de Ștefania Băcanu
Georgel Nucă este un cântăreț de muzică populară, venit din județul Vâlcea cu singura dorință de a aduce un zâmbet, o mulțumire pe fețele românilor, împovărate de griji și de necazuri. Are o voce caldă care, parcă, mângâie sufletele obosite, chinuite sau fără de speranță. Nu degeaba este de aproape 20 de ani în slujba publicului și a telespectatorilor cu melodii populare, de petrecere, dar și doine descoperite chiar de el, în timpul căutărilor de folclor autentic prin satele vâlcene. În plus, tot de pe atunci este și realizator și prezentator al unor emisiuni de divertisment, iar de câțiva ani produce un format similar la ETNO TV, „Rămășag pe folclor”, de luni până vineri, de la ora 20:00, un proiect minunat, căruia îi dedică aproape tot timpul. Cum se împarte între muzică, televiziune, dar și ce mai rămâne din viața personală, aflaţi în rândurile de mai jos.
„Mi-am dorit să scot melodii alături de mama, dar e timidă”
- Georgel, felicitări pentru noul CD... Al câtelea este?
- Mulţumesc frumos! M-am gândit să scot un album cu cântece de suflet, de joc, vesele, deoarece sunt ca un balsam pentru inimile oamenilor, iubitori de cântec popular. „Doamne, rău m-ai blestemat” este titlul CD-ului, o piesă cerută de oamenii de acasă, pentru că foarte mulţi români se regăsesc în versurile melodiei. L-am compus cu gândul la bunica mea care a murit în 2015 şi care, săraca, nu vedea de peste 50 de ani! Este al treilea CD, dar primul pe care îl scot cu revista Taifasuri.
- Tot în revista Taifasuri, în urmă cu patru ani, spuneai că vrei să faci câteva melodii împreună cu mama ta...
- Off, da, mi-am dorit tare mult să cânt alături de ea, dar nu am putut, pentru că este o fire timidă şi nu se descurcă bine cu acompaniamentul orchestral, dar, poate că Bunul Dumnezeu va rândui şi, într-o zi, vom reuşi să facem albumul, pentru că ea are o voce foarte frumoasă. Unică.
- Talentul e moştenit de la mama?
- De la mama, dar şi de la bunica, pentru că buna cânta extraordinar... O voce deosebită, bine timbrată... Iubea cântecul popular, sentiment pe care mi l-a transmis şi mie.
„Din pensia ei de nevăzător, bunica m-a crescut om”
- Dar cu bunica ai cântat?
- Nu, bunica mea era oarbă de peste 50 de ani, a stat la pat aproape 20 şi ceva de ani... Am avut grijă de ea, eu o duceam de mână unde avea nevoie, eu o spălam, iar după ce am plecat de la ţară, la Drăgăşani, am cumpărat acolo un apartament şi am luat-o cu mine. Eram şi mamă şi tată pentru bunica mea frumoasă.
- Ce frumos...
- Da, pentru că şi ea m-a crescut, a avut grijă de mine şi dacă nu era ea, poate nici eu nu aș fi fost azi! A fost omul care se îngrijea în fiecare zi să am bani de covrig şi abonament de autobuz, atunci când mergeam la şcoală. Din pensia ei de nevăzător! Era atentă să nu îmi lipsească nimic, atât cât a putut ea. Mult, puţin, pentru mine a însemnat totul! Mi-a lăsat cea mai mare moştenire, bunul simţ, respectul şi să ajut omul la nevoie. A avut grijă să mă dezvolt frumos, să fiu om de nădejde. Apoi, s-au inversat rolurile şi bunica devenise dependentă de mine.
- Ce s-a întâmplat, de ce avea probleme cu vederea de atâţia ani? De foarte tânără, practic...
- A avut cataractă la ochiul stâng, nu a tratat-o, a stat aşa mulţi ani, apoi nu a mai văzut deloc, s-a extins şi la ochiul drept şi, de la 24 de ani a rămas oarbă. Off...
Să râdem cu Georgel: „Sărut-mâna, domnu’ doctor!”
- Şi cu toate astea, ţi-a oferit atât de multe...
