de Ștefania Băcanu
Maria Iordănescu provine dintr-o familie de campioni, unde fotbalul a fost întotdeauna Rege! A învățat de mică ce înseamnă performanța, cum se obține, la ce lupte interioare te supune, dar și care este gustul dulce al victoriei. De aceea, inspirată de succesul inegalabil al tatălui său, fotbalistul şi Antrenorul Secolului Anghel Iordănescu, dar și de ambiția și rezultatele fratelui cel mare, Edi, care se află acum la cârma echipei Naționale, Maria nu putea rămâne decât în lumina reflectoarelor. Doar că a ales alt drum, cel al televiziunii, chiar dacă „tata Puiu” nu a agreat ideea la începuturi... Asta nu l-a împiedicat, totuși, să o susțină, iar timpul a demonstrat că alegerea Mariei a fost cea inspirată. A rămas astfel în fenomen și ne aduce cu graţie noutăţile sportive, în fiecare dimineață la „Focus la Prima oră”, de la Prima TV. Cele mai frumoase ştiri sportive!
„Am fost sfătuită, fiind vorba de televiziune, să-mi păstrez cu orice preţ demnitatea”
- Maria, cum este la pupitrul știrilor sportive de la Prima TV?
- Trebuie să încep prin a spune că sunt profund recunoscătoare fiindcă am ajuns să fac ceea ce îmi place, să prezint știrile din sport! Este domeniul cu care am crescut, fenomenul pe care îl înțeleg cel mai bine. Mă bucur deoarece pot face acest lucru la un post de televiziune unde s-a format o echipă frumoasă, cu oameni dornici de a liva content de calitate.
- De ce ai ales televiziunea și de ce știrile sportive?
- Am început școala de televiziune pentru propria mea dezvoltare. Am plecat cu mari rezerve pe acest drum, însă, în momentul în care am descoperit cu adevărat ce înseamnă televiziunea, a devenit... microbul meu. Dacă pentru restul familiei, microbul este fotbalul, pentru mine, cel mai puternic drog a devenit „sticla”! Îmi doream cu orice preț! Cred că știrile sportive m-au ales pe mine, așa a fost contextul, și m-am bucurat din suflet că pot face asta, pentru că, ce-i drept, atunci când am început școala de televiziune, am avut în gând să profesez în domeniul sportului. Dar nu am crezut niciodată că lucrurile se vor aranja de la sine și voi ajunge în acest punct perfect.
- Ce-a spus tatăl tău de acest plan?
- Tata nu a fost atât de receptiv, dar mi-a zis că atât timp cât este ceea ce vreau să fac, nu se va opune, mă va susține, dar să știu că nu este cu tot sufletul mulțumit de această decizie. Mi-a atras atenţia că nu e un drum ușor. Mi-a zis să îmi păstrez cu orice preţ demnitatea şi să nu mă abat niciodată de la principiile dobândite în familie.
„Pur și simplu, a fost Dumnezeu în spatele meu”
- Ce s-a întâmplat după ce ți-ai finalizat studiile? De unde a început drumul tău?
- Drumul meu în televiziune s-a înfiripat ca reporter, pentru că este bine să știi câte puțin din fiecare activitate ce ține de acest domeniu. Acolo aveam live-uri în fiecare zi, filmam interviuri, îmi proiectam materialele ce urmau să intre pe post. Ulterior, am plecat la Cluj, fiindcă am primit propunerea să prezint știrile sportive de la Look TV. Făceam naveta între casă și acest oraș de care m-am și atașat ulterior, iar în cele din urmă a venit propunerea de la Prima TV să fiu imaginea știrilor de la București, lucru pe care l-am apreciat și, bineînțeles, l-am acceptat din prima. (râde)
- Ai avut emoții la primul jurnal?
