de Ștefania Băcanu
Dragoş Bucur este unul dintre cei mai cunoscuți actori români de film, dar s-a impus și ca prezentator TV. A demonstrat că este talentat cu caru’, are potențial fantastic să interpreteze drame emoționante, dar și filme de acțiune sau comedie. Activitatea sa nu a trecut neobservată, fiind recompensat doi ani la rând, în 2009 și 2010, cu Premiul Gopo pentru cel mai bun actor! Se ocupă şi de școala de actorie ale cărei baze le-a pus împreună cu Alexandru Papadopol și Dorian Boguță, unde pregătește mai tinerele talente. În plus, are și două proiecte de televiziune, „Visuri la cheie” și, „Românii au talent”, de la PRO TV, în calitate de prezentator, respectiv, jurat, alături de Andi Moisescu, Mihai Bobonete și Andra, producţii ce par să i se potrivească mănușă. Cu toate acestea, Dragoș Bucur rămâne un artist modest, nu-și contorizează succesul prin expunerea sau trofeele câștigate. Doreşte să își facă meseria cât mai bine și să transmită oamenilor cele mai sincere și profunde emoții. Este o plăcere să-l urmărești și să-l asculți, de aceea, vă invităm să citiți un interviu cu suflet despre omul din spatele persoanei publice Dragoș Bucur.
„Mihai Bobonete este mai mult decât un comediant”
- Dragoş, felicitări pentru proiectul „Românii au talent”, în a cărui echipă ai fost cooptat. Cum ţi se pare postura de jurat?
- Mulțumesc! Uneori este aproape amuzant să mă apuc să îmi dau cu părerea în legătură cu lucruri pe care le văd pentru prima oară în viață și despre care nu cunosc mai nimic. Dacă nu aș ține cont de faptul că, totuși, este o emisiune de divertisment, postura aceasta de „om ce judecă și decide” nu cred că ar fi una potrivită pentru mine. În niciun caz...
- Cum vezi acest show? Ce concurenţi te-au impresionat cel mai mult până acum?
- Sunt mulți concurenți originali, care fac numere de-a dreptul spectaculoase, fie că este vorba despre acrobații, magie sau alte lucruri interesante. Am văzut pe parcursul filmăriilor cel puțin cinci-şase oameni supertalentaţi care se luptă, după părerea mea, pentru Premiul cel Mare, dar păstrez deocamdată secretul în ceea ce privește numele lor. Mai este destul de mult până în semifinale.
- Cum este să-l ai alături pe Mihai Bobonete? Presupun că sunt multe glume, râsete, mai ales în pauze…
- Evident, dar să știți că Mihai este mai mult decât un comediant! A fost o revelaţie pentru mine să îl descopăr ca partener de scenă, la fel cum a fost o bucurie să fiu alături și de Andra, și de Andi. Aș spune că această chimie între noi patru la masa juraților, alături de Smiley și Pavel, este unică pe piața de televiziune din România, iar asta se simte şi la televizor. Există o relaxare care îmi amintește de atmosfera pe care am avut-o pe platourile de filmare de la producţia „Două Lozuri”.
„În «Visuri la cheie», sunt exemple care ar trebui să modeleze România, dar din păcate lucrurile stau altfel”
- Postura de jurat este mai dificilă decât cea de prezentator al emisiunii „Visuri la cheie”?
- Este diferită și vine pe alocuri și cu momente mai grele. De exemplu, încă nu m-am obișnuit să spun „NU” cu ușurință și nici nu îmi doresc acest lucru, dar uneori chiar nu pot zice „DA”.
- Apropo de „Visuri la cheie”, în toţi aceşti ani, de când eşti gazda acestei emisiuni, ai întâlnit mulţi oameni năpăstuiţi de soartă, poate, cazuri speciale… Te-au marcat? Te-au schimbat în vreun fel?
- Tot ce facem ne schimbă, pe unii în rău, pe alții în bine. Dincolo de problemele prin care au trecut sau trec românii cunoscuți de la „Visuri la cheie”, ei m-au influențat de cele mai multe ori prin puterea și credința incredibile de care dau dovadă.
- Nu de puţine ori te-am văzut cu lacrimi în ochi în timpul emisiunilor… Şi reuşeşti să transmiţi din acea emoţie şi dincolo de camera de filmat. Ce trezesc în tine acei oameni?
- Emoția care trece dincolo de „sticlă” în timpul emisiunii „Visuri la cheie” vine, în primul rând, de la familiile pe care noi le cunoaștem și ale căror povești emoţionante, aproape incredibile, le prezentăm. Noi suntem doar „pe acolo”, încercând să punem în cea mai potrivită lumină experiențele acestor oameni. Majoritatea celor pe care lumea îi cunoaște din această emisiune sunt exemplele care ar trebui să modeleze România, dar, din păcate, lucrurile stau cu totul altfel...
