de Ștefania Băcanu
Marcela Fota, îndrăgita cântăreață de muzică populară, a apărut mai întâi ca soră a Marianei Ionescu Căpitănescu, o altă artistă cunoscută deja publicului. Dar, înzestrată cu mult talent și cu un timbru special, Marcela a reușit, ușor, ușor, să își facă un nume și să se bucure azi de o carieră înfloritoare, de aprecierea publicului și de tot mai multe solicitări pentru evenimente. Până în 2020, artista avea o viață împlinită din toate punctele de vedere, muzica și familia îi aduceau cea mai mare fericire. Până într-o zi, când soțul ei a murit fulgerător, la 47 de ani, lăsând-o pe Marcela văduvă la numai 43 de ani, cu un adolescent care avea nevoie de ambii părinți mai mult ca oricând. S-a întărit singură, și-a adunat puterile și a mers mai departe de dragul lui David, iar azi, și-a spus povestea la Taifasuri, în rânduri sincere și pline de emoție.
„Ceea ce am trăit mi-a arătat cât de important este să nu lași nimic pe mai târziu”
- Marcela, în primul rând, mulţumim frumos pentru amabilitatea cu care ai acceptat interviul cu noi. Ştiu că este un subiect extrem de delicat pentru tine, dar nu pot să nu te întreb cum eşti? De curând ai organizat parastasul de un an pentru soţul tău, nu?
- Soțul meu era de altă religie, deci nu am organizat un parastas, însă am mers la cimitir, cum era și normal...
- Cum a trecut pentru tine această perioadă de un an şi câteva luni?
- Această perioadă a fost și încă este una de acomodare cu noua viaţă, fără soțul meu... Acceptăm această întâmplare, știm că nu este nimic de făcut. Ceea ce am trăit mi-a arătat cât de important este să nu lași nimic pe mai târziu. Să îți bucuri inima și sufletul în fiecare moment, să petreci cât mai mult timp acolo unde îți este cel mai bine. În cazul meu, cu băiatul și cu familia mea. M-au ajutat muzica, băiatul meu și capacitatea de a accepta lucrurile exact așa cum sunt lăsate de la Dumnezeu.
„Soţul meu spunea mereu că este pregătit să meargă la Dumnezeu”
- Ai fost furioasă pentru ce ţi-a dat să trăieşti?
- Soțul meu a fost foarte credincios. Mereu spunea că este pregătit să meargă la Dumnezeu, iar mie nu mi-a rămas decât să accept. Perioada imediată de după întâmplare, da, a fost una de întrebări fără răspunsuri, de chin, de a încerca să înțeleg de ce tocmai eu... Dar mi-am dat seama că răspunsurile nu are cine să mi le dea și am conștientizat că trebuie doar să accept, să fiu ancorată la realitate, să conștientizez că băiatul meu are nevoie de mine sănătoasă la trup și minte.
- Un moment să te apropii mai mult de Dumnezeu?
- Sunt o persoană credincioasă, asta ne-au insuflat părinții noștri de când eram mici. Cred că există Dumnezeu doar pentru simplul fapt că din toată această lume care există pe pământ, eu am fost aleasă să fac ce fac, să am o meserie și un hobby care să aducă doar bucurii în inimile oamenilor. De aceea, mă rog și Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi.
- Ce s-a schimbat? Ce ai schimbat tu?
- S-au schimbat multe în sufletul meu, ordinea priorităților, concepția despre viață, iar trăirile nu mai sunt aceleași... Unele lucruri, însă, continuă așa cum erau şi când trăia soţul meu... Fiul meu avea nevoie să știe că singura schimbare e că tati nu mai este fizic cu noi.
- Că tot l-ai menționat pe fiul tău. Brusc, eşti şi mamă şi tată pentru David. Este o misiune grea?
