Main menu

header

870 16 1de Ştefania Băcanu

Nicoleta Matei, alias Nico, a rămas o artistă extrem de îndrăgită, cu o voce de excepţie, ce a reuşit, de-a lungul carierei, să se facă remarcată şi la nivel internaţional. În 2008 câștiga dreptul de a reprezenta România la Eurovision, competiţie care a avut loc în Serbia, la Belgrad, cu melodia „Pe o margine de lume”, interpretată alături de Vlad Miriţă. Piesa a ajuns pe locul 7 în semifinală, dar şi în finala competiției, obținând 45 de puncte și locul 20 în topul european. Tot în anii 2000, artista făcea senzaţie în lumea muzicală alături de B.U.G. Mafia, cu superpiesa „Cine e cu noi”, apreciată şi acum. Deşi au reuşit un album senzaţional, artiștii au ales să meargă pe drumuri separate. Nico s-a regăsit în hip-hop, de aceea parteneriatele muzicale pe care le-a avut s-au conturat tot în această zonă. A cântat cu Puya, Cabron şi cu „Moromeţii”, o altă trupă renumită a anilor 2000. În timp, şi-a creat propriul stil, Pop/R&B, cu care Nico a prins la fel de tare, iar la finele lui 2021 a încercat şi muzica lăutărească. Şi pare să-i vină mănuşă!

„Mama lui şi tatăl meu nu mai sunt în viaţă, să se bucure de această colaborare”

870 16 2- Nico, te-ai lansat în muzica lăutărească. Ai scos şi prima piesă... Cum ai ajuns aici?

- În primul rând, vreau să ştiţi că acesta este un proiect ce va funcţiona în paralel cu cel de muzică Pop/R&B. Deci, nu va fi o schimbare radicală de direcţie muzicală. Este un gen muzical pe care mi-am dorit de mult timp să îl abordez, fiindcă îmi place foarte mult muzica lăutărească autentică. Îmi place mult muzica populară şi, împreună cu Stelu Pandelescu, am avut ocazia de a imprima câteva piese.

- Cum ai ales taraful?

- Eu şi Stelu Pandelescu suntem prieteni vechi. De fapt, părinţii noştri se cunoaşteau şi chiar îşi doreau să cântăm împreună, doar că uite cum este viaţa… Nu am reuşit să facem acest lucru până acum, dar, din păcate, mama lui şi tatăl meu nu mai sunt în viaţă, să se bucure de această colaborare la care au tot visat. Însă, tocmai acest lucru face ca acest proiect să fie unul de suflet şi ne face pe noi să îl ducem mai departe cu inima.

Stelu Pandelescu este un artist talentat, scrie şi interpretează piesele sale şi ceea ce apreciez foarte mult la el este faptul că a ales să rămână fidel muzicii lăutăreşti autentice fără diluanţi...

„Rămân fană genului R&B/Hip-Hop, chiar dacă am cântat despre... şpriţ”

- Te regăseşti în muzica lăutărească?

- Am crescut ascultând acest gen muzical, pentru că părinţilor mei le plăcea lăutăreasca veche, şi pot să spun că sunt încântată să îl abordez şi eu.

- Cine a compus piesa pe care aţi lansat-o, „Un şpriţ e binevenit”?

- Piesa este făcută de Stelu, iar Gigi Lambru a realizat orchestrația. Practic, eu sunt invitată în acest proiect. (râde)

- Urmează şi alte piese?

- Da, urmează. Stelu a mai scris alte două melodii şi urmează să le imprimăm. Deci, aşa cum spuneam, acest proiect va continua în forţă!

- Eşti o artistă cameleonică, ai adoptat mai multe stiluri de-a lungul carierei. Totuşi, în care te regăseşti cel mai mult?

- Cred că am fost binecuvântată să pot interpreta diferite genuri muzicale, dar rămân fană genului R&B/Hip-Hop. Am debutat cu acest stil muzical şi aş cânta în continuare piese R&B. De fapt, pe fiecare album lansat am inserat câteva astfel de piese.