- Noi am fost cinci fraţi, mai suntem trei... Şi locuiam în Râmnicu Vâlcea. Bunica a vrut foarte tare să mă ia pe mine la ţară, ca să mă crească personal. Căsuţa avea o singură cameră, acoperită cu coceni. Chiar spuneam de multe ori că: „Dacă se scarpină porcul de colţul casei, cade coşmelia pe noi”. În acea cameră am stat cu ea, am dormit în acelaşi pat, m-a învăţat să gătesc, cum să toc o ceapă, când să pun mărarul, când să adaug bulionul... De multe ori, nici mărar nu aveam, trebuia să merg la vecini să le cer. Eu nu am avut o copilărie uşoară, dar mulţumesc Bunului Dumnezeu că ce nu am avut atunci, am acum, şi nu mi-e ruşine să spun. Am plecat de la ţară cu gândul şi speranţa că Dumnezeu mă va ajuta să fac ceva în viaţa asta.
- Şi ai reuşit...
- Da, am tot ce îmi trebuie, dar îmi lipseşte bunica. Aşa cum era ea, pentru mine nu a fost un chin, o povară... Era omul care mă dădăcea, m-a învăţat să nu fur, să nu sparg, să dau sărut mâna... Păi, până la vârsta de 16 ani, dădeam sărut- mâna şi la femei, şi la bărbaţi. (râde) Îmi amintesc că, o dată, m-am dus la stomatolog, era bărbat, i-am zis: „Sărut-mâna, domnu’ doctor!”, „Cum ai zis?”, „Sărutmâna, domnu’ doctor!”, „Ia ieşi tu afară, baţi la uşă şi spui: «Bună ziua, domnule doctor!»”. M-am conformat, am salutat aşa cum mi-a zis, dar eu nu eram obişnuit şi mi se părea foarte ciudat.
„ETNO TV a avut un rol extraordinar de mare în promovarea artiştilor”
- Deci, ai fost călit bine înainte să ajungi la Bucureşti...
- Dacă nu cunoşteam acest stil de viaţă, poate că mi-ar fi fost mult mai greu în Bucureşti, să mă lupt cu morile de vânt, pentru că lumea asta a cântecului nu este aşa cum pare, dar eu am ştiut să fac faţă şi să nu mă cobor la nivelul tuturor.
- În ce sens nu este ceea ce pare?
- Oamenii, mai ales artiştii, au caractere şi personalităţi diferite. Eu sunt prezentator şi producător al unei emisiuni de muzică şi divertisment care se difuzează în direct la ETNO TV, de luni până vineri, şi cei mai mulţi dintre solişti nu vin la ora stabilită sau nu vor să intre în platou cu X sau cu Y. Aşa că trebuie să mă descurc în astfel de situaţii şi nu este aşa simplu, floare la ureche, cum pare... (surâde trist)
- Ce emisiune prezinţi la ETNO TV? Deşi ştie toată lumea...
- „Rămăşag pe folclor”, de luni până vineri, de la ora 20:00 până la 23:00, o emisiune în care vin interpreţi de orice vârstă sau profesie. Consider că acest format este un fel de „Casa artiştilor”, pentru că de aici au pornit spre lume foarte mulţi interpreţi necunoscuţi la acea vreme, faimoşi acum. ETNO TV a avut un rol extraordinar de mare în promovarea unor artişti care azi sunt nume de referinţă în lumea cântecului popular, şi foarte mulţi recunosc acest lucru, că postul de televiziune a fost incredibilul deschizător de drumuri. Chiar şi Maria Ghinea, interpretă dragă nouă din Oltenia, spunea în cadrul unui festival că ETNO TV pentru ea înseamnă totul. Nici Televiziunea Română nu a făcut pentru ea ce a reuşit ETNO TV. Atât timp cât mai sunt şi tineri, şi aici mă refer la copii în mod special, care vin în emisiunea noastră cu o melodie populară, înseamnă că flacăra asta a cântecului nu se va stinge niciodată!
„Au fost momente în care am vrut să renunţ, mi se părea că e prea mult pentru mine. Lumea asta nu e cum pare”
- A fost greu drumul până aici?
- Da, foarte greu. Eu nu am fost omul care să aibă o sursă, o pilă, ca să intre în această lume...
