de Ștefania Băcanu
Pentru cei mai mulți dintre români, Octavian Strunilă este un actor de succes, care a făcut furori cu rolurile simpatice din serialele de televiziune „Inimă de țigan”, „Regina” sau „State de România”, povești ce țineau telespectatorii în fața televizoarelor seară de seară. Numai că, mânat de ambiție, dar și înzestrat cu talent cât caru’, Strunilă a vrut mai mult de la el și de la această industrie. Așa că, prin 2012 a început să scrie și să regizeze spectacole de teatru, să producă teatru și film. Iar azi a devenit un profesionist complet, actor, regizor, scenarist, care se bucură de munca și implicarea depuse în ultimii ani. O dovadă este ultimul său film, „Complet necunoscuţi”, ce a urcat pe primul loc pe Netflix, în mai puțin de o săptămână, și, dacă nu ar fi fost pandemia de COVID-19, avea șanse serioase să ajungă unul dintre filmele cu cele mai mari încasări postdecembriste. O spune chiar el... O trecere inspirată și spectaculoasă de la un actor ce aștepta să sune telefonul la producătorul ce pune în scenă povești de succes.
„«Complet necunoscuți» este filmul de la care ai de învățat lucruri importante despre viață”
- Octavian, felicitări, „Complet necunoscuţi” este în topul celor mai vizionate filme. Primul loc pe Netflix, în nicio săptămână. Te aşteptai la asemenea succes?
- Da! Mă așteptam!! Fără modestie. Chiar știam că acest film va fi un triumf, pentru că am avut un scenariu foarte bun care ne-a permis să improvizăm aducând povestea în cultura românească și presărând-o cu tipul de umor autohton. Eram convins că avem un film minunat după ce i-am dat primul test la TIFF în fața a peste 2.000 de spectatori. Netflix a fost doar accesul spre publicul larg. A pătruns mai ușor în casele oamenilor, iar românii l-au primit cu brațele deschise.
- Dar în cinematografe a avut acelaşi impact, acelaşi succes ca pe Netflix?
- Noi am avut o premieră la TIFF, pe 24 iulie, și am intrat în cinema abia în toamnă, în septembrie, prima săptămână cu certificate verzi. Mall-urile erau goale, unele dintre ele zăvorâte. Chiar în pofida acestor neplăceri, am debutat pe primul loc la filmele românești și pe locul doi la filme străine, după o peliculă de Hollywood. De fapt, în acele săptămâni delicate, toată piața de film a căzut la 15%. Au suferit toți distribuitorii, nu doar noi.
- Succesul s-a simţit şi în... portofel?
- Mă întrebați dacă filmul a avut un succes comercial? Răspunsul meu este că dacă nu ar fi fost pandemie, ar fi fost unul dintre filmele cu cele mai mari încasări în rândul publicului educat.
- Cum ţi-a venit ideea filmului, de la ce a pornit?
- De la ideea de a face un spectacol de teatru după acest film. Era greu să realizăm asta în pandemie și am migrat cu acest text înapoi spre film. Eu având oricum în plan să fac un film, conexiunea a fost simplă: o peliculă a cărei acțiune se petrece într-o singură locație, într-un moment în care actorii din România nu aveau voie să facă teatru. Un film la care te bucuri văzându-l, te superi că se termină și de la care ai de învățat lucruri foarte importante despre viață.
„Nu m-am mulțumit doar să aștept să sune telefonul și să fiu chemat la casting”
- Cum ai ajuns în postura de regizor?
- Lumea mă știe ca actor, de acum 10-12 ani... Am terminat un master la Film și dorințele mele s-au schimbat. Nu m-am mulțumit doar să aștept să sune telefonul și să fiu chemat la casting. Îmi doream proiectele mele. De zece ani, eu scriu și regizez spectacole de teatru, produc și distribui teatru și film. De jucat, din ce în ce mai rar, recunosc...
- Când şi cum ai decis să faci pasul spre regie?
