de Ștefania Băcanu
Pe actorul Cristi Iacob îl știți, în principal, de la teatru, anul acesta a bifat al 30-lea sezon de când joacă sub stindardul Teatrului Mic, dar și din filme și seriale de televiziune, cum ar fi „Cu un pas înainte”, „Cardinalul” sau „Supraviețuitor”. În plus, a interpretat alături de superstarul Nicolas Cage și a stat la povești cu marele Francis Ford Coppola. Sunt doar câteva dintre experiențele ce și-au pus amprenta și l-au format pe actorul Cristi Iacob, un munte de talent, școlit de inegalabilii artişti Olga Tudorache, Adrian Pintea sau Marcel Iureș. Cristi e și om de televiziune... Ultimele sezoane de la „Te cunosc de undeva” l-au fixat la masa juraților, o misiune ce l-a ajutat să se descopere și să evolueze. În spatele actorului stă un om extrem de sincer și de natural, care trăiește cu încredere absolută fiecare clipă, fără planuri sau proiecții. S-a lăsat ghidat și este convins că drumul pe care a apucat-o i-a fost... predestinat! Am stat la taifas cu interesantul Cristi Iacob și vă invităm să citiți un scenariu 100% real, original, al cărui final este departe de a se fi încheiat.
„Teatru este o minciună sublimă, pe care poţi s-o spui fără să fii... arestat!”
- Cristi, o să te tutuiesc, așa mi-ai zis... Și-ți mulțumesc că, deși ești prins cu tot felul de proiecte, ai acceptat să stăm la taifasuri... Cum e această perioadă?
- Cred că una dintre greșelile pe care le fac frecvent ființele umane este scenaristica. Își încarcă mintea și își sugrumă inima cu tot felul de previziuni, preconcepții, proorociri, planuri și aflare-n-treabă, ca apoi să descopere dezamăgiri și angoase, cum că evenimentele pe care le așteptau într-un anumit fel au luat o turnură complet diferită. Perioada aceasta e cea mai frumoasă din viața mea, tocmai pentru că o traversez ACUM.
- Ce proiecte ai? Povestește-ne puțin...
- Sunt cam multe și dorința unui actor e să nu plictisească niciodată. Cu filmul stau mai prost, probabil sunt mai puțin interesant pentru regizorii de film, dar la capitolul teatru, mulțumesc lui Dumnezeu, sunt bine de tot. „Te cunosc de undeva” merge excelent, așa că... tot înainte! (zâmbeşte)
- Nici nu știu cu ce să încep, pentru că m-am pierdut puțin în CV-ul tău stufos... Ai făcut și faci teatru și film, dar și televiziune. Unde te regăsești cel mai mult?
- Teatrul. Acolo! Cu toate că e, în fapt, o minciună sublimă, teatrul conține atâta adevăr cât e în stare artistul să scoată la iveală, din talent și din conjunctura proiectului artistic. E frumos și de neînlocuit, e agora vie unde poți comenta necenzurat prostiile pe care le impun oamenii atât altora, cât și lor înșiși, reguli absurde, ierarhii aberante sau „corectitudini” tâmpite. Și poți spune toate astea fără să fii... arestat! Tocmai de aceea cred că un artist este prin firea lucrurilor apolitic, „independent” de reguli umane obișnuite. Iar reacția din public, tocmai fiindcă artistul nu se supune nici unei cenzuri, devine neprețuită.
„Am avut o secvență ochi în ochi cu starul Nicolas Cage”
- Care este proiectul de suflet?
- Ooo... Multe. O sumă de cunoscuți și apropiați îmi reproșează că sunt apucat, lacom de treabă, dar așa funcționez, așa m-am obișnuit. Și am secretul meu verificat: dacă dai tot, în toate chestiile pe care le faci, primești însutit înapoi. Încercați! Dar dați tot, fără menajamente și sclifoseli. Și mai ales nu mințiți și nu vă mințiți.
- De exemplu, cum a fost rolul din „Cardinalul” sau cel al profesorului de actorie din „Cu un pas înainte”?
