nu voi uita niciodată că tata m-a învăţat să-mi leg şireturile”
- Îţi plăcea să îl vezi pe tatăl tău pe scenă, când erai mică?
- Da, şi mi se părea incredibil cu câtă dragoste îl priveau spectatorii şi sunt tare mândră de el. E frumos să ştii că lumea îţi îndrăgeşte părinţii…
- Ce relaţie aveaţi în copilărie?
- Ţin minte că el ne spunea poveşti ca să adormim şi mereu mă prindeam că le inventează, însă tata mă contrazicea, spunând că sunt reale. Erau SF-uri şi cu foarte mult umor, la fel ca toate joculeţele pe care le aveam împreună.
- Ce te-a învăţat?
- Nu voi uita niciodată că el a fost cel care m-a învăţat să îmi leg şireturile. (râde) Tot el m-a făcut să înţeleg, prin felul lui de a fi, cât de frumoasă este libertatea şi cât de important e să faci ceea ce iubeşti.
- Ce ţi-a zis când l-ai anunţat că o să-i calci pe urme?
- Atunci când am decis să mă las de Medicină, m-am dus la el acasă, l-am trezit cu noaptea-n cap şi i-am dat vestea. A fost foarte calculat şi m-a întrebat de o sută de ori dacă sunt sigură de ceea ce fac, dar, sunt convinsă că, sub acea diplomaţie pe care a afişat-o, sufletul lui striga de fericire şi spunea „În sfârşit, i-a venit mintea la cap!”. Ca orice părinte, îşi doreşte să tindă către perfecţiune tot ceea ce face copilul lui, mai ales dacă vede că şi are cu ce...
Cel mai emoţionant moment: spectacolul aniversar din 2017
- Ce ţi-a spus despre lumea asta, a artiştilor?
- Mi-a explicat în ce junglă voi ateriza, la ce compromisuri şi presiuni voi fi supusă şi ce tipuri de oameni voi întâlni.
- Practic... când ai început să cânţi?
- Atât eu, cât şi fratele meu, cântăm de când ne ştim, însă lecţii de canto am început să facem de la vârsta de 10-11 ani…
- Cu tatăl tău ai cântat?
- Da, de multe ori. Prima dată, când eram foarte mică şi amintirile sunt destul de şterse. În ultimul timp, însă, am avut multe apariţii televizate împreună, spectacole în diferite oraşe şi, nu în ultimul rând, cel mai important eveniment, spectacolul aniversar de la Sala Palatului, din 2017.
- Cum a fost să fii pe aceeaşi scenă cu tatăl tău?
- Amândoi am fost foarte emoţionaţi! Ţin minte că eu abia îmi puteam stăpâni lacrimile. Simţeam că sunt mândria lui, iar în ochi puteam citi faptul că realizează cât de mult am crescut şi, cu toate acestea, rămân tot fetiţa lui mică, năzdrăvană şi sensibilă.
„Este greu să fii fata lui Cătălin Crişan!”
- Ce apreciezi cel mai mult la el?
- Apreciez că indiferent de situaţie, reuşeşte să îşi păstreze simţul umorului. Tata este un suflet ce poartă cu sine o întreagă lume de paradoxuri și de contradicții. Este sensibil, inteligent, plin de haz şi cu o privire foarte caldă.
- Este greu să fii fata lui Cătălin Crişan?
- Este! Oamenii tind să judece foarte uşor şi nu este deloc plăcut să ştii că ai făcut eforturi mari pentru a ajunge la performanţă şi, cu toate acestea, lumea rămâne doar cu faptul că părintele tău e persoană publică. Ce am învăţat din această poveste este că toată munca depusă pentru a-mi şlefui talentul este bogăţia mea şi nu trebuie validată decât de persoane în cunoştinţă de cauză. Restul e doar subiectivitate, gust şi cultură.
- Dar când erai mică?
- Mereu am fost în centrul atenţiei, dar acest lucru se întâmpla deja înainte să se afle cine e tata. Preferam să ţin secret, ori de câte ori intram într-un nou colectiv. Ceilalţi aflau peste luni bune detaliul acesta şi, sigur, nu de la mine!