- Chiar din facultate aveam astfel de „apucături”. Studiam actoria, dar eu făceam scurtmetraje cu colegii. La modul serios, însă, am început prin 2008 când am simțit că-mi doresc mai mult, să dezvolt propriile mele idei.
- Practic, te-ai reinventat...
- Cumva... Dar cred că mai potrivit ar fi să spunem că am extins aria de lucru. Am rămas în domeniu, doar că am început să dezvolt toate laturile pe care le conțineam și de care mă simțeam capabil: producător, regizor, scenarist…
„Am în plan să dezvolt proiecte noi în zona de documentar și ficțiune”
- Pregăteşti şi alte surprize de acest gen? Proiecte noi în această direcţie?
- Da, vor fi. Sper eu cât mai multe și mai variate. Am deschis o nouă casă de producție, STRUHAR PRODUCTION, și avem în plan, eu și partenerul meu, să dezvoltăm proiecte noi în zona de documentar și ficțiune. Ne dorim să descoperim cât mai mulți scenariști tineri și să ajutăm regizori cu proiecte inspirate care nu reușesc să găsească finanțare pentru filmele lor.
- Te regăseşti în postura de regizor?
- Da, dar nu numai. Cred că începe să-mi placă din ce în ce mai mult postura de creative producer sau executiv producer. Să conduci creativ un proiect este fantastic, iar să găsești bani pentru idei bune a devenit o altă latură interesantă.
- Mai mult decât în cea de actor?
- Latura mea de actor va rămâne pe scenă, la teatru, iar în rest probabil că va deveni cu timpul un hobby. Nu mă mai interesează să fiu în față. Am dat 15 ani autografe. Mi-a ajuns! (râde) Într-un fel, vreau chiar să scap de asta. Simt uneori că nu merit toate aceste lucruri. Consider că nu eu am făcut mare brânză că am apărut la televizor seară de seară timp de zece ani. Nu este meritul meu. Erau acolo peste 250 de oameni ce făceau posibil acel produs. Scriitori, producători, regizori… e meritul lor. Eu eram o piesă foarte mică dintr-o mașinărie foarte mare. Mi-aș dori să fiu oprit pe stradă pentru postura de regizor și deja am avut această surpriză plăcută.
„Ştiu că voi da naştere la controverse, dar, ţineţi minte, cinematograful va dispărea!”
- Când te mai vedem jucând într-un film?
- Nu știu dacă voi mai juca vreodată la altcineva în film, la un alt regizor. Nu pentru că nu mi-aș dori să lucrez cu anumiți regizori mari de la noi, dar cred că nu voi mai avea oportunitatea. Pentru asta trebuie să ajungi la casting, iar eu nu mai merg. Probabil voi juca mici roluri, apariții, pe care mi le voi oferi în filmele mele și, bineînțeles, la teatru.
- Cum vezi industria filmului românesc din ultimii ani?
- Avem din ce în ce mai multe săli de cinema în țară, ceea ce e bine, dar, din păcate, cred că cinematograful va dispărea! Știu că o să dau naștere multor controverse cu afirmația asta, dar sălile de cinema sunt din ce în ce mai goale. Mai merg doar adolescenții pentru că fac gașcă și se distrează la filme, dar noile rețele de SVOD (Netflix, HBO…) au adus cinema-ul la noi acasă, și, de data asta, cred că pentru totdeauna. Nu mai are cu ce să mă convingă pe mine să las canapeaua confortabilă din living, popcornul meu, ecranul imens și compania unor prieteni plăcuți ca să merg prin trafic, prin aglomerația de la mall și să urmăresc un film alături de niște necunoscuți, necivilizați de cele mai multe ori. Vor fi doar cinematografe de nișă. Festivalul de film nu va muri niciodată și va fi pe ecran mare, dar cam atât.
- Care sunt aşteptările, dorinţele tale legate de film, de teatru?
