de Ştefania Băcanu

Alexandru Delea este Survivor 2022, marele câștigător al premiului de 100.000 de euro și al mult-râvnitului trofeu! Un tânăr carismatic, simpatic, ce a reușit să cucerească sufletele telespectatorilor prin naturalețe, ambiție și determinare, la fel cum intra pe traseu în fiecare zi de competiție. Alexandru s-a născut la malul mării și a fost crescut de mama, mătușa și bunica sa, după ce tatăl a ales să plece din viața lor. S-a lovit de mari greutăți, dar s-a alinat cu bucuriile mici ale copilăriei. La 14 ani a părăsit România, pentru o perioadă lungă, dar azi, la 25 de ani, doreşte să se întoarcă definitiv în țara natală și să-și trăiască alte visuri. Citiți în rândurile de mai jos povestea lui Alex, cel mai iubit dintre supraviețuitorii din jungla dominicană. Este despre emoție și multă, multă ambiție!

„Când l-am auzit pe domnul Dan că s-a oprit la mine... Alexandru Delea... au sărit confetti şi artificii, iar eu m-am blocat”

- Alex, în primul rând felicitări! Cum ai trăit această experiență?

- La cote maxime în fiecare zi, ca și cum ar fi fost ultima. Atunci când îmi era foame, încercam să scot ce e mai bun din asta, încercam să mă văd pe mine, să mă recunosc. Să percep tot ce mi se întâmpla ca și cum ar fi fost benefic. Să captez cât mai multe momente în fiecare zi, de la primul până la ultimul, când s-a terminat... A fost o experiență de vis și știam că va fi așa, că o să fie greu de uitat vreodată! 

- Ce ai simțit când ți-ai auzit numele?

- În momentul acela culminant, eram într-o „ședință” cu mine, în care încercam să îmi explic și să mă fac să înțeleg că am ajuns foarte departe, că sunt în finală și să mă acomodez cu ideea că... nu voi câștiga. Iar în clipa când mi-am auzit numele, am avut un șoc și, practic, nu îmi venea să cred. Așteptam ca domnul Dan să continue: „Alexandru Delea... Elena Chiriac”, dar când am auzit că s-a blocat la mine, au sărit confetti, artificii... Sincer, a fost un șoc. Aveam un blocaj pentru că nu m-am așteptat la asta.

- Spui că nu te așteptai să câștigi... Credeai că publicul nu te va vota?

- Șansele mele de a câștiga competiția erau foarte mici… Nu mă gândeam. Pe parcursul concursului și când am ajuns spre final, mi-am zis că se poate câștiga, însă nu m-am văzut niciodată cu trofeul în mână, dar nici părăsind competiția înainte de a se termina. Era ca un vis interzis pentru mine! În legătură cu votul publicului, îmi făceam o idee că poate sunt plăcut, poate cei de acasă au prins drag de mine, dar nu aveam nicio certitudine. Așa că am trăit la cote maxime până în momentul finalei, până mi-am auzit, ireal, numele.

„Am fost 100% real”

- Ce crezi că ai avut în plus față de ceilalți concurenți?

- Cred că nu mă gândeam foarte mult, nu mă interesa ce se vorbea, ce se făcea, ce se întâmpla și nu mi-am schimbat comportamentul în funcţie de interese, simpatii. A fost prima lună în care am avut acomodarea, după care m-am simțit în largul meu. Nu eram într-o competiție, eram natural, 100% real și trăiam momentul ca și cum eram acasă. Nu puneam presiune pe mine, eram eu cu mine, și de aceea nu aveam nicio problemă în legătură cu cine intram pe traseu, cu cine mă duelam.

- Pe cine ai sunat prima dată după terminarea competiției?

- Când mi-am luat telefonul, evident că am sunat-o pe mama, pe mămăița mea cu care am vorbit în jur de trei ore, foarte mult, despre orice... Nici nu mai știu ce... Doamne, a fost o fericire în suflet de nedescris! Incredibil... Nu îmi venea să cred că vorbesc cu mama, cu mamaia, că EU am câștigat, totul era fascinant.

- Cum eşti acum?

