de Elena Popa
Ştefan Mihăilescu Brăila, Amza Pellea şi uriaşul Toma Caragiu sunt doar câteva nume de actori de o valoare incontestabilă ai scenei româneşti. O altă personalitate artistică inimitabilă a fost Nicu Constantin. Ne-a dăruit puterea de a zâmbi în vremuri cenuşii, iar la 15 septembrie, actorul s-a stins din viaţă.
Şi-a serbat cei 70 de ani la spital
Marele Nicu Constantin a suferit un prim stop cardio-respirator în jurul orei 14:00. Iniţial s-a reuşit resuscitarea sa, însă, după mai puţin de două ore, inima i-a jucat un nou „renghi” şi nu s-a mai putut face nimic. În ultimele săptămâni a fost internat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Militar din Bucureşti, ca urmare a unor complicaţii apărute din cauza unei boli pulmonare de care suferea de mai mult timp. „Ei, vedeţi că nu am murit!”, au fost primele cuvinte pe care le-a rostit când şi-a revenit, în nota dominantă a firii sale, veselă, spontană, dar mai ales optimistă. De altfel, Nicu Constantin şi-a serbat cei 70 de ani la spital.
„O zi fără zâmbete este o zi pierdută”
Actorul s-a născut la 31 iulie 1939, la Eforie Sud. Mama sa era grecoaică, iar tatăl albanez. Mai avea un frate, Petre. A urmat cursurile Şcolii de Marină din Constanţa şi apoi Şcoala de Arte din Bucureşti. A păşit pe scena Teatrului de Revistă şi a înţeles că asta îi este menirea, să facă oamenii să râdă, pentru că era adeptul celebrului dicton: „O zi fără zâmbete este o zi pierdută”. Vedetă a Teatrului de Revistă şi a scheciului de televiziune, Nicu Constantin a susţinut între 1960 şi 2000 peste 9.000 de reprezentaţii, a activat între 1979 şi 1982 ca actor al Teatrului Naţional de Operetă, a participat la turnee în ţară, dar şi în Europa, Egipt, America, Israel, Canada. A fost nelipsit de pe micul ecran, participând la peste 300 de emisiuni. Nicu Constantin a jucat, de-a lungul carierei, în 28 de filme, printre care „Împuşcături pe portativ” (1966), „Vin cicliştii” (1968), „Alo, aterizează străbunica” (1981) şi „Ministerul comediei” (1999).
„Hai, Rapidul, Hai, Rapiduleţul!”
Actorul este cunoscut publicului pentru rolurile interpretate pe scena Teatrului de Revistă „Belmondo al II-lea”, fiind unul dintre marile sale succese. A jucat alături de Alexandru Arşinel, Mihai Fotino, Ştefan Tapalagă, Draga Olteanu Matei şi mulţi alţii. Unul dintre prietenii săi de suflet a fost marele actor Ştefan Bănică, alături de care a avut nenumărate succese la televiziune. De asemenea, era un înfocat susţinător al echipei de fotbal Rapid. Cine poate uita scheciul său unde rostea plin de vervă: „Hai, Rapidul, Hai, Rapiduleţul!”? Sau oricare dintre anecdotele sau cupletele pe care le-a rostit de-a lungul anilor pentru telespectatori la fiecare sfârşit de săptămână sau de Revelion?
Cu toate acestea, prea puţini dintre cei care îl ştiau numai de la televizor erau la curent cu activitatea sa ca scenarist pentru radio şi tv, că scria texte pentru Teatrul „Constantin Tănase” şi alte teatre muzicale, că era colaborator al mai multor reviste şi ziare din ţară şi că a scris şi o carte autobiografică, „Ochelarii miraculoşi”, pentru că aceştia erau amprenta, marca sa personală. Nu o dată, actorul a amintit cu ironie despre ei, folosindu-i chiar şi în titlul cărţii.
Avea în bibliotecă 3.000 de volume
S-a căsătorit în 1986 cu Măndiţa, o voce excepţională, cu o carieră muzicală în spate la Teatrul de Operetă. Cununie a fost una intimă, în haine de împrumut, ce a avut loc la New York. Actorul a transformat petrecerea unor machedoni dintr-un restaurant de peste Ocean în propria sa nuntă. Nicu Constantin era mândrul posesor al unei biblioteci ce cuprinde 3.000 de volume cu aproape toate genurile de literatură, de la cărţi pentru copii la poezie, teatru, romane poliţiste, tomuri istorice, dar şi de filozofie.
Cetăţean de onoare al oraşului Eforie Sud
În 2001, Nicu Constantin a devenit cetăţean de onoare al oraşului Eforie Sud şi a fost distins cu Ordinul Cultural, clasa I, cu medalii şi decoraţii pentru activitatea sa artistică, a fost societar al Teatrului Naţional de Operetă. În 2005 a primit Premiul special pentru teatru de revistă la Gala UNITER, iar în 2006, Premiul UNITER pentru întreaga activitate. Cel mai important pentru cunoscutul actor a fost însă premiul de popularitate, pentru că fără el nu ar fi fost complet ca artist şi ca om. Talentul său avea nevoie de Măria Sa Publicul...
„Sunt atât de afectată de pierderea sa... Ne-am cunoscut acum 50 de ani şi am jucat împreună în multe spectacole. A fost un om deosebit, cu un farmec irezistibil. Sper ca sufletul său să simtă că ne gândim la el, să vadă că suferim după pierderea sa. Sunt emoţionată, răvăşită, pentru că a fost un coleg exemplar. Am avut un mare noroc să îl întâlnesc! Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, ne-a declarat, sfâşiată de durere, marea artistă Ileana Stana Ionescu.
„Mă simt îngrozitor! Au plecat atât de mulţi artişti, încât sunt speriată. Nicu era un bărbat talentat, mereu cu zâmbetul pe buze. Te făcea să râzi din orice, credeţi-mă, era născut pentru comedie! Cu toţii îl aşteptam să se facă bine şi să ne continuăm spectacolele, pentru că era mare nevoie de un om ca el. Ştia ce înseamnă respectul faţă de public şi avea o relaţie strânsă cu telespectatorii. Nicu Constantin îmbogăţeşte echipa de artişti din Ceruri, deoarece sunt sigură că acolo s-a dus!”, ne-a mărturisit, cu lacrimi în ochi, draga noastră actriţă Stela Popescu.
„Nicu Constantin a fost un mare punct de referinţă al Teatrului «Constantin Tănase». Avea o forţă extraordinară de a transmite zâmbete oamenilor, de a-i face să se simtă bine. Dispariţia sa din teatru este de neînlocuit şi este un motiv de îngrijorare, pentru că dispar vârfurile culturale. Am multe amintiri cu el... Noi practic am fost o mare familie, care a trăit într-o armonie deosebită. Mă bucuram de fiecare dată când jucam, ne vedeam şi stăteam la poveşti împreună. Sper să aibă grijă de noi de acolo, din Ceruri!”, ne spune oftând maestrul Alexandru Arşinel.