- Sunt multe și se schimbă cu o viteză cu care nu știu dacă vor reuși mulți să țină pasul. Mai multe nu spun, fiindcă mi-e și mie puțin teamă de ce urmează. De un lucru sunt sigur: cinematografele astea din mall-uri vor deveni niște locuri de joacă pentru adolescenți, iar singurele care vor rezista vor fi cele cu tematică sau cele cu aplecare spre filmul de artă, de festival…
„Pentru actor, teatrul e ca un drog”
- Ce şanse au actorii tineri să facă o carieră în lumea filmului?
- Şanse mari! Generația care vine e din ce în ce mai smart (n.a. - deșteaptă) și deja cei noi știu că trebuie să lupte și să se sprijine pe propriile forțe pentru a reuși în acest domeniu. Şi dacă vor avea filme în care să joace, răspunsul este DA. Datorită acestor rețele de SVOD și Internetului, care au din ce în ce mai multe opțiuni de a pune la dispoziție pelicule, cred că filmul românesc va renaște. Filmele de festival o duc bine, avem regizori excelenţi și o școală de la care am învățat enorm, dar nu cred că vor fi mai multe la Cannes sau la Berlin ca în anii trecuți. Cred că vom asista la o migrare către comercialul de bun gust și făcut cu mână de regizor cu umor sănătos!
- La tine cum a fost? Pentru că şi tu ai avut un început...
- A fost foarte greu, dar am avut alături de mine oameni faini. Le muțumesc tuturor celor care mi-au înțeles demersul și le țin recunoștință toată viața. Să faci un film din bani privați în România este infernal. Am învățat să selectez oamenii cu care lucrez, să fiu atent la contracte și să mă sprijin pe documente și nu pe vorbe! Acum sunt 99% convins că am în jurul meu cei mai potriviți profesionişti pentru a face echipă, iar partenerul cu care plec la drum este cel mai capabil om pe care l-am întâlnit vreodată...
- Dar teatru?
- Teatru fac pentru că e viu. Este pulsul pe care ai nevoie să ți-l iei din când în când... Nu e nici greu, nici ușor! E doar viață adevărată în fața unor oamenii vii. Pentru actor este ca un drog! (zâmbeşte)
„În sectorul independent s-a trăit de pe o zi pe alta”
- Cum a fost şi cum este în continuare această perioadă pentru teatrul românesc?
- Nu mi-aș da cu părerea despre actorii angajați. Ei au avut siguranța zilei de mâine. Salariul venea lună de lună. Problemele mari au fost în sectorul independent, unde s-a trăit de pe o zi pe alta, neștiind niciodată cât va mai exista acel ajutor de la stat și nerecunoscându-se nici până acum satutul de artist independent.
- Ai regizat şi piese de teatru... „Bărbaţii la 40, Femeile la 43” a avut mare succes. Se mai joacă?
- Da, se joacă, atât în țară, cât și afară. În 12 și 13 martie suntem la Bruxelles și la Dusseldorf, iar în București îl vom pune în scenă la Teatrul de Comedie. Teatrul Mefisto București (teatrul meu) se dezvoltă. Produce spectacole noi și din ce în ce mai variate. Avem în producție un show de dans „SEEN”, coregrafia Oana Strunilă, curajoasa care va pune pentru prima dată la încercare disponibilitatea provinciei de a cumpăra bilet şi la un spectacol de dans. Am de gând să fac această nebunie și să plec în turneu cu un spectacol de teatru-dans. (râde) Dar, atenție, unul bun! Producem și vom pleca prin țară cu o adaptare după „Cenușăreasa”, de Bogdan Pelerin. Este un musical foarte frumos pentru copii, unde Alina Sorescu va da viață personajului principal. Și, bineînțeles, toate celelalte spectacole regizate de mine: „Coaste din Viața lui Adam”, „Bărbații la 40, Femeile la 43” și „Cum se face”.
- Este o criză a bărbaţilor la 40 de ani sau e doar un mit?
- Veniți să vedeți spectacolul nostru!
- Dacă da, te regăseşti şi tu?
- Nu încă! Nu garantez nimic pe viitor. (râde)
„Am debutat într-o scenă cu titanul Victor Rebengiuc”
- De scris scenarii când te-ai apucat? Care a fost momentul de cotitură?