„Nu m-aş caracteriza drept o persoană care se emoţionează uşor”
- Ai avut sau cunoști situații, oameni apropiaţi care au trecut prin experienţe atât de grele de viaţă?
- Bineînţeles! Am cunoscuți care au trecut și încă trec prin situații foarte apăsătoare. Din păcate, viața este imprevizibilă și fiecare își gestionează problemele, dar și momentele de bucurie, cum știe mai bine, cum îi dictează sufletul, intelectul și, până la urmă, educația.
- Eşti un bărbat sensibil, te emoţionezi uşor? Ce te impresionează cel mai mult… până la lacrimi?
- Nu m-aș caracteriza drept o persoană care se emoționează ușor sau, cel puțin, nu una care își exteriorizează ușor trăirile. Sunt mai de modă veche. Eu consider că toată această hipersensibilizare către care sunt îndreptați, chiar îndoctrinaţi, tinerii este dăunătoare și oricât de toxică este văzută această mentalitate a mea, mi se pare normal ca bărbații să își păstreze atributele genetice și să nu le înlocuiască cu unele gingaşe, împrumutate forțat. Nu susțin că un bărbat nu se poate emoționa și nu poate fi sensibil, dar sunt situații de criză în care sentimentele lăsate să fie exprimate în mod liber pot avea repercusiuni dramatice și aici intervine capacitatea omului de a îmbina intelectul și emoția, și de a le echilibra în folosul tuturor.
- Crezi în şansă? Întreb, pentru că, de exemplu, familiilor cărora li s-au împlinit visurile, practic, li s-a oferit o nouă şansă, o oportunitate la o viaţă mai bună…
- Așa cum spune inspirat soţia mea Dana: norocul vine tot de la Dumnezeu!
„La livada mea din Argeș produc un suc de mere grozav”
- Ce alte proiecte mai ai în afară de cele două emisiuni de la PRO TV? Când te vedem într-un nou film?
- Tocmai am intrat în postproducția unei pelicule regizată de Cristi Puiu, de care sunt foarte încântat și mândru, a cărei premieră sper să o avem în toamna acestui an. Este realizată de actoriedefilm.ro împreună cu Mandragora și concepută în urma unui atelier susținut de Cristi în cadrul școlii noastre. Un alt proiect la care lucrez acum este un sequel (n.r. - continuare, partea a doua) la „Două Lozuri”, un film care pare că este așteptat cu mare nerăbdare de publicul românesc. Îl vom turna în august-septembrie. Va fi făcut tot cu oamenii talentaţi care urmează cursurile școlii actoriedefilm.ro (pe care îi așteptăm să se înscrie în număr cât mai mare).
- Eşti unul dintre puţinii români care au jucat în filme de la Hollywood. Care au fost atuurile tale? Cum ai ajuns să fii coleg de platou cu Ice Cube şi Kevin Hart, de exemplu?
- Traseul este destul de clar, deși nu neapărat simplu: școală, pregătire, experiență, agent, casting, audiții bune, negociere, filmări, succes!
- Tu ai reuşit! Cum este să ai asemenea recunoaştere atât în ţară, cât şi peste hotare?
- Succesul profesional este supraevaluat și nu doar al meu… În general, vreau să spun. Nu încerc să joc modestia, dar cred că reuşita unui om trebuie măsurată altfel decât în bani sau expunere. Îmi dau seama că transform interviul, dar adevărul este că sunt puțin umflat în această prezentare de incredibil om de succes. Am jucat în câteva filme peste hotare, dar nu vă închipuiți că mă năpădesc proiectele internaționale și nici măcar nu îmi măsor viața în aceste realizări profesionale.
Însă, aș putea să vă povestesc de sucul de mere grozav pe care îl produc la livada mea din Argeș. (zâmbește)
„În prezent, mă concentrez pe filmul lui Cristi Puiu și continuarea de la «Două Lozuri»”
- Care este proiectul, filmul tău de suflet?
- Am câteva idei pe care le tot frământ, dar încă nu sunt în faza de a vorbi despre acestea. În prezent, mă concentrez pe filmul lui Cristi Puiu și continuarea de la „Două Lozuri”.
- Dar care a fost cea mai grea scenă de până acum?
- Sunt secvențe dificile din punct de vedere al condițiilor de lucru, unele, ca implicare emoțională, altele te solicită intelectual și necesită coordonare cu diferite departamente (efecte speciale, sunet, cascadorii, camere etc.). Așa că, nu pot să fac un top al acestora. Mi-e imposibil!
- Cu cine ai lucrat cel mai bine dintre actorii români şi în ce proiect?