- Cei din jurul meu mă cunosc drept o persoană destul de emotivă și chiar și eu mă așteptam să am mari emoții, dar, spre surprinderea mea, le-am gestionat destul de bine. De ce? Pentru că, mai presus de aceste emoții era entuziasmul meu de a fi acolo. Visul mi se îndeplinea și eram atât de fericită încât acest sentiment a acaparat orice altă stare pe care o simțeam în momentul respectiv. Eram pur și simplu zâmbitoare, fericită și nimic în jur nu mai conta.
- Ce crezi că te-a ajutat în carieră? Ce atu ai avut?
- Nu știu dacă a fost un atu. Cred că, pur și simplu, a fost Dumnezeu în spatele meu, pentru că, de fiecare dată când aveam vreo decepție, și au existat destul de multe!, eu îmi puneam încrederea și speranța în Dumnezeu și îi spuneam că dacă este pentru mine acest domeniu, să îmi îndrume pașii spre locul unde aș putea începe aventura vieții, iar dacă nu, să o iau pe o altă cărare. Mă confesam Lui, că El știa cel mai bine cât de mult iubesc televiziunea și, deși nu era ușor să cer mereu acest dar, mi-am pus încrederea în El, iar lucrurile s-au aranjat, îndrumată fiind şi de un strop de speranță. Şi unul de noroc...
„Recunosc, e o presiune asupra mea. Vreau neapărat să demonstrez că pot face şi eu un strop de performanţă marca Iordănescu”
- Cum este să prezinți știri despre fratele tău?
- Am încercat de fiecare dată să dau dovadă de profesionalism. Nu cred că am făcut vreo diferență. Am prezentat știrile așa cum au fost, fără să schițez vreo emoție, vreun sentiment în plus, am ţinut să tratez acea informație ca pe toate celelalte, să le transmit telespectatorilor cu căldură și voie bună ce se întâmplă în lumea sportului, fără a face o anumită diferență. Ce-i drept, când Edi a fost ales selecționerul echipei naționale a României, pot spune că am avut ceva emoții la acea știre, pentru că știu cât de mult a muncit ca să ajungă în acest punct. Este un drum foarte anevoios, dar noi, familia, suntem alături de el și-l vom susține întotdeauna.
- Maria, faci parte dintr-o familie de campioni, atât tatăl tău, cât și Edi au făcut performanţe în fotbalul românesc. Cum simți aceste realizări ale lor?
- Sunt și voi fi întotdeauna mândră de realizările tatălui și ale fratelui meu, pentru că nu au reușit puțin lucru, dar simt, cumva, o presiune și asupra mea! Trebuie să demonstrez și eu că mă pot ridica singură, pe forțele proprii, și că, deși port un nume, am și eu ce arăta, talentul meu, nu doar ceilalți membri ai familiei, și că pot și eu să fac măcar un strop de performanță în activitatea pe care mi-am ales-o.
- Cum a fost să crești într-o familie în care fotbalul și discuțiile despre fotbal erau la ordinea zilei?
- Nu pot să neg că era puțin obositor să aud în fiecare zi discuții, să văd meciuri sau să nu-mi pot face într-o zi program cu frații mei, pentru că ei mergeau să bată mingea sau alte situații similare... Dar, ulterior, când am crescut și am ajuns și eu la meciurile echipei Steaua, în Ghencea, am început să prind drag de fotbal, să fiu pasionată de fotbal, să joc și eu în familie, alături de tata și de frații mei și, cumva, ușor, dar sigur, „sportul-rege” și-a făcut intrarea și în sufletul meu.
„Închideam televizorul și spuneam câte o rugăciune pentru un gol”
- Te uitai la meciurile de fotbal ale Naționalei antrenate de tatăl tău?