- „Cardinalul” a fost o reîntâlnire minunată cu domnul Nicolae Mărgineanu, care mi-a oferit primul meu rol principal de film, în 1993. Un proiect frumos. De asemenea, „Privește înainte cu mânie” pot afirma că este un film foarte bun. În „Cu un pas înainte” am avut onoarea să joc în compania unor actori de mare clasă, am muncit mult și în condiții greuțe. Trăgeam destul de multe duble, am filmat unele secvențe de iarnă, în plină vară, la 40 de grade cu paltoanele pe noi și fesurile în cap. Fulare, mănuși… vă închipuiți: chiar curgeau apele pe noi. (râde)
- Dar în faimosul „Ghost Rider 2”?
- Un blockbuster care a circulat pe toată planeta. Infernal, dar frumos. Acolo am avut bucuria să am o secvență ochi în ochi cu starul Nicolas Cage, o scenă destul de violentă, dar care a ieșit super!
- Cum este celebrul actor de la Hollywood?
- Superprofi, o coordonare minte-trup excelentă, o atenție și o precizie a mișcărilor și a textului extraordinare. Nici n-am filmat foarte mult, ne-a ieșit repede, pentru că m-am luat și eu după el și am încercat să fiu în formă maximă. Nu vreau să mă dau mare, dar au fost foarte încântați și regizorii. Lăudărosule! (râde)
„Am vorbit cu aristocratul Francis Ford Coppola despre... pescuitul la crap!”
- Te-ai întâlnit și cu regizorul Francis Ford Coppola? Te-au compleșit emoțiile?
- Știi că este unchiul lui Nicolas Cage? Ce să spun, un aristocrat. Boieria și firescul sunt datele lui. Ca să fiu un pic malițios, vorba lui Nietzsche, „e ușor să fii modest, când ești celebru”. Glumesc... Un om cu adevărat mare te face el să te simți în largul tău, îți gonește cu delicatețe spaimele și emoțiile. Uitam de cele mai multe ori că stăteam în fața unui sfert din istoria cinematografiei. Iar când am dat proba, nici măcar probă nu o pot numi, am vorbit despre... pescuitul la crap! Veneam din Deltă... Se distra copios, fiindcă în engleză „crap” înseamnă cu totul altceva. Chapeau, monsieur Coppola!
- Povestește-ne o întâmplare amuzantă sau o scenă cu mare încărcătură emoțională…
- La show-ul „Te cunosc de undeva”, una amuzantă a fost când, la începutul unuia dintre momente, un concurent zăcea pe jos, chipurile beat, iar celălalt, în travesti, trebuia să-l ridice ca să înceapă acţiunea... Prima dată nu reușea, a doua oară se dezlănțuiau. Așa era gândit și repetat momentul. După ce s-a dat motor, a început treaba, numai că echipa toată, inclusiv noi, am avut senzația că primul concurent pățise realmente ceva. Nu mişca... S-a dat stop, ne-am repezit la el, dar omul a început să râdă de noi. Și mi-a zis: „Ei, am jucat bine?”. „Da, i-am zis. Ești bun, frate!”. De altfel, momentul a fost câștigător în gala respectivă.
- Care a fost cel mai dificil rol al tău de până acum?
- Să știi că nu prea m-am cruțat niciodată. Și mi-au plăcut întotdeauna proiectele nebunești. Dar ca și travaliu fizic, psihic și emoțional cred că în teatru, „Trei gemeni venețieni”, la Teatrul Mic. Jucam toți trei eroii în același timp! Iar în film, cred că „15”, al regretatului Sergiu Nicolaescu.
„Am fost olimpic la anatomie, am vrut Medicina, dar am luat cu asalt IATC-ul şi l-am cucerit”
- De unde a plecat povestea ta?
- Povestea, poate, unii o mai știu… Sunt copil de plasticieni, am făcut câțiva ani de vioară la Liceul de Muzică și Arte Plastice Galați, apoi, o perioadă de sculptură, atunci când liceul a fost, cumva, desființat. În fine, am urmat Liceul de „Științe ale Naturii”, acum se numește „Emil Racoviță”, tot în Galați, am fost olimpic la anatomie, am vrut Medicina, dar am luat cu asalt IATC-ul și l-am cucerit din prima. Armată, facultate, Teatrul Mic. Anul ăsta am împlinit, pe 1 iulie, 30 de ani de când joc sub culorile Micului. Asta e!
- Ce relație ai avut/ai cu părinții?
