Un personaj controversat, greu de înţeles şi de suportat chiar şi de cei apropiaţi, Virginia Woolf a fost o figură marcantă a societăţii literare londoneze şi membră a grupului Bloomsbury.
Aplecată către filosofie
Virginia s-a născut la 25 ianuarie 1882, într-o familie cu mulţi copii. Mama sa a jucat un rol important în educaţia copiilor, iar tatăl, în instruirea şi dezvoltarea intelectuală a acestora. Virginia era a treia dintre cei patru copii ai Juliei şi ai lui Leslie Stephen. Preferata tatălui primeşte în grijă biblioteca acestuia. La 13 ani rămâne fără mamă şi are primul episod de depresie nervoasă dintr-o lungă serie care îi va contura destinul. După pierderea mamei sale, tatăl Virginiei, Sir Leslie Stephen, jurnalist, filosof şi scriitor, îi va influenţa decisiv personalitatea. O îndeamnă să descopere lucrările filozofice semnate de Platon, Spinoza, Montaigne sau Hume, iar întâlnirile intelectualilor adunaţi în jurul său îi deschid tinerei noi orizonturi.
Succesul
Când îşi pierde mama, sora ei mai mare devine a doua mamă pentru ea. După moartea tatălui său, Virgina Woolf se mută împreună cu sora sa, Vanessa, într-o casă din Bloomsbury, unde s-a format cercul de intelectuali cunoscut sub numele de Bloomsbury Group. Printre aceştia se afla şi Leonard Woolf, cu care tânăra se căsătoreşte. Primul ei roman, „The Voyage Out” (Călătorie în larg), a fost publicat în anul 1915. A urmat o serie de romane şi de eseuri ce i-au asigurat succesul atât la marele public, cât şi la critică. În scrierile sale, scriitoarea a abandonat concepţia tradiţională a romanului, personajul obiectiv pulverizându-se, iar naraţiunea clasică dizolvându-se într-un interminabil monolog interior, într-o descriere amănunţită a trăirilor subiective ale eroilor. Când îşi pierde şi sora iubită, Virginia se cufundă într-o criză de depresie acută. Nimic nu a îndepărtat-o pe Virginia de ţelul vieţii sale. Acela de a deveni scriitoare. „Numai talentul nu ajută o persoană să devină scriitor”, spunea ea, „trebuie dezvoltate vocabularul, viaţa spirituală, trebuie dezvoltate limbajul, bogăţia metaforei, ceea ce se face prin citit, observaţie şi muncă asiduă zi de zi”.
Soluţia: sinuciderea
În ciuda criticilor favorabile cu care sunt întâmpinate lucrările sale, Virginia are căderi nervoase tot mai dese. Pe 28 martie 1941 îi lasă pe birou soţului o scrisoare: „Am certitudinea că voi înnebuni: ştiu că nu vom putea suporta încă una din perioadele acelea teribile. Am început să aud voci şi nu pot să mă concentrez. Aşa că fac ceea ce îmi pare cea mai bună soluţie. Mi-ai dat cea mai mare fericire posibilă. Nu pot să mai lupt. Ştiu că îţi stric viaţa, dar fără mine vei putea să munceşti”. Se aruncă apoi în apele Râului Ouse, din apropierea case sale. Soţul său o va înmormânta sub un copac din grădina casei lor din Rodmell, Sussex. Înarmată cu un spirit acut de observaţie şi talent înnăscut pentru scris, Virginia a redat viaţa, atât prin trăirile personale, cât şi ale personajelor romanelor sale, în mod sincer, diferit de ceea ce s-a făcut până la ea. „Orlando”, o carte foarte controversată, a situat-o definitiv între scriitorii de talent ai limbii engleze. Printre lucrările reprezentative ale Virginiei Woolf se numără: „Jurnalul unei scriitoare”, „Doamna Dalloway”, „Camera lui Jacob”, „Spre far”, „Eseuri alese - Arta gândirii”, „Romanul unei zile”, „Călătorie în larg”, „Orlando”, „Valurile”.
Elena Popa
„O femeie care a înfruntat moartea, nebunia şi dragostea” În 1925, Virginia Woolf scria romanul „Mrs. Dalloway”, iar 73 de ani mai târziu, Michael Cunningham scria „The Hours” („Orele”). El a primit Premiul Pulitzer pentru ficţiune, Premiul PEN/Faulkner, iar lucrarea lui a fost aleasă drept cea mai bună carte a anului 1998. Scriitorul reuşeşte să redea starea psihică precară a Virginiei Woolf şi încercarea ei de a-şi finaliza romanul. Pregătindu-se pentru rolul Virginiei Woolf în „The Hours”, Nicole Kidman a cercetat atent viaţa şi opera autoarei. „Trebuie să găseşti esenţa persoanei atunci când interpretezi o fiinţă care a existat cu adevărat”, spunea actriţa. „David Hare mi-a oferit o viziune introspectivă asupra ei, şi la fel a făcut Michael Cunningham. În această perioadă, pur şi simplu m-am îndrăgostit de ea. A fost o femeie care a înfruntat moartea, nebunia şi dragostea. Profunzimea cu care a reuşit să surprindă patosul vieţii m-a fascinat întotdeauna.
Cu toate acestea există în ea o anumită natură capricioasă, jucăuşă, ce îi făcea pe oameni s-o dorească în preajma lor. Erau fascinaţi de ea, se simţeau inexplicabil atraşi. Iar ea era extrem de recunoscătoare soţului său, Leonard, pentru toleranţa de care dădea dovadă. Nu-şi dorea decât să poată respira în linişte, să poată locui la Londra dacă aşa îşi dorea, în loc să se simtă ca într-o capcană în Richmond.
Este foarte interesant felul în care personajele te găsesc într-un moment al vieţii, când ai cu adevărat nevoie de ele. Nu eram în cea mai bună dispoziţie în acea perioadă, dar ea a reuşit să mă facă să-mi adun energia. Este o replică superbă în scenariu despre felul în care morţii ne fac cadouri. În ceea ce mă priveşte, Virginia mi-a făcut un cadou. Asta e ciudat la această experienţă: în acel moment al vieţii mele aveam nevoie de ea. Aveam nevoie de acest personaj.” Filmul este o călătorie, iar lupta, stoicismul şi dificultăţile emoţionale cu care se confruntă cele trei femei implicate în poveste au arătat că adevăratul eroism este cel de a-ţi accepta destinul, cel care implică lupte cu adevărat crâncene uneori.