„Un artist trebuie să transmită emoţie! Am crescut într-o perioadă când chiar se făcea asta”

870 16 3- Ce doreşti să transmiţi prin hiturile tale?

- Emoţie! Cred foarte mult că un artist trebuie să transmită emoţie. Consider că piesele este neapărat să aibă mesaj, cred că este frumos ca toţi care ascultă să poată să se transpună ei în povestea piesei. Am crescut într-o perioadă în care se punea foarte mult accent pe mesajul cântecului. Tocmai din acest motiv sunt foarte atentă la textele pe care le primesc pentru piesele mele.

- Ai avut multe colaborări... Care este sau care sunt colaborările tale de suflet?

- Într-adevăr... Fiecare dintre ele a fost specială pentru mine. Pot spune că, totuşi, cea de care mă leagă cele mai multe amintiri rămâne colaborarea cu Vlad Miriţă pentru piesa „Pe o margine de lume”, lansată în 2008. Faptul că această piesă a reprezentat România în finala Eurovision 2008 a fost pentru noi un vis împlinit. Iar în ciuda controverselor, „Pe o margine de lume” este singura melodie românească ce a obţinut premiul „Marcel Bezeçon”, în cadrul concursului internaţional Eurovision.

- Cu ce artist ţi-ar plăcea să cânţi?

- Aş dori să colaborez cu Liviu Teodorescu, cu băieţii de la Vunk şi mi-aş dori din nou un hit cu B.U.G. Mafia.

„2021 a fost un an dificil, am pierdut oameni dragi”

- Cum a fost sfârşitul de an pentru tine? A fost diferit de cei anteriori?

- Spre deosebire de anul trecut, acum am putut să prezint publicului câteva concerte cu cântece de Crăciun. Am fost la Filarmonica din Ploieşti, la Filarmonica din Piteşti şi la Opera din Braşov. Publicul a fost excepţional şi mă bucur din suflet că am putut să susţin această serie de concerte.

- Ai cântat în Noaptea dintre ani?

- Anul acesta, din păcate, nu am putut onora invitaţia pe care am primit-o de la un organizator din Madrid. Starea de sănătate nu mi-a permis să călătoresc, aşa că am petrecut acasă, cu soţul meu Laurenţiu.

- Ce ai lăsat în urmă, odată cu încheierea unui an?

- Aş vrea să las... să se ducă toate incertitudinile, toate temerile legate de tot ce a generat această pandemie. Îmi doresc să privesc cu încredere spre un 2022 mai bun, şi sper să avem cu toţii un an extraordinar!

- A fost un an dificil pentru tine?

- Da, a fost un an delicat din punct de vedere emoţional. Am pierdut oameni dragi şi parcă refuz să cred că s-au întâmplat toate acestea. Prea mulţi s-au dus...

- Din punct de vedere profesional, ai suferit? Cum a supravieţuit artistul Nico?

- Cred că, în mare parte, cei care desfăşoară activităţi artistice au fost afectaţi de această pandemie şi cu toţii am avut de suferit. Nicoleta Matei, la fel ca mulţi dintre colegii ei de suferinţă, a cântat mult mai puţin decât şi-ar fi dorit. A interacţionat cu publicul mult mai rar decât şi-ar fi dorit, însă cu toate acestea a lansat un single în anul 2021, a compus câteva piese pentru artiştii din noua generaţie şi a pregătit lansarea unui single-surpriză cu care speră să îşi bucure fanii. Este vorba despre melodia „Oscar de dor”, în colaborare cu Cabron, pe care am lansat-o chiar de ziua mea, pe 1 februarie!

„Din păcate, am făcut COVID de două ori”

870 16 4- Cum vezi tu această perioadă, marcată de virusul SARS-CoV-2?

- Extrem de dificilă. Impactul social pe care l-a provocat această pandemie este cel care ar trebui să ne îngrijoreze. Din fericire, omul se poate adapta şi noi va trebui să învăţăm să trăim şi cu acest virus. Asta e viaţa!

- Tu ai contractat virusul?