- Au trecut două săptămâni de la finală și nu îmi dau seama de ce se întâmplă. Nu realizez ce am făcut, că eu sunt binecuvântatul câștigător Survivor. Sunt foarte bucuros! Doamne, am câștigat Survivor! Nu îmi vine să cred că acela e Alex Delea...

„Îmi era frică doar de mine, atât!”. Ce nu va face cu cei 100.000 de euro

- Ce vei face cu banii, 100.000 de euro? În ce vrei să investești?

- Încă nu m-am gândit! Am vorbit cu mama despre ce putem face, nu știe nici ea pentru că are foarte mult de muncă, așa că am ales să așteptăm să ne liniștim, iar după ce trece vara ne vom gândi. Cu siguranță, totul va fi spre binele familiei mele, spre binele nostru.

- Cu ce gând ai venit în competiție?

- Gândul meu cel mai mare a fost că am ajuns la „Survivor”. Mi-am îndeplinit acest vis, asta a fost cea mai mare dorință a mea. Știam că pot să transmit, că pot să trec dincolo de sticlă, iar asta s-a îndeplinit ajungând acolo. Mi-am dorit atât de mult să ajung la această emisiune-concurs, să pot să le transmit celor de acasă ce se întâmplă cu adevărat acolo, să mă simtă, să-i fac să le fie foame dacă mie îmi este foame, să fie o conexiune între noi... Și, am reușit. Șansele pe care mi le-am dat la începutul competiției erau inexistente. Nu mi-am permis, nu am ajuns cu gândul atât de departe, la finală. Mi-a fost frică de gândul acesta, mi-a fost frică de eșec!

- Care este concurentul sau care sunt concurenții care ți-au dat cele mai mari emoții?

- Nu a existat niciun coleg care să îmi dea mai multe emoții decât mi-am dat singur. Trăirile erau date de mine către mine. Mă cunosc, mă știu, sunt aerian, bezmetic, împiedicat, sunt în toate modurile posibile. De aceea, se întâmplau foarte multe greșeli pe traseu. Cea mai mare frică era doar de mine, atât...

- Cu cine te-ai înțeles cel mai bine și cu cine nu ai rezonat deloc?

- De  rezonat, cu toată lumea. Nu am avut cu cine să mă cert, să intru în conflict. Pot spune că, probabil, cel mai mult am vorbit cu Nedelcu, Blaze, Ștefania, Ionuț, Relu, chiar și cu Liviu, în ciuda faptului că a plecat foarte repede.

„La «Survivor», cel mai tare contează psihicul, să accepţi că asta e noua ta viaţă”

- Ce a fost cel mai greu la „Survivor”?

- Survivor este un pachet de suferințe, sunt multe lucruri grele: foamea, stările de leșin, somnul pe care nu-l prea ai din cauza ploii... E tragic! Era un coșmar pentru că apăreau foarte multe ploi, iar asta m-a traumatizat. Mereu ploua, dar mai ales noaptea. Toată ziua așteptam să vină seara să mă pun să dorm, însă în momentul în care se făcea întuneric, începea ploaia și trebuia să mă ridic, să îmi iau pătura, să stau în picioare, să aștept să treacă. Eram mereu flămând, plouat, ud, nedormit... Foarte trist. Ploaia este un factor dureros din „Survivor”, dar nu există un lucru „cel mai greu”. Totul este al naibii greu la „Survivor”, dar al naibii de frumos! „Survivor” este o lecție de viață!

- Care au fost cele mai intense momente?

- Cele mai mari emoții le-am simțit la individuale, pentru că acolo nu mai joci în echipă. Acolo orice greșeală este taxată, nu te mai poate salva nimeni dintre coechipieri, nimeni nu îți dă sfaturi, toată lumea este pe cont propriu. Acolo au fost momentele unde am avut cele mai mari teribile emoții și am accesat toate rugăciunile posibile... La individuale totul depinde numai și numai de tine.

- Cine sau ce ți-a lipsit cel mai mult?