Raris Crişan: „Am considerat numele părinţilor mei un avantaj, când mi-am setat ţelurile în viaţă“
- Raris, în primul rând, felicitări pentru piesa proaspăt lansată cu Daria. Un remix al melodiei Beggin, apărută prima dată în 1967. De ce melodia asta?
- Am ales această piesă, pentru că a fost un hit, este dinamică, iar vocea mea și a Dariei se armonizează, totuşi, minunat pe această melodie. Am selectat-o împreună cu Daria, dintre mai multe hituri, astfel, i-am dat o interpretare proprie, originală, în variantă de duet.
- Cine a venit cu această idee de duet?
- Eu, împreună cu sora mea, Daria, cântăm de când suntem mici. Acum, am considerat că este momentul potrivit pentru a începe un proiect de lansare în această formulă, frate-soră, de altfel inedită în România, care, fără lipsă de modestie, nu cred că va trece neobservată de public.
„Am ajuns în finală la Next Star și, împreună cu sora mea, am câștigat locul II la Festivalul Mamaia Copiilor”
- V-ați consultat cu tatăl vostru legat de piesă, de moment, de ceea ce voiați să faceți?
- Nu, întrucât nu ratăm nicio ocazie să-l surprindem. (râde)
- De când pasiunea asta pentru muzică?
- Am început să cânt la vârsta de 4 ani! De-a lungul timpului, am luat ocazional lecții de chitară și de pian, pentru a mă putea dezvolta cât mai mult. Am participat și la foarte multe concursuri de interpretare, cele mai reprezentative fiind Next Star și Mamaia Copiilor.
- Ai luat și premii?
- Lista de premii este foarte lungă, am o mulțime de diplome și trofee, dar sunt foarte fericit că am ajuns în finală la Next Star și, împreună cu sora mea, am câștigat locul II la Festivalul Mamaia Copiilor, care este un festival puternic!
„Îmi place la nebunie să cânt pop-rock”
- Cum a fost experiența de la Next Star?
- Frumoasă, necesară, de altfel, oricărui interpret. Țin minte că eram lipsit de inhibiții și, cu siguranță, succesul înregistrat la acest concurs s-a datorat în primul rând plăcerii de a cânta, și nu neapărat spiritului de competiție.
- Ce stil muzical preferi? Ce îți place?
- Apreciez orice stil, dar ador să cânt pop-rock. Am foarte multe proiecte, atât separat, cât și alături de Daria, despre care voi vorbi la momentul potrivit. Sunt foarte motivat să aleg cel mai drept, curat și cinstit drum spre succes, sperând să fac cât mai puține compromisuri. Îmi place să cânt, îmi place să compun și mi se pare esențial să știu și producție muzicală, în acest fel, având posibilitatea să-mi creez singur orchestrațiile, care să reflecte exact starea pe care vreau să o imprim prin respectiva melodie.
„Am putut să-mi dau seama cu adevărat care sunt plusurile și minusurile acestei meserii”
- Oare cariera tatălui tău te-a influențat să alegi și tu același drum?
- Nu este legat de cariera tatălui meu, poate mai mult de o moștenire genetică, pentru că atât mama, cât și tata, cântă. Probabil, latura ereditară, dar și activitățile creative pe care le vedeam în casă, m-au făcut să nu aleg altceva, decât o carieră specifică.
- Cum este să fii băiatul lui Cătălin Crișan?
- Niciodată nu am fost genul acela de copil care să profite de notorietatea părinților săi. Recunosc faptul că, de multe ori, să fiu „băiatul lui Crișan” a reprezentat un dezavantaj, fiindcă multă lume judecă și pune etichete înainte de a-și face propria şi adevărata impresie. Nu este mai puțin adevărat, că am considerat numele părinților mei un avantaj, atunci când mi-am setat țelurile în viață, aceștia devenind, astfel, puncte de referință solide.
- Care a fost cel mai mare avantaj?
- Un avantaj ar putea fi faptul că am putut să-mi dau seama care sunt plusurile și minusurile acestei meserii de artist.