- Sorbeam meciurile tatălui meu și eram destul de mică... Îmi aduc aminte când a avut penultimul mandat la echipa națională... Nu prea înțelegeam ce se întâmplă pe teren, dar știam că noi trebuie să câștigăm de fiecare dată. Și atunci când erau momente de maximă importanță și România mai avea nevoie de un gol, închideam televizorul și spuneam câte o rugăciune pentru tata și așteptam cu sufletul la gură să vedem că echipa națională înscrie și aduce victoria pentru toată România. În 2016, în schimb, am participat la majoritatea partidelor, inclusiv la deplasarea din Franța, de la Campionatul European, unde am putut asista la ultimul, dar pentru mine primul turneu final, alături de tata.
- Ce îți amintești din acea perioadă?
- În copilărie, trăiam cu toții cu sufletul la gură meciurile tatălui. Mama era cea care nu se uita niciodată, pentru că pe toată durata partidei se ruga, iar atunci când tata pierdea câte un joc, sufeream teribil. Dar, când venea acasă și era mai supărat, încercam să îl ajutăm să uite rezultatul negativ, să îi îmbunătățim starea. Iar când erau victorii, sărbătoream întotdeauna în familie.
- Dar la meciurile echipelor antrenate de Edi?
- Au fost foarte puține momentele în care am ratat meciurile lui Edi și au fost cu adevărat excepții. Și dacă eram plecată și eram în mașină, în dreapta, mereu aveam telefonul sau laptopul la îndemână, ca să pot urmări partidele lui. Dacă nu se putea, verificam scorul la cinci minute, să văd ce s-a mai întâmplat. (râde iar)
La spital, din cauza emoţiilor de la fotbal!
- Cum trăia meciurile domnul Iordănescu? Cum le trăiește pe ale lui Edi?
- Asemenea nouă, și tata trăiește, și a trăit la intensitate, atât confruntările lui, cât și pe ale lui Edi. Un părinte se va consuma mereu mai mult pentru meciurile copilului, decât pentru ale sale. Deși, eu îl sfătuiesc mereu să stea liniștit, îi înțeleg, cumva, această intensitate în exprimarea emoțiilor, pentru că este vorba despre fiul său.
- Tu când ai mers prima dată pe stadion?
- Cu siguranță, prima oară, împreună cu frații mei, Andrei și Alex, și cu tata. Nu pot să îmi aduc aminte exact primul moment, dar sigur a fost în Ghencea. Mi-e greu să atribui o amintire jocului pe care l-am văzut prima dată. Mergeam de dragul echipei, dar mai ales al suporterilor și al atmosferei.
- Îți amintești un moment emoționant?
- Momente emoționate au fost multe, dar episodul din Franța a depășit orice așteptare, pentru că am trăit totul la intensitate maximă, iar când s-a încheiat cel de-al doilea meci de la Euro, am dat o fugă până la un spital din Paris. Nu mă simțeam deloc bine, emoțiile își spuseseră cuvântul. Tata, însă, și-a găsit timp, deși a doua zi o lua de la capăt, avea antrenament de dimineață, ca să vină să stea lângă mine la spital.
„Când ai trei frați mai mari, te simți iubită și protejată”
- Cum este să fii singura fată a lui „tata Puiu”?
- Toată copilăria mi-am dorit și am visat să am o soră, pentru că aveam prea mulți frați în jur, care jucau prea mult fotbal, uneori... Aveau îndeletniciri de băieți, iar eu nu mă regăseam în activitățile lor. Cu timpul, însă, am devenit mai egoistă și am realizat că dacă aș mai fi avut o soră, n-aș mai fi fost preferata tatălui și ar fi trebuit să împart iubirea și atenția lui cu altă fată (râde). Glumesc, evident... În realitate, cred că e frumos să fii singura fată. Atunci când ai trei frați mai mari, ei sunt acolo pentru tine, protectori și gata întotdeauna să îți sară în ajutor. Te simți iubită și în siguranţă. Când ești singura fată și cel mai mic membru, ești mereu în atenția celorlalți, ești menajată... Toți și-au luat această responsabilitate de frați mai mari. Edi în cea mai mare măsură, pentru că el e cel mai „bătrân” dintre noi, dar fiecare a contribuit cu sfaturi și a fost lângă mine când a fost nevoie.