- În general, să crești un copil este o misiune grea, iar în situația în care sunt eu, este puțin și mai greu, dar am avut noroc de un copil foarte bun, foarte isteț, pe care mi l-am dorit foarte mult. Eu și David suntem foarte buni prieteni, discutăm orice. Este foarte ușor să crești un copil ca al meu. Cea mai mare fericire a mea este că sunt mama lui David. Deci, nu este greu, e o binecuvântare.
„Eu și David am fost lăsați pe pământ unul pentru celălalt”
- Cum a primit David vestea că tata nu mai este?
- David este un băiat matur care a înțeles că Dumnezeu decide pentru noi, că singura noastră opțiune în această situaţie este doar să mergem mai departe, să ne bucurăm de tot ce avem și să încercăm să trăim frumos.
- V-a apropiat şi mai mult această pierdere?
- Eu și David am fost lăsați pe pământ unul pentru celălalt. Am fost, suntem și o să fim cei mai buni prieteni, foarte apropiați, formând cea mai puternică echipă... Așa am fost din momentul în care l-am născut.
- Cum vă petreceți timpul comun?
- În foarte multe feluri. Mergem la film împreună, vizionăm și acasă, stăm în camera lui sau a mea și povestim... Eu, David și tatăl lui obișnuiam să ne uităm la filme acasă, cu popcorn, cu un suc, cu un chips... Am păstrat și noi doi acest obicei. Încerc pe cât pot să îl duc și să îl iau de la școală, pentru a avea momentul nostru, să putem vorbi. Avem o relație minunată. David nu știe ce înseamnă „nu” din partea mea. Avem foarte multe activități comune. Ne place să ne plimbăm cu bicicleta și s-a întâmplat să și schiem... (zâmbește)
- Ţi-e teamă pentru David să nu îl moştenească pe soţul tău care suferea de o boală ereditară de inimă?
- M-am sesizat deja... Când va împlini vârsta de 18 ani îi voi face o analiză genetică... Vedem apoi.
„La trei luni după decesul soțului am urcat pe scenă”
- Spui că ți-ai găsit refugiul în muzică...
- Da, muzica mă ajută mereu, în tot. În muzica mea găsiți trăiri ale vieții mele, trăiri ale oamenilor din jurul meu, inspirația din anumite întâmplări din jurul nostru... Aș vrea să transmit stări bune, să se regăsească în muzica mea cei care o ascultă.
- La cât timp după deces ai început să cânţi?
- Am început să cânt după trei luni. Când am fost contactată pentru primul eveniment, m-am consultat cu David, iar el mi-a zis ca asta își dorește să fac, să cânt „exact așa cum îi plăcea și lui tati”.
- Și cum a fost?
- Am mers într-un cerc cunoscut. A fost foarte greu... Simțeam că orice cânt face referire la el... Însă, mi-am dat seama că a merge și a-mi face meseria era exact ce îmi trebuia, pentru a sta cu moralul ridicat, pentru a îmi crea o stare în așa fel încât să îi pot oferi fiului meu un suport psihic bun.
- Acum că s-au mai relaxat restricţiile, ce proiecte ai? Ce cântări ai programat?
- Acum, am înregistrat o melodie de dragoste foarte veselă și pozitivă. Este prima piesă de la pierderea soțului. Eu cânt la evenimente unde sărbătorim iubirea, așa că am revenit cu melodii frumoase de dragoste.
„Sora mea Mariana este o binecuvântare. Sunt norocoasă! Am «furat» foarte multe lucruri de la ea”
- Ce relaţie ai cu sora ta, Mariana Ionescu Căpitănescu?
- Cu sora mea am o relație minunată. Sunt norocoasă că o am, pentru că Mariana este o binecuvântare. Este omul care își spune părerea, dar acceptă deciziile fiecăruia. Încearcă să îți insufle anumite lucruri, dar tot timpul îți dă dreptul de a alege. Am „furat” foarte multe lucruri de la ea. Am stat foarte mult pe lângă ea, urmăream tot ce făcea și rețineam tot ce consideram că mă poate ajuta.
- Ţi-a insuflat cumva dragostea pentru cântul şi costumul popular?