„Tata este un cinefil incurabil, iar eu am moștenit pasiunea de la el”
- Dar dezavantaj?
- Un imens dezavantaj pentru orice copil cu înaintaşi celebri, indiferent de domeniul de activitate, este reprezentat de tentația românilor de a crede că succesul se bazează pe notorietatea părintelui.
- Ce activități aveți când sunteți împreună, tu, Daria și tatăl vostru?
- Activitățile depind de context, acum, fiind limitați din cauza situației pandemice globale. Tatăl meu este un cinefil incurabil, iar eu am moștenit această pasiune de la el. (râde)
- Ai cântat vreodată cu tatăl tău?
- Da, și întâmplarea face că prima dată să fi fost chiar de ziua lui, în cadrul emisiunii Teo Show, unde am avut inițiativa de-ai face o surpriză în direct. (face cu ochiul)
„Am făcut de toate, fotbal, baschet, înot, tenis de câmp, mergeam cu skateboardul, cu rolele”
- Ce apreciezi cel mai mult la el?
- Admir la tatăl meu că, indiferent de trecerea anilor și de schimbarea tendințelor în muzică, el reușește să rămână un artist relevant și original.
- Când erai mic, mergeai cu el în turnee, la spectacole?
- Nu, eram prea mic să merg cu el la show-uri, însă mi-aș fi dorit. Sincer!
- Cum erai mic? Ai fost un copil activ?
- Da, am făcut fotbal, baschet, înot, tenis de câmp, mergeam cu skateboardul, cu rolele. Mama ne-a dus peste tot, atât pe mine, cât și pe Daria, ca să știm din toate măcar câte puțin. Acum, văd sportul ca pe o necesitate pentru mintea și corpul meu. Trebuie să facem mișcare aşa cum, de exemplu, trebuie să mâncăm și să dormim. Consider că este responsabilitatea mea de a mă menține sănătos. Sportul înseamnă respectul de sine!
„Le voi mulţumi întotdeauna marilor actori...“
- În ce proiecte sunteți implicat în această perioadă?
- Lucrez la cea de a doua piesă de teatru, prima, „Cabina actorilor”, oferindu-mi satisfacții de-a lungul anilor. Le voi mulțumi toată viața marilor actori, Olga Delia Mateescu, Tudorel Filimon, Alexandra Sălceanu, pentru că au jucat textul meu alături de mine pe aproape toate scenele țării și ne-am bucurat împreună de aplauzele atâtor oameni. Am compus melodii prietenului meu Cornel Palade, tenorului Alin Stoica și sunt în fașă alte câteva. De asemenea, m-am apucat de scris un roman... Așadar, am ce face. (râde)
- Cum au decurs concertele în 2021, până acum, cel puțin? Cum au mers vara aceasta?
- În momentul în care am fost „eliberați” din case, concertele au început să apară. M-am bucurat în primul rând fiindcă am simțit că publicului i-a fost dor de mine, iar sentimentul era și este reciproc! În 34 de ani de carieră, nu mi s-a întâmplat niciodată să stau atât de mult timp departe de români. Senzația este ca atunci când îți este foame și nu ai ce mânca o perioadă îndelungată de timp. Hrana mea nu sunt banii obținuți în urma spectacolelor, ci dorința de a-mi vedea spectatorii în săli, de a-i surprinde râzând sau plângând în timpul recitalurilor mele, de a auzi vocile lor cântând împreună cu mine, aplauzele în același ritm și de a simți acel schimb de energie pozitivă, unic, irepetabil.
53 de ani are Cătălin Crişan, iar publicul cere mereu bisul la concertele lui pentru hituri ca „Vorbeşte marea” sau „Dacă pleci”
Pandemia pentru artişti: „În ultima perioadă, mi-au fost anulate multe concerte!“
- Cum v-a afectat pandemia?
- Izolarea m-a forțat să-mi fac ordine în gânduri, printre prieteni și în general, în viață. Am scris beletristică, am compus, am citit și am participat la multe concursuri de șah online.