- Da, din păcate, am luat virusul de două ori! O dată, în decembrie 2020, şi a doua oară în decembrie 2021. Am fost norocoasă, însă, întrucât am avut forme relativ uşoare. Oricum, ca simptomatologie, a fost diferită faţă de orice răceală pe care am avut-o până acum. Diferită chiar şi de o gripă...

- În familie ai avut?

- Da, mama mea a făcut COVID-19, însă acum este bine. Încercăm să o protejăm cât putem de mult.

- Ştiu că ţi-ai pierdut tatăl vitreg anul trecut...

- Da, aşa este. A fost un an foarte dificil şi ştiu că, din păcate, mulţi dintre cei care citesc acest material au pierdut persoane dragi şi le înţeleg suferinţa.

- Au fost momente grele, cu siguranţă. Ce s-a întâmplat?

- S-a petrecut totul în foarte scurt timp, încât ne-a fost nouă greu să realizăm şi să acceptăm acest lucru. Din păcate, sunt afecţiuni care se manifestă extrem de rapid şi de violent şi, de multe ori, se intervine mult prea târziu. (surâde trist)

„Visul meu: să scot un single cu succes internaţional”

870 16 5- Cum poate un om să treacă peste o asemenea durere? Cum să se motiveze şi să accepte această soartă?

- Este legea firii, cu toţii ştim acest lucru, însă este extrem de important să găsim în noi puterea de a merge înainte. În caz personal, fiica mea este cea care mă motivează şi ea este cea pentru care eu merg mai departe mereu...

- Ce îţi doreşti pentru 2022? Cu ce gânduri ai pornit într-un alt an?

- În primul rând, sănătate! Îmi doresc să fiu sănătoasă, atât eu, cât şi toţi ai mei. Ştim foarte bine că, dacă suntem sănătoşi, putem realiza multe lucruri. Chiar şi pe acelea aparent imposibile...

- Există vreo dorinţă neîmplinită, ceva ce ţi-ai dori, dar nu poţi avea sau este greu de împlinit?

- Consider că ai nevoie de foarte mult noroc să scoţi un single care să aibă succes internaţional. Acesta este un lucru la care visez!

„Ne pregătim de Nunta de Argint şi privim spre Nunta de Aur”

- Nico, pe de altă parte, în plan personal, te pregăteşti de Nunta de Argint, nu?

- Da, aşa este. Nu ştiu când au trecut cei aproape 25 de ani. Ştiu, însă că, i-am trăit frumos, că am avut alături un soţ minunat şi un tată excepţional.

- Cum aţi reuşit să rămâneţi uniţi 25 de ani? Spune-ne şi nouă secretul...

- Cu sinceritate, încredere şi toleranţă. Cred că sunt elemente-cheie pentru un mariaj reuşit. Contează enorm ca ambele persoane să îşi dorească să funcţioneze o relaţie şi mă bucur că noi am avut maturitatea necesară să facem ca mariajul nostru să ajungă la cei 25 de ani. Privim înainte spre Nunta de Aur! (zâmbeşte)

- Cine este partea cerebrală a relaţiei?

- El, Laurenţiu, este partea cerebrală a relaţiei. Şi mă bucură mult acest lucru. Ne completăm foarte bine şi cred că acest aspect ajută decisiv într-un cuplu.

- Care este greşeala ta majoră în relaţia cu Laurenţiu?

- Faptul că am fost geloasă nejustificat. Şi acum stau şi mă gândesc la faptul că Laurenţiu a avut foarte multă răbdare.

- Cine cedează primul?

- Cred că, totuşi, cedez prima. Dar şi Laurenţiu face eforturi în acest sens. (râde)

- Cine este mai supărăcios, mai impulsiv?

- Eu sunt cea impulsivă. Laurenţiu este mai calm şi este cel care îmi oferă echilibrul de care am nevoie.

- Şi cine face pasul spre împăcare?

- Să ştii că nu stăm supăraţi! Ne argumentăm punctele de vedere şi ne continuăm activităţile. Suntem persoane mature, totuşi.

„Am fost geloasă nejustificat. Cred că nu voiam să îl pierd!”