- Talent am avut de la Dumnezeu, însă Mariana, care cânta deja, mi-a insuflat dorința de a merge pe același drum pe care l-a ales și ea.
- Cântaţi și împreună?
- Cântăm de câte ori avem ocazie, cu mare drag. Ne place să fim împreună pe scenă... Și se întâmplă destul de des.
- Ai apărut la ceva vreme după sora ta. Ai fost asociată de multe ori cu ea? A fost o presiune pe umerii tăi faptul că eşti sora Marianei şi trebuia să demonstrezi că şi tu ai talent?
- Eu cânt de când mă știu, însă pentru prima dată am urcat pe scenă la vârsta de 11 ani, într-un spectacol organizat de școala unde învățam. Eu și Mariana am fost înzestrate cu timbru vocal diferit, iar faptul că am apărut ca soră a ei a reprezentat un atu. Numai că, apoi, a trebuit să muncesc ca să îmi creez drumul meu, să fiu eu, lucru care s-a și întâmplat, din fericire.
„Am făcut absolut tot ce se face în jurul unei gospodării la țară”
- Mai aveţi şi alţi fraţi sau sunteţi doar tu şi Mariana?
- Am fost cinci frățiori, dar mai suntem patru. Eu sunt cel de-al patrulea... Mariana este cea mai mare, iar după ea a fost fratele nostru pe care soarta ni l-a luat mult prea devreme... Părinții noștri s-au iubit foarte mult... (zâmbește)
- Cum eraţi în copilărie? Ce relaţie aveai cu Mariana? Care era mai năzbâtioasă?
- Mariana ne-a crescut... Fiind sora mai mare, avea grijă de noi... Eu aveam 8 ani când ea a plecat din sat, la Râmnicu Vâlcea, să îşi continue studiile. Și cea mai năzbâtioasă eu am fost și încă sunt, recunosc. (zâmbește)
- V-aţi născut la ţară... Mergeaţi la muncile câmpului? Creşteaţi animale?
- Am avut acest prilej să mă nasc la țară, mi-am acceptat fiecare moment al vieții, și da, am mers la muncile câmpului, cu animalele... Munca la câmp nu îmi plăcea... (râde) O făceam că așa era situația, dar am știut de mic copil că nu voi rămâne la țară. Așa că nu m-am atașat prea mult de aceste treburi. Dar am făcut absolut tot ce se face în jurul unei gospodării la țară. Părinții noștri nu prea ne slăbeau... Am fost puși la tot ce înseamnă muncă și trebuie să recunosc faptul că cel mai mult îmi plăcea atunci când îmi venea rândul la curățenie, mi se părea cel mai ușor.
- Ai simțit copilăria, dincolo de treburile pe care le aveai de făcut zilnic?
- Deși noi am avut o copilărie total diferită de ceea ce trăiesc azi copiii noștri, eu am fost și sunt un om pozitiv, și am încercat în orice perioadă și orice întâmplare a vieții mele să găsesc frumosul... Așa că îmi amintesc cu zâmbetul pe buze de zilele în care ne strângeam foarte mulți copii și mergeam cu animalele la câmp și aveam zile întregi de jocuri și de povești. Mă consider norocoasă că m-am născut la țară și că am trecut prin acea copilărie care m-a pregătit pentru viață. Tata era acasă doar în weekenduri, nu prea avea timp să ne certe, însă mama... era mereu nemulțumită. (râde) A crescut cinci copii... Poate la primul, la al doilea, mai avea răbdare, dar deja la mine, a patra, obosise. Am găsit-o cu prea puțină răbdare... Pe fratele nostru cel mic l-am preluat noi de cum a venit cu el din spital, mai mult Mariana, ea fiind cea mai mare. Dar faptul că părinții noștri au fost puțin mai duri, cred că ne-a pregătit pentru viață. Trăirile noastre de la țară ne-au făcut să ne dorim foarte mult să muncim, să evoluăm, să ne depășim condiția.
