„Hai, hai cu trăsioara / Colo-n deal la Mărioara / Calul merge la pas / Şi-apoi face popas”
La 2 iulie ar fi împlinit 58 de ani

Cine n-a auzit măcar o dată versurile cântecului pe care Liviu Vasilică l-a adus la lumină şi l-a făcut celebru? Renumitul rapsod teleormănean a scos la suprafaţă o zestre inegalabilă de folclor, a trecut-o prin filtrul sufletului său sensibil şi a dăruit-o oamenilor pentru a-i fi o veşnicie într-ale cântatului. S-a stins prea devreme, dar glasul său inconfundabil, viersul dulce teleormănean, ca şi ansamblul ce-i poartă numele au rămas să ne fie nouă alin la ceasul când dorul devine răscolitor. Citiţi povestea unui cântec, povestea unui destin: Liviu Vasilică.

Doctorul-rapsod
     liviu vasilicaS-a născut la începutul verii, la 2 iulie 1950, în comuna Plosca, din judeţul Teleorman. Prima voce care i-a încântat copilăria şi care l-a fascinat a fost cea a Mariei Tănase. Era doar de-o şchioapă când, auzind la radio vocea Mariei Tănase, îi punea pe toţi ai casei să facă linişte, iar el asculta cu urechea ciulită cântecele inegalabilei doamne. Un alt om al cărui destin l-a urmărit îndeaproape a fost Gogu Ivaşcu, un rapsod teleormănean pitoresc, nonconformist, care bătea ritmul într-o tobă din piele de viţel şi cânta ca haiducii, de răsuna satul. Stăteau oamenii miraţi în loc ascultându-l cu gestul acela specific al oamenilor de la ţară - ducându-şi mâna la gură a mirare.
     De la Gogu Ivaşcu a învăţat Liviu Vasilică primele cântece. Părinţii săi erau intelectuali de vază ai satului: mama, profesoară, iar tatăl, director de şcoală. Ei aveau un singur vis pentru Liviu al lor: să-l vadă farmacist. Le-a împlinit visul parţial, dar l-a şi ridicat mai presus de aşteptările lor, fiindcă a devenit medic pediatru. Astfel că Liviu Vasilică a avut două meserii: aceea de rapsod popular şi cea de medic pediatru la Spitalul Judeţean din Alexandria.


Visa să facă un muzeu al costumelor populare
A fost un artist iubit deopotrivă în toate zonele ţării. Cel mai mult i-a mers la suflet lauda pe care i-a adus-o un moţ din Apuseni: „Eram la un spectacol din Alba-Iulia şi vine la mine un moţ îmbrăcat în iţari. «Sunteţi domnul Vasilică, doctorul de la Teleormanul?», „Da”, zic. «Io, mi-s moţ şi să ţii minte că eşti în rând cu noi». Mare onoare mi-a făcut!”. A fost un om fascinat de cultivarea tradiţiei populare româneşti. A adunat şi a recondiţionat peste 60 de costume populare din toate zonele ţării, la care se adaugă colecţia de cântece (peste 40) specifice Teleormanului. Dorinţa sa, rămasă neîmplinită, a fost să se realizeze un muzeu cu aceste costume, „pentru a le păstra şi a rămâne urmaşilor”.

23 de ani de căsnicie
     De altfel, despre această pasiune a sa, de a recondiţiona costume populare româneşti, îşi aduce aminte cu drag şi Livia, fata cea mică a interpretului: „Îmi amintesc cu plăcere cum ne strângeam toţi ca la şezătoare, tata cu costumele şi mărgeluţele lui, mama cu goblenul şi cum stăteam toţi de vorbă, depănând amintiri. Evoca anii copilăriei cu mare drag, iar figura emblemă era bunica sa, Victoria, o englezoaică simpatică şi cu mult umor, care a ales să se stabilească la Crângeni, în judeţul Teleorman.” Svetlana este fata cea mare a lui Liviu Vasilică, iar Valentin, celălalt băiat. Dintre toţi, numai Florin Vasilică a fost cel care a moştenit talentul său inegalabil. Soţia sa, Florina, l-a susţinut şi l-a ajutat cel mai mult. I-a insuflat ambiţie, dorinţă de promovare, curaj.

   Avea grijă ca Liviu Vasilică să aibă o ţinută impecabilă şi toate cămăşile populare erau spălate cu săpun de casă de cel puţin două ori pe an: o dată iarna, ca să fie geruite, şi altă dată vara, ca să fie albite de soare.
     Florina Vasilică se destăinuie zâmbind cu drag amintirilor culese în cei 23 de ani de căsnicie, curmată prea repede prin moartea timpurie a soţului său: „Când ne-am căsătorit, eu eram învăţătoare, iar el medic stagiar. Atunci am ştiut că mă mărit cu un om pe care-l iubeam, cu un om bun, cu suflet nobil. Aş vrea să-i mulţumesc lui Liviu pentru că a existat, pentru că a fost bun cu mine şi pentru că mi-a hărăzit să fiu soţia, iubita, mama copiilor lui, prietena, confidenta, sfătuitorul şi sprijinul său de bază la bine şi la greu.”

Un cântec predestinat
     Cântecele lui Liviu Vasilică au fost sursă de inspiraţie şi pentru regizorul Andrei Blaier. Când a dăruit ecranului „Terente, regele bălţilor” nu a conceput să realizeze filmul fără vocea aceea impresionantă de haiduc a lui Liviu Vasilică, aşa că a ales ca liant o piesă interpretată de inegalabilul artist, ca să lege secvenţial ceea ce urma să devină un film de excepţie. Versurile ce încheie cântecul „Aş muri, dar nu acuma” au fost parcă predestinate marelui artist: „Aş muri, da’ nu acuma, La toamnă când o da brumă Şi când face vinul spumă”. Liviu Vasilică s-a stins exact în luna lui brumărel, la 19 octombrie 2004, lăsând în urmă o comoară inegalabilă de folclor autentic.
Ana-Maria Gomboş


 „Când ne-am căsătorit, eu eram învăţătoare, iar el medic stagiar. Atunci am ştiut că mă mărit cu un om pe care-l iubeam, cu un om bun, cu suflet nobil. Aş vrea să-i mulţumesc lui Liviu pentru că a existat, pentru că a fost bun cu mine şi pentru că mi-a hărăzit să fiu soţia, iubita, mama copiilor săi” Florina Vasilică