Talentatul continuator al operei lui Liviu Vasilică se destăinuie
Acum patru ani se stingea în mod fulgerător domnul muzicii teleormănene: Liviu Vasilică. Un munte de talent, de dăruire, de sinceritate şi de profunzime artistică. Fiul său, Florin Vasilică, a rămas să ducă mai departe comoara de cântece pe care regretatul său tată nu a mai apucat s-o finalizeze. Cu toate că are doar 25 de ani, Florin Vasilică ştie ce înseamnă să lupte pentru ca numele tatălui său să stea la loc de mare preţ pe scena muzicală teleormăneană şi nu numai. Un interviu cu cel care conduce de aproape patru ani Ansamblul Teleormanul, Florin Vasilică.
„Între noi a existat în primul rând o relaţie de prietenie”
- Sunteţi fiul regretatului Liviu Vasilică şi aţi ales să duceţi mai departe moştenirea artistică pe care v-a lăsat-o. Nu este o responsabilitate prea mare pentru cei 25 de ani pe care îi aveţi? - Nu mi se pare deloc o responsabilitate prea mare... După 21 de ani trăiţi în aceeaşi casă cu Liviu Vasilică şi după nenumăratele participări la manifestări artistice alături de el am considerat că am căpătat destulă experienţă, încât să pot face acest lucru. A fost dorinţa tatălui meu ca după ce el nu va mai fi să îi continui eu activitatea.
- Cum s-a născut pasiunea dumneavoastră pentru muzică? - Am debutat prin 1991, când, mai în glumă, mai în serios, am început să cânt în grupul tatălui meu. Recunosc faptul că la acea vreme nu eram foarte atras de muzica populară, dar cu timpul am învăţat să apreciez acest gen de muzică, până la stadiul în care a devenit una dintre pasiunile mele.
Dorinţa tatălui meu a fost aceea de a fi un membru ca oricare altul din grup cât timp trăieşte el, pentru a nu se considera că în baza numelui său îmi clădesc o carieră muzicală. După ce el nu a mai fost am ieşit în faţă pe propriile puteri.
- Povestiţi-ne câteva amintiri ce vă leagă de tatăl dumneavoastră. - Amintiri sunt atât de multe şi atât de frumoase, încât nu m-aş putea opri doar asupra unora dintre ele. Ceea ce vreau să menţionez este că între mine şi tatăl meu a existat o relaţie mai mult de prietenie foarte strânsă... Ne-am sfătuit adesea în problemele întâmpinate de-a lungul anilor şi de unul, şi de celălalt şi împreună am găsit întotdeauna soluţii atât pe plan artistic, cât şi pe cel personal.
„Grupul Teleormanul se autofinanţează”
- Cine susţine ansamblul artistic Teleormanul? - La momentul actual, grupul Teleormanul este parte integrantă a Ansamblului Vlăsceanca din Videle. Totodată, a reuşit să se autofinanţeze şi să se autosusţină, în prezent având stabilitate atât din punct de vedere artistic, cât şi financiar. Putem deveni oricând independenţi, dar ne dorim să rămânem în componenţa Ansamblului Vlăsceanca.
- Există vreo piesă pe care aţi compus-o în memoria tatălui dumneavoastră? - Tatăl meu nu a fost niciodată de acord cu compunerea folclorului. Eu, respectând principiile lui sunt de aceeaşi părere şi din acest motiv piesele noastre au fost culese. Astfel, nu putem crea o piesă în memoria tatălui meu. Avem folclor ce trebuie explorat, încât nu are rost să ne apucăm să compunem. Consider că orice piesă pe care o interpretăm este în memoria tatălui meu. - Când nu sunteţi cu ansamblul cu ce se ocupă Florin Vasilică?
- Cu greu reuşesc să mă împart între activitatea artistică şi familie. Puţinul timp liber care-mi rămâne îl petrec alături de soţia mea, Mădălina, cea care mă susţine în tot ceea ce fac, şi de băieţelul nostru, Florinel, care are aproape 6 ani. Trebuie să recunosc faptul că în ultimul an am fost puţin depăşiţi de afluenţa foarte mare de solicitări de a cânta la diverse evenimente, dar dorinţa noastră este aceea de a nu-i refuza pe cei care ne cheamă şi ne apreciază munca. Toţi membrii grupului suntem angajaţi ai Ansamblului Vlăsceanca, ceea ce înseamnă că şi serviciul ni-l desfăşurăm tot în plan artistic.
„Îmi închipui că «şefu’» este lângă mine!”
- Câte CD-uri semnate Ansamblul Teleormanul există pe piaţă? - Există un singur CD cu grupul Teleormanul, cel scos pe vremea când trăia tata, iar al nostru este în lucru de aproape un an şi, din păcate, nu ştim când îl vom finaliza, deoarece timpul nu ne permite să lucrăm în ritmul şi în maniera pe care ne-o dorim. Cei care ne apreciază ne pot vedea în emisiuni pe mai toate posturile de televiziune, în spectacole şi tot pentru ei am creat şi un blog unde postăm unele apariţii ale noastre şi relatăm ce se mai întâmplă în jurul nostru, inclusiv realizările pe care le avem... Toate acestea, tot în limita timpului disponibil. - Vi s-au întâmplat lucururi emoţionante în spectacole când aţi cântat după ce tatăl dumneavoastră s-a stins? - Momente emoţionante ni se întâmplă în mai toate spectacolele pe care le avem. Oamenii cântă cu noi şi cel mai dureros lucru este că de cele mai multe ori au lacrimi în ochi. La început îmi era foarte greu şi finalizam recitalul cu durere în suflet, dar Dumnezeu m-a întărit şi acum le cânt cu şi mai mult drag şi îmi închipui că «şefu’» (aşa cum îi spuneam tatălui meu) este lângă mine şi cântăm împreună, ca pe vremuri.
Ana-Maria Gomboş
„A fost odată Grupul Teleormanul şi va mai fi, atât timp cât eu trăiesc. Nimeni şi nimic nu mă va putea opri din ceea ce am început, iar celor care ne apreciază şi ne susţin le spun că, deşi au existat numeroase piedici, nu au de ce să-şi facă probleme. Am trecut trei ani şi jumătate peste orice. Trecem şi de acum înainte”