„Nu cred în oameni răi, cei care încearcă să facă lucruri rele, probabil au frustrări...”
- Părinţii tăi ce au spus, cum au reacţionat când au aflat că vrei să devii cântăreaţă de muzică populară?
- Părinții noștri ne-au lăsat să ne alegem drumul în viață. Doar ne-au sfătuit să nu facem umbră pământului degeaba, să facem ceva în viață.
- Ei unde sunt şi cât de des vă vedeţi?
- Părinții noștri locuiesc aproape de Craiova, mergem frecvent la dumnealor.
- Cum a fost drumul profesional până aici? E greu să îţi faci o carieră în acest domeniu?
- Dacă îți place ceea ce faci, o faci cu devotament și seriozitate, nimic nu îți pare greu. Eu am fost norocoasă ca din hobby-ul meu să fac o meserie.
- Ai avut şi obstacole? Colegi de breaslă care ţi-au pus piedici?
- Repet, când iubești ce faci, nu iei în seamă nimic. Nu cred în oameni răi, cei care încearcă să facă lucruri rele, probabil au frustrări... dar acele piedici nu au ajuns la mine niciodată... Totul pe pământ se întâmplă exact atunci când trebuie. Dumnezeu este peste oameni, El decide totul.
„Cred cu tărie în iubire, iubesc să iubesc”
- Eşti o femeie frumoasă, nu doar talentată. Este un avantaj sau un dezavantaj în această lume?
- Este un avantaj că ești pe această lume. Nu frumusețea contează, ci felul în care îți alegi să trăiești. Eu sunt un om care se bucură de tot ce-l înconjoară.
- Soţul tău a fost vreodată gelos?
- Soțul meu m-a iubit foarte mult, am fost slăbiciunea și pasiunea lui. Și, da, era foarte gelos.
- Crezi în a doua şansă? Mai crezi în iubire?
- Cred cu tărie în iubire, iubesc viața, iubesc tot ce mă înconjoară. Iubesc să mă joc, iubesc să iubesc!
- Te gândeşti să îţi refaci viaţa, la un moment dat?
- Viața mea este în mâinile destinului... Planul de acasă nu se potrivește cu cel de la târg.
„Avem în plan să vizităm cel puţin o ţară pe an“
- Am văzut că tu şi David aţi fost într-o vacanţă în Maldive... Cum a fost?
- Eu și David am fost în foarte multe vacanțe în ultimul timp. Eu a trebuit să îl conving pe băiatul meu că singurul lucru care s-a schimbat este doar faptul că tatăl lui nu mai este fizic cu noi. În rest, viața lui a continuat exact așa cum era obișnuit.
- Plănuiți și altele în viitorul apropiat? Care este destinaţia preferată?
- Avem în plan să vizităm cel puțin o țară pe an, plus munte și mare...
„Împăcarea interioară face tot“
- Faci sport, schiezi? Am văzut că ai fost la munte... nu ştiu dacă ai şi schiat.
- Schiez da, am descoperit recent această pasiune, și eu și David, doar că el m-a întrecut, merge deja pe pârtiile negre. Mariana ne-a insuflat această pasiune. Îmi plac foarte multe ramuri ale sportului, dar, din păcate, nu fac nimic constant.
- Cum te întreţii, ce secrete ai?
- Nici diete nu țin, reușesc doar să controlez cât de cât, ce mănânc, deși sunt o foarte mare pofticioasă. Îmi fac timp pentru mine. Avem noroc și cu gena, dar eu zic că împăcarea interioară face tot.
- Cum îţi întreţii tenul?
- Întotdeauna curățire, creme hidratante și, uneori, și tratamente recomandate de specialiști.
- Ce părere ai despre intervenţiile chirurgicale? Ar trebui făcute, şi când, după ce vârstă?
- Respect omenii care își dau interes să fie frumoși, deci, dacă o intervenție îți dă stare de bine, atunci trebuie făcută. Le faci exact când simți că asta îți dorești.