- Dacă se închid din nou sălile de spectacole, dacă nu se vor mai organiza evenimente? Practic, ne întoarcem de unde am plecat.. Cum vedeți această situație?
- Este o situație SF aproape, pe care nu credeam s-o „prind” în viața mea. De-a lungul istoriei, au mai fost pandemii, dar una este să citești despre ele și alta să treci printr-una.
„Doar un atac extraterestru va mai uni omenirea asta”
- Cum simțiți oamenii? Sunt mai buni, mai înțelegători sau, din contră, au devenit mai răi?
- La început, am sperat că acest virus va uni oamenii, îi va face mai buni, mai atenți la cei de lângă ei, mai iertători, mai puțin invidioși. Am crezut că vor înțelege faptul că nu iei nimic după tine și, indiferent de câți bani ai, tot cu o furculiță mănânci și tot într-un pat dormi. Din păcate, se pare că este exact invers! Numai un atac extraterestru va uni această omenire atât de dezbinată. Dumnezeu ne tot dă felurite semnale, dar, din păcate, mulți dintre noi nu le luăm în seamă și atunci când o vom face, mă tem că va fi prea târziu.
- Ați pierdut prieteni, ați ratat anumite situații, oportunități din pricina acestei boli?
- Prieteni adevărați am puțini și niciun virus nu ne poate strica această legătură. De ratat… vă dau un exemplu: în ultima perioadă, mi-au fost anulate multe concerte!
- Dumneavoastră ați trecut prin boală?
- Nu știu. Până acum am fost într-o stare bună de sănătate.
- V-ați vaccinat?
- Nu vă răspund la această întrebare dintr-un motiv foarte simplu: nu îmi doresc să influențez pe nimeni cu decizia mea de a mă vaccina sau... nu.
„Joc alături de Mihai Călin, Şerban Pavlu şi Cristi Iacob“
- La ce lucrezi acum?
- Am început un proiect de lansare împreună cu Raris. Momentan, scoatem coveruri, dar este doar o încălzire pentru ceea ce urmează, şi anume, piesele proprii, creaţii personale.
- Te gândeşti să faci o piesă cu tatăl tău?
- Da, de ce nu? Ar fi, cu siguranţă, de succes!
- Dar cu tatăl tău şi cu Raris?
- O idee şi mai bună, dar toate la timpul lor. (râde)
- Spectacole la teatru ai?
- Da, vara aceasta am jucat în musicalul „Grease” şi acum urmează să scoatem un thriller poliţist, numit „Intriga”, la Teatrul Avangardia, în regia lui Ricard Reguant. Sunt recunoscătoare că joc alături de nume grele, precum Mihai Călin, Şerban Pavlu, Cristi Iacob şi Ştefana Samfira, care este şi profesoara mea de actorie la UNATC.
„Am compus nenumărate piese şi urmează să lansăm una cât mai curând“
- Ai compus vreo melodie până acum?
- Da, nenumărate piese și urmează să lansăm una, oficial, cât mai curând. Împreună cu Daria, procesul de compoziție este mai eficient, deoarece noi funcționăm foarte bine ca echipă.
- Te-ai gândit să compui o piesă pe care să o cânți cu tatăl tău și cu Daria?
- Sincer, nu m-am gândit... Stilurile noastre sunt diferite și acest lucru poate crea dificultăți în compunerea unei melodii potrivite pentru toți trei.
- Ce urmează pentru tine, din punct de vedere profesional?
- Atât pentru mine, cât și pentru Daria, vine un an în care trebuie să ducem la îndeplinire câteva proiecte speciale.
- Aveți o relație foarte apropiată, tu și Daria…
- Relația noastră este una echilibrată și plină de iubire. Când eram mici, ne certam foarte des, pentru că amândoi avem personalități puternice, fapt ce acum constituie un avantaj. Facem o echipă indestructibilă și suntem cei mai buni prieteni! Noi am fost și crescuți să ne iubim mult, iar orice divergență dintre noi se stinge repede. Daria este principalul meu sprijin. Mă cunoaște până la cel mai mic detaliu și reciproca este valabilă.