- Se mai practică această strategie?
- Cred că da, nu ştiu... (zâmbeşte) Eu am ajuns unde sunt acum datorită vocii şi talentului cu care am fost înzestrat, dar da, au fost momente în care am vrut să renunţ, în care mi se părea că e prea mult pentru mine.
- Folclor mai culegi?
- Cum să nu?! Mergeam aproape prin toate satele Olteniei. Aveam un reportofon şi înregistram, dar, uite că, nu mai sunt bătrânii de odinioară. Cântecele astea le ştiau părinţii, bunicii noştri, dar s-au dus... Acum se mai găsesc în culegerile de folclor, încă şi acolo, ai nevoie de un instrumentist care să îţi descifreze linia melodică, iar tinerii din ziua de azi nu mai au răbdare să facă asta... Sunt obişnuiţi să vină cu piese antrenante, repezi şi, să fim serioşi, omul când ascultă muzică de petrecere, mai veselă, altfel îşi schimbă starea... Din păcate, satul nu mai este aşa cum era el şi trebuie să ne adaptăm.
- Îţi şi compui piesele?
- Da, mi-am mai creat şi eu câteva texte, pentru că este bine, deşi, specialiştii nu sunt de acord ca interpreţii să-şi compună... Dar, întrebarea este: Cântecele de odinioară, autentice, nu au fost create de cineva? Cu siguranţă! Aşa că, şi noi, interpreţii de azi, putem crea. De exemplu, „Doamne, rău m-ai blestemat” e piesa mea şi e atât de apreciată. Oamenii lăcrimează, atunci când o ascultă, chiar şi la petreceri faine îmi cer să o cânt.
„Am descoperit că am o tumoră uriaşă între stomac şi ficat”
- Moartea bunicii tale a coincis şi cu problemele de sănătate pe care le-ai avut?
- Da, dar ei nu i-am spus mare lucru, pentru că nu am vrut să îi întristez sufletul... În plus, în ultima perioadă când mergeam acasă, o luam de mână, şi îi ziceam: „Babă, ce faci?” (aşa îi spuneam eu, babă) şi ea răspundea: „Fac bine, mânca-te-ar mama, că eşti printre străini... Mereu mă gândesc la tine, ai ce mânca?”. Şi după cinci-zece minute, mă pipăia şi mă întreba: „Tu cine eşti, mamă? Nu te ştie, mama...”. Deci, în ultima vreme, avea şi delir şi mă durea sufletul să o văd aşa. Avea şi o gâlmă în piept, iar picioarele i se făcuseră covrig... (lăcrimează)
- Nu ai dus-o la spital?
- Din păcate, la vârsta ei, nu o mai băga nimeni în seamă... Două-trei săptămâni a mai durat şi m-a sunat mama să îmi dea cumplita veste...
- De partea cealaltă, şi tu te luptai cu o tumoră? Despre ce a fost vorba?
- Am descoperit că am o tumoră între stomac şi ficat la un control neplănuit... Nu mă durea absolut nimic, nu aveam niciun simptom... M-am dus cu o prietenă la Spitalul Fundeni, pentru a-şi face ea o ecografie. Doctorul care era cunoştinţa mea mi-a spus să îmi fac şi eu una. Iniţial, nu am vrut, aveam 116 kilograme la acea vreme... Eram buldozer. Într-un final, am realizat ecografia şi doamna doctor mi-a spus că nu e de joacă, fiindcă am un polip, ceva, nu ştia exact, şi îmi recomandă CT-ul. L-am făcut şi a ieşit o formaţiune tumorală de... nu mai ştiu câţi centimetri şi că trebuie să fac un RMN cu substanţă de contrast. M-am conformat şi a reieşit o formaţiune tumorală agresivă. Ulterior, am făcut și o endoscopie digestivă, în urma căreia, s-a luat decizia de a mă opera urgent. Așa că, m-am dus la spital să mă internez, fără să știu că urma să mă și operez în aceeași zi. Toată lumea avea ceva cu dezbrăcatul, mă tot punea să îmi dau hainele jos, iar eu sunt o persoană pudică... Așa sunt eu, și toate asistentele care erau în practică acolo îmi spuneau să mă dezbrac. Eu, nu și nu... A venit anestezistul și le-a zis: „Dar de ce să se dezbrace? Ce aveți cu el? Uite domnule, acolo un halat...”. Un halat care nu avea mai mult de 50 de centimetri, iar eu eram în spate trei metri, gândiți-vă. Cum să fac eu cu el? Am pus un colț într-o parte, unul în față și m-am așezat pe pat... Acum când mă gândesc, mi se pare amuzant...