- Din păcate, nu pot vorbi decât la trecut despre ei, deși sunt permanent vii în sufletul meu. Și nu numai al meu. Am avut o mamă minunată, cu un curaj de-a dreptul eroic și cu o putere de sacrificiu extremă. Bașca, înzestrată cu un fler pedagogic desăvârșit. Tata era mai zăpăcit, mai cu capul în nori, dar avea un suflet cât sistemul solar și nu știa să urască. Un sculptor absolut minunat.
- Mama ta a avut vreo legătură cu decizia de a te face actor?
- Mama mi-a spus ferm: „Te susțin în orice ai vrea să faci, doar că e bine să te gândești de mai multe ori până când să spui, da, asta vreau, asta și numai asta”. Așa am procedat, cu mintea mea puțină de atunci... nu că acum aș avea mai multă... Contează teribil să simți că ai un munte de iubire și de încredere permanent lângă tine, un punct de sprijin ferm și necondiționat. Probabil, o să-mi fie dor de ea până o să ne reîntâlnim. (se întristează)
„Să ne trăim întâmplările care ne sunt în fața ochilor, decât să jinduim la nu știu ce chestii”
- Ai intrat din prima la Institut… Cum a fost examenul?
- Da, o minune mare, mulțumesc lui Dumnezeu. Era un singur loc la incorporabili. Adică la cei fără armata făcută. Mi L-a dăruit. Un examen greu și lung, care acum pare frumos și exuberant. Probele au diferit oarecum de cele de acum, dar emoțiile, cred, sper, sunt similare. Repertoriu de poezie variat, cel puțin 12, monolog, două povestiri, limba română, improvizație, cântat. Pe aici pe undeva.
- Consideri că ai reușit în viață?
- Uneori visele sau visurile umane, conțin lucruri de care specimenul respectiv nu are nevoie, ci i se pare că are nevoie. Scenaristica de care pomeneam la început. E mai bine să ne trăim real întâmplările care ne sunt în fața ochilor, decât să jinduim la nu știu ce chestii. Fiindcă pierdem și lucrurile oferite, iar cele dorite nu există decât în mintea noastră. Nu consider nimic. Aici, unde sunt acum e foarte bine și mai ales, ESTE.
- Care crezi că a fost rețeta succesului tău?
- Fiecare este posesorul propriei rețete. De asta este frumoasă lumea lui Dumnezeu, tocmai fiindcă fiecăruia dintre noi i se oferă șanse de a fi liber și de a decide dacă merge pe un drum sau pe altul. Drumul meu este acesta. Nu seamănă cu niciunul. Greșelile pe care le fac sunt ale mele, nu e vinovat nimeni, ci numai eu. Dar fiecare decide în ceea ce-l privește, iar consecințele sunt personale. Dacă omul începe să dea vina pe cutare sau cutare lucru pentru eșecul propriu, e un ticălos. Sau doar un prost. Iar prostia e un mare păcat.
„La «Te cunosc de undeva», am învăţat că nu trebuie să-mi judec semenii”
- Cum spuneam, ești și om de televiziune. Ai prezentat „Riști și câștigi”, dacă nu mă înșel, prin 2000…
- Atunci eram foarte tânăr, am făcut greșeli, sper să nu le țineți minte, aștept un pic de clemență, dar am muncit. Am mai prezentat show-uri, inclusiv direct-uri. Dificile, dar dătătoare de experiență. Nu știu dacă aș mai putea prezenta o emisiune. Poate dacă ar fi una la care aș fi părtaș de la cap la coadă, la care aș fi de la început numărul unu...
- Și, de câțiva ani buni, ești jurat la „Te cunosc de undeva”…
- Urmează al șaselea sezon în care am bucuria de a fi. Al 18-lea în istoria emisiunii. De vreo patru ani sunt parte din această minunată producție și sper să bucur oamenii din jurul meu, așa cum ei mă bucură pe mine. Am învățat o mulțime de lucruri, am primit lecții frumoase, am realizat că nu trebuie să judec semenii, să nu pornesc cu preconcepții și să iubesc travaliul colegilor mei ca și cum ar fi al meu. Să-mi justific părerea, nu să o bazez pe hachițe personale.
- Dacă ar fi să scrii un scenariu inspirat din propria viață, cum ar arăta finalul? Ce ai schimba, ce ai adăuga?