- Colaborez în continuare ideal pe platourile de filmare cu Alexandru Papadopol și Dorian Boguță, colegii mei de la actoriedefilm.ro. Aș mai spune că mă înțeleg foarte bine cu Bobonete în televiziune, aștept să văd cum o să ne înțelegem la prima colaborare pe film.
„Multe proiecte nu ar fi existat fără prezența Danei și a copiilor lângă mine”
- Două Premii Gopo şi o nominalizare pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul din „Urma”. Ce urmează?
- Un Oscar. (râde)
- Cât de importante sunt premiile acestea pentru actorul Dragoş Bucur?
- Cred că aș da dovadă de ipocrizie să spun că nu au contat deloc premiile în cariera mea, dar pentru mine, personal, nu înseamnă nimic și răspunsul cu Oscarul este chiar o glumă!
- Ce rol a avut familia în succesul tău şi, practic, în toate proiectele de până acum?
- Major. Multe proiecte nici măcar nu ar fi existat pentru mine fără prezența Danei și a copiilor lângă sufletul meu, și le sunt dator cu multe...
- Atunci, spune-ne ce înseamnă familia pentru tine?
- Este esența omenirii! Nu doar pentru mine... Încercarea anulării importanței familiei în societatea actuală cred că va avea efecte devastatoarea asupra tuturor, dar cine sunt eu să mă împotrivesc la asta, nu?!
- Încă puţin şi căsnicia ta ajunge la majorat, felicitări. Cum este relaţia cu Dana după 17 ani?
- Mulțumesc! Evident că ne-am schimbat, ne-am transformat. Eram doi tineri cu bărzăuni în cap. Acum, suntem doi adulți cu trei copii și mulți alți bărzăuni. (râde iarăşi)
- Cine e mai cerebral din cuplu?
- Alternăm. De cele mai multe ori, cred că eu sunt partea cerebrală, dar asta nu este o regulă. Au fost nenumărate situații în care Dana a fost cea care m-a liniștit în momentele în care aș fi luat decizii vitale bazate doar pe emoție și adrenalină.
„Sunt bolnav de diabet de mulţi ani şi, da, viaţa mea este puţin mai dificilă”
- Voi aţi părăsit agitaţia din Bucureşti şi v-aţi mutat la linişte, într-o casă pe care aţi construit-o. De ce?
- Locuim de mai mult de 10 ani lângă București, în Balotești. Nu îmi mai place orașul deloc și nu m-aș întoarce niciodată să stau într-o metropolă. Oamenii sunt făcuți să trăiască aproape de natură, să vadă cerul și să simtă iarba. Știu că sună foarte rupt din cărți și ușor penibil, dar o cred cu tărie.
- Cum este viaţa acolo? Aveţi grădină, gospodărie?
- Da, avem ceva gospodărie, dar foarte restrânsă. Însă, ne-am făcut planuri mari.
- Ai fost diagnosticat cu diabet, acum mulţi ani. Cum reuşeşti să gestionezi această boală? E greu cu restricţiile, cu dulciurile? Şi automat, cu filmările?
- Da, este complicat, dar nu imposibil. Am un stil de viață destul de activ și relaxat, fac sport, mă distrez, sunt absolut normal, doar că este totul puțin mai dificil. În plus, îmi plac mult dulciurile și nu sunt pregătit să renunț încă la ele. (râde)
„În perioada asta de pandemie, România a fost raiul pe pământ“
- Unde v-ar plăcea să locuiţi în afară de România şi de ce?
- Am renunțat deocamdată la ideea de a părăsi România. Am descoperit că în perioada asta de pandemie, România poate fi raiul pe pământ în comparație cu țările dezvoltate din lume. Vezi Australia, Noua Zeelandă, Canada, Germania sau Austria.
- Mai mergeţi în vacanţe cu rulota? Cât şi unde aţi stat cel mai mult?
- Da, suntem în continuare atașați de autorulotă și ea de noi, iar copiii se simt foarte fericiţi în acest tip de drumeţie.
„Sofia se transformă în fiecare zi într-o tânără din ce în ce mai pregătită pentru viaţă“
- Cum este să fii tată de trei copii, e greu? Ei, între ei, cum se înţeleg?
- Cine are copii deja știe răspunsul la întrebare, iar cine nu are copii, cred că nu este interesat de acest subiect. Cu trei copii e... cu trei copii. În timp ce răspund la interviul acesta, Kadri îmi pune întrebări despre un joc pe care îl construiește și trebuie să îi răspund la probleme de matematică.
- Sofia e deja adolescentă. O perioadă dificilă pentru tine, ca tată?
- Este o perioadă frumoasă și delicată, ca fiecare perioadă din viața unui părinte. Sofia crește și este normal să fie așa, se transformă în fiecare zi într-o tânără din ce în ce mai pregătită pentru viață.