- Am început să scriu prin 2006-2007, când nu mai eram confortabil doar cu postura asta de actor.
- Câţi ani aveai când ai plecat din Dorohoi spre Bucureşti?
- 19 și aveam mare apetență pentru a face lucruri. Am venit să fac CEVA, dar abia un an mai târziu aveam să-mi găsesc drumul. Primul an mi l-am pierdut pe la o facultate de management, unde nu am învățat absolut nimic.
- Când ţi-ai dat seama că te cheamă „scena”?
- Când am văzut „Regina Mamă”, cu Olga Tudorache.
- Și când ai început să joci? Care au fost primele roluri?
- Chiar din anul întâi. Am luat un casting la Stere Gulea & Alexandra Gulea. Era un serial de șase episoade la TVR. A trecut aproape neobservat acel proiect, dar am debutat într-o scenă cu uriaşul Victor Rebengiuc. Mai am și acum acea filmare.
„Consumam mult alcool și eram mai tot timpul între extaz și depresie”
- Mulţi ani ai fost actor de televiziune. Cât de mult a contribuit acest aspect la cariera ta?
- Nu a fost cea mai fericită perioadă din viața mea. Câștigam destul de bine, dar nu făceam ce visam. Au fost momente frumoase de care acum îmi aduc aminte cu nostalgie, dar nu eram deloc bine. Consumam mult alcool și eram mai tot timpul între extaz și depresie. Noaptea vesel, ziua trist! Trăiam o viață dezordonată fiindcă nu-mi trăiam viața după planul meu. Eram mai mult nefericit!
- Cât de mult te-a ajutat televiziunea?
- Enorm! Am învățat multe. De la actorie, pentru că lucram alături de mari artişti și aveam zilnic parte de lecții în meseria asta și până la „nesimțirea” cu care trebuie să tratezi anumite situații în care te pune viața.
- Te-ai mai întoarce acolo?
- Nu. Nici măcar ca regizor. Şi sunt foarte convins de acest NU!
- Care este rolul pe care ţi l-ai dorit să-l joci, de-a lungul carierei, şi nu s-a întâmplat?
- Mai e timp. Să nu ne grăbim...
„Copiii mei nici nu ridică ochii din desenele lor când apar la tv“
- Copiii vă moştenesc, pe tine sau pe Oana, au înclinaţii spre teatru sau spre dans?
- Amândoi desenează. Ar putea ajunge scenografi!
- Te urmăresc atunci când apari la tv sau joci în vreo piesă de teatru?
- Li se pare absolut normal. Nu mai este nimic ieșit din comun pentru ei să mă vadă pe scenă sau la tv. Nici nu ridică ochii din desenele la care lucrează...
- Vin la teatru?
- Uneori... sunt nevoiți să stea prin culise. A fost un moment când nu aveam cu cine să-i las, așa că stăteau și vedeau spectacolele din culise.
- Cel mai frumos cadou pe care l-ai primit de la copiii tăi?
- Cred că faptul că îmbrățișează pictura. Că le place la nebunie să ne arate lucrările lor.
„Lucrăm şi colaborăm rece, iar acasă suntem părinţi şi îndrăgostiţi“
- Soţia ta este şi ea din lumea artei, o talentată coregrafă… Cum este relaţia voastră?
- Lucrăm și colaborăm rece, iar acasă suntem părinți și îndrăgostiți. Rareori ne mai strângem în brațe pe la repetiții.
- Cum sunteţi după 13 ani de iubire? S-a schimbat ceva?
- Eu m-am schimbat. Oana a fost tot timpul mai echilibrată. Încep să cred din ce în ce mai mult în „până la adânci bătrâneți”! (zâmbeşte)
- V-aţi căsătorit abia după... nouă ani de relaţie, de ce?
- Din nepăsare, nu ne interesa un act. Am făcut-o, pur și simplu, de distracție.
- Aţi jucat împreună în vreo piesă?
- Da. Oana este în spectacolul meu „Coaste din viața lui Adam”. Joacă bine și face coregrafia bine.