- Aștept cu sufletul la gură finalul pe care o să îl primesc. Cu siguranță, va fi mai bun decât orice aș încerca să gândesc sau să presupun. Iertare, asta îmi doresc!
„Am jurat că nu mă căsătoresc cu o actriţă“
- Soția ta este și ea actriță?
- Nu e bine să juri nimic! Am jurat că nu mă căsătoresc cu o actriță. Cu o actriță m-am căsătorit… (râde)
- Pasiunea pentru teatru v-a legat?
- Nu, dragostea. Senzația aceea că te sufoci dacă nu ai permanent persoana respectivă în imediata apropiere. Sigur că suntem colerici amândoi și ies scântei din când în când (sper să nu cheme nimeni pompierii), dar baza rămâne de stâncă.
- Ați jucat vreodată împreună?
- Sigur, de foarte multe ori, numai că nu prea amestecăm borcanele. Scena e scenă, scena crimei e scena crimei. Hopaa, al doilea truism...
- De cât timp sunteți împreună?
- Din toamna lui 2005. În 2009 am mers în fața lui Dumnezeu. Ne-a primit. M-a atras complet ea, tot ce înseamnă ea și tot ce va însemna ea.
„Ghost Rider 2“ s-a turnat în România
„Ghost Rider 2”, lansat în România pe 24 februarie 2012, s-a filmat integral la noi în ţară, iar printre zonele alese se numără Sibiu, Transfăgărăşan, Târgu Jiu, Castelul Huniazilor şi Bucureşti, în timp ce decorurile spectaculoase au fost construite pe platourile „Castel Film România”. Protagonist, la fel ca în prima parte, a fost Nicolas Cage, dar din distribuţie nu au lipsit alte nume mari precum Idris Elba sau Christopher Lambert. Cristi Iacob a reprezentat actoria românescă, iar încasările peliculei s-au ridicat la 132 de milioane de dolari.
„Idiotul de mine răspunde alandala generozităţii Bunului Dumnezeu“
- Care este cel mai mare dar pe care crezi ca l-ai primit de la Dumnezeu?
- Viața. Dacă a îngăduit să fiu, cu siguranță nu e degeaba. Restul darurilor s-au adăugat. Problema e că idiotul de mine răspunde alandala generozității Bunului Dumnezeu. Și El nu cere nimic în schimb, doar patimile și porcăriile mele, ca să le ardă și să nu mai fie legate de mine precum tinichelele de coada câinelui.
- Cum îți manifești credința în Divinitate?
- Spune-i Hristos, că așa Îl cheamă. Divinitate e generic. Divinitate e și Anubis, și Minerva, și Quatzalcoatl, și Buddha. Cred în Iisus Hristos, în Sfânta Treime, sunt ortodox, iar manifestările mele sunt bazate pe spusa evanghelică... „încuie bine ușa inimii tale...”. În rest, mă interesează faptele. Mi-aș dori să fiu mai bun și mai generos decât sunt, mai atent și mai smerit.
- Ai simțit vreodată complet ajutorul lui Dumnezeu?
- Nimic din ce se întâmplă nu este fără îngăduința lui Dumnezeu. Vezi tu, percepția umană e limitată, e tributară unor sisteme alcătuite de om: spațiu, timp, scări de parametri atribuite simțurilor sau abstracții pur matematice, presupuneri, empirisme. La Dumnezeu astea nu există. Nu există lung-scurt, aproape-departe, devreme-târziu, cald-rece etc. O secundă și un miliard de ani sunt același lucru! La Dumnezeu ce e da, e da, ce e nu, e nu. E singurul truism absolut. Asta definește libertatea supremă. La noi, oamenii, s-a contopit ideea de libertate cu libertinajul. Libertatea a devenit un paravan al mizeriilor umane, al scârboșeniilor și al ticăloșiei. Și, crede-mă, nu te va judeca nimeni. Faptele tale vor fi propria ta parte acuzatoare. Iar antiortodoxia care curge astăzi pe străzi și prin rețelele de socializare, acest „trend” mi se pare o lașitate și o lipsă de cultură. Oamenii ăștia habar n-au ce înjură. Putința de a fi bun, generos, cuminte, deștept, nepărtinitor, neobscen, cinstit, nefățarnic? Pe bune?!