- Evident, familia, mama, mămăița, mâncarea, tot. La „Survivor” nu ai pe nimeni, dar trebuie să te faci pe tine să înțelegi că așa trebuie să fie. Să nu te gândești că nu ai nimic sau pe nimeni, fiindcă te împovărezi singur și nu poți continua. Trebuie să știi că toţi cei de acasă te iubesc și sunt mândri de tine. Psihicul contează foarte mult. Încerci să te acomodezi și să știi că este o etapă din viața ta unde trebuie să tragi tare, să fii cu capul bine pus la punct. Dacă nu, greutățile devin din ce în ce mai mari. Din momentul în care am ajuns în Republica Dominicană, viața de acasă nu a mai existat pentru mine. Reală era doar competiția de acolo, asta m-a ajutat foarte mult să înțeleg unde sunt, să desluşesc jocurile, emoția, adrenalina.

„După ce unchiul s-a sinucis, lucrurile au fost din ce în ce mai grele”

- Cum era viața ta înainte de „Survivor”? Ce făceai? Unde lucrai?

- Viața mea era cu foarte mult sport, mergeam la sală de luni până sâmbătă, la job eram împreună cu mama, munceam în fiecare zi. Era o monotonie care mă îngrozea și mă frustra, voiam să evadez din ea. Muncă, antrenament și casă, atât. Pandemia m-a blocat foarte mult. Per total, aceasta a fost viața mea în ultimii ani, înainte de „Survivor”. Eram distrat, energic, nu stăteam niciodată locului și mereu voiam să plec, să mă plimb. Am fost foarte bezmetic până la vârsta de 22 de ani, apoi a intervenit monotonia cu multă muncă.

- Unde locuiai?

- În Spania, o destinație aleasă de mama, care a plecat acolo când eram mic, pentru a avea un trai mai bun. La vârsta de 14 ani, m-am dus și eu împreună cu mămăița și am locuit acolo până la vârsta de 25 de ani, până acum. Am învățat, m-am dezvoltat personal, am muncit, mi-am petrecut adolescența și am învățat mai multe despre lumea aceasta. Cu siguranță mă voi întoarce în Spania de fiecare dată când voi putea, cât de des pot, dar visul meu cel mai mare este să mă mut înapoi în România și, ușor, ușor, începe să se împlinească.

- Ce copilărie ai avut?

- Am avut o copilărie foarte frumoasă, poate cea mai frumoasă din lume, am fost cel mai fericit copil, dar nu pot spune asta și despre ai mei. Mama, mamaia și mătușa mea au dus greul. Eu, puşti fiind, eram foarte bucuros, aveam nevoie doar să mănânc. Erau momente când plângeam de foame, nu aveam lumină în casă, dar cu toate acestea, nu am fost niciodată trist. Fericirea mea era să mă joc pe afară... Greutatea nu era trasă de mine, ci de mama, bunica și mătușa, cum spuneam, ele au dus povara din momentul când eu aveam 4 ani. Tot atunci, unchiul meu s-a sinucis! Din acea clipă teribilă, lucrurile au fost din ce în ce mai grele. Mama a ales să plece în străinătate. A fost în Spania, Italia, Franța și, într-un final, a rămas la iberici, unde am ajuns și noi. Sunt foarte fericit de copilăria mea, chiar dacă a fost dificilă.

- Ce ți-a lipsit cel mai mult în copilărie?

- Lumina și mâncarea, dar eram fericit chiar și cu lipsurile acestea. Aș fi vrut mult să am o fotografie cu mine de când eram mic, nu am niciuna cu mine până la vârsta de 4 ani. Nu știu cum arătam bebeluș, nu m-am văzut niciodată, din păcate. Asta mi-aș fi dorit să am: o poză cu mine bebeluș, lumină și ceva de-ale gurii.

„Un Survivor trebuie să înțeleagă unde este, să înțeleagă situația, să se acomodeze cu mediul în care locuiește. Ce se întâmplă acolo trebuie să fie viața lui, să se implice total, să fie 100% el, să nu încerce să abordeze un alt comportament și să înțeleagă că acolo este noua lui viață, atât cât durează“

Românii tremură... când îi cer autografe!

- Cât de mult crezi că se va transforma viața ta acum?