- Și cum a decurs operația?
- A fost în regulă, a decurs bine, după cinci zile am plecat acasă. Numai că, la ceva timp, mi s-a desfăcut operația.
- Cum așa?
- Pentru că nu stăteam locului, mă tot mișcam... Era și mare tăietura, din capul pieptului, până jos. Primele trei copci s-au desfăcut, se formase ca o gaură. M-am dus la Râmnicu Vâlcea și mi-au pus tifon și au „reparat”. Am și slăbit cu ocazia asta. Păi, mi-a zis doctorul că dacă mai beau suc și mai pun delicat în mâncare, mor! Apă nu consumam niciodată, doar suc, orice fel. Apoi, m-am mai abținut de la dulciuri, aveam grijă ce consumam.
„Băiatului meu îi plac maşinile, e pasionat de box“
- Cu băiatul tău, Irinel, cât de des te vezi?
- Mă văd, dar nu atât de des, fiindcă el locuiește cu mama lui, și tot în județul Vâlcea, de unde sunt și eu... Uite, cum e soarta. Ea este din Făget, Timiș, dar s-a recăsătorit și s-a stabilit în Vâlcea tot cu un interpret de muzică populară. Noi avem o relație bună, mai ales cu fiul meu. Chiar acum ne pregătim pentru o vacanță la mare, petrecem Sărbătorile împreună, îmi spune când are nevoie de ceva... Are 16 ani, e foarte bine făcut, mult mai dezvoltat decât mine. Gândiți-vă că poartă 46 la picior. (râde)
- Are înclinații artistice?
- Nu, în niciun caz... Lui îi plac mașinile, e pasionat de box... Eu i-am zis în glumă că vreau să se facă artist, cântăreț și mi-a zis: „Nu, că boemii nu câștigă așa bine cum o fac boxerii!”. Vedem, nu cred că aș rezista să îl văd în ring, boxând...
„Bunica a fost omul care se îngrijea în fiecare zi să am bani de covrig şi abonament de autobuz, atunci când mergeam la şcoală. Din pensia ei de nevăzător!“
„Acasă sunt musafir. De aceea sunt şi singur“
- Este obositor ritmul pe care îl ai? E grea viața de artist?
- Da, este foarte obositor ceea ce fac, dar nici nu aș putea trăi altfel. Dacă nu aș fi în mijlocul oamenilor, dacă nu aș face televiziune, mi-ar fi foarte greu... De aproape 20 de ani, sunt în fața telespectatorilor, îmi semnez emisiunile ca și realizator, prezentator și producător, am făcut show-uri cu toți artiștii mari: Maria Ciobanu, Ion Dolănescu, Ileana Ciuculete, Gheorghe Turda... și nu mai zic de cei mai tineri sau care sunt la început de drum, am prezentat foarte multe festivaluri în țară, prezint concertele de muzică populară de la Sala Radio... Deci, m-am obișnuit așa.
- Cum stai cu evenimentele vara asta?
- Am foarte multe evenimente, pentru că în ultima perioadă am fost și sunt invitat în afara țării, în Italia, Spania, să realizez emisiuni pentru ETNO TV, plus proiectele private pe care le am...
- Dar timp pentru tine mai ai?
- Nu, eu acasă sunt musafir! De aceea sunt și singur în momentul de față, fără iubită, pentru că nu știu dacă cineva m-ar înțelege. Meseria asta nu este la îndemâna oricui. Azi ești la Focșani, mâine, la Drăgășani. M-am dedicat cu tot sufletul, pentru că eu nu o fac doar pentru bani. Îmi place extraordinar de mult, este o pasiune. Eu și montez din când în când materialele, nu mă rezum doar la a produce și a prezenta. Fac de toate...