- Era sau este gelos?

- Laurenţiu nu a fost gelos. Având în vedere că activăm amândoi în acelaşi domeniu şi ţinând cont de valorile pe care se bazează căsnicia noastră, nu a fost loc de gânduri şi suspiciune din partea lui. Până la urmă, eram împreună tot timpul, la repetiţii, pe scenă, acasă.

- Cum s-a descurcat cu o soţie geloasă?

- Am fost geloasă, aşa cum spuneam. Însă, acum, dacă privesc în urmă, nu pot să-mi argumentez acest sentiment. Cred că pur şi simplu nu voiam să-l pierd! Laur a avut răbdare şi, cu siguranţă, şi-a dorit ca această căsnicie să dureze, aşa că a ştiut să gestioneze episoadele mele de rătăcire.

- Ce face „sora” ta Andra? Spun soră, pentru că tu pari sora ei mai mare...

- Andra lucrează, face mult sport, mă ajută pe partea de imagine, de vestimentaţie. Mă bucur că suntem aşa apropiate.

„Fiica mea este cea care mă motivează. Avem o relaţie foarte frumoasă”

- Este deja femeie în toată firea. Aveţi aceeaşi relaţie apropiată şi sinceră care a fost mereu?

- Da, suntem la fel de apropiate. Aşa a fost de copil, aşa este firea ei, nu am făcut eu ceva anume. Pur şi simplu am oferit şi am primit sinceritate.

- Ce activităţi aveţi împreună?

- De la gătit la cumpărături şi până la sport. Petrecem foarte mult timp împreună...

- O sfătuieşti în viaţa personală?

- Sunt alături de ea, bineînţeles. Îi respect alegerile, o susţin în deciziile pe care le ia, îi ofer sfatul atunci când mi-l solicită. Avem o relaţie foarte, foarte frumoasă! Cel mai deosebit dar pentru mine...

„În mare parte, cei care desfăşoară activităţi artistice au fost afectaţi de această pandemie şi cu toţii am avut enorm de suferit. Eu, la fel ca mulţi dintre colegii mei, am cântat mult mai puţin decât mi-am dorit şi am interacţionat cu  publicul mult mai rar decât mi-aş fi dorit. Au fost momente de cumpănă“

„La teatru avem un spectacol minunat in memoriam Maria Tănase. Pe lângă acesta, jucăm «Zaraza» şi spectacolul meu de suflet, «Suflet-pereche», în care prezint publicului cele mai reprezentative piese din cariera mea“

„Folosesc de foarte mulţi ani aceeaşi cremă de corp românească“

- Cum reuşeşti să arăţi la fel de spectaculos mereu?

- Mulţumesc frumos pentru compliment. Nu fac mare lucru, doar că încerc să am grijă la alimentaţie şi, bineînţeles, la mişcare.

- Ce ritualuri de frumuseţe ai, pentru ten, corp, păr?

- Folosesc de foarte mulţi ani aceeaşi cremă de corp românească, un brand cunoscut, de altfel, iar pentru îngrijirea părului, diferite măşti nutritive.

„Eu şi fata mea, Andra, suntem la fel de apropiate. Aşa a fost de copil, aşa este firea ei, nu am făcut ceva anume. Pur şi simplu am oferit şi am primit sinceritate“

„Mi-ar plăcea în film cu Nuami Dinescu şi Carmen Tănase“

- Ce proiecte ai la teatru? La ce alte spectacole lucrezi?

- La teatru avem un spectacol minunat in memoriam Maria Tănase. Pe lângă acesta, jucăm „Zaraza” şi spectacolul meu de suflet, „Suflet-pereche”, în care prezint publicului cele mai reprezentative piese din cariera mea. Sunt foarte încântată de cum prinde contur acest proiect.

- Ţi-ar plăcea să joci în filme? Ce fel de filme şi alături de ce actori?

- Am jucat în cateva filme şi sunt oricând gata să accept din nou o astfel de provocare. Mi-ar plăcea să fiu alături de Nuami Dinescu şi Carmen Tănase. Le apreciez foarte mult!