- Ce ai moștenit de la tatăl tău?
- De la tata am moștenit unele dintre cele mai frumoase valori. Să fim corecți, drepți, să ne ținem cuvântul, să nu ne compromitem niciodată și să avem credință în Dumnezeu. Tata este mult mai dur și mai sever ca selecționer. Nu știu cum aș fi gestionat să fie așa și acasă... Tata respiră doar pentru confortul familiei. Dacă am o simplă răceală, dacă mă vede plângând, se supără, suferă... Este extrem de sensibil când vine vorba despre familia lui. Nu voi avea timp în această viață să îi mulțumesc și să îi întorc tot ce a făcut pentru noi și să îi arăt cât îi sunt de recunoscătoare.
„Edi a ratat cununia mea civilă. Nu a ajuns nici măcar la petrecerea de după”
- Cu frații tăi cum te înțelegi? De care ești mai apropiată?
- Cu toții am o relație excelentă. Nu pot spune că mă înțeleg cu unul mai bine decât cu celălalt. Edi poate lua oricând locul unui părinte, pentru că are sfaturi foarte bune, e cel mai mare și cel mai matur. Pentru el simt un altfel de iubire, față de ceilalți doi de care sunt mai apropiată ca vârstă, cu care am făcut cele mai mari tâmpenii în copilărie, dar nu există diferență din punct de vedere al intensității sentimentelor. Edi este fratele protectiv, iar noi suntem cei mici care, câteodată, au nevoie de o vorbă dreaptă și corectă.
- Totuși, fix Edi a lipsit de la cununia ta civilă...
- Știu cât de importantă este meseria pentru Edi, pasiunea lui pentru fotbal. Iubește ceea ce face, este bun la ceea ce face și întotdeauna a vrut să fie un profesionist desăvârșit. Acesta este și motivul pentru care a ratat cununia mea civilă. Nu a ajuns nici la petrecerea de după, pentru că avea partidă de pregătit, dar sunt convinsă că va fi alături de mine în ziua cea mare, la nuntă.
„Rochia de nuntă e la secret, vreau să fie o mare surpriză“
- Cum stai cu pregătirile de nuntă?
- Stăm bine și asta se întâmplă pentru că totul este pus la punct, în mare parte, încă de anul trecut, atunci când trebuia să aibă loc nunta, dar am fost nevoiți să o amânăm din cauza pandemiei. Acum nu se va mai amâna și o așteptăm cu mare plăcere. Mi-am ales și rochia, dar nu pot spune cum este și nici detalii nu vreau să dau, fiindcă nu știe nimeni cum arată, nici soțul, nici mama, nici tata... Este secret și vreau să fie o surpriză pentru toată lumea!
- Cum a intrat Teddy în viaţa ta?
- Despre soțul meu pot că spun doar că ne-am cunoscut prin intermediul unor amici care tot încercau să ne împrietenească, să ne cunoaștem. Ne știau bine pe amândoi și și-au dat seama că ne-am potrivi. În cele din urmă, după multe insistențe, ne-am întâlnit și ne-am dat seama de la început că drumul pe care pășim este lung, poate chiar pentru totdeauna!
„Nu m-aş muta niciodată în altă ţară!“
- Obişnuiţi să plecaţi des în vacanţe?
- Îmi place să fac tot felul de escapade, chiar și de câteva zile, atunci când locul de muncă nu îmi permite să lipsesc mai mult. Ador place să călătoresc, să schimb aerul, să încerc rețete culinare noi, să descopăr locuri, oameni. Dar, cu toate acestea, nu m-aș muta niciodată în altă țară! Deși știu că nu există pădure fără uscături, iar noi avem destule probleme la noi, România este o țară ce mi-a oferit atât de multe lucruri și iubesc poporul nostru, iubesc oamenii. Noi, românii, suntem calzi, primitori, speciali...