- Viața mea deja este schimbată. Sunt oprit pe stradă, merg în fel și fel de locuri unde cunosc oameni noi, personalităţi pe care le urmăream înainte... Acum vorbesc cu ei și mă felicită. Este enorm pentru mine, totul s-a schimbat. Am relaționat cu foarte multă lume, m-am întâlnit cu foarte mulți români. Vorbesc cu fiecare persoană care mă oprește pe stradă și o fac din tot sufletul. Sunt atât de recunoscător și apreciez asta în fiecare moment. Stau la povești din tot sufletul cu cei care mă abordează. Putem pălăvrăgi zeci de minute, o oră. Mulțumesc fiecăruia în parte. Tuturor le sunt recunoscător pe viață...

- Simți că ți-a crescut numărul fanilor după această experiență?

- Da, evident, după toată nebunia mi-a crescut numărul fanilor și al admiratoarelor. Totul este la superlativ acum. Sunt bubuit de mesaje, sunt asaltat, dar ador asta. Îmi place de mor...

- Te consideri celebru?

- Din contră, nu mă simt deloc celebru. Sunt o persoană normală, exact ca înainte, numai că acum am trecut printr-un vis care a schimbat felul în care mă cântăreşte lumea, însă eu am rămas același. Sunt români care îmi mulțumesc, care tremură atunci când mă văd sau când vor să facă poze cu mine, iar asta pe mine mă fascinează. Eu am rămas același și nu îmi vine să cred că am câștigat „Survivor”, că am devenit persoană publică. Îmi este greu să cred că eu sunt acea persoană „faimoasă”!

„Am învățat foarte multe lecții. Că nu pot să împac pe toată lumea, că trebuie să mă pun pe primul loc, că în viața reală greutățile de care ne plângem nu sunt, de fapt, greutăți. «Survivor» este o lecție de viață“

„Vă spun din toată inima că, dintre toți oamenii pe care i-am cunoscut aici, a câștigat cel mai potrivit om. Vă spun din tot sufletul meu!“, a declarat Elena Chiriac în lacrimi, după ce Alex Delea a câștigat „Survivor“

„Tot ce se întâmplă acum este o vacanță în Paradis pentru mine: să am treabă, să ies pe stradă, să îmi fac poze cu lumea, să merg în fel și fel de locuri. Voi ajunge și la mama, la familia mea, în Spania“

„Tot timpul îmi complic viața, trec prin fel și fel de aventuri. Sunt foarte bezmetic și în viața reală, îmi fac singur probleme, mereu sunt în criză de timp, mereu agitat, dar sunt un survivor, mai ales după «Survivor»!“

„Mămăiţa este Universul meu“

- În timpul emisiunii ai vorbit foarte mult despre bunica ta. Ți se umezeau ochii... Ce reprezintă ea pentru tine?

- Mămăița a stat lângă mine 25 de ani. Când m-a născut, mama m-a pus direct în brațele ei. De atunci, a fost conexiunea vieții mele. Pentru mine, mamaia este tot, este iubirea de copil, este iubirea față de mamă, de tată, frați sau surori. Universul meu. În momentul în care unchiul meu s-a sinucis, mamaia a devenit din om... neom. Toată dragostea din lume a intrat în mine, eu sunt totul pentru ea, sunt cea mai importantă persoană din lume, la fel și ea pentru mine. O iubesc ca pe un bebeluș... Mă uit la ea și mi se face instant dor de ea. Stau cu ea și mi-e dor de... ea. O iubesc din ce în ce mai mult, iar asta după 25 de ani de trăit cu mamaie în fiecare zi. Iubirea mea față de ea este specială. E totul! Nu există cuvinte să pot să explic ce simt față de buni și cum mă simt atunci când o pup de sute de ori într-un minut.

- Ce ți-a spus bunica înainte de a pleca spre Republica Dominicană?

- Mămăiței îi era frică să nu mă lovesc, să nu mă accidentez, să slăbesc, ceea ce s-a și întâmplat. Totuşi nu m-am accidentat. Mi-a spus să mă întorc înapoi acasă dacă este greu, iar eu i-am spus: „Mămăiță, stai liniștită! Tu promite-mi că o să faci sport” pentru că ea are diabet și-i trebuie smultă mișcare. Ne-am făcut această promisiune. 

- Dar acum, după ce ai câștigat trofeul?

- După ce am câștigat „Survivor”, sunt mândria ei. Oricum eram, dar acum sunt și mai și. Este cea mai bucuroasă mamaie de pe planetă.